Cât a fost ziua de mare ieri
nu am produs mai nimic
ci mi- am pus gând rău singurătății
aşa că
după multe strategii
am ucis- o cu o manea -
cea mai bună armă cu schije
ținteşte drept în creier
reculul intimidat de cei 100 miliarde
de neuroni mi- a generat mari emoții
era de fapt ca la prima mea ìntâlnire
cu o fată urmată de două pupàturi
pe gât pe obraz şi mai apoi
un sex anemic
finalizat înainte de termen
mesajul derutant profund muribund
mi- a tulburat auzul şi identitatea
...şi da de ieri am tâmplele şi
inima într- o stare de agitație continuă
înjur plâng ca la un priveghi
cu mortul uitat la morgă şi
din când în când
folosesc masa din bucătărie
pe post de scenă şi
cu gura lipită de lingura de lemn
"behăi" ca pentru un întreg stadion
viața mea...viațaaaaa meaaaaa...
cât de greu e să- ți imaginezi că
eşti ceea ce nu poți fi...
de la un timp din oră în oră
mă uit pe fereastră
ca după cineva pe care
nu l- am văzut niciodată şi
mă hrănesc
doar cu apă şi rugăciuni
mi-m blocat şi canalul tv de manele
şi nu ìmi mai pasă de nimic
în după amiaza asta
mă voi gândi doar la mine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu