BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

15/01/2024

Tata, un tată confuz



Sunt oameni  cărora nu le plac 

bucuriile altora și nici  

nu le pasă de trecut 

nu nu o să pronunț nici- un nume 

azi pentru că 

nu l-ași putea pronunța corect 

tata mi-ar fi pus ferestrăul în mână

și m-ar fi trimis la pădure 

că doar așa m-ar fi văzut 

ca pe un om împlinit 


sunt oameni care merg la ospețe și nunți dar nu plâng la înmormântări 

nici chiar atunci când 

se dă de pomană cozonac 

vodcă și sarmale 

știu că asta e viața unui bărbat 

așa mi-ar fi spus și mama 

deși nu înțelegea că 

nu- mi doream să fiu decât 

ceea ce sunt un copil 

ce-și împărtea bomboanele la cinci 


sunt oameni cărora nu le plac 

bucuriile altora și nici 

nu le pasă de trecut 

râd dansează și beau 

fără să știe că și mâine mai e o zi 

tata mi-ar fi dat cheia de la tractor 

și m-ar fi trimis la arat  

și el ar fi savurat ultimile picături 

din transpirația mamei care 

îmi făcea munca ori de câte ori 

se îmbăta  tata și înjura de sfinți 

doar gingășia mamei îl mai  potolea 

din când în când  


duminica tata mă ținea de mână 

și înjura vecinii îmbrăcați frumos 

pentru biserică 

iar mama plângea 

până la sughițuri  


sunt oameni cărora nu le plac 

bucuriile altora și nici 

nu le pasă de trecut 

cândva copiii mei mă vor  întreba 

despre bunica și despre bunicul 

iar când se vor juca 

vor  găsi în căpița de fân 

sticla din care a băut tata 


nu n-am să le spun despre asta 


sunt oameni cărora nu le pasă 

de bucuriile altora 

și atunci 

la ce bun să le spun o poveste 

cu a fost  odată  un bunic și o bunică...

Niciun comentariu: