S-a spart "buboiul"!

Dragii mei!

Coborand adanc in mine si in  constiinta mea , punandu-mi gandurile si realizarile cap la cap AM DECIS SA MA RETRAG DIN VIATA LITERARA  publica.Incepand de azi nu imi voi mai face publice creatiile.Am scris,pana la sfarsitul acestui an, 26 de volume, peste 60 de antologii, si am publicat,in aceasta viata, peste 4000 de poezii , tot atatea articole,reportaje,stiri,semnalari de evenimente,portrete,etc.Am fost(si am mai ramas la cateva) director,editor,redactor la vreo 11 reviste si fondator  al 4 reviste.

Rautatea,invidia,aroganta , toate izvorate din neputinta unora, care s-au intins ca raia pe oaie si ca iedera care au sufocat tot cera ce a fost bun in literatura dar si in sufletele oamenilor.m -au facut  sa pun punct si sa incep sa-mi curat ranile de pe trup si de pe suflet. In acest mod  nu voi fi complice la "marsaveniile" care sunt si inca se vor naste.

Pe voi va voi publica incontinuare in revista Extemporal liric si voi mentine deschise cele 3 grupuri pe care le administrez: Academia de Poezie,Arta si Literatura - Teodor Dume, Extemporal liric - grup si Esente-grup.

Singurele mele postari publice ,din acest an, vor mai fi copertile a 3 carti aflate in lucru si care vor fi publicate pana in decembrie.O carte este sora geamana a celor ce au aparut pana acum si se intituleaza Dumnezeu, tacut ca o lacrima.Celelalte doua carti sunt opusul scrierilor "dumiene".Adica ridic din negura vremii, a adolescentei de fapt, peste 200 de texte/poezii scrise in adolescenta si tinerete.Sunt altfel de texte "pudrate" putin(nu in totalitate) cu aroma erotica si chiar sexuala folosind,pe ici colo, cuvinte mai deochiate uzuabile  in viata de zi cu zi a adolescentilor si a "gastilor" de cartier.Chiar daca am folosit expresii ca "pula" mai rar ce-i drept, nu am zis ca ":imi bag pula in gatul tau,romanie,"asa cum si-au permis unii sa publice astfel de texte.ba chiar au fost evidentiati si raspatiti pentru "bravura".Evident ca nu am zis ca imi bag pula in gatul sau gura nimanui desi ar fi trebuit.Aceasta"onoare" nu o va avea niciodata "dusmanii"mei.

Cartile se intituleaza:Fluturele din sperma iar cea de a 3 cu nr.26 se intituleaza Sex in lanul cu maci.Toate cele 3 carti vor fi publicate pana in decembrie.Am 4 solicitari din partea unor edituri la care tin si cu care am colaborat.Ramane sa aleg sau sa le impart.

Imi  cer scuze prietenilor mei pe care poate ca i-am dezamagit , sau poate ca nu, in lunga mea calatorie prin literatura, si nu numai!.

Sunt sigur ca unii vor avea inima intristata.Ingenunchez in fata acelora!.Altii se vor bucura, ca proasta in targ, si isi vor duce mainile la gura infectata de atata lins a bucilor unor redactori de reviste si de edituri patronate de USR pentru a li se publica "bazaconiile" scrise in timpul cosmarurilor avute noapte de noapte.

Iata o parte din "efectele" neputintelor acestor lingai:

1.Teodor Dume a fost "radiat" fara explicatii din grupul qpoem si scos pe tusa din lista de prieteni ai creatorului a acelui grup.Motivul?.Am comentat in subsolul unei postari cu premiile omnia spunand ca nu este corect sa i se retraga premiul 1 castigatorului pentru ca nu a putut participa la festivitate.Si atunci am intrebat:Cine a fost premiat:Textul sau Autorul?.Textul desigur ca trebuia sa-si mentina valoarea pentru ca valoarea textului a fost premiata.Si am mai spus ca cei care au elaborat acel regulament  ar fi bine da se ocupe de literatura si sa ofere ceva bun cititorului.Nu dau numele administratorului de atunci pentru ca respectul meu a ramas neciuntit.Am fost printre primii cativa cu care a pornit la drum si iata-ma scos din rand si pus la zid.Oare de ce?

2. Teodor Dume a fost "radiat"si din lista comuna a poetilor neafiliati vreo unei generatii, desi pana nu de mult teodor dume avea un loc de cinste pe acea lista.

3. Lui Teodor Dume i s-a atras atentia in privat sa nu-l mai pomeneasca in postari pe mentorul sau Gheorghe Grigurcu,care i-a si pfefatat doua carti dinte care si cea de debut in poezie si care i- a fost aproape la inceputurile literare dar si in viata de zi cu zi(martore cele peste 50 de corespondente primite si remise in perioada "mutarii"fortate la Tg Jiu.

4. Lui Teodor Dume i s-a blocat link-ul revistei extemporal liric,revista in care luna de luna sunt publicate peste 200 de nume de autori consacrati si nume de autori aflati la inceput de drum.Link-ul nu poate fi accesat de pe platforma facebook si nici nu poate fi distribuit pe facebook.

5. Textul "ultima noapte cu tata" postat pe un grup patronat de cineva de la usr in decurs a 24 de ore acumulase aproape 500 de link-uri.un record absolut la un text de poezie.A doua zi textul a disparut subit de pe grup.Un binevoitor a pus covidul pe el si l-a mancat de tot...

6. In sfarsit:

Unii dintre criticii de elita din literatura romana m-au instiintat ,in urma cu peste 6 luni sau unii aproape de un an, ca au finalizat si au trimis spre publicare cronici facute la unele volume semnate Teodor Dume  unor reviste care apar sub egida USR , dar spre surprinderea mea aceste cronici nu au mai aparut.

Covid19 dezintegreaza totul,chiar si mintile unora...

Ce sa mai vorbesc...Am trimis 3 meiluri unei filiale usr in timp de 6 luni si inca nu am primit niciun raspuns...cred ca se pastreaza distanta sociala intre scriitori si usr prin filialele acestora.

Curat-Murdar...!

Am obosit dragii mei de-atata "terfelit" prin cacatul neputintei jegosilor care se pretind a fi ...ceea ce nu sunt si nici nu pot fi.In fond acei "insemnati" sunt doar niste slugi umile "linge blinde" de pe masa altora.Dureros este ca unii trag in jos prestanta USR care este si va fi,zic eu, o institutie onorabila cu unii oameni minunati,carora le cer scuze.Imi cer scuze lor si prietenilor mei onorabili si le promit un loc cat mai aproape de sufletul meu.

    Inchei citandu-l pe Ionuț Caragea  ,preluand dintr-un comentariu postat prin 2018 in subsolul unui text semnat Teodor Dume si din prefata unei carti.

Stiu ca citandu-l pe Ionut Caragea voi fi"impuns" si injectat fara mila de catre reziduurile care isi duc veacul in umbra altora.Dar cum am mai spus sunt imun la prostiile altora.

Citez:

"Teodor Dume este un poet de mare calibru. Teodor Dume este un nume care va ramane , el scrie o poezie care atinge.Numai adevaratii iubitori de poezie  se vor bucura de creatiile sale(...).

Poezia"dumiana"merita un loc de cinste in literatura contemporana(...)

Stiu ca aveti multi prieteni,Teodor Dume, dar cu timpul se vor rari.Vina o aveti  doar dumneavoastra, fiinca scrieti  prea bine.

Felicitari si bine ati venit,revenit, in marea poezie a lumii"(IonutCaragea)

Va multumesc pentru rabdare si pentru momentele in care mi-ati fost alaturi ,dragii mei!

Acelasi,

Teodor Dume

Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză

Resuscitări,supraviețuiri,autenticism

Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză

*

 Numai în literatură, spune critica, deconstrucția e pozitivă, eul creator/creativ fiind cel ce sancționează, după ce negociază, ipostaze ale deciziilor neașteptate privind de-compoziția imaginarului. Dar de-construcția pozitivă e la ea acasă în mai toate literaturile lumii contemporane iar temele provocărilor poeziei – la cele en vogue, ca să zicem așa, mai alăturăm reducțiile edificării, ambiționarea indistincției, consacrarea afecțiunii ușor intimizante ca maximă vizibilitate într-un discurs contrabalansat de utopia agonică – plusează en abyme experimentul ordinii vernaculare. Eul liric e tot mai reticent tentaculelor melancoliei, însuși demersul sugerând o permanentă așteptare. Așadar, obsesia poemului vizionar e peste tot arcana autenticismului sever.

 La noi, unde „stratigrafierea” promoțiilor post 90 a îngăduit adeseori afirmarea adolescenței punk, vârstnicii nu dau semne de oboseală, ei sunt activi, jucând și la două capete: fanfaronadă grațios-abrazivă ori ecranare oniric-grotescă a stării de poezie. Un poet atent la propriile subtilități,  ca o instanță cerebrală, cu un ritm specific în aparițiile editoriale, este Teodor Dume. Ciudat, oricât am crede că survine la un moment dat clacarea și deriva, cărțile sale, care apar la intervale scurte de timp, sunt fiecare în sine mostre de strategie particulară/particularizată. Fiecare din aceste volume devenind jaloane în sine ale unei ascensiuni valorice care, oricât ne-ar contrazice destui chiar acum, trebuie luată în seamă dacă vrem să știm cu adevărat ce se mai întâmplă la ora actuală cu poezia românească. 

Iată, de pildă, Moartea din vis (Iași, Editura PIM, 2020, 154 p.), e o carte iscată din acest autenticism obsedant. Dar cartea aceasta este, cum s-ar zice, grea de poezie. Încărcătura lirică indică o experiență matură, ecranarea imaginarului având ca fundamente un onirism evanescent („dincolo de orice tăcere/e-ntuneric și nici un cer/umbrele adorm într-un fel anume/ca și când/nu ar fi existat atingeri//aciuit în primul anotimp/după naștere/îmi desfac singurătățile în șuvițe lungi//pe palmele mele goale au mai rîmas/doar urme de fluturi”) dar și candoare de ingenuu mai mereu aflat în priza convertirilor. Partitura ține, e drept, de cotidian, de evenimențialul sincopat, dar unitatea de măsură e, totuși, metafora. Dinamicile discursului liric perspectivează, mai degrabă, o adâncire în sine, ființa supraviețuiește visând, scriind, imaginând, scenariile, uneori decerebrate, țintind distopic ritmările intemperantului psihedelic. Febricitatea sintaxei lirice nu complică nici codul, nici mimata depersonalizare. Jocurile eului – un eu opresiv, totuși, față cu o lume dementă -  amestecă, desigur compensativ, planurile simplității fade, edificate din registrul discursului, orchestrează un suprarealism pliat pe inițiala fanteziei, condiționată și ea de starea personajului: „în fiecare duminică/la biserica albastră/slujba începe la nouă fix//Dumnezeu mereu pare grăbit//îmi șterg ochelarii/iau biblia și plec//între două rugăciuni/cineva îmi spune că Dumnezeu/trăiește prin noi//deși nu s-ar fi cuvenit/să vorbesc despre asemenea lucruri/i-am răspuns//dacă eu sunt poarta spre cer/și Dumnezeu este calea/atunci copilul meu va fi/consistența trupului sau/șoapta morții trupului meu?/o bucată de liniște oprită între noi/scurta dangătul clopotului//poate din pricina asta încercând/să-mi descâlcesc nodurile din viață/am tăcut...” (Poarta spre cer, p. 115-116).

E multă coerență în delirantul dualism realitate-visare. Un continuum constitutiv e supus destul de brutal imprevizibilului, dar nici un element nu e dislocat violent din alcătuirea întregului, nici o „rătăcire” nu consemnează inadvertențe ale eului liric. Melancoliile sunt incinerate prin enunțare, practic (,azi-noapte mi-am dus iubita acasă/o să locuim în acest anotimp/pentru o vreme și/în aceeași casă/o să dormim în același pat/din când în când/tăcuți ca păianjenul din colț/o să facem dragoste și copii/ne vom îmbrățișa tristețile ne/vom mângâia în gol/vom număra pe degete orele/rămase neatinse/cineva ne va ademeni prin semne/va fi singura noastră noapte în care/nu ne vom striga pe nume//privesc din mijlocul emoției/și tac//oare ce nume să-i dau/singurătății mele...”), nici o dulcegărie nu sabotează ritmările figurativului lăuntric. Uneori, funambulescul, și el bine mimat, pare să fie nimic altceva decât refuzul salvării artificiale a ființei, emblema spiritualului se redistribuie în ciudate stigmate, realitatea imaginară inducând sensibilitate exorbitantă deschiderilor vizionarului. 

Nu este scutită poezia aceasta de o tensionare gripată, convulsivă. Dintr-un cadru în alt cadru, poemul are un traiect in crescendo, lumea/realul trece prin stări de estompare, volatilizare, contorsiuni ale imaginarului dau un statut de ambiguizări peremptorii plonjeurilor eului în universuri meta-lirice. Antinomii diafan-lugubru întâlnești la tot pasul și ele fac parte din zestrea stilistic-estetică a liricii lui Teodor Dume. Histrionismul discursiv explodează, însă, în fluidizările stilisticii („nici chiar moartea nu doare/mai tare decât dorința/de a iubi sau/a fi iubit”), furia existențială determină dislocări semantice. Intarsii fictivizante impun o energie discursivă edificiului liric (dar și edificărilor poematice), șarjele eului denotând curaj imaginativ, asta pentru că și solemnizările tonului de fond (uneori și grotescul incumbă formal suprarelismul) duc în desuetudine doar harnașamentul, nu și vocea (eului, da) verificabilă. E ca și cum ai trăi vremuri fantastice, deopotrivă cu autorul. Numai că vremurile sunt cum sunt (adică tare urâte), iar a căuta dinadins reabilitări și destrămarea stranietății prin versuri altminteri abile, subtile, frumoase, înseamnă șefuirea unora din fațetele lui Ianus. Or, decadentismul poeziei lui Teodor Dume constă tocmai în a dezvălui „putrefacția” melancoliei, instinctul libertății provizorii e augmentat de un fior mistic, ontogenetic, mocnind emoțional, trezind din criză somatică energii paradoxale:

În creuzetul descifrărilor sentimentale, eul liric inovează direct în barochismul texturii poemului. Interogativul cedează bifurcațiilor sofianiste, același eu devine alteori extrem de recluziv. Să mai spunem că supraviețuirile se transformă în recuperări și procedura introspecției fascinației elimină riscul „agresiunilor” calofile, trecutul și uitarea impusă au asemănări cu proiecția abandonului tragic. Fragile, vulnerabile, sunt evaluările de miracol palpitant-hipnotice („dâra de nisip din trupul meu/atinge pământul/printre/măruntaiele lui/cerul/deschide o rugă”), de combinatoriu al realităților consensuale. Extincția și revenirea în ciclul primordialului inițiatic fac din cazurile multor poeme o reverie fără rezerve, cumva neverosimilă. Or, stările afective, cred eu acum,cel puțin la lectura acestei cărți, întrețin și individualizează, aici, starea de poezie.

 Altminteri, e o liniște absolută, o energie ascunsă, expurgată din tonalitatea anti-edulcorărilor. O poezie care se ferește, programatic, de a deveni peltea erotică, poeme care își află regenerarea în ele, în maximalismul „vegherii” faliilor  din tectonica percutantă a reliefului metaforei. În pofida angrenajului vetust al realului, avem de unde alege, chiar dacă nu eul este impenitent, precum în poezia post-optzecistă de azi. Autorul e interesat doar de partizanatul poemului-poem. Poemul anulează, poate anula nenorocirile lumii, alungă îndoiala, resuscită mereu memoria primordialului, consacră vieții fulgurații lirice, redistribuie Lumii statusul de imprevizibil road stories: „am pus totul deoparte/somnul munca libertatea/ipocrizia și femeia//stau nemișcat și fac infuzie/cu aromă de cer//poate puțin dezamăgit/că n-am oprit un strop/de înțelepciune//cât să mai pot rămâne/printre oameni” (Omul din piatră, p. 80)

E și mult parfum de mister și inefabil fiindcă, nu-i așa, între Eu și Celălalt inegalabilul suspans tot poezie înseamnă. De aceea mai degrabă aș vorbi de capturarea melancoliei, de păstrarea ei în rezervă, deși explicitul nu e deloc operant, scrisul învinge memoria. Teodor Dume știe foarte bine că, semn al unei revelații, poemul caligrafiază mistuitor o realitate, alta decât realitatea calpă în care conviețuim, grav proiect de amneziere, de umilințe ale intelectualului. Poetul, rebel nelecuit, caută sensurile cele mai adânci, versul îngemănează nevoia plenitudinii lumii, emoțiile sinelui, întreține vâlvătăile interogativului. Marja lui pensiero debole poate remodela, prin poem, scenariul reificării. 

Volumul acesta continuă ritualul unei poezii bune prin care Teodor Dume, ambiționând destul de des să iasă din mrejele genericului, izbutește de fiecare dată să facă demonstrația unui poet pur sânge. Ceea ce nu e de neglijat, dacă vrem să inventariem cu adevărat dinamicile poeziei noastre din ultimele trei decenii.

Teodor Dume, poezii

 1.  

Senzații 

Dimineața uneori  

am o senzație de fericire

 senzația aceea pe care 

ți-o dă Dumnezeu 

când te așezi pe genunchi  

și-i mulțumești  

pentru lumina din suflet 

de fapt agonizam în pat 

și nici nu apucasem să 

mă așez pe genunchi 

ceva mai puternic 

decât mine 

mă ținea locului și totuși 

mă simțeam fericit 

și asta pentru că 

am văzut- o pe mama în vis

 aducându- mi 

micul dejun la pat 

oricum trebuia să mă ridic

 mă aștepta Dumnezeu 

la mormântul lui tata 

și cum să nu fiu fericit 

când prin El 

o să vorbesc cu tata...

2

Ultima desprindere 

O să mă desprind 

de ultimă respirație 

în clipa în care 

îmi că veni în minte 

numele aceluia căruia 

îi voi lăsa prin testament - 

că drept moștenire -  

ultimul cuvânt 

rostit 

din care 

va porni o altă lume 

3. 

Partea filozofică a ființei  

Nu nu pot opri 

ravagiile timpului care 

mi-a dislocat  

carnea de pe os 

și trupul de suflet 

cum altfel aș putea privi 

înspre ceea ce am fost 

o realitate în care 

timpul mi- a scris 

istoria 

cu sânge din sângele meu 

și totuși există și 

mă admir în multitudinea 

de nuanțe a anilor... 

Teodor Dume, poezii

 1. Sângele, scut pentru suflet 

Sângele Lui e un scut care 

îmi protejează sufletul 

prins

între două respirații 

și asta pentru că îmi este greu 

să trăiesc de unul singur 

zi de zi trec 

prin coridorul de umbre al morții  

și mă lovesc de ele  ca și când 

ar fi o aglomerare de suflete acolo 

deși aerul și totul  din jur 

e perisabil și se descompune 

până nu mai rămâne nimic 

cu gândul că 

o să mai recuperez  ceva 

 îmi încrucișez mâinile și aștept...

2. Copilăria...

Copilul din mine 

plânge noaptea în vis 

pentru că cineva 

i- a furat creioanele de colorat

(Autor: Teodor Dume)

Teodor Dume, carte: Interogatorii critice

        Teodor Dume, Interogatorii critice * Referințe, recenzii, note critice 

Coperta și tehnoredactarea, Mioara Băluță
Editura, Pim/Iași, iunie 2021
Coperta color cât și o parte dintre paginile din interior
Pagini 127

Cele câteva note critice sau de lectură din cartea de față le-am reunit într-un suflet comun și le-am contopit cu stările create în momentul lecturării textelor autorilor aci prezentați. Și le mulțumesc pentru asta pentru că mi-au permis să pătrund în profunzimea lor, nu cu tehnici profesionale de analiză, ci cu sufletul.
Așadar, în rândurile de față , nu voi face, în mod special, referiri la tehnicile scrisului, la neglijențele sau accentele stilistice sau la alte artificii punctate ca reguli, ci voi indica și permanentiza (din perspectiva cititorului) sursa gândirii care creează spațiul de înțelegere a relației dintre autor – cititor și nu dintre autor – critic, cu atât mai mult cu cât am intrat în intimitatea creațiilor unor autori de mare valoare, ca; Gheorghe Grigurcu, Daniel Corbu, Nicolae Silade, Ionuț Caragea, Daniel Luca, Mioara Băluță, Ottilia Ardeleanu, Gina Zaharia, Sorin Cerin, Marin Voicu, Ștefan Popa și mulți alții, la care am alăturat (făcându-le onorabilă alăturarea)și nume mai puțin cunoscute, dar care marșează , cu tact și pricepere, pe drumul literaturii. Ori iată și nume care se află la început de drum și pe care le-am detectat ca fiind notabile în formarea detașamentului de exlporare a frumuseții din cuvânt; Alin-Claudiu Baciu, Radu-Alin Balaj și Alexandru- Eusebiu Ciobanu.
Cartea reuneşte note de lectură asupra unor texte selective din cărți scrise de diferiţi autori, cu vârste diferite, în perioade diferite. Punctând, uneori, și valoarea Om, (în cazul lui Gheorghe Grigurcu, și nu numai) am căutat să duc o paralelă între Om și creațiile lui..
Cu siguranţă că și numele acelora, aflați la început de drum, va deschide căi înspre un viitor literar, iar altele, ca într-o joacă de copil, îşi va acoperi amintirile stând în spatele singurătăţii încercând să-şi cosmetizeze anii prin care au trecut. Totuși le rămâne mândria de a sta alături, în acestă carte, de mai marii literaturii române, cotați ca unii dintre cei mai de seamă scriitori din România.
Scrierile de aici, în mare parte, sunt amănunte ale existenţei, realităţi care clădesc o personalitate. Originalitatea construcţiei constă în libertăţile sentimentale şi uneori în discursul confesiv al unor autori în dialog cu sinele sau cu realităţile din jur.
Cert este că tot ceea ce am detectat, citindu-i pe autori, se desfăşoară sub expresia unor trăiri la tensiuni maxime.
Etalarea stărilor şi sentimentelor susţine atmosfera interioară a cuvintelor care ne recheamă pentru a ne delecta sufletul.
==============================

Teodor Dume,

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume, carte: Interogatorii critice

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume, carte: Interogatorii critice:         Teodor Dume, Interogatorii critice    * referințe, recenții, note critice    ============================= Coperta și tehnoredactare...

Teodor Dume, poezii din volumul Ultima zi pe pământ

  Forma lucrurilor 

Azi mi- aș dori 

să iau forma lucrurilor 

pe care 

mi le-a promis tata 

dar nu le-am avut 

să ating și să fiu atins 

și asta pentru atunci 

când amândoi 

vom avea aceeași formă 

și împreună să ne atingem 

că doi foști cunoscuți... 

A naibii întrebare...

M- am tot întrebat 

ce pot face 

în numele iubirii 

când totul are o limită 

și una dintre inimi 

nu e decât 

un carton presat 

între lacrimi și dorinți 

sau un preș uzat și 

mototolit într-o un colț 

a naibii întrebare... 

Înstrăinare 

Priveliștea din spatele casei 

e un covor uzat pus de 

bunica la uscat 

dar n- a mai apucat  

să- mi spună 

că vine ploaia... 

și de atunci mă tot uit 

înspre cer... 

Interpretări 

Domnule Teo 

mă întreabă vecinul 

de alături 

de ce mereu tii capul aplecat 

când treci pe lângă cei care  

duminică de duminică 

se duc la biserică... 

după o cântărire atentă  

din ochi 

continuă dialogul cu sine 

de această dată... 

nu nu sunt vrednic 

să merg alături de acest om...