27/02/2021
26/02/2021
Teodor Dume: Poezii
1.
O fi fost Dumezeu ori tata
In visul meu de azi- noapte
aveam un prieten
pe care îl chema Dumnezeu
era un Dumnezeu din
plastelină
creat
după chipul şi
asemănarea omului
cu singura deosebire că
niciodată nu îmi zicea
nu...
făceam duş împreună
ne mângâiam şi ne rugam
împreună
ne aşezam deodată la masă
jucam şah doar la lumina
care venea de afară
nu nu se plângea de nimic
când a fost să ne aşezăm
pe genunchi
să- i mulțumim celui de Sus
pentru hrană şi pentru
grija de peste zi
a rămas în picioare
şi- a ridicat privirile înspre
cer
şi a zis
Doamne nu pot
să-ți mulțumesc pentru ceva
ce mi-a luat dar îți
voi mulțumi dacă
o să- mi dai înapoi
visul în care
eram om
în carne şi oase şi lăcrimam
la fiecare atingere
a genunchilor de pământ
dă- mi chipul omului
pe care
l- ai creat după chipul şi
asemănarea ta
şi mai dă-mi Domne
o bucățică de timp
doar atât cât
să-ţi pot mulțumi
naiv cum am fost
i- am dat nişte haine
ce fusese ale copilului
din mine
ca să- şi îmbrace corpul
dezvelit
în întunecimea
ce nu- mi permitea să- l ating
dimineață
mi- am dat seama că
cel cu care vorbeam în vis
era tata
plecat nu de mult din lumea
în care
se moare doar o singură dată
2.
20/02/2021
Teodor Dume, 20 febr.2921
1.
1. Drum...
S- a intors de la
inmormântarea tatălui său
fără să ştie că tatăl lui
n- a murit
ci doar
s- a mutat de pe pământ
in sufletul lui...
2.
Incontestabil...
Dumnezeu m- a făcut
"după chipul şi asemănarea
sa" şi i- a dat tărie gândului
să uite şi
putere sufletului să ierte
3.
Gest ca amanet
Atingerea mea te face să te apropii cât mai mult şi sà scoți batista să pui in ea lacrima care te- a făcut fericită şi de teamă să nu o striveşti ìmi laşi inima amanet până la următoarea atingere...
4.
Un fel de ezitare
Când ai început să- ți numeri
lacrimile de bucurie
ai încetat să mai fii
ceea ce ai fost
dar iubind
vei mai avea o şansă
5.
Legământ
Curând o să pot să spun
că am fost dar
dragostea mea va rămâne
aceeaşi
ca umbra care
stă de veghe pământului
în care am intrat...
6.
Dezinfecție
Mi- am spălat lacrima
ìn ochiul zilei in care
a murit tata
apoi
am rastignit-o
după trei zile
i- am aşezat mâinile peste
piept
am ingenuncheat sub
lumina lumânării aprinse
şi am rugat- o să mă ierte
pentru
gestul meu
de a- i păstra amintirea lui
tata
in cel mai frumos loc din
lume
memoria cuvântului biblic
imi spune că tata
se va intoarce
precum
iubirea dintr- o inimă intr-
alta şi
vom fi doar noi -
lacrimà răstignită
pe durerea a ceea ce am
fost...
7.
Frica de mine...
Când mă opresc din mers
şi imi intorc capul
inspre
urma paşilor
ceva mă face sà cred că
nu am trăit destul
8.
Câte puțin şi pentru mama
Abecedarul mi- a fost
singurl prieten
adevărat
care m- a invățat
să mulțumesc mamei
pentru viață
iar cartea
singura prietenă care
m- a arătat cum să o fac
9.
Un Dumnezeu pământean
Azi-noapte am visat că
sunt impăratul
a tot ceea ve mişcă
dimineață
o frunză càzută
la picioarele mele
imi cerea indurare...
10.
Pentru ultimul drum...
Mi- am làsat amanet
sufletul şi numele
pentru atunci
cànd
copilul meu
imi va spune:
Te- am iubit, tata!
11.
Undeva prin voi, prieteni...
Ura faceți-o pietre şi
aruncați cu ele in mine
nu và sfiiți
in cele din urmă
o să constatați că
eu nu exist pentru voi
şi nici voi nu existați
in ochii deschişi ai lumii
şi ce altă durere mai mare
să nu poți să- i priveşti
in ochi
pe cei vii....
12.
Sunt oameni care te rănesc
chiar şi atunci când
le intinzi mâna
dar ca sà- ți păstrezi increderea
mai intinde-le-o o dată
17/02/2021
Nicolae Silade, între marile proiecte ale ființei, în general, şi cele vocaționale de identificare a sufletului
A- l poziționa pe Nicolae Silade într- un anumit unghi în spațiul literaturii e ca și cum ai avea curajul să- l apostrofezi public pe Dumnezeu pentru fărădelegile tale. Știm bine că Dumnezeu este partea nevăzută din noi și că disponibilitatea lui este veşnică atât timp cât partea umană este percepută ca pe ceva sacru .Privindu- l pe Nicolae Silade, din unghiul meu de vedere, aşezat pe cel mai de sus palier al literaturii, nu îndrăsnesc să mă aşez decât lângă umbra frumuseții cuvântului său. Iată de ce Nicolae Silade, prin creațiile sale, se identifică, fàră greş, cu viața, şi la rândul său, prin metode viabile, identifică fiecare părticică a sufletului.
Spun asta, pentru că am avut privilegiul, de la o vreme încoace, să însoțesc, "sub acoperire", fiecare scriere ce poartă semnătura, Nicolae Silade. Şi pentru că mă pot autoproclama " fan" Nicolae Silade ìmi permit să-l diagnostichez, din punct de vedere literar, ca fiind unul dintre scriitorii care, ìn momentele de explorare lăuntrică, uită de sine şi ìşi smulge bucăți din suflet pentru a ni- le dărui nouă tuturora, chiar şi acelora care au aruncat primii cu piatra.
Nicolae Silade este un pervetit irecuperabil care ìşi găseşte plăcerea şi satisfacția âîìn durerea cuvintelor. Şi totul doar pentru a descoperi rolul sacru al sufletului. Sub incidența acestui gest autorul caută să separe trupul de suflet ca mai apoi să reconstruiască acea punte care ìl va ajuta sà traversezeî ìnspre imaginarul unui întreg binecuvântat al ființei.În faţa mea am părți din sufletul său pe care şi le- a aşezat pe palme şi mi le- a dăruit prin cartea sa "everest". O carte cu un format altfel decât cele cu care ne- am obişnuit, 143 de pagini pe care sunt alocate 49 de titluri. Carte elegantă, prin ținută şi conținut, apărută la binecunoscuta editură, Brumar din Timişoara, ìn 2020. O contribuție aparte, la reuşita acestei lucrări, au avut-o: Loredana Tîrzioru (editare şi copertă), precum şi Alina Guțuleac (tehnoredactare).
O carte "care ìi fac pe oameni să se bucure să se întristeze când minunele / se înşiră una după alta şi înăuntru şi afară unde copiii nu mai ştiu să/ rămână copii unde oamenii nu mai ştiu să fie oameni" (printre troiene şi troieni), pag. 93. Citind cartea te trezeşti absorbit cu totul de ființa din lăuntrul cuvântelor în care a găzduit deopotrivă: lumina,întunericul, fericirea, tristețea, dragostea a acelui cuvânt "mama", dependența de ființa care a hărăzit lumea prin care va trece înspre o altă lume "ìn copilărie iubeam deopotrivă lumina şi întunerucul (...) acum lumina are alt înțeles iar întunericul acelaşi/ şi fie că ìnțelegem fie că nu soarele tot răsare şi nicio noapte nu e nesfârştă" (lumina şi ìntunericul),pag.56/57.
Şi cum să nu ți- se interpună, în calea oricărei pete de întuneric, lumina din sufletul mamei! "pe mama o chema elisabeta nu nu e regina angliei dar e frumoasă(...)e altfel(...)mă sună mereu şi- mi citeşte din/ biblie şi are o oră a ei pe care o ține ascunsă o oră a ei ìn care se ascunde/ o oră de taină o oră de dragoste ìn care numără toate orele lumii / până la o nouă ìntâlnire cu mine şi ìn ora aceea ìşi mută pe ascuns toate irele/ adunate şi ìn ora aceea trăieşte ca într- o casă nouă într- o lume pe/ care lumea de azi nu o cunoaşte"(elisabeta),pag.53/54.
Nu, nu pot să nu îmi caut lacrima pe care am scăpat- o citind acest text şi în care să nu ìl caut pe Dumnezeu să-l rog să vegheze asupra tuturor mamelor de aici şi a acelora plecate, poate mult prea devreme.
Ştiu că sufletul lui Nicolae Silade este unul autentic, dovadă firimiturile existenței sale. carantinându-le, preventiv, între coperțile acestei cărți. Spun "preventiv" nu ca măsură de detenție, ci de prevenție pentru a le proteja până la găsirea celui mai bun confort în sufletul cititorului. Elementele componente ale fiecărui text de aici sunt filtrate cu grijă şi mai apoi controlate sub aspectul emoției pe care o produc, fie chiar şi printr- o simplă atingere a cuvântelor: mamă, lumină, ìntuneric, dragoste, răsărit, bunătate, pâine, apă, dureri, oameni, trăiri şi fapte.
Explicația folosirii acestor cuvinte (liantul dintre trup şi suflet) vine din naturalețea ființei, din exprimarea simplă care imunizează în timp ce şi menține tensiunea dintre stări şi o face credibilă. Poate că rafinamentul existențial consolidat odată cu trecerea anilor il fac pe autor să se supună adevărului absolut, un adevăr care îi va implini trecerea prin viață.
Ceea ce am constatat la Nicolae Silade, şi imi place acest aspect, este raportul dintre cantitate şi calitate, modul in care ocoleşte, cu tact, procedeele ermetice folosite de unii care se învârt in jurul cuvintelor tehnice, reci, robotizate, fără acoperire valorică, din punct de vedere literar, încadrându- le, zic ei, ca opțiune de redimensionare a scriiturii "noii generații".Da, atàt timp, zic eu, cât sufletul creează frumusețea umană şi nu reziduurile de pe fundul lui, vom avea "hrană" pentru toată perioada existenței omului pe pământ. Nu o spun numai eu, ci o spune chiar şi autorul, sub o altă formă, "eu prefer să locuiesc (...) într- o casă de 4x4 cu un frigider într- un colț şi un calorifer in altul/ pe malul unui râu de munte sau la marginea mării / eu prefer să locuiesc in mine însumi" (everest v),pag.16.
Da, aceasta este lumea pe care Dumnezeu a populat-o cu oameni "după chipul şi asemănarea Sa".Revin, totuşi, la cuvintele lui Nicolae Silade,"incepe realitatea cine al cui vis este cine a visat pe cine şi cine a fost/ viu în vis și cine este viu în realitate în realitatea care este tot / un vis"(o realitate de vis),pag.107. Nu- mi permit să definesc sau să redefinesc poezia lui Nicolae Silade, ca fiind o poezie hermeneutică dacă alții nu şi-au permis, dar imi permit să declar că am sesizat valoarea ca simbol al interpretării vieții, bine conturată în tot ceea ce scrie Nicolae Silade.
Aş fi vrut să consemnez discret delicatețea cu care Nicolae Silade îşi stoarce emoțional sufletul , dar având la îndemână doar opțiunea "cititor" ori "consumator" al frumosului din cuvânt, m- am limitat doar la " materia primă" pusă la dispoziție de către însusi autorul prin volumul " everest" şi prin încă câteva volume de autor pe care am avut şansa de a le citi, fără să mai contabilizez aparițiile in revistele de cultură care l- au găzduit.
Vorbind aceeaşi limbă, care ne călăuzeşte pe drumul literaturii şi care ne uneşte sufleteşte, voi incheia cu un citat dintre copertile " everest"- ului, care ori de câte ori il intorci sau il rostogoleşti, cu acesaşi inţelepciune, găseşti cheia sub preşul din faţa uşii, ceea ce inseamnă incredere, recunoştință,şi sinceritate, "era atât de intuneric pe pământ / că m- am gândit să vin şi eu/ să fac lumină" , pag.87
Teodor Dume, membru U.S.E
15/02/2021
Teodor Dume: Poezii
Ritual
Ìn lumea mea oamenii mor lent
alteori mult prea rapid
nici nu apucă să se uite
unul ìn rana celuilat şi nici
să- şi-le curețe
pentru că
lacrimile le adâncesc tot mai mult
ìn rest
totul e ok...
cei nepregătiți să moară
se ìmbrățişează la o bere şi
după ìncă trei lăcrimează
unul pe umărul celuilalt
din când în când
ìşi scuipă flegma sub masă
tac plàng şi iarăşi scuipă câte- o
înjurătură şi asta pentru a alunga
moartea
şi uite aşa se uită unul ìn rana celuilalt...
Un tren ce nu duce nicāieri...
Azi- noapte am vorbit cu Dumnezeu
l- am ìntrebat care dintre
vagoanele trenului
in care am urcat
va ràmâne la peronul pentru intârziați
nu
nu mi- a răspuns
mi- am dat seana atunci că
Dumnezeul meu e doar
un Dumnezeu imaginar
şi tocmai ìn noaptea asta
mă pregăteam să rămân ìn
vagonul pentru ìntârziați
pentru a mă ìntâlni cu moartea
ìn cele din urmă am adormit
ìntr- un pat improvizat
làngă fereastră
ca să pot privi din când ìn când
ìnspre capătul lumii
intre timp a venit iarna
ìn vagonul ìn care urcasem
nu mai era nimeni
mi- am dat seama atunci că
am greşit trenul care ar fi trebuit
să mă ducă la capătul celălat al lumii
ìn ochii mei se furişease teama
de a mă mai ìntoarce acasă
Dispariția mea, un pact făcut cu Dumnezeu
De fiecare dată când ìmi aşez mâinile
sub cap şi ìmi lipesc pleoapele
una de alta
am impresia că mă pregătesc
pentru un drum lung şi că
trebuie să-mi pun deoparte
aparatul de bărbierit pasta de dinți şi
un notes ìn care
ìmi voi nota
datoriile lăsate ìn urmă
factura de apă cea de curent şi
doi lei pentru abc- ul din colț
aş vrea ca intențiile mele
să fie dintre cele mai bune
să nu mă poată vorbi lumea pe la spate
şi să mă arate cu degetul
ca pe cerşetorul din parc
tocmai de aceea
am propriile mele emoții
pentru că
oamenii bârfesc şi ìn lipsă de altceva
o să spună cà am dispărut subit
şi asta pentru că fiecare
îşi imaginează fuga ca pe o pradă
nu nu este felul meu de a fi
şi lucrurile nu stau chiar aşa
dispariția mea e un pact
pe care
l- am făcut cu Dumnezeu
El este singurul care ştie
de ce mă acuză lumea şi
de ce am plecat ìn graba ìn care
se pleacā doar o singură dată
s- a zvonit că am dat mâna cu dracù
şi de- atunci
vecinii
seară de seară ìşi lasă
o lumânare aprinsă pe pervazul
de la fereastră
în seara asta frigul s- a întețit
şi luminile sau stins una după alta
doar cea din fereastra
apartamentului trei pâlpâie anemic
e chiar locul din care va trebui sà plec...
. Eu, Dumnezeu şi lacrima din colțul ochiului
Ştiu că o să plec ìn locul ìn care
Dumnezeu ìşi prepară
cafeaua de unul singur
pentru o felie de pâine o să- l rog
să mă lase seară de seară
să- l spăl pe picioare ìnainte de culcare
şi dacă va fi să cinăm şi să
dormim ìmpreună
dimineață
mă voi preface că am visat
şi ìi voi spune că l- am văzut incotit
pe marginea patului
cum din palmă imi hrànea moartea
cu bucăți de carne rupte din mine
şi o să- i mai spun că
cel care ìi ştergea lacrima
din colțul ochiului
eram eu
cel de dinainte de a ne cunoaşte
14/02/2021
revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Marian, despre> Urme de sânge pe umbra trup...
revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Scriitorul - destin sau opțiune, inte...
Teodor Dume: Sciitorul - destin și opțiune
https://confluente.org/teodor_dume_1613305609.html
https://revistaextemporalliric.blogspot.com/
Teodor Dume: Scriitorul - destin și opțiune, interviu realizat de Petruț Pârvescu
"Eu cred că destinul a avut un rol decisiv în fixarea numelui meu pe palierul de sus al literaturii.”
Eu cred că destinul a avut un rol decisiv în fixarea numelui meu pe palierul de sus al literaturii. La prima vedere pare o auto estimare, dar uitându-mă în urmă, îmi văd urmele lăsate pe timp, urme detectate și confirmate de mari critici și scriitori cu ștate vechi, ca: Gheorghe Grigurcu,(în acea perioadă a începuturilor mele), care a fost și este considerat criticul de poezie numărul unu din România. Tot domnia sa a fost cel care m-a impulsionat după ce fiecare notiță, fiecare text au trecut prin filtrul critic al său. După lecturarea (corectată cu roșu) a celor peste 300 de texte, care le propusesem pentru a face obiectul selecției pentru volumul de debut, același Grigurcu mi-a spus: ” Ești bun și trebuie să continui. Toate textele bifate cu trei de x sunt bune și poți să le incluzi în volumul tău de debut, iar cele notate cu doi de x va trebui să le refaci neapărat. Uite, eu îți voi face prefața!” Așa s-a și întâmplat!. Gheorghe Grigurcu mi-a prefațat primul meu volum, intitulat,”adevărul din cuvinte”, apărut abia, în 1985 și mai apoi pe cel de-al doilea intitulat: “Strigăt din copilărie”
Și de ce spun și susțin că destinul mi-a redimensionat sufletul ?. După lansare i-am trimis, lui Gheorghe Grigurcu, la Tg Jiu (între timp a fost silit să părăsească Oradea) primul exemplar purtând primul meu autograf oferit pe o carte. Evident că prin 1978, la începutul prieteniei noastre, i-am mai dat un autograf pe revista „Țara visurilor noastre” unde redactorul șef îmi rezervase trei pagini de revistă însoțite de felicitările dumnealui. Poate că ar fi nedrept dacă nu l-aș aminti aici și pe prietenul nostru comun, epigramistul Al. Silaghi, care de fapt era agentul de legătură care se asigura că textele mele ajungeau pe masa redacțiilor înspre care au fost direcționate și nu într-un coș mascat sub biroul redactorului de specialitate!.
Măsura luată mi-a fost benefică pentru că, în conformitate cu regulile de atunci, impuse amatorilor de a li-se răspunde la Poșta redacției, (cum cred că se mai practică și în ziua de azi,) am trimis texte și la o revistă din alt județ (nu-i voi da numele pentru că e o revistă funcțională și cu tradiție) care lună de lună îmi răspundea „O gândire matură. Vă așteptăm și cu alte texte”, După vreo trei numere de revistă am observat, sub semnătura unui poet (redactor la acea revistă), un fragment format din câte două versuri într-o strofă și alte două versuri în altă strofă care, de fapt, îmi aparțineau. La acea vârstă fragedă nu –mi puteam da seama că acel individ a comis un furt, așa că am ezitat să mai trimit texte unor reviste de cultură din România. Dezamăgit fiind am stagnat ceea ce a dus la întârzierea apariției volumului meu de debut până în 1985. Am trimis texte revistei Familia și câtorva din zonă.
Și tot în același an (1978), Alexandru Andrițoiu, redactorul-șef al revistei Familia, mi-a reținut spre publicare câteva texte, care au și fost publicate în revistă. Și pentru că nu orișicine ajungea să publice în revista Familia, bucuria mea .era o sărbătoare ori de câte ori îl întâlneam pe Gheorghe Grigurcu. Deși mutat la Tg. Jiu dialogul, purtat prin scrisori, era de fapt liantul dintre sufletele noastre. Confirmarea a tot ceea ce am spus până acum vine tot de la Gheorghe Grigurcu, care a avut amabilitatea de a-mi face o mare surpriză, spunându-mi, printr-o scrisoare, ceea ce nu multor poeți le-o fi spus .Iată: ”Dragă domnule Teodor Dume,
Te felicit din toată inima pentru apariția volumului dumitale de poezie.
Citindu-l mi-am confirmat impresia că ești un mare suflet de poet (...)
Poezia, cîtă mai e în lume, se bizuie pe oameni ca dumneata, puri și modești, de bună credință care slujesc cu pasiune, dezinteresat.
Te socotesc unul dintre cei mai de bună calitate din îndeajuns de numeroși tineri literați pe care, de-alungul anilor, am avut prilejul a-i întîlni.” Gheorghe Grigurcu
Mândria debutului meu a ajuns și la Florin Mugur care urma să scrie și să publice o cronică volumului meu pentru Suplimentul literar-artistic, unde deținea o rubrică. Fragmente din cronică au ajuns și la mine, prin intermediul lui Gheorghe Grigurcu, deoarece în 1990 și până la decesul survenit pe 09 februarie 1991, starea de sănătate îi era precară. “O poezie ancorată cu tact și profesionalism, ținând cont de vârsta, încă tânără a autorului, în momentul dimensionării textului exemplificat de Gheorghe Grigurcu, cel care l-a descoperit pe teodor dume – poetul din “urbea” de pe Criș. Teodor Dume este poetul capabil să limpezească, prin cuvânt, apele tulburi ivite în urma unor furtuni de nestăvilit.
Limpezimea și coerența exprimării, inventivitatea și ușurința de a dialoga cu sufletul sunt elemente definitorii pentru un poet de mare calibru, valoros prin tot ceea ce rostuiește și așterne pe hârtie. Așa îl văd pe Teodor Dume.”, spunea, Florin Mugur.
Nu m-am abătut din drumul deschis de acești buni prieteni ai sufletului meu, și nici de la calitatea scrisului, dovada faptului sunt zecile de cronici scrise semnate și publicate în revistele de cultură din România, de către :Maria-AnaTupan, Marius Chelaru, Adrian Dinu Rachieru, Daniel Corbu, Ionuț Caragea Daniel Luca, Daniel Marian, Nache Mamier Angela, Cezarina Adamescu , Remus V. Giorgioni și foarte mulți altii.,
2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.
Am scris versuri încă de la 14-15 ani (de prin 1970/1971), dar timidul din adolescentul de atunci nu mi-a dat voie să mă exteriorizez public, chiar dacă recitam din creațiile altora, pe scenele marilor spectacole de atunci. Dar, așa cum spuneam, momentul s-a concretizat la 21 de ani (prin 1977) când am debutat, la modul cel mai serios, publicând în Revista Familia, Ziarul Crișana, Revista unu, revista Țara Crișurilor, Albina, Munca, și multe alte reviste deschise tinerilor creatori de poezie. Mai apoi am fost cooptat și de revistele Viața Militară, Apărarea patriei, Șoimii Carpaților, reviste ale MAp.N. Tot în 1977 am debutat ca și jurnalist scriind articole, știri și reportaje pentru presa locală și în deosebi pentru Scânteia tineretului al cărui corespondent permanent am fost pentru județul Bihor. Am deținut Legitimația numărul 1, eliberată de Comitetul Central al UTC. Trebuie să remarc faptul că tot în 1977 am fondat Cenaclul Ecoul, al cărui președinte am fost până în decembrie 1989. Acest cenaclu a fost o pepinieră din care au răsărit mari scriitori apreciați de criticii din zilele noastre. Unii au rămas în România și publică carte după carte, iar alții au părăsit România imediat după 1989, și sunt foarte apreciați. Aici, cazul lui Viorel Boldiș, un adevărat prieten, nu numai al meu ci și al poeziei, un prieten a cărui inimă bate și pentru cei rămași aici. Și da, cum am mai precizat!. Debutul în volum l-am făcut, sub supravegherea lui Gheorghe Grigurcu, abia în 1985 cu volumul „adevarul din cuvinte”
Eram prea tânăr atunci și nu prea știam mersul înspre ușile editurilor și nici nu știam care ar fi fost „ procedura” ....
3.Care a fost drumul până la prima carte ?
Până la apariția primei cărți am fost « cărăușul « stărilor pe care le-am transformat în cuvinte și le-am dăruit publicului, fie prin textele publicate în presa vremii, fie pe scena Cenaclului Ecoul, despre care deja v-am vorbit. Remarcabil, zic eu, este și faptul că în zilele fierbinți ale revoluției (din 1989) am fondat ziarul Ecoul pe care l-am coordonat în calitate de Redactor-șef , alături, evident, de tinerii scriitori și ziariști din acele vremuri. În paralel, în calitate de cofondator al Revistei Țara Crișurilor și de director al Clubului Înfrățirea din Oradea am sprijinit activitatea revistei sub stricta îndrumare a lui Stelian Vasilescu, redactor-șef.4.Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
Întrebarea de față este cu « dus și întors », cum ar spune un bun prieten al meu, mult mai în vârstă ca mine. Și ca să nu mă repet la infinit o să punctez doar reamintind un nume sfânt pentru mine. Și acela este Gheorghe Grigurcu. Mai bine zis, întâi de toate, Omul Gheorghe Grigurcu, și numai apoi criticul, poetul și prietenul Gheorghe Grigurcu. Și asta chiar dacă între noi, ca vârstă, este o distanță de 20 de ani. Pe atunci, când ne-am întâlnit privirile, eu aveam 20 de ani și eram retras în mine și în frumusețea cuvintelor, iar domnia sa avea 40 de ani. Și mă bucur că am avut posibilitatea, atunci, să-i ofer, din când în când, câte o bucurie sufletului. Porțiunea aceasta de timp o pot considera o « porțiune minată » despre care nu pot și nici nu am îngăduința să vorbesc. Și poate că nici nu o voi face niciodată !. E mult mai mult decât o promisiune !.Spun doar că prin intermediul domniei sale l-am cunoscut pe Florin Mugur (decedat la 09 februarie 1991).. Nu mulți, dintre cei de azi, își aduc aminte de acel Florin Mugur, pentru că a rămas un poet, un scriitor și un critic uitat cu tact.
Mi-a rămas cronica, din care am citat mai sus, cronică pe care a preluat-o Ottilia Ardeleanu și a publicat-o în cartea sa de de studiu intitulată : « Teodor Dume, poetul care sfidează moartea ». Cartea a apărut la Editura Pim din Iași în 2020, cu ocazia zilei mele de naștere, pe 04 aprilie. Da, la acea vreme, citeam mult și îi admiram pe toți poeții cărora le citeam numele sub textele apărute în diverse reviste. Îi admiram ca oameni capabili, diferiți de noi ceilalți, văzând în ei ceva ce îmi doream și eu. Ba chiar am avut ocazia, de nenumărate ori, să stau la aceeași masă cu poeți și scriitori de o înaltă ținută. În acele momente bătăile inimii o luau razna, dar eram mândru pentru că respectul era reciproc. A vorbi despre influențe e riscant. În acea perioadă, sincer să fiu cu mine însumi, nu mă interesa în fapt textul citit în revistă, ci poziția aceluia pe care îl stimam și îl adoram. A se vedea că, deși Gheorghe Grigurcu, în prefața cărții mele de debut “adevărul din cuvinte» mă pune alături de « marele » german Friedrich Holderlin, criticii în cronicile de carte publicate din 2013 încoace spun cu totul altfel, și mă bucur că nu sunt asociat cu niciun nume. Iată ce spune Daniel Corbu în prefața cărții Devoratorul de umbre, semnată Teodor Dume : « Teodor Dume și-a construit cu migală, cu o știință a fiziologiei poemului și o formulă originală un univers liric inconfundabil el (Teodor Dume) impune în. poezia ultimilor decenii o mitologie proprie, fiind unul dintre cei mai profunzi poeți de azi”. Pentru a nu se interpreta greșit redau un fragment și din Gheorghe Grigurcu, Iată: “O superbă încredere în sine ( a poeziei, nu a autorului) se pronunță într-o melodie holderliniană (deși e foarte puțin probabil ca poetul, Teodor Dume, aci prezentat să-l fi citit pe marele german)”.
Așa este!. Nu-l citisem!. Influențele vin din suflet și nu pot devia din alte suflete incompatibile cu sinele tău.
5.Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
Fără a ține seama de cifre ci doar de modalitățile prin care putem menține echilibrul dintre cetățeac-scriitor, scriitor și putere, avem de a face cu tehnici și metode care supralicitează valoric în ceea ce privește arta și dimensiunile ei, pentru că frumusețea cuvântului sau a imaginii sunt contopiri ale artei izvorâtă și mai apoi rostuită din gândire și conștiință. În caz contrar nu putem vorbi despre conștiință, cetățean și putere. Arta, literatura, în general, cu formele ei, sunt punți de trecere de la conștiință înspre scriitor cetățean și cetățean- putere, ca și structură organizatorică.6.Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
În pepiniera Artei și Literaturii cresc și se formează tot felul de autointitulați scriitori instruiți de critica de interes a bisericuțelor și grupărilor “teroriste » asupra frumuseții cuvântului și-i mențin în fruntea clasamentului pentru o aderare la un premiu național, aderare notificată din timp în ordinea modului în care au slugărit stăpânii. Desigur că doar timpul și nu eu sau un altul x scriitor răzvrătit voi(va putea) eradica răul deja făcut literaturii și calității acesteia rănind-o cu bună știință. Firesc că timpul ne va așeza pe fiecare pe un anumit palier în Istoria literaturii. Chiar dacă suntem în secolul XXI nu pot să accept unele texte ale zise noii generații care în loc să-și trăiască stările, fie și interiorizându-le, nu fac altceva decât să și-le sufoce chinuindu-se să folosească un limbaj criptic . În orice creație trebuie să se regăsească sufletul creatorului și nu penița folosită incorect. Chiar și un zidar știe cum să-i dea culoare lucrării sale folosindu-și starea de moment Ca și susținător și întreținător a frumuseții cuvântului nu poți să aduci în inima cuvântului caloriferul, candelabrul, drujba, dușumeaua care geme sub greutatea prostiei și apoi acel ghiveci din cuie și potcoave să-l numești poezie. Și ai pretenția că ai scris o poezie modernă izvorâtă din conștiința noii generații. Haideți fraților să redefinim poezia, să redefinim stările și trăirile individului , în paralel și pe cele ale uneltelor de lucru. Poezia nu este un borcan din care extragi bucățele din lista de cumpărături. Sunt conștient, și sunt de acord, că poezia viitorului se restrânge până la esență dar nu pot fi de acord cu restrângerea ei până la sufocare și în cele din urmă rămân câteva reziduuri nereciclabile care se petrifică fără nicio utilitate sufletului. Suntem predispuși la uitare. Suntem predispuși să-i uităm pe cei care au fost . Dar istoria pe care o va scrie noua generație este o lucrare construită pe un soclu de nisip mult prea uscat pentru a putea produce liantul dintre firicele. Este doar o părere pe care timpul o va consemna în istoria literaturii …7.Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
Eu, cel puțin, nu cred în ritualul poetului care, spune el, se așază la masă, soarbe o înghițitură de bere și mai apoi se apucă să scrie poemul vieții lui. Nu, nu există acel ritual chiar dacă poveștile vin de demult…Există doar « momentul sufletului” și spațiul din care el studiază, apoi dictează, indiferent de timp și de loc Poetul, creatorul în general, nu este un constructor care își planifică metrii cubi sau liniari de cărămidă sau de bolțari pe care trebuie să-i așeze într-un anumit loc și într-un anumit timp. Poetul este mesagerul sufletului și stărilor care nu lucrează după program și la ore fixe , cum greșit spun unii dintre colegii noștri scriitori. Și când spun asta nu mă refer doar la actul de creație în sine . argumentez și confirm cu cele 30 de volume de poezie și aforisme publicate, până în prezent, în România și în Franța. În lipsă de spațiu alocat nu le voi enumera. Precizez doar, că în momentul de față lucrez, în paralel la definitivarea a încă 4 volume, dintre care cele mai dragi mie îmi sunt două: Ultima noapte cu tata, o carte antologie de autor pe care o voi dedica părinților mei plecați mult prea devreme de lângă mine și cărora le sunt dator acoperindu-mi neputința de a fi lângă ei pe ultimul lor drum înspre Dumnezeu. Și cea de a doua carte am intitulat-o : Viața mea, o lacrimă7 + UNU În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Gândind la tata...
de mult nu-l mai aud pe Dumnezeu tușind
și nici pe tata strigându-mă
să-i duc sus pe acoperiș
o canî cu apă
știu că ultima dată
când
l-am văzut pe Dumnezeu lăcrima
iar lui tata
îi sângerau mâinile și picioarele
i-am strâns picioarele de obrazul meu
și i-am oprit sângerarea
m-a privit lung
ca și când
iar aș fi făcut vreo boacănă
apoi mi-a spus:
poate că la noapte
mă va chema Dumnezeu
ca să-i duc o cană cu apă
tu ești bărbat
să nu mă aștepți că
drumul o să dureze o veșnicie...
Ultima noapte cu tata
nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat…
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul
BIOGRAFIE SELECTIVA
Teodor Dume, jurnalist, editor, scriitor și poet român (n. 04 aprilie 1956, Luncasprie, Bihor) În prezent director/fondator Revista Extemporal liric.
A urmat cursurile şcolii generale din satul natal și Şcoala profesională "Înfrăţirea" din Oradea. Este absolvent al Liceului "Înfrăţirea" din Oradea, al Şcolii Populare de Artă din Oradea (secţia Regie-teatru, specialitatea Actorie) și al Academiei de Studii Social-Politice, pentru pregătirea cadrelor de conducere, din Bucureşti. O perioadă scurtă a și lucrat ca și Controlor tehnic de calitate la Intreprinderea Înfrățirea din Oradea, perioadă în care a coordonat 29 de organizații de tineret ca și secretar cu probleme de propagandă și cultură.Lector la cursurile de pregătire profesională.A fondat, la 22 decembrie 1977, Cenaclul ECOUL Oradea, pe care l-a condus până în 1989.A fost director general al ansablului artistic ECOUL TINEREŢII din Oradea, care a funcţionat pe lângă Casa Ştiinţei şi Tehnice a tineretului.
În 1983 a fost numit directorul Clubului Tineretului (de sub Pasajul Vulturul Negru) din Oradea. A mai fost directorul Clubului Sticla din Pădurea neagră-Bihor. A lucrat la Consiliul Judeţean al sindicatelor Bihor, în calitate de director la Clubul Înfrăţirea Oradea, pe care l-a înfiinţat în 1986. În iunie 1991 este transferat, în interes de serviciu, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, ca director adjunct.
În perioada 1992-2013 a fost director general la Sc.Club Teo Dume S.R.L din Oradea. Din mai 2013 devine director executiv la Profi CTD Oradea. În iulie 2019 fondează revista Extemporal liric al cărei director este. Cel mai important lucru este debutul în volum, în 1985, cu volumul Adevărul din cuvinte, prefațat de Gheorghe Grigurcu, urmat de încă 27 de volume publicate în România dar și în Franța. Evident, coautor la peste 80 de antologii publicate în România și străinătate.
Menționat în Indice de nume (Index) - Marian Popa - Istoria literaturii române,vol.II www.semneartemis.ro/indice.htm
Teodor Dume este membru fondator (alături de Stelian Vasilescu, şi de alţii) al revistei de cultură Ţara Crişurilor, publicată în Oradea (ediţia 1990), fondator și redactor șef al ziarului Ecoul din Oradea (1990) și director executiv al revistei Confluenţe lirice. Redactor revista Algoritm literar(2010), Redactor revista Ofranda Literar-Artistică.Editor roliteratura, Membru de onoare Lira21, Membru de onoare Confluenţe lirice, redactor Dialoguri culturale, Editor Cleopatra – Casa Gândului, Editor Roliteratura. Secretar general de redacție revista Ofranda Literar-Artistică (din iulie 2019).Director /fondator Revista Extemporal liric ,Redactor șef revista Extemporal liric,Este membru al Uniunii Scriitorilor Europeni (USE) și membru al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec. Membru AJRP-Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni- cu sediul în Montreal/CANADA,Membru fondator IRJ&MMA - International Romanian Journalists & Mass- Media Association cu sediul in Los ANGELES,CA,U.S.A , Membru fondator al WARM- Asociaţia Mass-media Românilor din Lume, cu sediul la Londra/UK (fondată la 30 01 2014. Membru în Consiliul Onorific Internaţional Reţeaua Literară.
Teodor Dume, în cărți de critică:
*ESCALE IN PANTEON DE LA DOSOFTEI LA VISNIEC de Daniel Corbu., Editura PrincepsMultimedia,2019* Însemnări(ne )critice, Cristina Ștefan,2019
* Cartea de critică, Adamescu Cezarina,2018
* Esențe lirice, V.II, Ionuț Caragea. Editura Fides, 2020
* cartea: Teodor Dume, poetul care sfidează moartea, Ottilia Ardeleanu, Editura Pim/2019(99 cronici și recenzii la cărțile semnate Teodor Dume)
* Confesiuni din universal cărților, Mihaela Meravei, 2019
* Reflecții poetice I., Ottilia Ardeleanu, 2020
* Reflecții poetice II – Ottilia Ardeleanu, 2020
* Raftul de la colț,(vol.lll), Daniel Luca, 2020
* Indice de nume (Index) - Marian Popa - Istoria literaturii române,vol.II.
www.semneartemis.ro/indice.htm
A scris cronici de carte și recenzii la unele cărți semnate de:
- Gheorghe Grigurcu, decodor al unui Univers îndatorat lucrurilor vii sau un mentor al umbrelor în mișcare?
- Daniel Corbu și sacrificial de sine, cronică la cartea Escale în Panteon de la Dosoftei la Vișiniec/ Editura Princepsmultimedia (Publicată în Revista Feed Back. Revista Logos și Agape, Revista Extemporal liric,/2019, Cartea de recenții: Interogatorii critice, semnată de Teodor Dume,, Editura Pim, 2021, etc.)
- Ionuț Caragea, între stare și imaginarul umbrei (de primăvară). Cronică la cartea Ascultă-ți gândul și împlinește-ți visul . Editura eLiteratura ( Publicată în Revista Luceafărul, Revista Extemporal liric, , Cartea de recenții: Interogatorii critice, semnată de Teodor Dume,, Editura Pim, 2021, etc.)
- Daniel Luca – un soft , o investiție pe termen lung. Cronică la cartea Croitorul de noapte. Editura Inspirescu/2019. (Publicată în Sintagme codrene/2020, Extemporal liic, nr.19-20 /2020 și Confluențe literare, , Cartea de recenții: Interogatorii critice, semnată de Teodor Dume,, Editura Pim, 2021, )
- Sorin Cerin, căutător al ordinii desăvârșite (cronică publicată în Revista Extemporal liric. Revista Confluențe literare, , Cartea de recenții: Interogatorii critice, semnată de Teodor Dume,, Editura Pim, 2021,)
- Ottilia Ardeleanu, un nume – martor în literature română. (Cronică la cartea Reflecții poetice I – 2020. (Publicată în Revista extemporal liric, nr.7-8 /2020, , Cartea de recenții: Interogatorii critice, semnată de Teodor Dume,, Editura Pim, 2021, )
- Gina Zaharia, între miracolul puterii cuvântului și cel al Universului lăuntric, (recenzie la cartea Zarul orbului, Editura Editagraph, 2020). Cartea de recenzii: Interogatorii critice, semnată de teodor Dume, Editura: Pim, 2021)
- Alin Claudiu Baciu, suflet tămăduitor. Carte Zboruri frânte. Editura Primus Oradea, 2019. (Cronică publicată în Revista Extemporal liric, , Cartea de recenții: Interogatorii critice, semnată de Teodor Dume,, Editura Pim, 2021,)
- Marin Voicu, între identitate și dumnezeire /prefață carte. (Publicată în Cartea de recenzii: Interogatorii critice, semnată de Teodor Dume,, Editura Pim, 2021,
- Alexandru – Eusebiu Ciobanu, Cronică: Cât de greu e să vorbești despre un poet și generația sa.( Cronică publicată în Revista Extemporal liric. Revista Logos și Agape, Revista Confluențe literare, Revista Solitudinea. Revista Ofranda literară, , Cartea de recenții: Interogatorii critice, semnată de Teodor Dume,, Editura Pim, 2021, etc.)
- Radu-Alin Balaj: Trioletele lui Radu-Alin Balaj – adevăruri imaculate (recenție la cartea: O, Dante plecăm spre Paradis?. Editura Pim/2020). Publicat în revista Extemporal liric, nr.25-26(40)/2021, și Cartea de recenții: Interogatorii critice, semnată de Teodor Dume,, Editura Pim, 2021,)
- Ștefan Popa/Strigăt din “adăpostul luminii”, recenzie la cartea: Zborul, ce fericire!, autor: Ștefan Popa. Editura Ecou Transilvan, 2020. (recenzie publicată în Revista extemporal liric, nr.1-2 (40) Ianuarie 2021, Cartea de recenții: Interogatorii critice, semnată de Teodor Dume,, Editura Pim, 2021, și Revista Confluențe literare, ian.2021
Debut în presă, 1977
De-a lungul timpului a fost corespondent şi colaborator permanent la ziarele şi revistele: Convorbiri literare, Luceafărul,Vatra, Scânteia tineretului, Orizont, Crişana, Familia, Tribuna, Argeș, Leviathan, Arte, Banchetul, Logos şi Agape, Relibris - media grup Sydney -Australia, Agenţia de presă Aşii români (Germania),Singur, Munca, Unu, Viaţa Militară, Apărarea Patriei, Armata româniei, Ecoul,Pro Litera, Cronos, Spații culturale, Cervantes, Agora Artelor, Şoimii Carpaţilor, Climate literare, Bihorul, Literaria, Caiete silvane, Filobiblon, Aripi Siderale, Ţara Visurilor Noastre, Ţara Crişurilor, Algoritm Literar, Observator ( Canada,) Radiometafora (Canada), Radio R. ROMANIA, Armonii culturale, Oglinda literară, Poezia, 13 plus, Feed Back, Monitorul de poezie, Cuvântul liber, Fereastra, Ofranda Literar-Artistică, Nomen Artis, Răsunetul, Aslro (Quebek), new-york-magazin-special, Sintagme literare, Ante Portas, Cronograf,Tecuciul literar-artistic, Literadura, Meridian Cultural Românesc, Monitorul de poezie, Sfera Eonică, ParnasXXI, revista Extemporal liric,Însemne culturale, poezie.ro, Reţeaua literară, Poeţii noştri ,Solitudinea, Citatepedia, Citate celebre, Citate net, Arspoetica, Cronopedia, Lira 21,Crai nou, Roliteratura, Confluenţe literare, Right Words, Zbor spre Înălțimi, etc.
(Interviu realizat de, Petruț Pârvescu, febr. 2021, Oradea)
11/02/2021
Tata, AMR 3 zile...
Pe valiza de armată a lui tata
bine pitită ìntr- un colț
al podului
de pe casa bunicii
au mai rămas câteva urme
de vopsea verde şi
o sculprură de briceag pe
o inimă ştearsă de vreme ìn
mijlocul căruia se mai putea citi
AMR 3 zile
printre alte hârtii mototolite
prinse ìntr- o pânză de păianjen
pe singura hârtie descifrabilă
fără adresă
era scris
te iubesc te iubesc te iubesc Ana
de aici peste tot şi până la Dumnezeu
curànd vom sta pe bordura casei
ne vom bucura unul de altul
de noi şi de Dumnezeu
sà nu plàngi
când vei auzi zgomote pe afară
şi bàtăi în uşă să ştii că voi fi eu
ajuns cu trenul de noapte
pe aici e frig de ìngheață pietrele
inima ìmi e cât o lacrimă şi
mi- e teamă să plâng
ìn buzunarul de la cămaşă
am fotografia cu tine cea ìn care
țineai mâna pe burtică şi- mi
şopteai la ureche
pe ascuns
să nu ne audă mama
" mişcă
să ştii că va fi băiat"
ìn noaptea asta sunt un biet şi umil
caporal de schimb resembat să stau
cu arma la picior sà- i salut şi
sà- i aplaud ìn gând ostăşeşte
pe camarazii din tranşee şi
printr- o crăpătură de cer
sà vorbesc cu Dumnezeu
ìn rest
sunt bine dar
am inima blocată
ìntre lacrimi şi o buclă de- amintiri
cu tine şi cu mama
ştiu că ìn lumea asta
nu- l voi ìntâlni pe tata şi poate cà
nici în cea de Apoi
aşi vrut să- i iau o povară şi
sà- i spun că
am mai crescut am fost ostaş
ca şi el şi că am stat de gardă
la trabşeea din care a vorbit cu
Dumnezeu
...şi aş mai fi vrut să-i soun că
mama a avut dreptate
*Teodor Dume: Nu, nu mă voi opune propriei mele plecări
09/02/2021
revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Marian, despre> Urme de sânge pe umbra trup...
revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Luca, despre: Dumnezeu tăcut ca o lacrimă, ...
01/02/2021
Teodor Dume: Diagnostic tras la sorț...
Când am spus că sufăr de o boală venerică
nu m- a crezut nimeni
prietenii au râs batjocoritor
şi vorbeau despre sex pe la colțuri
arătându- mi prin gest că sufăr psihic
doctorii mi- au spus
să mă tratez de insomnie
şi mi- au recomandat să mănânc
ceapă şi să beau ceai de urzică
şi asta de trei ori pe zi fără întrerupere şapte zile
Ana doar Ana m- a crezut
când mi- a atins pieptul cu mâna
inima a început să ticăie ca un ceas rusesc
de atunci ceaiul de dimineață
îl bem împreună fix la ora cinci
Teodor Dume: 3D
Am în gând o schiță
e schița poemului pe care
nu l- am scris şi nici
nu -l voi scrie niciodată de şi
puțin obscen poate fi mimat
ori recitat cu multă uşurințā
prin gesturi ori prin viu grai...
ce mai contează un deget ridicat
nimic forțat nimic nimic de atins
deci nimic obscen...
Teodor Dume: Crimă cu premeditare
Cât a fost ziua de mare ieri
nu am produs mai nimic
ci mi- am pus gând rău singurătății
aşa că
după multe strategii
am ucis- o cu o manea -
cea mai bună armă cu schije
ținteşte drept în creier
reculul intimidat de cei 100 miliarde
de neuroni mi- a generat mari emoții
era de fapt ca la prima mea ìntâlnire
cu o fată urmată de două pupàturi
pe gât pe obraz şi mai apoi
un sex anemic
finalizat înainte de termen
mesajul derutant profund muribund
mi- a tulburat auzul şi identitatea
...şi da de ieri am tâmplele şi
inima într- o stare de agitație continuă
înjur plâng ca la un priveghi
cu mortul uitat la morgă şi
din când în când
folosesc masa din bucătărie
pe post de scenă şi
cu gura lipită de lingura de lemn
"behăi" ca pentru un întreg stadion
viața mea...viațaaaaa meaaaaa...
cât de greu e să- ți imaginezi că
eşti ceea ce nu poți fi...
de la un timp din oră în oră
mă uit pe fereastră
ca după cineva pe care
nu l- am văzut niciodată şi
mă hrănesc
doar cu apă şi rugăciuni
mi-m blocat şi canalul tv de manele
şi nu ìmi mai pasă de nimic
în după amiaza asta
mă voi gândi doar la mine
Teodor Dume: Vârtejul dintre ani
Am douà vieți una
de unică folisință pe care
o administrează moartea
şi una de rezervă
cea veşnică
pe care
am amanetat- o lui Dumnezeu
hrănindu- mă doar cu resturi şi
capete de amintiri
nu ştiu cât de departe o să ajung
dar ştiu că
voi supraviețui vârtejului dintre ani
Teodor Dume: Imaginea din lacrimă
De atâta durere au înflorit cireşi
florile cad una câte una
peste lacrimile
uscate pe ceea ce
a mai rămas din crucea
de pe
mormàntul lui tata
tăcere tăcere...
nu- mi striviți şi ultima imagine
din lacrima rămasă
pe obraz
ca o icoană...
Teodor Dume: Femeia în negru
Întotdeauna va ascunde ceva
nu ură nu tristețe
şi nici durere
ci câte puțin din fiecare -
combinație ce- i va alunga
ultima lacrimă rămasă necursă
Teodor Dume: Ancoră într-o rană
Nu n-am fost cuminte azi-noapte
cearşaful mi - se mototolise
ca un prosop
de unică folosință
pe care
scrisesem câteva amintiri
urmele rămase acolo
mi- au confirmat ìmplinirea unui vis
unul pe care îl avusem şi ieri noapte
...şi ce mult contează o secundă în plus
ceea ce poate fi ancora aruncată în rană
Teodor Dume: Copilăria, craterul din suflet
am o amantă
cândva semănam perfect
Dumnezeu ştie asta
mereu coboram unul în celălalt
şi cu delicateţea unui copil făceam dragoste
sub cămaşa din cânepă ţesută de bunica
îmi ascundeam mâinile
ca un gest
îngenuncheam şi spuneam
Tatăl nostru
cămaşa mi-a rămas mică
şi lumea aceea am pierdut-o
în ziua în care mama a luat
busuiocul din grindă şi
l-a pus în odaia cu miros
de lumânare arsă...
ţin minte
ploua mărunt şi era frig
mirosea a busuioc şi a ceară
vecinii mă priveau bănuitor
şi vorbeau încet
de atunci mor puţin câte puţin
într-un oraş în care nimeni
nu mă mai strigă
pe numele mic