Ottilia Ardeleanu,
referinţe la textele lui Teodor Dume, Antologia Paradigme virtuale, Ed. PIM/Iași
Pe Teodor Dume îl caracterizează poezia unei nemărginite suferinţe. Stilul confesiv, petrecerea timpului în singurătate alături de cuvânt - prietenul său de-o viaţă-,accentuarea stărilor de abordare într-o existenţă aflată permenent pe finiş, împletirea elementelor care marchează începutul şi sfârşitul, iată ce-l fac pe Teodor Dume să fie un altfel de poet. Tema specifică demersului său literar este cea a vieţii şi a morţii, nedespărţite, şi unite prin cuvântul acestuia. Este poetul pentru care iubita şi părinţii vor fi imortalizaţi în cuvânt. Acest cuvânt al însigurării. Îl iubeşte pe Dumnezeu, Cel pe care îl ignoră uneori, după cum lasă de înţeles într-una dintre poeziile sale. Iubeşte oamenii şi mărturiseşte că "într-o zi cineva o să umple golul acesta şi o să mă bucur pentru că oamenii intră în amintirea celuilalt lăsând o poveste..."
