Uneori scormonesc
prin lacrima ascunsă în palmă
şi mă bucur că prin ea o văd pe mama
cum dimineață devreme
ìmi pune micul dejun
pe masa din bucătăria rămasă
doar cu un singur scaun
îi aud glasul şi
îi simt mângâierea de atunci când
masa avea cinci scaune
câte unul pentru fiecare copil
scormonesc prin durerea de acum
şi îmi revăd frații
pe rând
Mitică Ghiță Florica Florin şi
eu cel de pe genunchii mamei aplecați
în semn de binecuvântare a bucatelor
nu
nu plâng
nu vreau să- mi hrănesc
durerile lăuntrice
că dacă aş face- o
ar creşte până la cer nivelul fântânii
din care ne- am băut copilăria
ştiu că în jurul meu
se îngrămădesc speranțele
dar o voi alege pe ceea care
mă va duce la nama...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu