BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

13/02/2024

Teodor Dume: Locul în care zăbovește timpul

Colecţia: Texte Filozofice  

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 

Cel mai greu e să aștepți

uneori chiar te plictisești

nu te vede și nu te aude nimeni

și atunci vin umbrele 

să ducă totul...


chiar dacă pare sfârșit

n-aș vrea să renunț la trup

și să-mi umplu venele cu lacrimi

dar e singurul loc în care

zăbovește timpul


umbra neîncăpătoare și grea 

adâncește urma în care

mă pierd ilizibil...


niciun alt gest nu-mi poate

ocroti chipul

Teodor Dume: Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung

și nu am ajuns

cineva cotrobăie

sub albastrul decupat

se vede Dumnezeu aplecat peste o carte

zadarnic mă prăbușesc pe genunchi 

și-l rog 

să-mi spună

de ce nu mai am timp

dâra de nisip din trupul meu

atinge pământul


nu-i bai


printre măruntaiele lui

cerul deschide o rugă

pentru ziua

în care

centrul universului

va trece prin mine

16/01/2024

Copilul cu mingea sub braț, autor: Teodor Dume

 Copilul cu mingea sub braț

(autor: Teodor Dume)


ieri trecea un copil cu o minge 

sub braț alții doi îl așteptau în parcul 

de vizavi 

șoferul  îl ceartă ca pe un adult 

înjurături obscenități și alte chestii 

șoseaua gârbovită de atâtea mașini

 părea un bătrân aplecat sub greutatea 

rucsacului de pe spate


pe de-asupra o pasăre neagră 

bătea trist și molatic din aripi 

de pe partea cealaltă  

oamenii strigau înfundat

 "accident accident" 

o femeie gâtuită de frică 

trece strada și- i așază mâinile sub cap

de alături un bătrân mustăcios și cu barbă

 strigă anemic  "Dumnezeu nu vede" "Dumnezeu nu aude" 

Dumnezeu nu mai exsită" 

imi scot tricoul îmi fac loc prin mulțime

și-i șterg sângele de pe gură 

cu ultimile puteri băiatul își ridică capul 

mă privește fix și abia șoptit 

îmi spune "tata tata"

printre lacrimile care mi-au inundat văzul i-am răspuns îndurerat si oarecum silabisind " nu nu sunt ta-ta 

nu sunt ta-ta 

ochii băiatului i se închideau ca două clapete cu mici defecțiuni

m-am ridicat în picioare

și m-am răstit la Dumnezeu

"Doamne de ce ai nevoie de sângele 

și viața unui înger?

Dumnezeu tăcut ca o lacrimă

nu mi-a răspuns

prin mijlocul mulțimii adunate 

își face loc șuierul strident

al unui echipaj de poliție însoțit 

de o ambulanță 

care ar fi vrut să-i mai dea o șansă copilului culcat pe  trotuarul umed și rece timpul s-a oprit odată cu ultimile sale bătăi de inimă 

aerul zilei fuse tăiat de lacrimi rugăminți disperare și îndurare către Dumnezeu


 pe locul acela a mai rămas o pată 

mare de sânge o minge și câteva flori puse pe marginea șoselei 

Dumnezeu a lat un trandafir alb 

câteva petale pe care 

le-a presărat sub forma unui contur 

și a plecat...

tinerețea și dragostea de viața au rămas ca o amprentă pe locului  blestemat 

de cei răi


a doua zi nici-un copil n-a mai  trecut strada cu mingea sub braț


pe banca din parcul de alături

 stă același bătrân negricios cu barba albă

 și se răstește la Dumnezeu

 "vino Doamne că 

amândoi 

suntem la fel de vinovați"


nici-un copil  nu mai trece strada cu mingea sub braț


ps:

textul se vrea un manifest dureros de conștientizare al șoferilor 

grăbiți dar  și al copiilor care nu se asigură atunci când trec strada în fugă!

15/01/2024

Elza Hansen: poezie

 RAINBOW - PEACE IS KIND LIKE RAINBOW- 

CURCUBEU

1. Mă iartă, de vrei chiar din viață poți să mă iei 

Greșesc gândind oare, ce-ai vrut să spui

Cu ce megafon ai trântit lumânarea mea suflet

În fașa luminii ce gaura neagră înghite știrea? 

Din tot ce zidesc cu a mea fantezie

Cad dimensiunile "unde naufragiat doar ajung pretinzând că iubesc" Leonard Cohen

Măcinată de dor, de-un cumplit 

imposibil finit 

Căzut în al meu cu semnătură design interior ”Dumnezeu” 

Sufletul se căiește:

- Te rog în culorile curcubeului 

Fiicei tale vorbește!

Dacă prezinți putere minții și inimii mele 

Îndurare durerii să lași!

Nu cu semn exclamator poruncitor

Doar autoritar duhovnicesc glas

Te implor dă-mi o ultimă clipă de pace

Lașitatea la o parte să las! 

Dă-mi putere să înfăptuiesc ce e corect

Măcar în al unsprezecelea ceas!Spin 

Din tot trandafirul divin 

Oare nu Tu, Divin Creator și pe acela mi-ai dat?

Al meu suflet e fără rușine pe genunchi la al tău altar

Din cel mai profund gând 

La altarul divin

Canal ție aici și acum eu mă las

Văd viața, ciripitul păsărilor dimineața

Dar amenințată global

De ceva în substraturi pe mai multe planuri

Ochi stelar vede ce irisului meu îi este nevăzut 

Pe un plan e bolnavă Planeta Viral

Tu îmi spui cu limbi de foc:

- Echilibrul și lumina sunt bolnave în oameni, spiritual!

Val după val

Duce spre mal

Albastrul voal

Galben luminii

Pe o masă în vis

Cu o față de roșu

Matrimonial

La la la la la Al

- Mă cobor printre voi

Parcurgând viermuit 

Din coșmar în coșmar

Holograma undelor tremură paranormal


2. Virtualul război intracelular s-a mutat pe frecvențe reale... 

În oglinda portalelor trei dimensionale  

- Neștiind altfel decât scriindu-mă ție în rugă 

De bun rămas 

De e astfel să fie

Îmi las ruga și plânsul în acest poem

La altarul unde toți oamenii de bine

Treptele lumii închină

Ecumenic doar o inimă 

Genunchii se pleacă 

Au ajuns lacrimile până la măduva oaselor luminii 

Pământul plânge spre cer 

Urgia vărsată

Impactul otrăvii turnată...

Chiar dacă mi-e teamă

Să ajung acuzată

Cer putere să mai cred în ce îmi vei arăta! 

Cum și unde să găsesc ce să fac?!

Ce-aș putea decât deja fac?

Purtând botniță pentru tot ce o pandemie implică 

Țin aproapele meu la distanță fizică 

Mă spăl pe mâini la nesfârșit

Pe când a lumilor toate amvoane 

Se spală și ele ca Pilat

Pe mâinile lor iresponsabile de orice păcat...

Așteptând moartea Oare adaug sau iau vieții ceva ce-a mai rămas?

Poate fi mai mare risc decât moartea, de am să tac?

Chiar de va fi și sfârși-vor aceste gratii în fâșii peste gura mea 

Mărturie las lumii golită de umanitate 

Umbra sub sceptrul de-a pune mâniile pe putere 

Îngrădind a mea libertate

Obsedate în dreptul tribunelor lor 

Ce curând vor fi goale 

Manifestul acesta și inimii obosite de atâta moarte 

Se lansează și cad pe-ale tale brațe 

Golului din teama de Tine 

Doar de tine, Doamne 

Mă las căderii în lumina și groapa acestui poem

În rânduri de lacrimi... 

Văd ceața copiilor fără viitor 

Ruga acesta de protest 

Împotriva suferinței nenecesare

Din dragoste îți mulțumesc

O ultimă suflare prin a Ta îndurare

Să lași în Univers 

Drum poeziei sigilare îi pornesc

Nu e ușor

Într-o plasmă de cerc  mă pășesc 

3.Cerul mă strigă percepției Newtoniene


Gama muzicii șapte popas

Ritm cu pauză duminica pământescului ceas 

Trăiesc frică în tremur dar accept 

Strâng în piept tot mărul din al vieții pom 

Mă trăiesc cu tot ce trebuie să simt fiind om...

Văd culori începând cu cea roșie 

Speranța Cinematografie simbolică pe a realității alb-negru ecran

Nașterea-moartea-renașterea 

Pare cod decodat conștiinței din mintea atlas

Portocaliul să fie al soarelui zâmbet Desenelor din copilăria ce în urmă-am să las 

Roba călugărului când cheamă din est 

Îmi adună-ancestralul și îl bate pilon dorului

Meditând cu elan

Regăsind în neființă ființă 

Transcendentală

Frica spulberă formațiile găurilor negre de van 

Ala-bala-Portocala!...

Sigur sfârși-voi pe acel balansoar 

Jocul cu soarele printre degete

Imaginează fără de ramă 

Vocea bunicii agață  inimii mele icoană

Galbenă este lumina când viața în ea seamănă și seceră 

Dar între timp crește Dansul ce nimeni nu vrea să-l danseze

"Toată lumea vrea să ajungă în rai

Însă nimeni nu vrea să moară" 

Îmi reamintește Søren Kierkegaard 

De durerea trăită profundului Mircea Eliade

Pagini rupte religiei universale 

Emil Cioran a trăit egalitatea supremației "durerea care de fiecare dată se simte de parcă ar fi simțită întâia oară" 

În dezlipire crește frica-n amploare 

Oh! Cât de amarnic despărțirea pe toți 

ne doare!...

Dacă în lecții școlare 

Am învăța de la început să nu ne temem

Ar muta creierul vechi din al spatelui craniu 

Drept în frunte un ochi nou?

Ar privi ce găsim dureros

Concepând că e straniu?

Verdele e liniștea  

Mă privește plângând 

Lacrimi de-argint întinzând 

Uneori prea des și nu pot 

De al dragului stres 

Să mă-opresc

Să-i zâmbesc 

Nelovind propria știință

Cu al meu plastic pretins talant

dumnezeiesc

Te rog, nu te supăra! 

Mă dă afară de pe planetă ochiul golit de înțelepciune

Plin cu miraje circulare

Și idei despre contribuția mea

Că ar fi în zadar!

Păcăleală egală într-un zălud întâmplător

Creator 

Miraculosul jucător de zaruri 

Curcubeu irosit degetar

Balonașe din spume 

Haina lui Mahatma Gandhi - Marele suflet

Dată nereușitului cuier

Uitată e doar mâna mea 

Neechilibrată întinsă de tine condamnării de sine

Ce spune ea despre ce am crezut că eu port divinului tău nume? 

Agățată 

Cu capul spart 

E ce a vrut că să fie 

Schimbarea dorită în mine spre lume

Albastru reține în cerul sihastru

A mea amintire a unui copil drag

M-a întrebat dacă și înghețata poate să fie albastră? 

Necolorată chimic! 

Copil râzând cu inocență 

De a lumii program pervertit și de a ei licență

Nu era naiv 

El știa că ce bagă în gură nu-i la fel ca el de curat...

Schimb subiectul cu inversul lui

Cu ceva mai puțin poluat

Aș dori să vă spun despre cer scandinavic

Unde norii evaporă zorii 

Des de soare privat

E un cântec făcut să ajute lumina 

Rar zâmbind în acest colț lumesc minunat

Cerul, crâmpei din a ochilor oameni înalți 

Ochi albaștri și-au tot fluierat

Până la urmă au materializat 

Un cuvânt 

Eu zic că-i de vreme albastră 

Precum nouă românilor cetera și omul drag

Cuvântul ”hygge” 

Înseamnă plăcut sau cald

Climei nouroase lumină în case 

Singuri și-au creat 

Apoi au inventat acest cântec

"Îmi voi colora orașul în toate culorile”

Spune-un vers

Până acum versul e valid

Oamenii au în general încredere în autorități

Aventurile neterminate 

Democratic cu un parlament au găsit  cale de mijloc Majorității dreptate

Binecuvântate

Aceste regate

Pe niciunul din regi ori regine de o sută de ani încoace 

N-au deranjat

Sanctitatea facerii binelui au încurajat

Indigo amintește uniforma comunistă 

Pe umeri cravată de pioner purtată 

Ritm sacadat nesimțind fiind tânăr greutatea acelei vremi înfometată 

Libertatea de gândire condamnată  

În mine impresia de generație disfuncțională

Bipolară și coruptă a presupus 

Dar încordarea expresiei scade-n cadență

Nici românul indiferent de ce apartenență

Aruncat de geografia nevoii pe a Terrei hartă 

Cine știe unde

Nu e doar un pribeag 

România nu e un loc chiar de tot distrus

Se poate salva

Aici bogatul și săracul aprind lumânări milioane Speranței

Crucile apără gurile rele de cerul noroios 

Toamna miroase a sare-n bucate

Bucate lăsate în săli de-așteptare

Ochilor goliți de demnitate 

Am de subliniat 

Nimic nu ține veșnic!

De aceea, eu colorez al meu cer tricolor

Cu un sfeșnic în care gloria luminii o chem 

Să umple cerul 

Care pe nimeni de bună credință în veșnicie a lăsat uitat

Violet e iubitul meu cu pasiunea

Măcar că el nu știe Nu-s decât în scris năzdrăvană 

Îl las să se scurgă în mici stele mai departe peste acest tot curcubeu 

Cascade de sunete propagate din tastatura mea 

Către cei ce doresc să citească 

Sau vor deveni cum tatăl meu mi-a prevestit

"Să fiu la maturitate o pâine rotundă

Cu coaja aspră"

Așa a fost și el

Dar în miez sățioasă 

Să mă țin tare în tot ce fac - deși uneori mă simt chiar și amară 

Nu atât cât aș vrea de grațioasă- 

Să devin

Precum împărăteasa Șheba lui Solomon

El m-a binecuvântat

- Tată, cât aș vrea să mă mângâi pe creștet, lângă mine sa fii!

Într-o pâine românească oricât de amară, în lumina pământului natal tăiată fraților mei, precum mie în felii

Tu să fii binecuvântat

Și acum și în veci de veci 

Să fii de păcate iertat!

De aici 

În acest mic Paris 

Din frumosul oraș

Cu oamenii harnici

Clădirile dantelează centrul baroc 

Țintuiesc frumusețea o clipă în loc

Să privească potențialul zidirii

Când primaru-i cinstit

Pătrunzătoare inimă cu iubire de cărți

De știință și credință 

Aici m-a adus viața de dragoste și durere plină

Să reflectez la ale curcubeului culori 

Dar și la a mea întâi grea 

În cântarul vieții violetă regină

Din prea mult patos devenită timpului vină

Mă întreb 

Când plătesc nota mea de plată

Cine va șterge lacrima din istorie 

Și ce va fi de ajuns de demn să șteargă această urgie 

Departe  de-a pământului față?!...

De-acolo să plâng

Să cânt

Să vopsesc orașul în culori

Desenând suferința în arcușuri de viori 

Cu a cerului albastră culoare

Dar să și rămân în cuvinte

Materializând după furtuni serioase Mesaj cu idei luminoase

O voce de dincolo de mine fluierată 

Intr-o nouă melodie:

- Nu te teme! 

Ești om

O paleta de culori

Uneori ca o găină păcătoasă Neputincioasă

Dar alte ori ca un vultur 

Să fii pregătit că să zbori!

Fii cât mai des 

Vis de speranță cerului înnorat fără stele

Rugăciune 

Acțiune 

Misiune 

Cerului de lumină mă închin...

Chem înapoi Terra minunată și pacea 

Le voi iubi mai conștient decât până acum! 

Amin


Am regăsit linkul. Mulțumesc maestre Teodor Dume pentru publicarea unei poezii care am scris-o în timpul pandemiei. Este dedicată PACII ȘI IERTARII. Descrie experiența mea de a trăi în două culturi și drumul suferinței parcurs cu ajutorul reîntoarcerii pentru o vreme la rădăcină, pe plaiurile natale, românești. Vă mulțumesc maestre!


 Mulțumesc celei care m-a ”bătut” literar 3 luni de zile ca să scoată ”untul din mine”, scumpa mea mentor poeta Petruţa Niţă. Am și devenit ”năzdrăvană” din întâlnirea cu acești lideri literari și descoperitori de talente literare a grupului literar unic de felul lui, creat de directorul vizionar Teodor Dume. Grupul literar Extemporal liric,(grup al revistei Extemporal liric/ISSN 2668-5620)publică elevii ajunși să ia 10 la extemporal. O școală veche și înțeleaptă. Petruța Niță, redactor șef al grupului literar. Mulțumiri sincere din inimă. Între timp, mergând la școala grupului, mi-am amintit toate lecțiile mele învățate la literatura daneză pentru bacalaureat și am descoperit că Petruţa Niţă este un geniu. Am scris și scriu amestecând toate genurile literare, exact așa cum ea m-a citit. Cel care predomină l-am dezvoltat după ce m-am simțit capabilă să stau pe propriile picioare, ieșind din grup. Este un gen literar învățat cu sârguință în Danemarca. Genul literar se numește proză epică cu vers întrerupt. Următoarea postare va fi din manualele mele de literatură de atunci. Niciodată nu m-am îngrijorat când am învățat ceva, că nu va veni veni și timpul să pot folosi acele cunoștințe. Le-am lăsat la ”dospit” doar, cum Petruța bine spunea. Mulțumesc acestor oameni minunați pentru că în afară de a fi personalități literare respectate în România, sunt oameni de omenie. Sunt oameni dispuși să te vadă ca om, să te audă și să te ajute. Carma maeștrilor! Carma se întoarce întotdeauna! Mulțumesc tuturor care folosesc timp să citească versuri lungi, fără ritm întotdeauna, fără rimă întotdeauna, nici rap, nici lirică indiană, nici panoramică, nici epică doar, nici scenografică doar...Dar așa cum spunea Leonard Cohen în cântecul Anthem  ” acest stil care este liber și de fapt este cântat de spirit, ca melodia părintelui în templu...ca doina omului de rând care își cântă dorul, ca balada și ca forma inițială a primelor versuri scrise, a epopeilor, este definită pe limba daneză, ca lirica ramificată în proză cu versuri discrepante sau întrerupte....Prin aceea discrepanță, cum L. C. spune ” intră și lumina”... Lumina Speranței care a adus cândva un Curcubeu pe cer, ca să amintească furiei fenomenelor naturii să se oprească, să vie și peste timpurile noastre prezente, peste cei suferinzi și să ne păzească să continuăm să trăim în pace și libertate.


Elza Hansen

Tata, un tată confuz



Sunt oameni  cărora nu le plac 

bucuriile altora și nici  

nu le pasă de trecut 

nu nu o să pronunț nici- un nume 

azi pentru că 

nu l-ași putea pronunța corect 

tata mi-ar fi pus ferestrăul în mână

și m-ar fi trimis la pădure 

că doar așa m-ar fi văzut 

ca pe un om împlinit 


sunt oameni care merg la ospețe și nunți dar nu plâng la înmormântări 

nici chiar atunci când 

se dă de pomană cozonac 

vodcă și sarmale 

știu că asta e viața unui bărbat 

așa mi-ar fi spus și mama 

deși nu înțelegea că 

nu- mi doream să fiu decât 

ceea ce sunt un copil 

ce-și împărtea bomboanele la cinci 


sunt oameni cărora nu le plac 

bucuriile altora și nici 

nu le pasă de trecut 

râd dansează și beau 

fără să știe că și mâine mai e o zi 

tata mi-ar fi dat cheia de la tractor 

și m-ar fi trimis la arat  

și el ar fi savurat ultimile picături 

din transpirația mamei care 

îmi făcea munca ori de câte ori 

se îmbăta  tata și înjura de sfinți 

doar gingășia mamei îl mai  potolea 

din când în când  


duminica tata mă ținea de mână 

și înjura vecinii îmbrăcați frumos 

pentru biserică 

iar mama plângea 

până la sughițuri  


sunt oameni cărora nu le plac 

bucuriile altora și nici 

nu le pasă de trecut 

cândva copiii mei mă vor  întreba 

despre bunica și despre bunicul 

iar când se vor juca 

vor  găsi în căpița de fân 

sticla din care a băut tata 


nu n-am să le spun despre asta 


sunt oameni cărora nu le pasă 

de bucuriile altora 

și atunci 

la ce bun să le spun o poveste 

cu a fost  odată  un bunic și o bunică...

13/01/2024

Frânturi din suflet, autor: Teodor Dume


în zâmbetul meu locuiesc

 toți cei pe care îi iubesc 

iar în lacrimă 

doar cei pe care i-am iubit 

dar au plecat...

Pentru Poliția locală Oradea nu sunt Avertismente ci doar amezi

În atenția primarului  de Oradea!

Poliția locală Oradea nu știe să dea Avertismente ci  doar să dea cu biciul dintruna, într-un mod nejustificat


O cutie goală mică de margarină  pusă întâmplător de către un trecător într- o pubelă de pe ste C D Gherea,pe 21 dec 2023, a dus , deținătorului pubelei (fără vină), o amendă de 150 lei. În aceeași cauză se mai află încă trei vecini care au fost amendați, tot fără vină și un minim de verificare. Mă întreb: Oare acei polițiști locali sau funcționari constatatori au introdus mâinile până la fundul pubelelor pentru a scormoni gunoiul?

Și iarăși mă tot întreb de ce acești ziși  "polițiști" locali  fac de râs uniforma statului?

Oare numai în Oradea avem "polițiști"  locali fără un minim de cunoștințe în domeniu?

Răspund tot eu. Primăria are nevoie, la început de an 2024, de bani pentru "rotunjirea" bugetul local și atunci și- a trimis "căteii" pe teren, la produs

Vrem un oraș curat și demn de urmat dar nu cu funcționari care ne fac de râs!

ps:

poate colegii corecți și profesioniști din cadrul poliției locale îi va prinde de guler pe "colegii"  lor întrebându-i: ce făcuși colega?

***

Revista Extemporal liric va face o anchetă privind constatarea la fața locului  și a proceselor verbale emise

Și totodată modul de "frăție" între Primăria Oradea, Poliția locală cu firma de salubritate RER care nu este sancționată  pentru reziduurile lăsate lângă pubele după ridicarea acestora. Dar pe poliția locală cine o sancționează pentru că nu face constatări într-un mod profesionist?

***Materialul de față  nu a fost  redactat din răutate sau răzbunare, ci din dorința de a elimina neajunsurile și pe cei care ne fac de râs orașul și instituțiile statului într-un mod nejustificat, și asta din cauza slabei pregătiri profesionale.

Felicitări și mulțumiri celor din cadrul poliției locale  și funcționarilor din cadrul primăriei  Oradea care ne fac cinste prin modul lor de a acționa în temeiul legii și al bunului simț!


t.d ochi de jurnalist

30/11/2023

Teodor Dume: Pământul din pământ...



ziua în care voi pleca 

să îngrop pământul 

devenit pământ 

va fi o zi de duminică 

o zi în care 

lumea va ține în palme lumina 


și pământul va deveni pământ...

Teodor Dume: Aforism

 Când iubești e ca și cum ți-ai construi 

o fântână de lumină în suflet

(teodor dume)

Teodor Dume: Poate cândva...


Nu tot ceea ce simt îmi aparține

dar știu că durerea și iubire

sunt singurele altare

la care vin 

oridecâte ori

vrea să- l întâlnesc pe Dumnezeu


poate cândva  voi renunța

la lumea asta

voi renunța la tot 

și la toate

pentru un mâine

cu o altă imagine

Teodor Dume: aforism

 Când iubești gestul îți îngăduie 

să iei forma zilei și să respiri

(teodor dume)

Teodor Dume: Aforism

 Sunt două lucruri care îți pot răni sufletul: 

iubirea și prietenii

(teodor dume)

28/11/2023

22/08/2023

Ottilia Ardeleanu, referințe critice la poezia lui Teodor Dume

 Ottilia Ardeleanu, 

referinţe la textele lui Teodor Dume, Antologia Paradigme virtuale, Ed. PIM/Iași 


Pe Teodor Dume îl caracterizează poezia unei nemărginite suferinţe. Stilul confesiv, petrecerea timpului în singurătate alături de cuvânt - prietenul său de-o viaţă-,accentuarea stărilor de abordare într-o existenţă aflată permenent pe finiş, împletirea elementelor care marchează începutul şi sfârşitul, iată ce-l fac pe Teodor Dume să fie un altfel de poet. Tema specifică demersului său literar  este cea a vieţii şi a morţii, nedespărţite, şi unite prin cuvântul acestuia. Este poetul pentru care iubita şi părinţii vor fi imortalizaţi în cuvânt. Acest cuvânt  al însigurării. Îl iubeşte pe Dumnezeu, Cel pe care îl ignoră uneori, după cum lasă de înţeles într-una dintre poeziile sale. Iubeşte oamenii şi mărturiseşte că "într-o zi cineva o să umple golul acesta şi o să mă bucur pentru că oamenii intră în amintirea celuilalt lăsând o poveste..."



Teodor Dume si Daniel Corbu


 

Teodor Dume, între mine și cer e o umbră


nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume 

şi dacă stăpânii celui însemnat de Dumnezeu sunt

Moartea într-un capăt şi Viaţa în celălalt


uneori prins între cele două linişti

îmi lipesc urechea de marginea pământului

şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia

am învăţat să iubesc să sufăr

şi să aprind prima lumânare

ţin minte cum am sărutat-o pe mama

şi m-am rugat lui Dumnezeu

să se joace cu mine

eram devorat de frică şi de

întunericul decupat

din veşmintele lui tata


prins în acest sentiment ciudat

am ucis o lacrimă

am strigat şi

moartea s-a zgâit la mine

ca la o pradă


nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist

ştiu doar că nu-mi aparţin

am privirile amputate şi oscilez

între cer şi o umbră leneşă


aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea 

sau într-o altă prezenţă în care numele

nici că ar conta

numai că

între mine şi cer există o legătură

care defineşte viaţa şi moartea


şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp


(Autor: Teodor Dume)

04/08/2023

Angela Nache Mamier, Lacrimi pe altarul sufletului de Teodor Dume



Spiritualitatea lacrimilor este prezentă în aceasta nouă carte  a poetului Teodor Dume, unde asistam la aceeasi uniune a sufletului cu Dumnezeul crestin. Autorul face o mutație  crepusculară în sânul unei conștiințe de sine din ce în ce supusă unei interogații vaste adresate eului. Un abandon voinței divine  absolut natural, sincer. Versurile sunt liturgii intime pe « altarul trupului ».Manifestarile sensibile îmbracă hainele religiei , deși într-un context ascetic Lacrimile sunt fierbinți, provin din flașh-uri celeste, proprii inspiratiei ,meditatiei si moralei  poetice . Suntem în PUR AMOUR  și aceste poeme se înscriu în tradiția mistică a Bisericii …omniprezentă lacrimilor din Biblie ,dar mai ales lacrimile lui Christ din Noul Testament îndeamnă poetul spre o asumată mare de lacrimi de extaz dar și de pocăință. Viața profană este legată strâns de marea istorie a plânsetelor mistice din istoria umanității ,care cunoaște triste destine  (un ex .Maria Magdalena ,ori Pascal care  vorbeste de « lacrimile de bucurie »)

A avea HARUL  lacrimilor, conduce adesea la numeroase situații în  care lacrimile  au o valoare pozitivă. Conștiința vinelor, speranțele legate de Cer, teama de iad, propriul destin, angoasele în fața morții , etc …provoaca apariția lor  …Poetul nu le dă o formulare tragică, dimpotrivă sunt un catharsis  o forță purificatoare, semnul unei credințe profunde .(Ceea ce la Părinții greci purta numele de penthos ). La diverși  poeți  ele conduc la elevație spirituală și o detasare totală de lucrurile terestre. În Evul Mediu  se va instaura rugăciunea prin care lacrimile erau cerute, invocate : « Pro petitione lacrimarum ». La autor lacrimile devin expresia sufletului în cioburi, devin un limbaj  purificator, de grație divină ». În acest volum, a plânge devine echivalent cu «  a se ruga » ,volumul se numește (deloc întâmplator ): « Lacrimi de pe altarul trupului».(Editura: Pim,

Coperta: Mioara Băluță )

02/08/2023

Teodor Dume nu accepta niciodată înfrângerea


 

Teodor Dume... bălăceală


 

Teodor Dume, viața ca un strop de cerneală...


astăzi oamenii nu mai merg la biserică

şi nici la crâşma de la colţ

ei mor câte puţin

în fiecare zi

medicul le prescrie aspirină

contra a cinsprezece lei formularul

dar nu mai contează

ridică din umeri şi privesc

dincolo zarea

şi tac


îşi aşteaptă iertarea


aşa le stă bine oamenilor

îşi modelează viaţa după vremea de-afară

Teodor Dume, "șef" de fermă

 Iată-mă în "probă" de lucru...

Un nou job ...de viitor

Noa...ce ziceti? Îmi stă bine ca "șef" de fermă?. În urmă cu peste 60 de ani, copil fiind, păstoream doar două vaci pe câmpul peste care azi se află barajul Vida/Luncasprie 

De ceva timp am pus deoparte orice activitate și nici nu mai scriu. Mă relaxez  păstorind o cireadă de peste 200 de vaci...

Și  asta spre bucuria unora care m-au "sfătuit" (pe Facebook) să mă las de scris...


Teodor Dume,aforisme cu mama


 

Teodor Dume portret


 

30/07/2023

Teodor Dume. aforisme


 

Teodor Dume cu soția Fabiola ...



 

Eu și ..touranul meu...


 

Teodor Dume cu nepotu' Ionuț Rapiga


 

 o iubire sufocată de promsiuni diminuează efectul

(teodor dume)



 


 


 

27/07/2023

Am fost ș în eu cândva ..mire!


 

Gina Zaharia: moartea, un fluture alb, de teodor dume


*Despre radiografia nopților cu fluturi  albi


Mă aflu printre privilegiații cărora poetul Teodor Dume le-a îmbogățit, cu volumul „moartea, un fluture alb”, biblioteca sufletului. Acum știu de ce îi prețuiesc poezia: odată pătruns pe tărâmul său, vei fi martorul unor stări atât de curate și profunde, încât vei învăța să le taci cu sfințenie, pentru a nu strivi  fluturii de pe drumul ce leagă cerul de pământ prin cuvinte alese, fluturii care dau ocol apusului, într-un ritual cu dor sidefiu „dinspre părinți”.

 I-a rămas, „ștergarul alb/ în care mi-am uitat copilăria / singurul suvenir de la mama) / îl port la piept/ uneori mă prefac/ că o văd/ ținându-mi capul pe genunchi”. Dar nu e suficient. Din când în când, copilul de atunci înrămează acele imagini „în locul în care bunica creștea liniști”, le șoptește o rugăciune albă precum gândurile pe care le-a trimis să spintece noaptea lor. 

 Dăruire, așteptare, îngrijorare, resemnare, tristețe, destăinuire, toate într-un decor alb-negru în care poetul pășește cu încredere, chiar dacă „singurătatea atârnă ca un păianjen”.

Cu toate acestea, în „4 aprilie, ziua în care am învățat să mint” „eram sigur că cineva/  trebuia să-mi dea un nume/ o proprietate până când în mine/ se va așeza un Om ca o blândețe/ ascunsă sub cearcănele mamei”. Și a primit, pe lângă blândețe, harul. 

„Spre mine” este un drum limpede, pe care autorul își plimbă sinceritatea peste „toate crăpăturile uscate ale  pământului”. Tristețea își face loc precum un soldat la pândă: „în fiecare zi/ aștept și îmi spun/ că trebuie să plec și că/ în mine/ n-a mai rămas nimic/ chiar nimic”.

Nici „ploaia de peste Criș” nu șterge  umbrele din sufletul poetului ci aduce „codul galben”, până când „poate mai înspre seară/ o să cobor în mine/ să mă privesc”. Oare ecoul pe care autorul îl trimite spre noi se întoarce cu nuanțele așteptate? 

„Păianjenii nu ucid”, ei duc mesajul trecerii prin viață, „un fel de remiză” care stăpânește frigul și deschide un atlas al călătoriilor prin el.

Dacă faci o „radiografie” a poemelor lui Teodor Dume, vei zări Omul care dăruiește visele sale  nopților, într-o insomnie perfectă, poetul care împrăștie fluturii albi ai peroanelor negre și care îi învață să invadeze cerul prin cântec: „și ce dacă la noapte/ îmi înlocuiesc somnul/ și ies din realitate puțin”.

„Rogu-vă călcați încet/ asemeni umbrei/ mă retrag în mine pentru/ a mi se ierta ceea ce am fost/ o taină…”

Iată o mărturie a adevărului văzut prin ochi poetici, deschiși la orice ceas al zilei. Timpul i-a dictat, Teodor Dume a scris. Un jurnal al tăcerilor, cu litere de aur! 


Gina Zaharia

23/07/2023

Daniel Corbu, un dar de suflet lui Teodor Dume

 Privind în urmă...

DANIEL CORBU,

carte:Lecția de abis, editura PrincepsMultimedia

Mulțumri din suflet pentru acest DAR deosebit!


21/05/2023

Ochi de jurnalist, rubrica: Așa, NU!

*Pulsul amiezii de sâmbătă

Un gest al organizatorilor ce, la prima vedere, părea frumos și lăudabil, dar intrând în detalii observăm că nu-i chiar așa...

Chiar la intrarea dinspre str. Dobrogeanu Gherea observ primul gest greșit al poliției locale dar și a administrației cetății  de a permite parcarea pe iarbă, din incinta cetății, a zeci de mașini și autobuse.Așa că dacă e în interesul primăriei se poate încălca orice lege...

Îmi aduc aminte că în urmă cu vreo 3-4 ani, tot intro zi cu festival în cetate, un vecin de al meu parcase mașina, în fața ferestrei lui de pe Dobrogeanu Gherea, doar cu roțile din față pe iarba din fața porții. Instant și-a făcut apariția un echipaj al poliției locale și l-au amendat cu 400 lei.

Deci...

Așadar dacă tot e weekend și așa zis "festival", în Cetatea Oradea, nu prea ai ce să alegi dintre aproape  aceleași produse comune,  fast-food și de cofetărie-patiserie, la zeci de gherete, decât o pizza, făcută la foc "automat" la o altă gheretă stingheră sau o plăcintă la 12 lei. În rest doar... prețuri cosmice, chiar și pentru cei cu portofel dublu.

Deci, nimic clasic din vremurile de altădată ale festivalurilor, ci doar ... prețuri și denumiri străine limbii române!.Aici excepție face o gheretă cu toroș și sărmăluțe(5 lei buc.) la prețuri fantastice.A se înțelege că bucata înseamnă ceva mic de o singură îmbucătură. Am servit și eu o porție de toroș cu aspect plăcut, ispititor dar fără gust.Eu, în general,  sunt adeptul toroșului și al sarmalelor, cu precădere al sarmalelor țărănești.

Unele firme au ocupat câte 5-6 standuri cu aceleași produse dar cu un singur vânzător tânăr și făra nicio experiență, chiar dacă în spatele acestuia mai circulau, fără rost, încă două - trei persoane.

(Predomină firmele Bergenbier și Partner)

Eu personal am stat 20 de minute  la un stand triplu, cu un singur vânzător și preparator, în același timp, care alerga de la un stand la altul, dar eram 2 consumatori la rând. Era un stand cu mici "rahitici" care nu depășeau 30 grame pe bucată.Berea la doză costa 10-12 lei bucata indiferent de denumire.

Ce să-i faci...prețuri de Litoral!

Singura bucurie reală era acea a copiilor care alergau printre mesele goale în timp ce părinții lor așteptau nerăbdători și înfuriați de așteptare în fața standurilor.

PS:

Era să uit...

La nicio gheretă nu găsești pubele sau coșuri pentru reziduri alimentare dacă tot servești ceva instant, pe loc. Nu știu cum au obținut autorizația de funcționare și unde sunt cei de la protecția consumatorului și cei de la dsv și dsp...

Am găsit doar 3 pubele mari de RER (comune) care deserveau cele peste 30 de standuri. Pentru a arunca un ambalaj de hârtie am făcut de 3 ori ocolul standurilor pentru a depista un coș...Deloc plăcut...

Seara în loc de puțină muzică bună doar mult zgomot, la volum maxim, până foarte târziu în noapte pentru "bucuria" vecinilor din jurul cetății!. Și suntem mulți cei care ne "bucurăm" de acest privilegiu oferit de primaria Oradea prin organizatori.

În concluzie: 

intri cu bani în cetate și ieși fără ei...

Ceea ce confirmă că toți ne învârtim în jurul banilor fără a ține cont și de bucuria sufletului! Trist...dar adevărat!


(*teodor dume. Ochi de jurnalist/revista Extemporal l.)



15/04/2023

Gheorghe Grigurcu, la 87 de ani!

La mulți ani, din "urbea" de pe Criș, domnule Gheorghe Grigurcu , vă spune același, Teodor Dume!


16 aprilie, pentru unii, e doar o zi obișnuită, dar pentru Gheorghe Grigurcu este ziua în care a împlinit 87 de ani. În fiecare an, în această zi de 16 cobor în mine pentru a-i mulțumi. Deseori îmi spun că tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alții. Pentru mine această tăcere a rodit în împlinirea a ceea ce sunt astăzi. Gheorghe Grigurcu a devenit un mijloc de comunicare și de ascultare între oameni, poezie și tot ceea ce e frumos. Iată deci că nimic din ceea ce este uman nu-i este străin Marelui Gheorghe Grigurcu (“Homo sum, humani nihil a me alienum puto”).Da, ziua în care ne naștem e cu totul altfel. Și asta pentru că locuim, pentru o vreme, într-o viață în care nu ne aparține. Paradoxal sau nu, suntem experimente vii pe care se încearcă definirea timpului.

Gheorghe Grigurcu a venit printre lucruri în primăvara anului 1936, aprilie, 16. Coincidență sau nu, primăvara aceasta m-a adus și pe mine (Teodor Dume) tot într-o zi de aprilie 4. Poate că tocmai durerea din frumusețea acestui anotimp a creat poteca pe care urma să pășim înspre o lume care nu ne aparține. Chiriași în propria viață oscilăm într-o zbatere surdă dorind să persistăm ca oameni, dar în lupta cu insignifiantele detalii, uneori, uităm de noi. Nu știu, poate că toate aceste elemente sunt semne de recunoaștere a ființei.

Aflându-mă printre cei mulți care nu știu prea bine limbajul cuvântului, în acest context, voi încerca să definesc, printr-o simplă punctare, o părticică din Omul Gheorghe Grigurcu, care în această primăvară, da, a împlinit 87 de ani. Acest Om și mare critic (numărul unu al poeziei din România, citez pe Alex  Ștefănescu), care a creat, prin scriitura domniei sale, lumi paralele într-un Univers arid dar și punți de legătură între cuvânt și cei care știu să-l folosească, trăiește echilibrat într-o lume în care noi cei mulți încercăm să o descoperim. Comportându-ne ca atare noi cei care încercăm să ajungem, sau am ajuns deja, la poarta cuvântului, îl putem privi, la ceas aniversar, ca pe un ușier care ne validează (sau nu) trecerea prin lumea cuvintelor.

Nevoia de a ne apropia de Dumnezeu, dar și de noi înșine, ne face să ne privim, din când în când, și în anumite momente, ca pe niște frumuseți prin complexitatea cărora navigăm. Nutresc speranța că cei mai mulți dintre noi ne hrănim prin și cu frumusețea cuvântului, chiar dacă realitatea ne împinge uneori înspre latura subiectivă cerându-ne sacrificii dar și respect.

Azi, poate doar azi, nu putem fi subiectivi pentru că exprimarea vârstei, prin ceea ce facem, îmbină respectul cu munca și cu celelalte elemente definitorii ale vieții.

Privindu-l pe Gheorghe Grigurcu observ un erou supraviețuitor care s-a debarasat de frică și neputință (deși elementele acestea nu l-au caracterizat niciodată) într-un sistem social trecut neadecvat firii domniei sale. Identitatea acestui mare Om nu trebuie confirmată și nici argumentată pentru că drept mărturie stau nenumăratele sale titluri de cărți și cronicile pe care le-a semnat indicând cu profesionalism nivelul la care a ajuns omul prin creația sa. Nu voi face o enumerare a titlurilor de carte și nici a numelor acelora care au scris, pentru că ziua de 16 aprilie e un moment unic din viața aceluia pe care l-am stimat și-l stimez și care mi-a deschis larg ochii înspre cunoașterea cuvântului. Și cu această ocazie îi mulțumesc pentru episoadele trăite și petrecute împreună în "urbea" de pe Criș. Toate acestea au avut un impact pozitiv asupra a tot ceea ce a urmat să fac. Posibil ca aceste amănunte să nu intereseze, dar orice lucru care mi se întâmplă are valoarea și timpul său. Majoritatea dintre noi suntem lacomi. Vrem mult și dăruim puțin.(...) Darul meu de suflet pentru marele Om Gheorghe Grigurcu la împlinirea celor 86 de ani este respectul pentru mâna pe care mi-a întins-o și m-a condus pe drumul poeziei și literaturii. Trebuie să recunosc, și-i mulțumesc pentru asta, că Teodor Dume, poate, nu ar fi existat în această lume a creației de frumos.

Dialogul cu creația, cu frumosul și cu el însuși a fost și este ținut într-un metalimbaj al operelor și împlinirilor dominei sale care au lăsat o amprentă pe timp.

"Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viața literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios și, în același timp mai productiv, indiferent dacă își exersa condeiul neobișnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie și versuri și nici un poet care scrie și critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime și unul dintre cei mai importanți critici literari ai acestei perioade de tranziție între milenii” ( Ana Blandiana ).”

„„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeți afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziția poemului. (…)Aceste șocuri imagistice în lanț, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci și frumoase ca niște perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”

„„Un simbol al intransigenței devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulți ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînțeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ștefănescu).”

Iată un număr: 87.

La ceas aniversar, datorită contrastului dintre doi scriitori, îmi sunt încorsetate cuvintele de emoție. Și asta pentru că pe Gheorghe Grigurcu l-am cunoscut în împrejurări favorabile mie și "defavorabile" domniei sale. Spun "defavorabile" domniei sale având în vedere regimul de atunci și traiectoria pe care o avea de urmat. Acest moment de criză a identității a fost punctat de către Gheorghe Grigurcu în prefața cărții mele "Strigăt din copilărie" . Și iarăși îi mulțumesc !

Sunt lucruri care se întâmplă uneori în tăcere și pe care le tatuezi pe suflet. Spuneam la începutul acestor însemnări că tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alții și mai știu că împlinește. Indiferent de pretext, viața este un experiment, un refugiu și rareori un crez.

Spuneam cândva că cel care suferă se contopește cu ființa și devine unul și același. Acea contopire compensează suferința celuilalt.

Din «Urbea» de pe Criș, la împlinirea celor 87 de ani

același, Teodor Dume, vă spune:

La mulți ani, maestre Gheorghe Grigurcu!

04/02/2023

Teodor Dume:Rânduiala lui Dumnezeu


De câteva zile cobor în 

mine 

doar seara

și caut

un anume lucru

pe care poate că nici 

nu l-am avut sau poate

l-am pus undeva 

pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...


și ce trist...


uneori nu mănânc

nu beau și nici

nu mai vorbesc cu Dumnezeu

știu că dincolo de mine

e cimitirul în care

se odihnește tata

plictisit și el de-atâta așteptare...

uneori trec pe lângă el

cu privirea în pământ

pentru că de ceva vreme

am uitat ca să-l întreb dacă

a mai vorbit cu mama 

dusă și ea cu nu prea mult timp

înainte de paști


mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru 

toate astea

dar

sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine

câte puțin în fiecare zi...


știu că așa trebuie să fie

dar ce să- i spun copilului meu?

 De la fereastra spitalului CF Oradea, în care sunt "cazat" de 6 zile;

Albul de afară (orele 21,30), în contrast cu... albul din spital!

Un personal deosebit cu sufletul pur si larg!

Din nou mulțumiri, dlui dr. Ovidiu Lerintiu !


Teodor Dume: În drumul meu spre Dumnezeu


când voi pleca în călătoria din care

n-am să mă mai întorc niciodată

o să-i las fetiței mele

un bilețel

prin care o să o rog

să nu stingă lumina

din când în când

să măture prin casă și prin curte

să-mi scoată de la curățătorie

costumul negru pe care

l-am îmbrăcat

în ziua în care a murit mama

duminica

să dea de pomană săracilor

câte un cozonac și câteva sarmale

pentru că și mama

înainte de a pleca

mi-a lăsat cu limbă de moarte

să dau săracilor

câte un cozonac și din sarmalele

ce le lăsase în oala de tuci

deasupra pe cuptor


a măturat casa și curtea

apoi a plecat...


unii spun că s-a dus

să se întâlnească cu Dumnezeu

să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata


nu știu dacă în drumul meu

o voi întâlni pe mama dar

știu că acum

am anii

care mă vor face

să înțeleg de ce a plecat tata...

12/08/2022

 La multi ani, Radu Butcovan !


Ziua ta de naștere înseamnă un nou început și un moment perfect pentru noi țeluri în viață. Înaintează cu încredere și curaj! Ești o persoană specială iar cei care te-au iubit și te iubesc vor fi mereu alături de tine!. Lor mă alături și eu, împreună cu familia, dorindu- ți tot binele din lume! Fii la fel de iubitor și de fericit ca și până acum! Fii sigur că Dumnezeu te iubește iar noi ne alăturăm lui și iubirii pe care o meriți din plin!

Cu tot dragul,

Familia, Teodor Dume!

13/04/2022

Gheorghe Grigurcu, la 86 de ani!

 

Gheorghe Grigurcu, la 86 de ani!

La mulți ani, din "urbea" de pe Criș, domnule Gheorghe Grigurcu , vă spune același, Teodor Dume!

1
6 aprilie, pentru unii, e doar o zi obișnuită, dar pentru Gheorghe Grigurcu este ziua în care a împlinit 86 de ani. În fiecare an, în această zi de 16 cobor în mine pentru a-i mulțumi. Deseori îmi spun că tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alții. Pentru mine această tăcere a rodit în împlinirea a ceea ce sunt astăzi. Gheorghe Grigurcu a devenit un mijloc de comunicare și de ascultare între oameni, poezie și tot ceea ce e frumos. Iată deci că nimic din ceea ce este uman nu-i este străin Marelui Gheorghe Grigurcu (“Homo sum, humani nihil a me alienum puto”).Da, ziua în care ne naștem e cu totul altfel. Și asta pentru că locuim, pentru o vreme, într-o viață în care nu ne aparține. Paradoxal sau nu, suntem experimente vii pe care se încearcă definirea timpului.
Gheorghe Grigurcu a venit printre lucruri în primăvara anului 1936, aprilie, 16. Coincidență sau nu, primăvara aceasta m-a adus și pe mine (Teodor Dume) tot într-o zi de aprilie 4. Poate că tocmai durerea din frumusețea acestui anotimp a creat poteca pe care urma să pășim înspre o lume care nu ne aparține. Chiriași în propria viață oscilăm într-o zbatere surdă dorind să persistăm ca oameni, dar în lupta cu insignifiantele detalii, uneori, uităm de noi. Nu știu, poate că toate aceste elemente sunt semne de recunoaștere a ființei.
Aflându-mă printre cei mulți care nu știu prea bine limbajul cuvântului, în acest context, voi încerca să definesc, printr-o simplă punctare, o părticică din Omul Gheorghe Grigurcu, care în această primăvară, da, a împlinit 86 de ani. Acest Om și mare critic (numărul unu al poeziei din România, citez pe Alex  Ștefănescu), care a creat, prin scriitura domniei sale, lumi paralele într-un Univers arid dar și punți de legătură între cuvânt și cei care știu să-l folosească, trăiește echilibrat într-o lume în care noi cei mulți încercăm să o descoperim. Comportându-ne ca atare noi cei care încercăm să ajungem, sau am ajuns deja, la poarta cuvântului, îl putem privi, la ceas aniversar, ca pe un ușier care ne validează (sau nu) trecerea prin lumea cuvintelor.
Nevoia de a ne apropia de Dumnezeu, dar și de noi înșine, ne face să ne privim, din când în când, și în anumite momente, ca pe niște frumuseți prin complexitatea cărora navigăm. Nutresc speranța că cei mai mulți dintre noi ne hrănim prin și cu frumusețea cuvântului, chiar dacă realitatea ne împinge uneori înspre latura subiectivă cerându-ne sacrificii dar și respect.
Azi, poate doar azi, nu putem fi subiectivi pentru că exprimarea vârstei, prin ceea ce facem, îmbină respectul cu munca și cu celelalte elemente definitorii ale vieții.
Privindu-l pe Gheorghe Grigurcu observ un erou supraviețuitor care s-a debarasat de frică și neputință (deși elementele acestea nu l-au caracterizat niciodată) într-un sistem social trecut neadecvat firii domniei sale. Identitatea acestui mare Om nu trebuie confirmată și nici argumentată pentru că drept mărturie stau nenumăratele sale titluri de cărți și cronicile pe care le-a semnat indicând cu profesionalism nivelul la care a ajuns omul prin creația sa. Nu voi face o enumerare a titlurilor de carte și nici a numelor acelora care au scris, pentru că ziua de 16 aprilie e un moment unic din viața aceluia pe care l-am stimat și-l stimez și care mi-a deschis larg ochii înspre cunoașterea cuvântului. Și cu această ocazie îi mulțumesc pentru episoadele trăite și petrecute împreună în "urbea" de pe Criș. Toate acestea au avut un impact pozitiv asupra a tot ceea ce a urmat să fac. Posibil ca aceste amănunte să nu intereseze, dar orice lucru care mi se întâmplă are valoarea și timpul său. Majoritatea dintre noi suntem lacomi. Vrem mult și dăruim puțin.(...) Darul meu de suflet pentru marele Om Gheorghe Grigurcu la împlinirea celor 86 de ani este respectul pentru mâna pe care mi-a întins-o și m-a condus pe drumul poeziei și literaturii. Trebuie să recunosc, și-i mulțumesc pentru asta, că Teodor Dume, poate, nu ar fi existat în această lume a creației de frumos.
Dialogul cu creația, cu frumosul și cu el însuși a fost și este ținut într-un metalimbaj al operelor și împlinirilor dominei sale care au lăsat o amprentă pe timp.
"Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viața literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios și, în același timp mai productiv, indiferent dacă își exersa condeiul neobișnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie și versuri și nici un poet care scrie și critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime și unul dintre cei mai importanți critici literari ai acestei perioade de tranziție între milenii” ( Ana Blandiana ).”
„„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeți afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziția poemului. (…)Aceste șocuri imagistice în lanț, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci și frumoase ca niște perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”
„„Un simbol al intransigenței devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulți ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînțeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ștefănescu).”

Iată un număr: 86.
La ceas aniversar, datorită contrastului dintre doi scriitori, îmi sunt încorsetate cuvintele de emoție. Și asta pentru că pe Gheorghe Grigurcu l-am cunoscut în împrejurări favorabile mie și "defavorabile" domniei sale. Spun "defavorabile" domniei sale având în vedere regimul de atunci și traiectoria pe care o avea de urmat. Acest moment de criză a identității a fost punctat de către Gheorghe Grigurcu în prefața cărții mele "Strigăt din copilărie" . Și iarăși îi mulțumesc !
Sunt lucruri care se întâmplă uneori în tăcere și pe care le tatuezi pe suflet. Spuneam la începutul acestor însemnări că tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alții și mai știu că împlinește. Indiferent de pretext, viața este un experiment, un refugiu și rareori un crez.
Spuneam cândva că cel care suferă se contopește cu ființa și devine unul și același. Acea contopire compensează suferința celuilalt.

Din «Urbea» de pe Criș, la împlinirea celor 86 de ani
același, Teodor Dume, vă spune:
La mulți ani, maestre Gheorghe Grigurcu!

07/04/2022

Daniel Marian: Preconcepte, prerogative, premoniții


Preconcepte, prerogative, premoniţii

(Teodor Dume – „Eu, Dumnezeu şi lacrima

din colţul ochiului”, Ed. Pim, 2021)


                De departe extrem, imprevizibil şi greu măsurabil, odată dezlănţuit, fenomenul elegiac  are efecte de percutor ori vârtej cataclismic. Impactul poate fi fatal celor dispuşi să rişte în proximitatea unor asemenea practici.  

               Perimetrul consfinţit, poemul de sfredelire a memoriei spiritului, cu o cuprindere obligatorie, precisă: „Eu, Dumnezeu şi lacrimi din colţul ochiului”. Altar al jertfirii şi primirii jertfei!

               Dar ce preţ este pus pe capul poetului, atunci când se îndrăzneşte pe sine, ca fiinţă devenit fapt însuşi, oarecum pe o prelungire a firului demiurgic ce poate deveni astfel perfectibil şi permanent ... „Din inima mea cresc/ şi îmbobocesc trandafiri roşii/ în fiecare dimineaţă îi ud cu lacrimi/ (ce poate fi/ mai curat şi mai pur decât o lacrimă)/ le zâmbesc îi ating pentru/ a-şi împlini culoarea din sângele meu/ şi din când în când/ le spun că/ îi voi dărui lui Dumnezeu/ pentru fiecare iubire din zi/ când îmi închid pleoapele îmi închipui că/ strâng între ele toată durerea aceluia care/ i-a plantat şi totuşi/ dimineaţă de dimineaţă/ ne atingem cu tandreţe de om/ înainte de a face asta/ îmi pun lacrima în căuşul palmei/ şi o rostogolesc dintr-o parte într-alta/ până ce Dumnezeu desparte noaptea din zi” (Gestul care desparte noaptea de zi). 

               Teodor Dume se circumscrie unei lumi acerbe, în care sentimentele apasă precum vremea rea pe grumazul impropriu unui astfel de supliciu... „În crescătoria mea de singurătăţi/ am descoperit un intrus/ uneori îmi ciuguleşte din palmă/ apoi mă priveşte tăcut/ ritualul acesta se repetă/ dimineaţa/ la amiază şi seara/ am o poftă nebună să urlu/ dar nu pot/ liniştea sângerează prin mine/ durerea îmi colorează pielea/ în oglinda în care mă privesc/ văd doar umbre/ se zvoneşte că moartea a trecut malul/ de partea cealaltă/ Dumnezeu îmi face cu mâna” (Crescătoria de singurătăţi).  

               Metamorfic, ritualul acesta al desprinderii de lumea cu ponoasele ei, continuă pe termen nelimitat, cuprinzând mereu alte şi alte forme rezonante... „Am văruit casa şi gardurile/ am întors oglinzile/ am închis uşile/ am pus cheia sub preş/ am strigat-o pe fiica mea/ în gând şi mai apoi/ pe Dumnezeu/ şi am plecat.../ în urma mea doar/ un strigăt de pasăre” (Un fel de rânduială). 

               Dispus strategic pentru obiectualizarea a două entităţi colective piezişe, ale contrariilor firii ce fără aceste disfuncţiuni ar putea fi chiar la locul ei vertical, suflul energetic al poetului decantează vibraţii nediscriminatorii dar undeva tot trebuie să se lămurească, altfel poate rămâne aşa ca un nod al destinaţiilor... „Inima mea e un adăpost/ pentru săraci/ unii vin alţii pleacă/ cei slabi par mulţumiţi/ seară de seară/ îl invită pe Dumnezeu/ la cină/ cei lacomi/ (căutători de iluzii)/ fac naveta/ între două lumi diferite” (Căutătorii de iluzii).

               Între flux şi reflux, viaţa luată la întors ca orice călătorie imperfectă, în mod firesc sufleteşte nu te poate lăsa rece, însă lăsându-te tocmai astfel şi sfărâmat şi scurs, în planul fizic acela care te înghite până la noi ordine/-i ale învierii... „Acolo unde am vrut să ajung/ şi nu am ajuns/ cineva cotrobăie/ sub albastrul decupat/ se vede Dumnezeu aplecat pe o carte/ zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi/ şi-l rog/ să-mi spună/ de ce nu mai am timp/ dâra de nisip din trupul meu/ atinge pământul/ nu-i bai/ printre măruntaiele lui/ cerul deschide o rugă/ pentru ziua/ în care/ centrul universului/ va trece prin mine” (Doamne, de ce nu mai am timp). 

                În note caracteristice potenţând o manieră autentică, Teodor Dume perseverează conştient, consacrând o lirică  de reală amplitudine, cu priză la adepţii de existenţialism catalizat   în sonorităţi blânde ori abrupte.