BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

27/03/2018

poetul Teodor Dume, revista de cultură VATRA VECHE,nr.3/2016

ÎNTÂLNIRI ÎN SPAŢIUL VIRTUAL
Poetul Teodor Dume

 L-am întâlnit pe Teodor Dume prin anii 2007-2008 pe site-ul "Rolit", care astăzi nu mai există. Site-ul avea secţii de poezie, proză, articole, personale, iar eu citeam şi comentam cu mare plăcere materialele postate la toate secţiile. Nu aveam dreptul să acord steluţe, eram începătoare pe acel site. M-au atras poeziile lui Teodor Dume nu numai prin sinceritatea lor, dar şi pentru că le simţeam că şi când le-aş fi gândit eu însămi, fără să le fi putut da glas. La un moment dat, administratorul site-ului a propus ca dreptul autorilor de a acorda steluţe postǎrilor valoroase şi de a lucra în administraţie să fie ales în mod "democratic", cu propuneri şi voturi ale utilizatorilor. Spre marea mea surprindere, numele meu a fost propus şi chiar votat pentru dreptul de a acorda pune steluţe la secţiile poezie şi proză, iar la articole am primit, alături de Cristina Ştefan, despre care voi vorbi în alt articol, funcţia administrativă de a valida texte. Aşa am devenit colegă de serviciu cu Teodor Dume. S-a întâmplat să ne potrivim nu numai la gusturile literare, dar şi la concepţiile de lucru. Având ambii dreptul să participăm la discuţiile din administraţie, am văzut în Teodor Dume nu numai un talentat poet, dar şi un om cu calităţi morale deosebite. După o vreme, site-ul "Rolit" a anunţat că-şi închide porţile. Deşi intrasem de puţină vreme, mi se păruse că pe oamenii de acolo îi cunoscusem dintotdeauna. Timpul trece altfel în virtual decât în realitatea concretǎ, transmiterea informaţiei fiind instantanee. În virtual, o luna echivalează cu ani, drept care închiderea site-ului m-a prins nepregătită. Tristeţea m-a copleşit, colaborarea cu colegii mă îmbogăţise şi nu bănuiam atunci că mă voi reîntâlni cu foştii colegi de la Rolit pe alte site-uri. Dupǎ o vreme însǎ, am primit un mesaj de la d-l Dume, invitându-mă să lucrez alături de el în administraţia unui alt site, "Confluenţe Lirice", condus de Relu Coţofană. Invitaţia m-a onorat şi bucurat. Am acceptat şi, între 2009 şi 2015, am lucrat cu Teodor Dume în administraţia "Confluenţelor", unde am cunoscut mulţi poeţi, despre care voi vorbi în viitor. Ulterior site-ul a devenit "Dialoguri culturale", sub o nouă conducere. Teodor Dume postase multe din poeziile lui pe site-ul Agonia (Poezii.ro), site pe care eu m-am înscris mai târziu. Cel mai bine l-am cunoscut pe Teodor Dume - ca poet şi ca om - în anii în care am lucrat împreună la "Confluenţe Lirice". Dar ce înseamnă de fapt a cunoaşte pe cineva, când nu ai dat niciodată mâna cu el? Şi totuşi, iată, o cunoaştere a cuiva, prin poezie, dar şi prin munca alături într-un spaţiu virtual, poate fi uneori mai profundă decât o colaborare în birouri alăturate! În 2013, d-l Dume m-a rugat să-i selecţionez cele mai reuşite poezii din ultimii ani de pe site-ul Agonia pentru a şi le aduna într-o carte. Volumul "Moartea unui fluture alb", (Ed. PIM, Iaşi 2015), e o culegere de poezii scrise de Teodor Dume între 2009- 2012, pe le-am împărţit în trei sec- ţiuni: "de la părinţi...", "prin Dumnezeu..." şi "spre mine", poetul plimbându-se în permanenţă prin universul său indisolubil legat de părinţi şi bunici, de credinţa în Dumnezeu şi de aplecarea lui spre trăirile interioare. Cum scriam într-un comentariu apǎ- rut în volum, nu o dată am intrat în poeziile lui Teodor Dume ca în nişte tablouri. Prezentarea tatălui în cămaşa albă de duminică din poezia "lumâ- nări stinse" (dimineaţa l-am găsit îmbrăcat/ în cămaşa lui albă pe care o purta/ duminica la biserică în cele/ câteva ore de slujbă) m-a dus cu gândul la un tablou de Cezanne reprezentând un bărbat în cămaşă albă. Credinţa şi speranţa în Dumnezeu sunt prezente în partea a doua a cărţii, iar în secţiunea a treia, cea mai amplă, autorul îşi explorează neputinţa şi resemnarea în faţa vieţii şi a morţii. Comunicarea poetului cu cititorul e directă şi se rezumă la esenţă. Talentul de a comprima ideile în numai câteva cuvinte e vizibil şi în aforismele pe care poetul le-a adunat în volumul "Vitralii", în curs de apariţie la Ed. PIM Iaşi, 2016. Titlul unor poezii spune deja multe ("moartea, o execuţie lentă"), iar metaforele sunt vizuale: în dimineaţa asta o să las lumea/ să se caţere pe mine ca iederă pe ziduri ("poate doar astăzi"), sau ne naştem în fiecare zi/ cu teamǎ ca atunc / când aşezăm flori parfumate/ sub icoane care plâng... ("sensuri"). Poeziile lui Teodor Dume, uneori cu accente filosofice, alteori simple rugăciuni, sunt un univers în care cititorul se regăseşte în propriile trăiri, întrebări, speranţe, aşteptări şi deznădejdi. Eu m-am recunoscut în ele într-atâta, încât, uneori, am simţit nevoia să le traduc în franceză, ştiind că, în poezie, o traducere nu e doar un transfer de cuvinte dintr-o limbă în alta, ci o retrăire poetică a traducătorului prin textul autorului. Traducerile poeziilor "azil intr-o cicatrice" (asile dans une blessure) şi "tǎcere, se moare" (silence, on meurt) sunt pe site-ul "Dialoguri Culturale". Volumul "Azil într-o cicatrice" (Ed. PIM Iaşi, 2015) conţine poezii scrise în aceeaşi manieră dumianǎ, plinǎ de esenţă şi simboluri. O dovedeşte din plin poezia "timpuri" cu care se încheie volumul: când trec strada/ îmi adun toate gândurile/ sub aceeaşi urmă/ nu mă sperie zgomotul paşilor/ de pe asfalt şi nici/ intimidarea luminii// între cele două timpuri sunt eu. Deşi trăiesc în altă ţară şi pe un alt continent, spaţiul virtual mi-a înlesnit întâlnirea culturalǎ şi a deschis poarta prin care vor ajunge la mine toate cuvintele încă nespuse de poetul, colegul şi prietenul Teodor Dume.
Veronica Pavel Lerner
(scriitor, Canada)
Revista Vatra Veche,nr.3, martie/2016



26/03/2018

Ionel Bota despre temniţa de sub rană, de Teodor Dume

IONEL BOTA
Temniţa de sub rană, de Teodor Dume
Editura PIM,2017
Atelier critic
Revista Sintagme literare nr.5 din septembrie 2017(teodor dume, pag.65-66)


Goticul, naufragiul realului și alte ținte votive ale metaforei în poezia lui Teodor Dume


Experiența poeziei noastre contemporane înregistrează între autorii bihoreni cu dese ieșiri la rampa edtorială numele lui Teodor Dume. Nu e momentul, aici, să evocăm un datus nascendi, însă o mențiune despre geografia în care-și duce destinul poetul acesta, autor al volumului Temnița de sub rană (Iași, Editura PIM, 2017, 102 p., cu o copertă realizată de Mioara Băluță), prefațată de Cezarina Adamescu (Poemele binecuvântatei lumini), da, este necesară despre un volum fertilizat de experiența lirică modernă. Observ că e, totuși, o carte de campanie, într-o bătălie încă neîncheiată dar pe care autorul, prin poezia sa, promite să o câștige en fanfare. Cartea lui Teodor Dume se mișcă destul de dezinvolt în paradigme, în temele durabile ale poeziei dintotdeauna, eul auctorial e într-o permanentă conviețuire cu un panteism reconciliant între formula neoexpresionistă specifică unui spirit al boemei orădene din vremea debutului grigurcian și sentimentul devastator al trăirii unui cotidian deductibil din prejudecățile resorbțiilor realului. Poezia nu este, însă, deloc conformistă, metafora are o țintă votivă („cine altul decât mine aude/durerea cum trece/prin lumină ca/un fulger/rostogolindu-se sub zid/în căutarea a ceea ce am fost//tăcut ca o umbră/ nelocuită de nimeni,/mă afund în mine și aștept//cine altul...”), imaginarul transpune, indiscutabil, inauguralul, motiv predilect imprimat pe o cortină cu mobilitatea „deconspirată” de spiritul jemanfișist egotic. Realul viciat impune terapiile poemului, compensând forme de exorcizare („lumea reală a dispărut și dispare instant/în rest totul e vraiște și frig//poate că și Dumnezeu a adormit în rugăciune”), simbolicile grațioase sunt denudate în transcenderi cangrenând aproape agresiv riscul „isteriei” edulcorărilor, boală a poetaștrilor zilei, de care autorul nostru, un magician din tagma peripateticilor lui hymnos, nu poate fi nicidecum atins. O celebrare cântată ca un monolog interior consacră vanități de-o clipă, o frenezie ludică e previzibilă ca un urlet al disperării ce frizează goticul spectru al ființei („temnița de sub rană”). Spectacolul e vizual, celestă e senzualitatea: „curând se face târziu//la marginea drumului doar un câine/încearcă să-ți prindă coada parcă/dizolvată în umbră/privesc și nu spun nimic// singurătatea intrată în piele/mi-a sechestrat emoțiile/ și sunt trist/și cartierul meu e trist//ceva nedefinit mă face/să înaintez prin mine/dezgolindu-mă de cuvinte/mă privesc/nu mai sunt eu/anii adunați sub pleoape/atârnă ca un bec de șaizeci/până la urmă e singurul lucru/pe care-l mai am și/câteva amintiri în care/nici nu mai cred/ și asta pentru că mereu/văd aceleași drumuri/cu miros de flori albe/și câteva case/la cea cu numărul douăzeci și oi/pe geamul deschis/aceleași desene și/o urmă de ruj// aici este marginea//timpul ca un pietriș spălat/de ploaie și ochii rămași/cu aceleași imagini/aciuindu-se blând/mai încearcă o zbatere//întindf mâinile dar nu simt nimic// acest joc aproape imposibil/e doar pentru oamenii mari// știu/aici este marginea...” (Aici este marginea, p. 82-83) Cartea lui Teodor Dume notează obsesiv „întâmplările” cotidianului, anostul e suprimat, refugiul inventat al eului confesivul („la două priviri distanță de orice urmă/ce ar putea trece prin mine/respir sângele care/a pătruns lutul/ în drum/spre rădăcina facerii//dinspre răsărit se eliberează lumina/ca o jertfă...”) devine prilej al explorărilor aceluiași eu care evită la milimetru tautologii periculoase (o excepție nevinovată, la p. 65, în titlu), excentricitatea verosimilului, dezmembrarea „vestigiului” prozastic. Poemul e profund interiorizat la autorul nostru, suprapunerile de viață și de lumi devin și ele creditabile când naufragiul realului va fi reinvestit în lirism. Oricum, poezia e un mod de viață, iar o mefiență a „răstălmăcirii” stării de spirit nu va fi decât un alt joc inflamând calofilul până la voluptatea anihilării lui, probă de talent, desigur: „nu știu dacă sunt fericit sau trist//locuiesc printre anotimpuri și/uneori desenez inimi/ pe chipurile de pe icoane//de fiecare dată când se pleacă/ aud țipete văd noaptea/cum inundă încăperea/în care/ te așteptam/liniștea îmi mângâie fruntea/oprită între palme/ca un gând/mânjit de speranțe/printre șuvițele negre ale nopții/stropii de ploaie zdrobiți de asfalt/îmi desferecă singurătatea/câteva secunde mai târziu/privesc imaginar/prin ticăitul ceasului atârnat/pe albul din perete/aud strigăte/se plimbă de colo=colo ca/o amintire lăsată de izbeliște/în jurul meu un gol/și multă tristețe// poate că doar eu voi locui/în lumea aceasta/în care/nu va mai fi niciun mâine...” (Deasupra tuturor lucrurilor există un timp, parte din mine, p. 53-54) Citatul din Pound nu e nici el pus la întâmplare, pe pagina inaugurală a volumului. Re-duplicarea temelor și motivelor, viața, moartea, dragostea, senzorialul, un carpe noctem stimulând, parcă, voința unui ego-poem, precipită un pic introspecțiile dar frumusețea modului de a contempla, prin poesie, lumea, focalizarea supravegheată, controlată a unității metaforice, ingredientele sugerând tentații postmoderne, cum scriu destui comentatori ai acestei lirici în finalul cărții, la secțiunea reperelor critice, dau o notă de produs editorial binevenit cărții lui Teodor Dume. Autorul acesta își urmează destinul cu răbdarea unui minorit dintr-o mânăstire bizantină, însoțind cu dragoste și grație, literă cu literă, literă după literă, un poemreceptacul. Acela mărturisind că ne putem aștepta, în continuare, dat fiind harul autorului, la alte cărți utile bilanțului istoriei liricii noastre postbelice.

25/03/2018

Teodor Dume - Dreptul la suferință, un privilegiu divin

Barajul de pe râul Vida din Luncasprie.Locul în care s-a născut şi copilărit scriitorul Teodor Dume

https://a1.ro/news/inedit/imagini-spectaculoase-a-inghetat-lacul-cu-palnie-unic-in-romania-id744573.html
https://a1.ro/news/inedit/imagini-spectaculoase-a-inghetat-lacul-cu-palnie-unic-in-romania-id744573.html
(material prezentat de televiziunea Antena 1. publicat MARTI, 20 MARTIE 2018 10:19)

Imagini spectaculoase cu paradisul de smarald! A înghețat lacul cu pâlnie, unic în România

 
+5click pentru
galerie
Cunoscut pentru forma sa unică, dată de un deversor amplasat chiar în mijlocul său, Lacul Vida oferă imagini unice, în special în anotimpul rece. Frigul din ultima vreme a îngheţat apele acumulării, iar imaginile surprinse sunt spectaculoase.
O apă de un albastru incredibil, o pădure deasă şi aproape 300 de peşteri neexplorate, toate conturează peisajul desprins parcă din filmele SF.
Paradisul de smarald din Bihor
Lacul Vida, situat în comuna Dobreşti din judeţul Bihor, este un lac de acumulare, construit în anul 1967, pentru minele care extrăgeau bauxită, pe cursurile râurilor Vida şi Topliţa. Se deosebeşte prin culoarea aproape ireală apei, dar şi prin faptul că în mijlocul său este amenajat un deversor, care creează impresia unui imens vârtej spectaculos. 

„Ceea ce atrage în mod deosebit este şi faptul că pe suprafaţa de 6 hectare a lacului, se oglindeşte pădurea cestrăjuieşte lacul, făcându-l să aibă, în funcţie de anotimp, o culoare mirifica. Lungimea lacului este de cca. 2 km pe malul căruia se află un drum forestier de unde poate fi admirat întreg peisajul. Tot aici pot fi vizitate şi salbaticele Chei ale Videi”, potrivit turiștilor care au vizitat paradisul de smarald din Bihor.
„Este un baraj construit din anrocamente, care are 10 metri înălţime, lungimea coronamentului fiind de 70 de metri, dar pe care nu se poate circula, aşa cum se întâmplă la alte baraje. Prin realizarea acestui baraj s-a reuşit acumularea unui volum de 0.4 milioane de metri cubi de apă. Pentru evacuarea debitelor maxime de apă, barajul a fost prevăzut cu un deversor de tip pâlnie care este curiozitatea şi farmecul lacului”, 

Pe locul actual al barajului  se afla cea mai veche moară din satul Luncasprie, numită moara lui Lioliu. Pe acest loc se aflau doar două case, a morarului și a fiului acestuia. Câmpul dintre dealuri era împărțit de râul Vida, iar pe partea dreaptă a cursului apei a fost casa părintească în care s-a născut și a copilărit scriitorul Teodor Dume.

23/03/2018

Oraşul din mine noaptea, între gesturi de Teodor Dume

Oraşul din mine noaptea, între gesturi de Teodor Dume: ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează/în jurul depoului din mine/nu sunt fericit/paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme /pe tălpi vibrează mut/vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi/ca animalul din gând în care am dat cu p...

19/03/2018

Teodor Dume

Teodor Dume: Credinţa este o prezenţă în viaţa omului care îi asigură independenţa şi libertatea de a fi el însuşi.

Teodor Dume

Teodor Dume: Relaţia cu Dumnezeu, prin credinţă, este legământul care îţi garantează existenţa zilei de mâine.

06/03/2018

Divorţ cu uşile închise de Teodor Dume

Divorţ cu uşile închise de Teodor Dume: îmi gonesc tristeţile/una câte una/pare a fi/un fel de divorţ /după câteva trăiri/golite de vlagă/din care/zbaterea a creat/primul tunel înspre Dumnezeu/dar nici nu mai contează/mă furişez în umbra/celui rămas/şi tac.../doar asfinţitul îmi înţeleg...