teodor dume: "soarbe din cuvinte ca dintr-o rugă" (Veronica Pavel Lerner), se dedică poetului Teodor Dume

“Soarbe din cuvinte ca dintr-o 
rugă” 
se dedică poetului  Teodor Dume

Motto:
     « teo trage cearşaful vrând
      să rămână în noapte
cu gândurile muiate în linişti
soarbe din cuvinte
ca dintr-o rugă »  
                       (Teodor Dume)

deschide ochii: ţi-am adus un
cearşaf  
alb de prospeţimea gândului
cuvinte snop de lumină
le aşez  pe noptiera cu amintiri
nu te îngrijora
pentru borcanul cu flori uscate
al bunicii
uite o bucăţică de pâine caldă
am copt-o pentru tine
din felii de soare-n spice
ploaia s-a liniştit
cămaşa albă a tatălui s-a uscat
m-a rugat s-o calc
şi să-ţi spun să nu te grăbeşti
să-l ţii de mână
ţi-am adus ceva pentru sertarul
din suflet unde să aduni
amintiri viitoare
ţi-am reparat veioza
dar acuma nu te obosi
priveşte lumina de dincolo de
geam
pe alei magnoliile te aşteaptă
ascultă-mă şi
« soarbe din cuvinte ca dintr-o
rugă »


VERONICA PAVEL LERNER

PS:
Poezia a fost publicată în revista Vatra veche, (nr.9, 2012)

teodor dume: revista ARMONII CULTURALE

Joi, 30. August 2012

Home

Poesis

Proză

Analize

Traduceri

Vise

Teatru

Artă

Tradiţii

Cronos

Redacţia

Editura

Main Menu

• ŞTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
• LANSARE DE CARTE
• Colaborați la revista Armonii Culturale
• Impresii si sugestii
• Link-uri utile
• Poşta Redacţiei
• CĂUTĂRI DE PERSOANE
• ARHIVA REVISTEI

CITITORII NOŞTRI

Visitors:	680955
Member:	0
Guest:	13

FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII

GÂNDACUL DE COLORADO

RADIO CLUB XXL ROMÂNIA

CONFLUENŢE - SUA

UNIVERSUL ROMÂNESC

NIRAMART

R-VOCEA SUFLETULUI

IMPACT LITERAR

REVISTA AGERO

Revista STARPRESS

ZESTREA ROMÂNILOR

AŞII ROMÂNI

NEW YORK MAGAZIN

SILUK - SILVIU RACHERIU

REVISTA SINGUR

LUMEA ROMÂNEASCĂ

Centrul Cultural G. Apostu

BASARABIA LITERARĂ

GAZETA DE BELGIA

MERIDIANUL ROMÂNESC

CLUB XXL - ELENA TOMA

UTILE

Dicționar Explicativ (DEX)
Transcriere cu Diacritice

Dictionar simultan în 6 limbi

Dictionar juridic

Dicționar internațional

Dicționar tehnic

Dictionar medical

TEODOR DUME: ÎNTRE MINE ŞI CER E O UMBRĂ

Scris de Administrator

Vineri, 24 August 2012 08:51

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume/ şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e/ moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt uneori prins între cele două linişti îmi lipesc urechea de marginea pământului şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia am învăţat să iubesc să sufăr şi să aprind prima lumânare ţin minte cum am sărutat-o pe mama şi m-am rugat lui Dumnezeu să se joace cu mine eram devorat de frică şi de întunericul decupat din veşmintele lui tata prins în acest sentiment ciudat am ucis o lacrimă am strigat şi moartea s-a zgâit la mine ca la o pradă nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist ştiu doar că nu-mi aparţin am privirile amputate şi oscilez între cer şi o umbră leneşă aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea sau într-o altă prezenţă în care numele nici că ar conta numai că între mine şi cer există o legătură care defineşte viaţa şi moartea şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp TEODOR DUME - ORADEA CV DUME TEODOR Membru fondator (alături de Stelian Vasilescu, şi alţii) a revistei de cultură Ţara Crişurilor Oradea, Ediţia 1990; Gazda primelor 5 numere ale revistei Ţara Crişurilor, în calitate de director la Clubul "Înfrăţirea" Oradea, asigurându-i primul sediu provizoriu; Primul autograf oferit de Stelian Vasilescu, în calitatea sa de Redactor şef, pe primul număr, scos de sub tipar, a revistei Ţara Crişurilor Oradea; Fondator şi redactor şef Ziarul Ecoul Oradea, 1990; director casa de cultură STICLA Pădurea Neagră; director Clubul Tineretului, Pasajul Vulturul Negru Oradea; director Clubul ÎNFRĂŢIREA Oradea; director Clubul Teo Dume Oradea; metodist principal CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR din Oradea; fondatorul Cenaclului Ecoul din Oradea (22.dec.1977); preşedintele cenaclului Ecoul din Oradea; director Ansamblul artistic Ecoul Tinereţii Oradea; Legitimaţia numărul 1 de Corespondent, pentru judeţul Bihor, la cotidianul Scânteia Tineretului, Bucureşti; Corespondent şi colaborator permanent la ziarele şi revistele;Crişana, Familia, Munca, Unu, Viaţa Militară, Apărarea Patriei, Şoimii Carpaţilor, Bihorul, Filobiblon, Aripi Siderale, Ţara Visurilor Noastre, Ţara Crişurilor, Algoritm Literar,etc... Referinţe critice: dr. Gheorghe Grigurcu (a şi prefaţat două volume: Adevărul din cuvinte, 1985 şi Strigăt din copilărie,1994), Stelian Vasilescu, Alexandru Andriţoiu, Al. Silaghi, Teodor Lup, Marin Chelu, Viorel Horj, Crăciun Parasca, Constantin Serac, Gheorghe Vidican, Ioan Ţepelea, Mircea Vac, Teodor Crişan, Florin Torjoc, Florian Lazăr, Florica Albu-Berinde, Cornel Buciuman, Alexandru Andriţoiu, Al. Cistelecan, Virgil Podoabă, Anastasie Ţârulescu , Adrian Păunescu, Florin Mugur, şi mulţi alţii... Volume publicate: Adevărul din cuvinte 1985, (prefaţă de dr. Gheorghe Grigurcu); Strigăt din copilărie 1994, (prefaţă de dr. Gheorghe Grigurcu);  Coloane (debut colectiv); Tratamente pentru inimă, 2011 (antologie: Liviu Ioan Mureşan, Teodor Dume, Ottilia Ardeleanu, Alexandru Gheţie, Vali Slavu, Ioan Barb); Confluenţe lirice, antologie, 2012; Lira21. A treia carte, antologie, 2012. Volume în pregătire: moartea, un fluture alb; Sensuri; Hrană pentru suflet; Tăcerea din pântec; Fluture gând; Uneori viaţa Articole şi reportaje, peste 3ooo, publicate în presa vremii; Redactor (de la fondare, mai 2010) la revista ALGORITM LITERAR (apare la Hunedoara); EDITOR, casa-gândului.ning.com; prezent pe siteurile de literatură: poezie.ro, EDITOR, roliteratura.ro (secţiunea poezie); scriu.info: reţeaua literară: lira21.ro (membru de onoare); membru în Consiliul Onorific Internaţional Reţeaua Literară; administrator principal revista Confluenţe lirice Premii: MARELE PREMIU la concursul POEZIE ŞI SUFLET, noiembrie 2010, cu poezia VOI PLECA LA TATA

teodor dume: ca un gest

fără începuturi rostul cuvântului

se pierde la marginea lumii

unde infinitul e o rază

sub care

se ascunde Dumnezeu

ciudat sentiment

toate acestea îmi apasă pe suflet

ca o noapte pe zi

dar nu-i bai

o să învăţ să respir din mine

teodor dume: îngrijorare

ÎNGRIJORARE

observ că mi se usucă pielea

mi-e teamă că aş putea rămâne
o bucată de hârtie scăpată pe jos
sau poate un drum pe care
nimeni nu pleacă decât
o singură dată

cu ninsorile

APEL UMANITAR

APEL UMANITAR

Prieteni dragi!
Din lacrima lui Dumnezeu coboară iubirea, fericirea, bunăstarea dar şi durerea.
Pentru a fi alături de cei suferinzi care luptă pentru viaţa copilului de azi şi  adolescentului de mâine e nevoie de un gest,  un gest pe care Dumnezeu îl va răsplăti, alături fiind de noi şi copiii noştri. De un astfel de gest au nevoie copiii Romică şi Delia (şi mulţi alţii) care încearcă să trăiască prin noi şi prin mila celui de sus. Fiecare an va începe cu ei  în situaţia în care gestul nostru umanitar va ajunge la ei prin sumele, în lei, pe care le vom depune în contul RO12INGB0000999902648989, filiala Oradea, titular Dume Teodor.
Haideţi să ne amintim de cei în suferinţă. Haideţi să ne amintim de copilăria noastră şi de zâmbetul copiilor noştri.
Dăruind din inimă, zâmbetul nostru şi al copiilor noştri  va înmuguri pe feţele triste ale alto copii.
Eu fac primul pas, alăturaţi-vă mie şi împreună vom reda acestor copii speranţa, încrederea şi zâmbetul fără de care nu am putea fi oameni.

Romică şi Delia, deşi trişti, fă fac cu mâna!


PS:
PRIMUL GEST:
teodor dume va depune 1000 lei,
mulţumiri de suflet domnuluI Aurel Sibicianu şi tuturor acilora care vor răspunde acestui proiect umanitar
*****

teodor dume: plouă neînţeles, de atila racz

Atila Racz

plouă neînțeles

cuvintele scrise pe umerii tăi 
într-o primăvară despletindu-se ca mercurul
însemnul

urma
gustul amar al poeziei

dezbrăcată ca tulpina de bambus ziua
de mâine

colina înaltă sprijinită de valuri
se prelinge-n ocean ca o limbă aprinsă
timpul la fel fumului de țigară

tu cobori ca tristețea din noaptea cuprinsă
între pleoape
pe un fir lipicios de paing lumina
se îneacă în rouă
fericirea ca pâinea prea coaptă
ca mâinile împietrite unele din altele dese(m)nate

te uită

în semnele bucuriilor cresc umbre despicate

alergi printre fante
alb-negru-alb-negru-alb-negru
șerpi se preling din lumina ochilor
în clipa iubirii veninul

nu nu mai știu rugăciunea
îmi amintesc silabe cuvinte frânturi
sufletul tău ca o pasăre prăpădindu-se-n
aerul de cerneală
o vitrină prin care plouă neînțeles
cu tot cerul.

teodor dume: între mine şi cer e o umbră

http://agonia.ro/index.php/poetry/14013021/%C3%AEntre_mine_%C5%9Fi_cer_e_o__umbr%C4%83

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume 

şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e

moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti

îmi lipesc urechea de marginea pământului

şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia

am învăţat să iubesc să sufăr

şi să aprind prima lumânare

ţin minte cum am sărutat-o pe mama

şi m-am rugat lui Dumnezeu

să se joace cu mine

eram devorat de frică şi de

întunericul decupat

din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat

am ucis o lacrimă

am strigat şi

moartea s-a zgâit la mine

ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist

ştiu doar că nu-mi aparţin

am privirile amputate şi oscilez

între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea 

sau într-o altă prezenţă în care numele

nici că ar conta

numai că

între mine şi cer există o legătură

care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

teodor dume: roşu sau negru

ROŞU SAU NEGRU


umbra se aşază peste mine
nu-i mică şi nici mare
mi se potriveşte ca o mănuşă

(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viaţă
fiecare creşte în jurul alteia)

şi pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aştept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii şi aştept
văd multe imagini şi pe Dumnezeu
păşind printre lucrurile mele

pare îngândurat

amorţeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine

nu doare deloc

tot ce vreau acum e
să ies din noapte şi să-mi
împreunez mâinile

teodor dume: aşteptarea, o execuţie lentă

mă bântuie o linişte grea un gol
îmi delimitează privirea
nu pot să dorm
de câteva nopţi
mă gândesc la ziua
în care voi ieşi
din mine
ca apa
din albie
mă voi revărsa peste
crăpăturile uscate
ale pământului

totul pare să fie pregătit

nu protestez încă
trăiesc printre oameni
locaţia îmi prieşte
femeile îmi fac cu mâna
din când în când
joc şah
negrul câştigă mereu

e o chestie de timp

(moartea -
singura monedă de schimb
între mine şi Dumnezeu...)

teodor dume> un fel de reprimare. ploaia

privesc cum plouă peste Criş
şi nu înţeleg mai nimic
la buletinul meteo
se anunţă ploi cod galben
dincolo dealul copiii joacă fotbal
privirea mă duce într-acolo
aud zgomote râsete şi
încă e soare

cei mai frumoşi ani sunt acolo
sub dealul deschis ca o umbrelă

irezistibil plouă

închid fereastra şi mă retrag
în întunericul dintre pereţi
şi poate mai înspre seară
o să cobor în mine
să mă privesc

ştiu oricât pare de nefiresc
imaginile rămân aceleaşi

teodor dume; omul din piatră

http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/omul-din-piatra

am pus totul deoparte
somnul munca libertatea
ipocrizia şi femeia

stau nemişcat şi fac infuzie
cu aromă de cer

poate puţin dezamăgit
că n-am oprit un strop
de înţelepciune

cât să pot să mai rămân
printre oameni

teodor dume: scriitorii, prietenii mei, (ionuţ caragea)

ionuţ caragea,

Distanţa dintre iubire şi oameni

cu prietenie lui Teodor Dume

« Home

 

distanţa dintre iubire şi oameni

se măsoară cu linia vieţii

cu gustul amar de ieri

şi urlet de iarbă strivită

cu frunze rămase pe drumuri

şi crengi agăţate de haine

cu gropi în obraji şi pietre

însetate de cuvinte

 

 

26.07.2009

teodor dume: scriitorii, prietenii mei (djamal mahmoud)

djamal mahmoud. siria

coacere

cu atâta precizie
se trasează această linie
între pupila ta
şi luciul din lanţurile
ce-ţi răsună ritmic
între glezne
la intervale egale
dându-ţi un răgaz
să-ţi asculţi geamătul
iar ecranul
aproape cât un cer
e atât de senin
încât ţi se vede
fiecare picătură de viaţă
în timp ce
se izbeşte de pământ
precum un bob de grâu
destul de copt...

teodor dume: scriitorii, prietenii mei (Gherghe Grigurcu)

Dr.Gheorghe Grigurcu,

Gheorghe Grigurcu

Pe  Teodor Dume nu mi-l pot imagina decât pe fundalul oraşului său, care timp de aproape trei decenii a fost şi al meu, Oradea. Oraş subtil şi cochet, neîndoios, cu o tradiţie barocă filtrată printr-un secession melancolic, fumuriu, dar şi cu o prospeţime indicibilă a văzduhului său, cu o adolescenţă perpetuă a uşoarelor adieri ale acestuia, încărcat de miresmele aspre ale şesului şi de cele mai conciliante, blajine, ale dealurilor între care se află.
Iluzie, s-ar putea replica, ficţiune! Desigur, dar numai până la un punct. Căci orice loc se întreţese cu fibra sensibilă a celui ce s-a legat de el prin naştere, ori prin îndelungă vieţuire, mai exact spus cu fibra unei anume vârste a persoanei. Copilăria, frageda tinereţe dizolvate în aerul orădean nu reprezintă o pură iluzie, un pretext de nostalgică evocare, strict personală, a subsemnatului, silit a urma o altă traiectorie geografică, câtă vreme le regăsesc în stihurile, cu o sufletească determinare mai presus de toate, ale autorului cărţii de faţă.
Prin pana sa, ele se obiectivează, devin un miraj interogativ, ce mă supune, în calitate de cititor, unui text de identificare.

Teodor Dume e un halucinat al unei copilării adânci, ireversibile. Cred că cele mai autentice sunete pe care le scoate fragilul său instrument poetic, făurit de însuşi junele-i posesor,în domoală uitare de sine şi în fecundă naivitate, sunt cele închinate vârstei matinale, zorilor fiinţei.
Simţământul copilăriei apare cu fineţe conotat în misterioasa lui tăcere luminos-umbroasă, raportată la profunzimi: "Copilăria, -/tăcerea ei mă înspăimântă,/ umbrele luminii se sting/ adormite pe braţele adâncului"
(În regăsirea copilăriei). Sau cu o graţioasă efeminare: "Acolo mă caut / în cosiţa despletită/ a copilăriei" (Acolo mă caut). Sau, "pornit pe drumul desprins din muguri/ la capăt de menire" (Aniversare), spre a constata emoţionant: "întodeauna în acest anotimp pierdut între gânduri aproape / vor veni legănat căprioarele cu scrisori de la ţară pe pleoape" (Permanenţă).
Elanul purităţilor arzător sfioase i se opune somnia blagiană, precum o organică încifrare: " Sufletele voastre /ţâşnind în piept/ pe veci să rămână / lacăte adânci peste somn" (Recunoştinţă).

E de remarcat câtă emoţie ţâşneşte din versurile acestui meşteşug simplu, comparabil, în legăturile sale cu lumea din jur şi cu sine, cu pictura naivă. Voluntar ori involuntar (n-are importanţă decât efectul), sufletul creatorului se descrie pe sine, se surprinde în note, nu de puţine ori, acute, care ne obligă să ne oprim şi să subliem.
Trăsăturile fiinţei se caută şi se uimesc de ele însele, ca la orice început existenţial, cu îndelungi vibraţii.
O timiditate de bun augur (indiciu al unei simţirii foarte curate) e mărturisită astfel: "Limba de şoaptă a ceasornicului / mă înspăimântă,/ sângele fumegă sfială" (Tăcere) Ca şi însoţindu-se cu sugestia unei încâlciri grafice "Glasul încurcat în strigătul tăcut/ ademeneşte /părul prelins spre tăceri" (Ce aproape).

În pofida actualei sale rezidenţe urbane, poetul se smte singur. În pofida anilor săi puţini, recurge instinctiv la amintire, ca la o instanţă morală supremă: "Mă uit în jur,/ nimeni, doar ecoul/ prin răgazul aducerii aminte"(Dansând.
Dar fondul ţărănesc e prea viu pentru a nu-şi trimite mesajele apăsate, pentru a nu îndruma senzorialul autorului către natură. Dincolo de străzile familiare, el percepe câmpul cosmic ca pe o matrice care nu i-ar putea fi refuzată, de vreme ce o legitimează prin substanţiale asocieri de cuvinte. suavitatea avânturilor sale se rodeşte, folcloric, cu suavitatea cea veşnică a firii, înscriindu-l în rândul celor ce ştiu a o recunoaşte, a se îmbăta de efuvliile ei: "un fulger /cu polen de primăveri"
( Incendiere)."Pe umeri-mi se coc,/ zvârlite, seminţele de nori" (Timp); " Ochiul meu / priveşte spre colinele verzi ale serilor,/ hrănite de fructele nopţii" (În zi); "păsări cu miros/ de păduri" (iubiri rătăcite); "Îmi vine dor de cuiburi scămoşate-n vânt" (Captivitate); "Mâna-mi înmugurea /spre zborul unei păsări" (Dar); "şi nopţile cad ca nişte /izvoare printre ierburi"( Pentru o iarnă cu zăpadă}.


Deci, ceea ce surprinde ,Teodor Dume, în cele mai bune dintre stihurile sale e un straniu rafinament, provenit parcă dintr-o viaţă interioară consumată.
O superbă încredere în sine (a poeziei, nu a poetului) se pronunţă într-o melodie holderliniană:
"Vâslesc în memorie/ nesigur pe teamă,/ împrumutându-mi nemurirea/ ce-mprăştie /răcoarea serii/ prin ani. Da, ele, vârstele plâng inocente"

Ori această explozie cosmică, grafiată într-o atât de dezinvoltă lapidaritate:
"Plecată, noaptea cade peste văi: uimire /Pe semne cerul a aruncat-o afară/".

Am compus acest scurt forilegiu pentru a scoate în relief capacitatea asociativă a poetului în registrul naturist.
Chiar dacă unele din textele sale fac concesii unei convenţii a simplităţii (să reamintim că simplitatea adevărată e densitate) dincolo de orice suferinţă, Teodor 
Dume posedă o chemare către poezia înnăscută, precompănitoare în economia vieţii sale. Fascinat de copilărie şi de peisajul străbun, mărturisind că, aşa cum s-a văzut de altminteri şi din citatele de până acum, "Cuvântul meu e pur şi blând", poetul orădean poate procura satisfacţii reale celor ce văd în fenomenul liric o expresie a vieţii afective mai mult decât a rigidului operator de cuvinte, a naturii lăuntrice spontane şi "naive", mai mult decât a unei conştiinţe culturale derivate.

Indiscutabil suflet de poet, Teodor Dume, deţine în formula fiinţei sale însetate de limbaj metaforic propriul său viitor.
(...)
Pe Teodor Dume îl văd ca pe unul dintre cei mai mari scriitori ai momentului şi nu pot fi contazis pentru că scriitura domniei sale are capacitate asociativă şi vine să confirme o simplitate de un straniu rafinament, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii precum şi  în prefaţa volumului "Strigăt din copilărie". Mesajul, deseori individualizat, sfredeleşte şi pătrunde în profunzimea cuvântului.
Opţiunea sa cercetează şi descoperă acea lume interioară martoră a realităţii.

(...)
Îi doresc din inimă lui Teodor Dume, nu atât necesarul progres tehnic şi livresc, care îi e, totuşi, mai la îndemână, cât stăruinţa în trăirea genuină de azi, care, vai, e mai greu de păstrat.

dr. Gheorghe Grigurcu,



****

Program 
(Gheorghe Grigurcu)


Să-nchizi o claritate sub gratiile vocii

să-ndepărtezi de pe buzele aspre
molozul dimineţii

s-atragi tufişurile într-o unică despicătură de gînd

s-acorzi culoarea zidului cu cea a vîntului

să cînţi tu însuţi precum ceaţa.

teodordume: scriitorii, prietenii mei (teodor dume)

teodor dume

moartea, un fluture alb

vine din umbră şi muşcă
din marginea urmelor

aşa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieşise din drepturi
tata mă ţinea strâns de mână
ca şi când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de linişte
dimineaţa
mult   prea devreme
prin care oamenii trec
urcă şi coboară
ca într-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria linişte
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniştea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
şi ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist şi nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă şerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
aşează-ţi capul pe pernă şi
priveşte fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

şi-am adormit

dimineaţa aerul călduţ
îmi înfăşura trupul
ascuns între palme
simţeam o stare
de sufocare şi teamă
am deschis geamul şi
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămaşă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputinţa din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii şi l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aş fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre şi
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

*
"mă afund în nesfîrşirea morţii
de dinainte de naştere, şi vreau
să întreb Neînţelesul
de ce ne-am născut?

şi dacă murim uitînd totul înseamnă
că nici viaţa aceasta nu există",( Sorin Cerin)