BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările

07/07/2021

Teodor Dume, poezii


Trepte sub timp

A început să se scămoșeze timpul 

și să lase pe umerii mei 

adânciți în carne 

scame ascuțite ca lama unui cuțit 

una ajunsese să- mi facă o  incizie  

chiar la baza gâtului 

sub bărbie 

îmi auzeam sângele cum urca în clocot 

și sub senzația aceea de frică interminabilă 

mi- am privit moartea  cum plescăia de bucurie 

și totuși parcă nu se grăbea 

să- și intre în rol 

în adâncul meu 

cineva săpa o groapă 

din când în când îmi porționa aerul  

ca și când ar exista o ordine 

în acest ritual 

mă va simt de parcă 

aș fi ultimul condamnat de pe pământ 


oricum nu- mi pasă chiar dacă știu 

că  în urma mea vor mai veni și alte morți 

 

Mama și singurătatea  ei  

Pe tata l- a iubit o singură femeie 

cea care plângea 

de fiecare dată când  

nu ajungea acasă de la muncă la 16 fix 

plângea pe ascuns 

făcându- și palmele căuș în care 

își masca fața plânsă și ridată de griji 

până în ziua în care tata 

nu s- a mai întors deloc 

și totuși nu ieșise din inima ei 

era ca o ploaie  de primăvară  

care îmbucura florile  

din cireșul de la colțul casei 


și mama a trăit în singurătate ei  

până ce Dumnezeu 

i- a facilitat o nouă întâlnire 

ca să se poată bucura împreună cu tata 


amintirea cu mama 

e un ghem de lacrimi ce se destramă zi de zi 

deși deseori încerc să înnod firul rupt 

și să o păstrez în luminișul din sufletul meu 


Identificare ratată 

Azi mi-am văzut chipul în zbaterea oglinzii din baie 

în care 

s- a bărbierit tata 

înainte de a se întâlni cu Dumnezeu 

era trist mult prea trist  ca să îl pot privi 

în față 

aveam două imagini care 

se respingeau reciproc 

și atunci cum să umplu cu dragoste 

golul dintre cele două respirații...


da 

chiar în clipa asta mă voi retrage în ceea ce am fost... 


Ultima clipă 

Oare al cui o fi chipul acesta 

atât de curat 

și atât de smerit 

de nimeni nu îl revendică 


sau e doar un exercițiu al morții?... 


Rădăcini...

În spatele fiecărei umbre 

e o alta umbră  dătătoare de viață 


și multă înțelepciune ...

01/07/2021

Teodor Dume, carte: Crucea mea, o lacrimă

     carte                    


Teodor Dume,

Carte: Crucea mea, o lacrimă
Editura Pim, Iași/2021
Coperta: Mioara Băluță
Este una dintre cele 33 de cărți scrise de-a lungul anilor!
Cartea are o ținută deosebită și mă bucur că s-a "născut" în vara anului 2021 care îmi va aduce satisfacție, împlinire și bucurie!
Pentru asta vă mulțumesc tuturor acelora care mi-ați fost alături!
Sincere mulțumiri și administrației Poezie.ro care m-a găzduit mai bine de 14 ani!
*

Călătorie în jurul unei lacrimi
(fiicei mele Teodora, bilețelul pe care nu i- l-am dat, ìncă... )


Poate că e prea devreme
să- mi trag viața pe dreapta
aş putea continua
mersul
de dragul fiicei mele Teodora
chiar dacă aş mai repara
câte ceva pe ici- colo
folosindu- mi rana ca pe o izoletă
meritul ar fi al ei şi al lui
Dumnezeu
care
îmi vor ciopli crucea
din ultima lacrimă rămasă necursă
numai că inima
răstignită
pe umbra aceluia care am fost
pulsează haotic
uneori
sare ìn față cu câte o bătaie pe secundă
în aglomerarea de bătăi
se naşte o altă lacrimà
ce-mi adânceşte rana in care
locuiesc de ceva vreme

tot ceea ce vreau e încă un răgaz
in care să pot
să- i spun fiicei mele
că am iubit- o de când
i- a zâmbit lui Dumnezeu
o iubesc şi o voi iubi
oricât de departe aş fi

nu nu voi capitula în fața morții
ci voi marşa cu inima
pusă în palme
la vedere
iar dacă va fi
să nu ajung la capăt
şi sângele din rană işi va mima
neputința doar inima
imi va putea spune Adio...

18/06/2021

Teodor Dume, poezii

 1.  

Senzații 


Dimineața uneori  

am o senzație de fericire

 senzația aceea pe care 

ți-o dă Dumnezeu 

când te așezi pe genunchi  

și-i mulțumești  

pentru lumina din suflet 

de fapt agonizam în pat 

și nici nu apucasem să 

mă așez pe genunchi 

ceva mai puternic 

decât mine 

mă ținea locului și totuși 

mă simțeam fericit 

și asta pentru că 

am văzut- o pe mama în vis

 aducându- mi 

micul dejun la pat 

oricum trebuia să mă ridic

 mă aștepta Dumnezeu 

la mormântul lui tata 


și cum să nu fiu fericit 

când prin El 

o să vorbesc cu tata...

2

Ultima desprindere 

O să mă desprind 

de ultimă respirație 

în clipa în care 

îmi că veni în minte 

numele aceluia căruia 

îi voi lăsa prin testament - 

că drept moștenire -  

ultimul cuvânt 

rostit 

din care 

va porni o altă lume 


3. 

Partea filozofică a ființei  

Nu nu pot opri 

ravagiile timpului care 

mi-a dislocat  

carnea de pe os 

și trupul de suflet 

cum altfel aș putea privi 

înspre ceea ce am fost 

o realitate în care 

timpul mi- a scris 

istoria 

cu sânge din sângele meu 

și totuși există și 

mă admir în multitudinea 

de nuanțe a anilor... 

06/06/2021

Teodor Dume, poezii din volumul Ultima zi pe pământ

  Forma lucrurilor 

Azi mi- aș dori 

să iau forma lucrurilor 

pe care 

mi le-a promis tata 

dar nu le-am avut 

să ating și să fiu atins 

și asta pentru atunci 

când amândoi 

vom avea aceeași formă 

și împreună să ne atingem 

că doi foști cunoscuți... 


A naibii întrebare...


M- am tot întrebat 

ce pot face 

în numele iubirii 

când totul are o limită 

și una dintre inimi 

nu e decât 

un carton presat 

între lacrimi și dorinți 

sau un preș uzat și 

mototolit într-o un colț 


a naibii întrebare... 


Înstrăinare 


Priveliștea din spatele casei 

e un covor uzat pus de 

bunica la uscat 

dar n- a mai apucat  

să- mi spună 

că vine ploaia... 


și de atunci mă tot uit 

înspre cer... 


Interpretări 


Domnule Teo 

mă întreabă vecinul 

de alături 

de ce mereu tii capul aplecat 

când treci pe lângă cei care  

duminică de duminică 

se duc la biserică... 


după o cântărire atentă  

din ochi 

continuă dialogul cu sine 

de această dată... 


nu nu sunt vrednic 

să merg alături de acest om...

30/05/2021

Teodor Dume, poezii

 Gând dintr-o viață...


Despre bunica nu-mi amintesc mare lucru  

stătea pe prag și fuma pipă 

din când în când 

mă privea pe sub coada ochiului 

ca un agent rus satisfăcut că 

localizase subiectul 

uneori se certa cu moartea prin semne 

alteori își închidea ochii și-l ruga pe Dumnezeu să o ia  

când îmi juleam genunchii de pietrele  

rânduite de tata prin curte 

ca să mă facă să uit de durere 

îmi spunea 

hai la baba și pune-ți urechea pe pieptul ăsta bătrân 

ce huruie că o batoză stricată 

și ascultă ce tristă este viața din mine 

apoi mă săruta pe ochiul înlăcrimat 

și mă legăna pe genunchi până adormeam 


cred că bunica era prietenul meu de joacă 

cel mai bun care nu mă trăda niciodată 


mi- e dor de bunica 

mi- e dor de ochii ei triști care 

lăcrimau doar pentru mine 

nu nu pot să- i reproșez nimic 

și asta pentru că 

ochii mei poartă culoarea ochilor ei 

dar îi reproșez lui Dumnezeu că 

mi- a luat zâmbetul și câțiva ani din copilărie...


Victima unei morți clandestine 


Moartea îmi soarbe sângele puțin câte puțin 

în fiecare zi și mi- l separă de trup 

pentru a nu-i  pierde 

gustul de om 

seară de seară o ia de la capăt  

și cum m-aș împotrivi dacă nu- i văd chipul...


știu doar că 

cel din oglinda pe care o port cu mine zi de zi 

e chipul meu din care și  Dumnezeu soarbe îndurător


Gând înspre Dumnezeu 


L-am rugat pe Dumnezeu să- mi spună 

că pământul apele și cerul 

îmi aparțin 

ceea ce ar însemna  

că pot să mă joc și să înalț zmeie înspre cer 

dar de înțeles n- am înțeles de ce nu mi- a răspuns...


Fotografia din plic 

I-am trimis lui Dumnezeu o fotografie cu sufletul meu 

și l- am rugat să o pună 

lângă patul de flori a lui mama 

și dacă poate 

din când în când 

să o arate și lui tata 

de răspuns nu mi- a răspuns dar știu că 

cineva seară de seară 

mă privește de dincolo de fereastră 


mi- e teamă să deschid fereastra 

ultima dată când am deschis- o 

răcoarea umedă a nopții  

mirosea a moarte 

iar dangătul clopotului 

a început 

să adoarmă lumina din lumânarea aprinsă de mama

13/05/2021

Teodor Dume: poezii

 Pentru nimic în plus 


Mi-am prins moartea la unul dintre amanți 

cochetă și cu zâmbetul atârnat 

de colțul gurii

îi mângâia spatele picioarele și 

partea pentru care și-ar fi riscat 

dreptul de a mai intra în casele oamenilor

m- a privit 

a umplut camera cu întuneric mult întuneric 

apoi mi-a zis zâmbind sarcastic 

"du-te și așteaptă în camera dinspre miază-noapte că 

o să trec și pe la tine" 

de-atunci noapte de noapte 

se furișează în mine și cu unghiile 

crescute în altă carne decât în cea de om viu 

îmi scrijelește numele pe toți pereții inimii 

uneori par un străin în propria mea piele 

alteori un animal care se autodevorează după lăsarea întunericului 


Făptura din spatele umbrei 


Dimineață când ies din scara blocului 

deși nu e nimeni prin jur 

simt cum cineva mă privește ca pe un ciudat 

din ochi îmi alunecă o lacrimă semn că 

cineva a pătruns în carnea mea prin efracție

îi simt umbra ce îmi suflă pe ceafă un aer cald 

sângele mi se înfierbântă 

orbecăi 

mă pierd prin labirintul minții și repet frenetic "Tatăl nostru"

 nici nu știu dacă am fost auzit  

continui să merg și să repet 

în gând 

un cuvânt pe care nu mi-l mai amintesc

e un fel de bolboroseală pe care 

o repet pentru a intimida făptura pătrunsă în carnea mea prin efracție 


... și Dumnezeu amenință cu degetul

În ultima zi din luna asta 

am decis să nu mai merg la biserică 

și nici sâ mai vorbesc cu Dumnezeu despre mine 

o să merg la un hotel de cinci stele 

cu jacuzzi 

petale de trandafiri și multă șampanie roz 

o să întorc tăbliță cu " nu deranjați" 

cameristei o să- i strecor în buzunarul de la halat 10 euro 

și un parfum unistyle  

dezbrăcat de toate păcatele de până atunci 

și plin de iubire ca o lacrimă 

ce n- a atins piele de om  

o să mă întind pe cearșaful pătat 

de ultimă femeie pe care am avut-o în vis 

o femeie cu sânii bombați ca o lună plină 

pe mijloc de cer 

și ce poate fi mai excitant decât 

o privire înspre o margine de cer 

de unde încep să înflorească toate iluziile...


nu nu o să aștept să se crape de ziuă 

o să navighez între speranță și eșec 

și dacă Dumnezeu 

nu mă ca amenință cu degetul

 așa cum o făcea maică- mea  

când chiuleam de la orele de religie 

o să mă reîntorc în mine

 ca să văd 

cât a mai rămas din ceea ce am fost...

23/04/2021

Teodor Dume, poezii

 Identificare

De fiecare dată când vreau să vorbesc cu Dumnezeu 

îmi sprijin capul de degetul mare 

al mâinii drepte  

și asta pentru a-i privi fața din 

cel mai potrivit unghi 

apoi mă așez 

pe unul dintre scaunele  din jurul mesei 

din camera de oaspeți 

ne privim lung unul pe celălalt 

ca și cum nu ne- am mai fi văzut niciodată 

știu că a mai îmbătrânit 

și eu la fel 

stând ascuns

 în una dintre tranșeele morții 

spre care timpul a tras cu obuze oarbe 

dar ăsta nu poate fi un motiv 

ca după câteva nopți 

nedormite 

să uite de cel  care în cădere 

i- a prins lacrima ce s- ar fi zdrobit 

de asfaltul ridat de urmele pașilor celor mulți  

sunt același de ieri 

de azi și poate 

că și cel de mâine 

trăiesc între două bătăi de inimă 

prin ochiul încețoșat privesc răsăritul 

ca pe o rană deschisă

 în care 

trăiesc de ceva vreme


03/03/2021

Teodor Dume, poezii


 Presupunere

presupun că toate lucrurile

dintre mine şi Dumnezeu

 sunt făcute 

de mâna omului şi 

doar oamenii au chipul 

şi asemănarea lui Dumnezeu

ceea ce înseamnă  că 

şi eu sunt "dumnezeul"

lucrurilor 

dintre mine şi Dumnezeu

presupun asta 

pentru că 

ele există aşa cum 

şi Dumnezeu există 

prin mine 


îmi cer iertare 

pentru goliciunea din suflet

dar cred că cineva 

încearcă să mă şantajeze

spunându- mi că 

Dumnezeu există doar 

în mintea mea şi în mintea

acelora care 

se învârt 

în jurul păpuşilor din plastic


Sufletul ca formă

poate că nu sunt cel pe care

îl cauți şi de la care doreşt

conversații intime comune 

nici suflarea 

şi nici plăcerea 

nu le avem la fel 

ci doar inimile ca firmă 

ce ne va aminti unul de celălalt 

după fiecare trecere ìn singurătate 


şi totuş poate 

sunt pescăruşul de la malul mării 

care caută un adăpost peste noapte


Azi nu se mai moare

O să fiu Dumnezeu 

pentru o zi

tot ce vede ochiul

de la pământ ìnspre cer

ìmi aparține

o să am propriul meu cer

propria lumină şi

pripria noapte

ìntre care

ìmi vou aşeza tronul

şi rànd pe rànd 

voi muta ìntunericul

dintre oamenii 

ìn lumea fără pămànt

ape şi biserici

Moartea va fi doar un cuvânt

din poveştile cu a fost odată...

un cuvànt 

nerostit de  de gurile celor vii


nu nu ca fi cazul să îngenunchiați

şi nici să vă ìmpreunați mâinile

pentru că eu voi fi

lumina care vă ìndestulează pe toți

şi de ìnțeles ne vom ìnțelege

doar prin puterea gesturilor...


Nimic indecent...

Cànd te masturbezi

sub ultimii stropi de apă 

rămaşi ìn sita de la duş

şi mai apoi priveşti

ìnspre prezervativul neatins

este un gest pe care nu ți- l asumi

şi nimeni nu şi- l poate asuma

pentru că e ziua ta specială

cànd atracția 

se face 

ìn fața oglinżii

ori

pe mocheta din cameră

cu becul stins...

ştiu că azi

în trecere prin piață

ai cumpărat un buchet de flori

şi l- ai aşezat lângă sticla cu vin

de pe noptiera din colț

unde altàdată

ìți aşezai bilețelele găsite

ìn cutia poştală ori 

ìmpinse 

pe sub crăpătura uşii de la intrare

ştiu că azi pentru tine

e o zi specială şi nuci nu ştii

cum să- ți motivezi gestul

un gest pe care

nu ți- l asumi


pune apă la flori

ìnchide uşa şi ìntoarce- te sub duş


e doar un gest 

pe care oricum nu ți- l asumi...

15/02/2021

Teodor Dume: Poezii

      Ritual                                                                                                        

Ìn lumea mea oamenii mor lent

alteori mult prea rapid

nici nu apucă să se uite

unul ìn rana celuilat şi nici

să- şi-le curețe

pentru că

lacrimile  le adâncesc tot mai mult

ìn rest

totul e ok...


cei nepregătiți să moară

se ìmbrățişează la o bere  şi 

după ìncă trei lăcrimează 

unul pe umărul celuilalt

din când în când 

ìşi scuipă flegma sub masă

tac plàng şi iarăşi scuipă câte- o 

înjurătură şi asta pentru a alunga

 moartea

şi uite aşa se uită unul ìn rana celuilalt...


     Un tren ce nu duce nicāieri...                                                               


Azi- noapte am vorbit cu Dumnezeu

l- am ìntrebat care dintre 

vagoanele trenului 

in care am urcat

 va ràmâne la peronul pentru intârziați

nu

nu mi- a răspuns

mi- am dat seana atunci că 

Dumnezeul meu e doar 

un Dumnezeu imaginar

şi tocmai ìn noaptea asta

mă pregăteam  să rămân ìn

vagonul pentru ìntârziați

pentru a mă ìntâlni cu moartea

ìn cele din urmă am adormit

ìntr- un pat improvizat

làngă fereastră

ca să pot privi din când ìn când

ìnspre capătul lumii


intre timp a venit iarna

ìn vagonul ìn care urcasem 

nu mai era nimeni

mi- am dat seama atunci că

am greşit trenul care ar fi trebuit

să mă ducă la capătul celălat al lumii


ìn ochii mei se furişease teama 

de a mă mai ìntoarce acasă


      Dispariția mea, un pact făcut cu Dumnezeu                                             


De fiecare dată când ìmi aşez mâinile

 sub cap şi ìmi lipesc pleoapele 

una de alta 

am impresia că mă pregătesc 

pentru un drum lung şi că 

trebuie să-mi pun deoparte 

aparatul de bărbierit pasta de dinți şi 

un notes ìn care 

ìmi voi nota 

datoriile lăsate ìn urmă 

factura de apă cea de curent şi 

doi lei pentru abc- ul din colț

 aş vrea ca intențiile mele 

să fie dintre cele mai bune 

să nu mă poată vorbi lumea pe la spate

 şi să mă arate cu degetul 

ca pe cerşetorul din parc 

tocmai de aceea 

am propriile mele emoții 

pentru că 

oamenii bârfesc şi ìn lipsă de altceva 

o să spună cà am dispărut subit 

şi asta pentru că fiecare 

îşi imaginează fuga ca pe o pradă 

nu nu este felul meu de a fi 

şi lucrurile nu stau chiar aşa 

dispariția mea e un pact 

pe care 

l- am făcut  cu Dumnezeu 

El este singurul care ştie 

de ce mă acuză lumea şi 

de ce am plecat ìn graba ìn care 

se pleacā doar   o singură dată 

s- a zvonit că am dat mâna cu dracù

 şi de- atunci 

vecinii 

seară de seară ìşi lasă 

o lumânare aprinsă  pe pervazul 

de la fereastră 

 în seara asta frigul  s- a întețit

 şi luminile sau stins una după alta 

doar cea din fereastra 

apartamentului  trei pâlpâie anemic 


e chiar locul din care va trebui sà plec...


.     Eu, Dumnezeu şi lacrima din colțul ochiului                                        


Ştiu că o să plec  ìn locul ìn care

 Dumnezeu ìşi prepară 

cafeaua de unul singur 

pentru o felie de pâine o să- l rog 

să mă lase seară de seară 

să- l spăl pe picioare ìnainte de culcare 

şi dacă va fi să cinăm şi să 

dormim ìmpreună  

dimineață 

mă voi preface că am visat  

şi ìi voi spune că l- am văzut incotit 

pe marginea patului  

cum din palmă imi hrànea moartea 

 cu bucăți de carne rupte din mine 

şi o să- i mai spun că 

cel care ìi ştergea lacrima 

din colțul ochiului 

eram eu

 cel de dinainte de a ne cunoaşte

01/02/2021

Teodor Dume: Diagnostic tras la sorț...


Când am spus că sufăr de o boală venerică 

nu m- a crezut nimeni 

prietenii au râs batjocoritor 

şi vorbeau despre sex pe la colțuri 

arătându- mi prin gest că sufăr psihic 

doctorii mi- au spus 

să mă tratez de insomnie 

şi mi- au recomandat să mănânc 

ceapă şi să beau ceai de urzică 

şi asta de trei ori pe zi fără întrerupere şapte zile

Ana doar Ana m- a crezut 

când mi- a atins pieptul cu mâna  

inima a început să ticăie ca un ceas rusesc


de atunci ceaiul de dimineață 

îl bem împreună fix la ora cinci


Teodor Dume: 3D


Am în gând o schiță 

e schița poemului pe care 

nu l- am scris  şi nici 

nu -l voi scrie niciodată de şi 

puțin obscen poate fi mimat 

ori recitat cu multă uşurințā 

prin gesturi ori prin viu grai...


ce mai contează un deget ridicat


nimic forțat nimic nimic de atins 

deci nimic obscen...

Teodor Dume: Crimă cu premeditare


Cât a fost ziua de mare ieri 

nu am produs mai nimic 

ci mi- am  pus gând rău singurătății 

aşa că 

după multe strategii 

am ucis- o cu o manea -

cea mai bună armă cu schije 

ținteşte drept în creier 

reculul intimidat de cei 100 miliarde 

de neuroni mi- a generat mari emoții 

era de fapt ca la prima mea ìntâlnire 

cu o fată urmată de două pupàturi 

pe gât  pe obraz  şi mai apoi 

un sex anemic 

finalizat înainte de termen


mesajul derutant profund muribund

 mi- a tulburat auzul şi identitatea

...şi da de ieri am tâmplele şi 

inima într- o stare de agitație continuă

înjur plâng ca la un priveghi 

cu mortul uitat la morgă  şi 

din când în când  

folosesc masa din bucătărie 

pe post de scenă şi 

cu gura lipită de lingura de lemn

 "behăi" ca pentru un întreg stadion

 viața mea...viațaaaaa meaaaaa...


cât de greu e să- ți imaginezi că 

eşti ceea ce nu poți fi...


de la un timp din oră în oră 

mă uit pe fereastră 

ca după cineva pe care 

nu l- am văzut niciodată şi 

mă hrănesc 

doar cu apă şi rugăciuni

mi-m blocat şi canalul tv de manele 

şi nu ìmi mai pasă de nimic


în după amiaza asta 

mă voi gândi doar la mine 


Teodor Dume: Vârtejul dintre ani


Am douà vieți una

de unică folisință pe care

o administrează moartea

şi una de rezervă

cea veşnică

pe care 

am amanetat- o lui Dumnezeu

hrănindu- mă doar  cu resturi şi 

capete de amintiri 

nu ştiu cât de departe o să ajung 

dar ştiu că 

voi supraviețui vârtejului dintre ani


Teodor Dume: Imaginea din lacrimă


De atâta durere au înflorit cireşi 

florile cad una câte una 

peste lacrimile 

uscate pe ceea ce 

a mai rămas din crucea 

de pe 

mormàntul lui tata


tăcere tăcere...

nu- mi striviți şi ultima imagine 

din  lacrima rămasă 

pe obraz 

ca o icoană...

Teodor Dume: Femeia în negru



Întotdeauna va ascunde ceva

nu ură nu tristețe

şi nici durere

ci câte puțin din fiecare -

combinație ce- i va alunga

ultima lacrimă rămasă necursă

Teodor Dume: Ancoră într-o rană


Nu n-am fost cuminte azi-noapte

 cearşaful mi - se mototolise 

ca un prosop 

de unică folosință 

pe care 

scrisesem câteva amintiri 

urmele rămase acolo 

mi- au confirmat ìmplinirea unui vis

 unul pe care îl avusem şi ieri noapte


...şi ce mult contează o secundă în plus

 ceea ce poate fi ancora aruncată în rană

Teodor Dume: Copilăria, craterul din suflet


am o amantă

cândva semănam perfect

Dumnezeu ştie asta

mereu coboram unul în celălalt

şi cu delicateţea unui copil făceam dragoste

sub cămaşa din cânepă ţesută de bunica

îmi ascundeam mâinile

ca un gest

îngenuncheam şi spuneam

Tatăl nostru

cămaşa mi-a rămas mică

şi lumea aceea am pierdut-o

în ziua în care mama a luat

busuiocul din grindă şi

l-a pus în odaia cu miros

de lumânare arsă...

 

ţin minte

ploua mărunt şi era frig

mirosea a busuioc şi a ceară

vecinii mă priveau bănuitor

şi vorbeau încet

 

de atunci mor puţin câte puţin

într-un oraş în care nimeni

nu mă mai strigă

pe numele mic

31/01/2021

Teodor Dume: Gest pentru cei de demult

 Nu se iubesc nu 

nu se iubesc nici pe ei insusi 

ei iubesc umbrele şi gunoaiele 

din tomberoanele aşezate 

după rânduiala comunității 

ei iubesc lucrurile mici 

sau chiar pe cele cu valoare zero 

ei sunt oamenii străzii 

dacă vrei să- i însoțeşti prin  viață 

îți refuză gestul 

dar stau de vorbă cu tine 

la o bere sau 

pe banca din parcul în care

 îşi odihnesc oasele decolorate  

de carnea putredă cu miros de hoit

 ce le atârnă 

pe la toate ìncheieturile 

uneori îşi desvelesc rănile 

şi te privesc fix 

te salută prin aplecarea capului 

alteori ìşi fixează privirea în pământ 

 şi îți cer câțiva bānuți 

în rest 

nu mai au nevoie de nimic 

se ascund ìn umbră  şi îşi privesc viața 

ca pe o monedă primităla capăt de pod

 sau în fața bisericii unde 

ar fi vrut 

să- l ìntâlnească pe Dumnezeu


de fapt ei vin de demult 

o dată cu Dumnezeu 

şi rămân aceiaşi

deşi 

nu l- au vāzut şi 

nici nu l- au întâlnit

niciodată pe Dumnezeu

Teodor Dume: Eu, mama, frații şi Dumnezeu...

 Uneori scormonesc 

prin lacrima ascunsă în palmă 

şi mă bucur că prin ea o văd pe mama 

cum dimineață devreme 

ìmi pune micul dejun 

pe masa din bucătăria  rămasă 

doar cu un singur scaun 

îi aud glasul şi 

îi simt mângâierea de atunci când 

masa avea cinci scaune 

câte unul pentru fiecare copil


scormonesc prin durerea de acum 

şi îmi revăd frații 

pe rând 

Mitică Ghiță Florica  Florin şi 

eu cel de pe genunchii mamei aplecați 

în semn de binecuvântare a bucatelor


nu 

nu plâng 

nu vreau să- mi hrănesc 

durerile lăuntrice  

că dacă aş face- o 

ar creşte până la cer nivelul fântânii 

din care ne- am băut copilăria


ştiu că în jurul meu 

se îngrămădesc speranțele 

dar o voi alege pe ceea care 

mă va duce la nama...


Teodor Dume: Iubirea, singura măsură a bătàilor de inimă

 De iubit am iubit fàrà sà ştiu că

iubirea deschide alte lumi

câte o lume pentru fiecare

în lumea mea îndesată cu lacrimi

îngerii îmi țineau prelegeri

nu

nu era cazul

trupul meu împovorat cu zbateri

aştepta înserarea 

nimic suspect pânà în noaptea ìn care

un cortegiu de  sentimente ivit din

 nicăieri mi-a ìncătuşat privirea rămasă

îndoliată làngă zidul osândit de umbrele

 nopții

atunci mi- am dat seama  cà iubirea

este  este singura măsură a bătăilor de

 inimă