Teodor Dume,
carte: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iași.
Coperta: Mioara Băluță
Prefața: Atila Racz
* Teodor Dume și tezaurul din cuvânt
Poetul, Teodor Dume, vrea și reușeste cu mărinimie să ia poeziei timpul, care nu de puține ori destramă, ne vremuiește vremelnicia. Dar iată că vremuirea, atât de bine prinsă în discursul autorului , rostuiește, ne petrece inimos, ne imbogățește starea, extazul, trăirea. De aceea repet, poetul îi ia poeziei timpul, acele capete terifiante: nașterea și în cele triste, moartea.
Moartea este privită ca o formă de a lăsa în urmă un loc curat, un spațiu vital pentru un nou val, o grădină în care vor veni copiii să-și primenească bucuriile, curiozitatea, drumul inspre maturitate, inspre devenirea fericită de a fi om și de a omeni.
Fixarea poetului in timp si spatiu, este derizorie, poetul este cel care vrea și poate să viețuiască, să însuflețească să dea suflare poeziei, el privește poezia ca pe o fereastră prin care poți să vezi lumea.
Poezia este o fantă, un caleidoscop, în care culorile se așază în ritmuri și forme, în imagini proaspete și neașteptate, parcă venite din visele adolescentului apoi al gânditorului matur, sensibil, cuminte, trecut prin felurite experiențe.
Teodor Dume este unul dintre stâlpii poeziei contemporane, cu deschideri largi înspre sufletele cititorilor, construindu-și cu migală, iubire și credință propriul său drum.
Teodor Dume își desvăluie sufletul, se desvăluie pe sine însuși fără o deghizare a sentimentelor.Maturitatea scrierilor dumiene vine din adâncul ireversibil al copilăriei.
Teodor Dume, păstrează viu tezaurul închis în cuvânt, îl redescoperă și- i adaugă valoare, istorie, trăire adâncă.
Teodor Dume redefinește, prin scrierile sale,poezia meditativă – filozofică. Este un bun observator al lumii interioare și se limitează doar la concretul palpabil, ceea ce puțini știu azi să o facă. Iată că rvenim la acea fereastră din care privim, care se deschide, care te împinge să privești dincolo de ea. Poetul ne stârnește, ne cheamă într -un spațiu temeinic conturat care nu demolează ci clădește, vrea să rodească, nu caută, el trăiește, nu închide, incifrează, el descifrează și dăruiește, într-o sublimă spunere rostul și rostuirea, viața, căutările din spatele umbrelor, și atâta timp cât există umbre trăiește și faptura, obiectul material care se supune existenței, viețuiește.
Acceptarea morții,după un sumar al existenței, este un aspect notabil care generează, mai apoi instituie, un alt parcurs existențial al ființei scindat între realitate și aduceri aminte.
Scriitura rafinată a lui Teodor Dume vine din adâncul cunoașterii de sine și se fixează pe timp, așa cum bine remarca și criticul Gheorghe Grigurcu în prefața volumului de debut (Adevărul din cuvinte,1985). Iată deci încă o confirmare că Teodor Dume se află pe cel mai de sus palier al poeziei contemporane.
Critica este formală, de multe ori auzi doar vocea celui care emite sentințe, și nu atutorul. De aceea aplecarea mea este de a îndemna, de a aduce cititorul in lumea poetului. Iată că ferestrele se deschid în trupul unei poezii prin și în care metafizicul nu incifrează ci descifrează tainele vieții și a morții. Poetul Teodor Dume atinge metafizicul cu aripa unui înger, ne luminează, duce gândul spre posibile deschideri, din interior spre lume, spre altceva, cu blândețe, cu unelte clasice care auresc, care imbogățesc expresia tânară, vioaie, imagistica trecută prin filtrul filozofic, concis, dureros, care ne aduc în lumea tainelor, comorilor topite în spatele cuvintelor, versului bine legat, curgător ca apa unui râu molcom dar cu vârtejuri care te absorb, te poartă în adancuri.
Desigur că o analiză pe text, o va face cititorul, pe care-l îndemn să petreacă o vreme prin sufletul bogat al poetului, și sunt sigur că drumul și semnele lăsate de poet sunt dense, aurite de o voce care îmblânzește, care te va cuprinde cu prisosintă în curgerea ei, te va lua cu sine, iți va lecui rănile, vechile dureri și te va readuce la viață.
Nu uităm să amintim cu discretia cuvenita că Teodor Dume este un poet de excepție, asupra caruia, ne vom apleca, și credem in destinul fericit al cărților sale, care au văzut lumina tiparului și implinirea prin cuvânt.
Ferestre spre marginea lumii, nu este doar o carte și nici un simplu pașaport de trecere prin poezie, ci este un certificat de naștere valid a unei scriituri asumate care poartă amprenta lui Teodor Dume
Atila Racz, scriitor Dublin/Irlanda
