Am început să alergăm unul
pe lângă celălalt
fără să ne privim față în față
ca în zilele
în care
oamenii erau oameni
şi Dumnezeu doar unul
este greu de dus durerea
din carul cu promisiuni
al acelora care
ne- au croit botnița
după chipul şi asemănarea
celui naufragiat la capăt de lume
doar umbra lui Dumbezeu ne mai
răcoreşte ziua ori noaptea
când frica
ne bate la uşă
zgomotul surd îşi caută ascunzătoare
şi intră în noi ca làcustele
în lanul cu grâu
din carnea rămasă pe os
ciuguleşte ìn draci şi
nici că- i pasă de scâncetul
copilului nou născut
nu- i bai zic
Dumnezeu speriat va căuta
să se ascundă ìn fiecare dintre noi
cei ràmaşi să- şi ia măsura crucii
şi asta până la un alt ìnceput...
