Spiritualitatea lacrimilor este prezentă în aceasta nouă carte a poetului Teodor Dume, unde asistam la aceeasi uniune a sufletului cu Dumnezeul crestin. Autorul face o mutație crepusculară în sânul unei conștiințe de sine din ce în ce supusă unei interogații vaste adresate eului. Un abandon voinței divine absolut natural, sincer. Versurile sunt liturgii intime pe « altarul trupului ».Manifestarile sensibile îmbracă hainele religiei , deși într-un context ascetic Lacrimile sunt fierbinți, provin din flașh-uri celeste, proprii inspiratiei ,meditatiei si moralei poetice . Suntem în PUR AMOUR și aceste poeme se înscriu în tradiția mistică a Bisericii …omniprezentă lacrimilor din Biblie ,dar mai ales lacrimile lui Christ din Noul Testament îndeamnă poetul spre o asumată mare de lacrimi de extaz dar și de pocăință. Viața profană este legată strâns de marea istorie a plânsetelor mistice din istoria umanității ,care cunoaște triste destine (un ex .Maria Magdalena ,ori Pascal care vorbeste de « lacrimile de bucurie »)
A avea HARUL lacrimilor, conduce adesea la numeroase situații în care lacrimile au o valoare pozitivă. Conștiința vinelor, speranțele legate de Cer, teama de iad, propriul destin, angoasele în fața morții , etc …provoaca apariția lor …Poetul nu le dă o formulare tragică, dimpotrivă sunt un catharsis o forță purificatoare, semnul unei credințe profunde .(Ceea ce la Părinții greci purta numele de penthos ). La diverși poeți ele conduc la elevație spirituală și o detasare totală de lucrurile terestre. În Evul Mediu se va instaura rugăciunea prin care lacrimile erau cerute, invocate : « Pro petitione lacrimarum ». La autor lacrimile devin expresia sufletului în cioburi, devin un limbaj purificator, de grație divină ». În acest volum, a plânge devine echivalent cu « a se ruga » ,volumul se numește (deloc întâmplator ): « Lacrimi de pe altarul trupului».(Editura: Pim,
Coperta: Mioara Băluță )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu