Teodor Dume
Daniel Luca – un soft, o investiție pe termen lung
Aflându-mă într-un lan cu grâu îmi este foarte greu să
vorbesc despre un spic sau un bob știind că în timp acel bob va lumina , cu
candoarea și suplețea sa, întregul câmp. O voi face promițându-mi mie
însumi că nu îi voi știrbi din frumusețea
înălțării.
Iată-mă, așadar, făcând o incizie, de loc ușoară, unui volum
de versuri semnat de
Daniel Luca: Croitorul de noapte, Editura Inspirescu/2019.
Puritatea și bunătatea omului o spune sufletul, aș zice eu cunoscându-l
prin vers pe Daniel Luca. Dincolo de dominantele stării poetului Daniel Luca găsesc prospețimea vie revigorantă a frumuseții din cuvânt ca
expresie a aceea ce a fost și, evident, a aceea ce este. Citind și recitind
cartea de poezii, Croitorul de noapte, semnată de Daniel Luca , prospețimea
stărilor ne invită și ne reîntoarce la fila de început a sufletului acestui poet care nu experimentează, ci vine
apăsat și pregătit pentru a surprinde
realitatea fără nicio cosmetizare.
Autorul ne oferă firimituri din el , pregătindu-se, în acest fel, pentru o confruntare cu noi și cu realitățile
altora
Limbajul simplu derivă din
simțămintele interioare care construiesc, în final, complexitatea. O
complexitate a trăirilor care, pe a locuri, trebuie descifrată din interior
spre exterior și invers. Straniu de simplu, dar spectaculos, autorul vine și ne oferă imaginea sufletului său. Da,
iată autenticul care realizează
conexiunea dintre stări: ”Nu credeam /că e atât de periculos /să fii
drogat cu iubire /până nu m-am trezit de unul singur /păzind un cactus în mijlocul deșertului” (Drog/pag.49), sau: “în palme / îmi cresc /linii
știute de fluturi”, ( Aripi/pag.5)
Tenta pe care autorul o dă
întregului ne creează imagini cu efecte
nebănuite , dar ne și dă posibilitatea
de a le interpreta individual în funcție de modul în care au fost
plasate, fie un întreg, fie secvență cu secvență. Facilitțile create pentru a
putea intra în stările poetului sunt
multiple și depind de abilitățile acelora
care încearcă să le recepteze.
Construcția textelor este una simplă, definitorie pentru formele de propagare a
frumuseții sufletului. Daniel Luca în
multe dintre scrierile sale încearcă,
dar și reușește, să aducă îmbunătățiri (a nu se înțelege cosmetizare) stărilor folosind, în exprimare, latura aforistică , destinată în principiu
esenței. O latură de loc străină autorului.
Așadar, scriitura lui Daniel Luca nu
este, și nici nu poate fi, o întâmplare sau un exercițiu , ci mai degrabă este o explorare menită să descopere și să redesopere minunea dumnezeiască din interiorul creației lui Dumnezeu. Unii ar
putea spune că Daniel Luca este, sau poate fi, predispus la “riscuri seismice” sau mai bine zis depășirea unui perimetru
seismic, într-un anumit loc și într-o perioadă de timp conturbând și diluând,
în acest fel, esența lucrurilor. Adevărat, dar numai până la un punct. Din
unghiul său de vedere poetul . așezat confortabil, chiar păe muchia unui obiect ascuțit, poate
mima o luptă ofeensivă cu sinele. El nu
este, și nici nu poate fi, o pradă a lucrurilor inchipuite. Preventiv, totuși, își păstrează îndrăzneala de a-și construi o redută, în cazul unei stări de urgență, pe
care o va folosi, sau nu, atunci când scenariul de apărare devine o traumă. Tot ceea ce poate fi
plauzibil , în această apărare, vine tot
din interiorul cuvântului. Adică din poezie: „de ce nu mă leg de licuricii de
pe bolta lunii /de gânguritul soarelui
la amiază /de ce nu îmbib cu parfumul petalelor /foaia de hârtie pe care
aștern versuri /să gâdile nările oricui
/de ce nu elucubrez despre dragoste suferință viață moarte /pe pagini întregi ci
doar cu pipeta /de ce nu-mi pun sufletul pe tavă mură-n gură poetofagilor
/ajuns în stradă /zgâindu-se la mine /vreau să dorm i-am zis să mă
odihnesc /mă așteaptă răsăritul”(Eul
poetic meditativ, pag.54).
Constat deci că nu este o luptă inegală, nici cu sinele, nici cu timpul
și nici cu Dumnezeu. Așadar, Daniel Luca nu este un poet care tranzitează
stările folosind cuvântul , ci este un alt tip de poet care își pune la bătaie întregul fond al
existenței. Uneori, în mod obsesiv, comunică
și nu întâmplător, cu toate formele și elementele ființei. E de fapt un
fel de soft care furnizează din interior toate elementele de bază care prin
asociere scanează și citește viața fără a deprima sufletul într-un fel sau
altul.
Daniel Luca nu scrie în stil diferit
față de alții. Daniel Luca respiră, vede și își trăiește stările
diferit. Adică simplu și firesc!.” Ivit /din rătăcire /și vise /mă întrupez
/într-un fir /de nisip” (întrupare, pag.62), ori “ Fur timp /sunt prins /și închis /în clepsidră (Hoț, pag.63).
Scriitura lui Daniel Luca este vie, picmentată ici-colo
ca un zâmbet atârnat de colțul gurii care te face să tresari și să-ți
demonstrezi ție însuși că exiști.
Și ce poate
fi mai elocvent decât un autodenunț!.”Mă trezesc / în mireasma brațelor tale /înflorite în jurul gâtului meu (…)(Albine,
pag.55), ori această explozie:”M-ai găsit /fără să
mă cauți /fără să mă ascund /m-ai prins nepregătit /ai năvălit peste mine /
altfel de urlet /taifun / dezmebrându-mă în celule”(Taifun, pag. 48)
(Teodor
Dume, membru U.S.E)
