BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

28/06/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: NR: 11 - 12(26) 2020: ISSN: 2668 - 5620

revista EXTEMPORAL LIRIC: NR: 11 - 12(26) 2020: ISSN: 2668 - 5620: Vă dorim lectură plăcută! Redacția: Teodor Dume, redactor-șef Mioara Băluță, redactor Veronica P.Lerner, redactor onorific I...

faceți clik pe acest link.

NUMERE REVISTA EXTEMPORAL LIRIC

  • Nr: 1-2 (17) 2020
  • NR: 12 - 13/2019
  • NR:11-12(26) 2020
  • NR:3-4 (19) 2020
  • NR:9-10(24) 2020
  • NR. 4/2019
  • Nr.1-2 (17 ) 2020 POEZIE
  • NR.1/2019
  • Nr.10-11/2019
  • NR.2/2019
  • nr.3/2019
  • Nr.5-6(21) 2020
  • NR.5/2019
  • NR.6/2019
  • NR.7-8(22)2020
  • NR.7/2019
  • NR.8-9/2019
  • ***
  • ÎN ACEST NUMĂR,:.(Ordinea este aleatorie)
  • Gheorghe Grigurcu, Nicolae Silade, Daniel Corbu,Ionuț Caragea, Ionel Bota, Cristina Ștefan, Atila Racz, George Terziu, George Galetaru, Teodor Dume, Bădescu Alexia, Cadar Katalin, Nache Mamier Angela, Carmen - Maria Mecu, Ottilia Ardeleanu, Savu Popa, Dumitri Ichim, Emil - Iulian Sude, Ramona Muler, Adrian Munteanu, Ella Poenaru, Silvia Bodea Sălăgean, Petruța Niță, Tei g., Viorel Birtu Piraianu, ionuțTtiberiu Bălan, Gabriela ana Balan, Sebastian Lupu, Firoiu Cristina Maria, Valentin tufan, Nicu Gavrilovici, Eugenia Bucur, Rodica Cernea, Maria Podari, Dani anton, Pasat Carmen, (ION LAZAR da COZA), Vasilica Grigoraș, Spiridomșa Cel Bun, Dragnea Gabriel, Dan Cașuneanu, Alexandru Eusebiu Ciobanu, Getuța Corbu, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Elena Volcinschi, Domșa Lucian, Marin rada, Vasile Culidiuc, Dogaru Adi, Vasile ionac, Alin Claudiu Baciu, Nelu Talabă, Vasile Bele, Djamal Mahmoud, Vlad Anghelescu, Gabriela Maria Ionescu, Gina Zaharia, Marian Florentin Ursu, Maria Vasilescu, Violetta Petre, Gabriel Stănciulescu, Frențescu Ioana, Radu Andrei Popa, Eduard Bucium, Ilica Pavel, Nelu Cazan, Maria Ileana Tănase, Nicoleta Giurgi(Pov21)Victoria Guțu, Țene Ionuț, Olga Alexandru Diaconu, Alexandru Berceanu, Dorina Neculce O., Reznic Cristian, Rodica Flore, etc...
    Vă așteptăm cu noi texte de calitate!. Mulțumiri!
    Teodor Dume, redactor-șef,

18/06/2020

Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză

Ionel BOTA

Resuscitări, supraviețuiri, autenticism.
Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză
Numai în literatură, spune critica, deconstrucția e pozitivă, eul creator/creativ fiind cel ce sancționează, după ce negociază, ipostaze ale deciziilor neașteptate privind de-compoziția imaginarului. Dar de-construcția pozitivă e la ea acasă în mai toate literaturile lumii contemporane iar temele provocărilor poeziei – la cele en vogue, ca să zicem așa, mai alăturăm reducțiile edificării, ambiționarea indistincției, consacrarea afecțiunii ușor intimizante ca maximă vizibilitate într-un discurs contrabalansat de utopia agonică – plusează en abyme experimentul ordinii vernaculare. Eul liric e tot mai reticent tentaculelor melancoliei, însuși demersul sugerând o permanentă așteptare. Așadar, obsesia poemului vizionar e peste tot arcana autenticismului sever.
La noi, unde „stratigrafierea” promoțiilor post 90 a îngăduit adeseori afirmarea adolescenței punk, vârstnicii nu dau semne de oboseală, ei sunt activi, jucând și la două capete: fanfaronadă grațios-abrazivă ori ecranare oniric-grotescă a stării de poezie. Un poet atent la propriile subtilități, ca o instanță cerebrală, cu un ritm specific în aparițiile editoriale, este Teodor Dume. Ciudat, oricât am crede că survine la un moment dat clacarea și deriva, cărțile sale, care apar la intervale scurte de timp, sunt fiecare în sine mostre de strategie particulară/particularizată. Fiecare din aceste volume devenind jaloane în sine ale unei ascensiuni valorice care, oricât ne-ar contrazice destui chiar acum, trebuie luată în seamă dacă vrem să știm cu adevărat ce se mai întâmplă la ora actuală cu poezia românească.
Iată, de pildă, Moartea din vis (Iași, Editura PIM, 2020, 154 p.), e o carte iscată din acest autenticism obsedant. Dar cartea aceasta este, cum s-ar zice, grea de poezie. Încărcătura lirică indică o experiență matură, ecranarea imaginarului având ca fundamente un onirism evanescent („dincolo de orice tăcere/e-ntuneric și nici un cer/umbrele adorm într-un fel anume/ca și când/nu ar fi existat atingeri//aciuit în primul anotimp/după naștere/îmi desfac singurătățile în șuvițe lungi//pe palmele mele goale au mai rîmas/doar urme de fluturi”) dar și candoare de ingenuu mai mereu aflat în priza convertirilor. Partitura ține, e drept, de cotidian, de evenimențialul sincopat, dar unitatea de măsură e, totuși, metafora. Dinamicile discursului liric perspectivează, mai degrabă, o adâncire în sine, ființa supraviețuiește visând, scriind, imaginând, scenariile, uneori decerebrate, țintind distopic ritmările intemperantului psihedelic. Febricitatea sintaxei lirice nu complică nici codul, nici mimata depersonalizare. Jocurile eului – un eu opresiv, totuși, față cu o lume dementă - amestecă, desigur compensativ, planurile simplității fade, edificate din registrul discursului, orchestrează un suprarealism pliat pe inițiala fanteziei, condiționată și ea de starea personajului: „în fiecare duminică/la biserica albastră/slujba începe la nouă fix//Dumnezeu mereu pare grăbit//îmi șterg ochelarii/iau biblia și plec//între două rugăciuni/cineva îmi spune că Dumnezeu/trăiește prin noi//deși nu s-ar fi cuvenit/să vorbesc despre asemenea lucruri/i-am răspuns//dacă eu sunt poarta spre cer/și Dumnezeu este calea/atunci copilul meu va fi/consistența trupului sau/șoapta morții trupului meu?/o bucată de liniște oprită între noi/scurta dangătul clopotului//poate din pricina asta încercând/să-mi descâlcesc nodurile din viață/am tăcut...” (Poarta spre cer, p. 115-116).
E multă coerență în delirantul dualism realitate-visare. Un continuum constitutiv e supus destul de brutal imprevizibilului, dar nici un element nu e dislocat violent din alcătuirea întregului, nici o „rătăcire” nu consemnează inadvertențe ale eului liric. Melancoliile sunt incinerate prin enunțare, practic (,azi-noapte mi-am dus iubita acasă/o să locuim în acest anotimp/pentru o vreme și/în aceeași casă/o să dormim în același pat/din când în când/tăcuți ca păianjenul din colț/o să facem dragoste și copii/ne vom îmbrățișa tristețile ne/vom mângâia în gol/vom număra pe degete orele/rămase neatinse/cineva ne va ademeni prin semne/va fi singura noastră noapte în care/nu ne vom striga pe nume//privesc din mijlocul emoției/și tac//oare ce nume să-i dau/singurătății mele...”), nici o dulcegărie nu sabotează ritmările figurativului lăuntric. Uneori, funambulescul, și el bine mimat, pare să fie nimic altceva decât refuzul salvării artificiale a ființei, emblema spiritualului se redistribuie în ciudate stigmate, realitatea imaginară inducând sensibilitate exorbitantă deschiderilor vizionarului.
Nu este scutită poezia aceasta de o tensionare gripată, convulsivă. Dintr-un cadru în alt cadru, poemul are un traiect in crescendo, lumea/realul trece prin stări de estompare, volatilizare, contorsiuni ale imaginarului dau un statut de ambiguizări peremptorii plonjeurilor eului în universuri meta-lirice. Antinomii diafan-lugubru întâlnești la tot pasul și ele fac parte din zestrea stilistic-estetică a liricii lui Teodor Dume. Histrionismul discursiv explodează, însă, în fluidizările stilisticii („nici chiar moartea nu doare/mai tare decât dorința/de a iubi sau/a fi iubit”), furia existențială determină dislocări semantice. Intarsii fictivizante impun o energie discursivă edificiului liric (dar și edificărilor poematice), șarjele eului denotând curaj imaginativ, asta pentru că și solemnizările tonului de fond (uneori și grotescul incumbă formal suprarelismul) duc în desuetudine doar harnașamentul, nu și vocea (eului, da) verificabilă. E ca și cum ai trăi vremuri fantastice, deopotrivă cu autorul. Numai că vremurile sunt cum sunt (adică tare urâte), iar a căuta dinadins reabilitări și destrămarea stranietății prin versuri altminteri abile, subtile, frumoase, înseamnă șefuirea unora din fațetele lui Ianus. Or, decadentismul poeziei lui Teodor Dume constă tocmai în a dezvălui „putrefacția” melancoliei, instinctul libertății provizorii e augmentat de un fior mistic, ontogenetic, mocnind emoțional, trezind din criză somatică energii paradoxale:
În creuzetul descifrărilor sentimentale, eul liric inovează direct în barochismul texturii poemului. Interogativul cedează bifurcațiilor sofianiste, același eu devine alteori extrem de recluziv. Să mai spunem că supraviețuirile se transformă în recuperări și procedura introspecției fascinației elimină riscul „agresiunilor” calofile, trecutul și uitarea impusă au asemănări cu proiecția abandonului tragic. Fragile, vulnerabile, sunt evaluările de miracol palpitant-hipnotice („dâra de nisip din trupul meu/atinge pământul/printre/măruntaiele lui/cerul/deschide o rugă”), de combinatoriu al realităților consensuale. Extincția și revenirea în ciclul primordialului inițiatic fac din cazurile multor poeme o reverie fără rezerve, cumva neverosimilă. Or, stările afective, cred eu acum,cel puțin la lectura acestei cărți, întrețin și individualizează, aici, starea de poezie.
Altminteri, e o liniște absolută, o energie ascunsă, expurgată din tonalitatea anti-edulcorărilor. O poezie care se ferește, programatic, de a deveni peltea erotică, poeme care își află regenerarea în ele, în maximalismul „vegherii” faliilor din tectonica percutantă a reliefului metaforei. În pofida angrenajului vetust al realului, avem de unde alege, chiar dacă nu eul este impenitent, precum în poezia post-optzecistă de azi. Autorul e interesat doar de partizanatul poemului-poem. Poemul anulează, poate anula nenorocirile lumii, alungă îndoiala, resuscită mereu memoria primordialului, consacră vieții fulgurații lirice, redistribuie Lumii statusul de imprevizibil road stories: „am pus totul deoparte/somnul munca libertatea/ipocrizia și femeia//stau nemișcat și fac infuzie/cu aromă de cer//poate puțin dezamăgit/că n-am oprit un strop/de înțelepciune//cât să mai pot rămâne/printre oameni” (Omul din piatră, p. 80)
E și mult parfum de mister și inefabil fiindcă, nu-i așa, între Eu și Celălalt inegalabilul suspans tot poezie înseamnă. De aceea mai degrabă aș vorbi de capturarea melancoliei, de păstrarea ei în rezervă, deși explicitul nu e deloc operant, scrisul învinge memoria. Teodor Dume știe foarte bine că, semn al unei revelații, poemul caligrafiază mistuitor o realitate, alta decât realitatea calpă în care conviețuim, grav proiect de amneziere, de umilințe ale intelectualului. Poetul, rebel nelecuit, caută sensurile cele mai adânci, versul îngemănează nevoia plenitudinii lumii, emoțiile sinelui, întreține vâlvătăile interogativului. Marja lui pensiero debole poate remodela, prin poem, scenariul reificării.
Volumul acesta continuă ritualul unei poezii bune prin care Teodor Dume, ambiționând destul de des să iasă din mrejele genericului, izbutește de fiecare dată să facă demonstrația unui poet pur sânge. Ceea ce nu e de neglijat, dacă vrem să inventariem cu adevărat dinamicile poeziei noastre din ultimele trei decenii.

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele pr...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele pr...: Ionel BOTA Resuscitări, supraviețuiri, autenticism. Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză Numai în ...

13/06/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gina Zaharia: cântec de culori

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gina Zaharia: cântec de culori: câți trandafiri n-am sădit cu mâinile tale câte privighetori n-au cântat în culori și câte scântei n-au venit să vadă cu...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Marian Florentin Ursu: Trandafir albastru

revista EXTEMPORAL LIRIC: Marian Florentin Ursu: Trandafir albastru: Îți plăcea să strecori Un trandafir albastru Printre trandafiri galbeni Nu mi se părea foarte potrivită alegerea E...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicu Gavrilovici: De-aș fi știut

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicu Gavrilovici: De-aș fi știut: De-aș fi știut că viața nu-i cătușă Ci doar brățară pusă-n jurul mâinii Nu asmuțeam asupra lunii câinii Dorințelor ce îm...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Cernea: clipa

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Cernea: clipa: Condamnată la naștere, clipa urlă în uterul timpului. În nud "îmbrăcată", întoarce clepsidra nevrând nisipul s...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cadar Katalin:***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cadar Katalin:***: știi... pietrele ce strălucesc pe inelele de la amanetul din colțul străzii cândva au fost stele căzătoare prinse în ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Flore‎ : fluture

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Flore‎ : fluture: Un fluture Pe lampă Rosie, gălbuie Obscură lumină Se joacă străină Fluturele dansează Se stinge lumina încet Te simt l...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Valentin Tufan‎ : stă să plouă...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Valentin Tufan‎ : stă să plouă...: stă să plouă… ca un strigăt înăbușit de satisfacție, ca o sorbire cu nesaț cerșită cu suflet de trupul urmelor de cretă, tra...

11/06/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Geo Galetaru: ***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Geo Galetaru: ***: Ce-am vrut să spun nu știu o stradă care vindecă totul un măr pe-o tipsie roșie am sărit peste râu peste stea a fost bine...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ramona Müller: sens ...către tine

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ramona Müller: sens ...către tine: S-a răsturnat numărului tăcut. Dispar în ridurile de chihlimbar, iar fluierul piciorului îmi cântă prin coapsele grafi...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu: ***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu: ***: O dimineață cu vrăbii clevetitoare mi se desfășoară covor de iarbă până se face câmp. Din el răsar arbori mai mici mai m...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Savu Popa> Maialul

revista EXTEMPORAL LIRIC: Savu Popa> Maialul: (Fragment) . I - Înainte de apariția biciului de foc venit din cer, pădurile Ocnei răsunau de strigăte, chiuituri, cânt...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Emil-iulian Sude: din manuscrisul : "Paznic de noa...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Emil-iulian Sude: din manuscrisul : "Paznic de noa...: Ni s-a dat nouă un coleg în cârca noastră un pripas vede și notează el tot. despre noi ce se mai poate spune. colegul ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: George Terziu: Prietenilor

revista EXTEMPORAL LIRIC: George Terziu: Prietenilor: Mă numesc George Terziu Atât În fiecare zi mă leg cu sentimentele voastre de gât Cred că dacă vă dau bere o să fie mai bine Ca î...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cristina Ștefan: Culegătoreii de flori

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cristina Ștefan: Culegătoreii de flori: *** când îmi imaginez veşnicia mă uit într-un pahar de trandafir câte începuturi câte margini şi mă recunosc în ridurile străbune dar ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Corbu: Condicele singurătății

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Corbu: Condicele singurătății: Tot admirând zeii altora am uitat propria mitologie. E noapte. Joc șah într-o cameră goală. Șah orb. Cu pioni căzuţi în primele rânduri ca ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicolae Silade: făuritor al frumosului din cuvânt

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicolae Silade: făuritor al frumosului din cuvânt: declarație de dragoste pe proprie răspundere dintotdeauna mi-am dorit să scriu pentru totdeauna să surprind întotdeauna acel indescifra...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Ultima noapte cu tata

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Ultima noapte cu tata: nu am aflat niciodată de ce tata plângea în somn și de ce își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție noapte de noapte poate că ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gheorghe Grigurcu: poeme

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gheorghe Grigurcu: poeme: Un trandafir învață matematică Un trandafir învață matematică în zona-n care codrul iși explică umbrele iar noi privim spectacolul uimiți...

06/06/2020

Teodor Dume: teo, micul apaș


copil fiind
 îmi puneam pe cap o pălărie
 îmbrăcam o geacă din piele
de regulă pe cea a lui tata
 și țineam în mână un pistol  făcut
din creangă de soc
 mă ascundeam în spatele ușii  
și când apărea mama săream și...poc...poc...poc...
alteori din penele de rață căzute pe lângă cuibar
îmi făceam o coroniță și mi-o puneam pe cap
 mă dezbrăcam până la piele
 luam lingura de lemn a bunicii
 o oală din tablă zincată  și începeam să bat
 până începeau vecinii să apară pe la garduri
dar eu băteam...băteam...băteam și tot băteam...
în onoarea micului apaș - că așa îmi spunea bunica –
 aprindeam  focul  și în ritm de tobe
 înconjuram căpițele  de fân ale  vecinilor
care după un timp
păreau  locomotive cu aburi
seara înainte de culcare 
mă uitam  înspre cuiul pe care tata ținea biciul
spre ghinionul meu  deseori era gol
atunci mă ascundeam  în poalele mamii
și cu degetele mici de apaș îi mângâiam buzele

era singura strategie probată care îmi salva curul de  biciul lui tata