04/12/2023
30/11/2023
Teodor Dume: Pământul din pământ...
ziua în care voi pleca
să îngrop pământul
devenit pământ
va fi o zi de duminică
o zi în care
lumea va ține în palme lumina
și pământul va deveni pământ...
Teodor Dume: Aforism
Când iubești e ca și cum ți-ai construi
o fântână de lumină în suflet
(teodor dume)
Teodor Dume: Poate cândva...
Nu tot ceea ce simt îmi aparține
dar știu că durerea și iubire
sunt singurele altare
la care vin
oridecâte ori
vrea să- l întâlnesc pe Dumnezeu
poate cândva voi renunța
la lumea asta
voi renunța la tot
și la toate
pentru un mâine
cu o altă imagine
Teodor Dume: Aforism
Sunt două lucruri care îți pot răni sufletul:
iubirea și prietenii
(teodor dume)
28/11/2023
Teodor Dume: aforism
Doar piatra din afâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei
(teodor dume)
22/08/2023
Ottilia Ardeleanu, referințe critice la poezia lui Teodor Dume
Ottilia Ardeleanu,
referinţe la textele lui Teodor Dume, Antologia Paradigme virtuale, Ed. PIM/Iași
Pe Teodor Dume îl caracterizează poezia unei nemărginite suferinţe. Stilul confesiv, petrecerea timpului în singurătate alături de cuvânt - prietenul său de-o viaţă-,accentuarea stărilor de abordare într-o existenţă aflată permenent pe finiş, împletirea elementelor care marchează începutul şi sfârşitul, iată ce-l fac pe Teodor Dume să fie un altfel de poet. Tema specifică demersului său literar este cea a vieţii şi a morţii, nedespărţite, şi unite prin cuvântul acestuia. Este poetul pentru care iubita şi părinţii vor fi imortalizaţi în cuvânt. Acest cuvânt al însigurării. Îl iubeşte pe Dumnezeu, Cel pe care îl ignoră uneori, după cum lasă de înţeles într-una dintre poeziile sale. Iubeşte oamenii şi mărturiseşte că "într-o zi cineva o să umple golul acesta şi o să mă bucur pentru că oamenii intră în amintirea celuilalt lăsând o poveste..."
Teodor Dume, între mine și cer e o umbră
nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânii celui însemnat de Dumnezeu sunt
Moartea într-un capăt şi Viaţa în celălalt
uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata
prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă
nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă
aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea
şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp
(Autor: Teodor Dume)
12/08/2023
11/08/2023
07/08/2023
Teodor Dume, carte: Crucea mes, o lacrimă
Teodor Dume,
Carte: Crucea mea, o lacrimă
(apărută recent la Editura Pim/Iași)
Coperta: Mioara Băluță )
Mulțumesc, Corina Rusu !
Mulțumesc, Mioara Băluță!
06/08/2023
Teodor Dume, aforisme
Doar piatra din adâncul fântânii
îți poate vorbi
despre durerea apei
(Teodor Dume)
05/08/2023
Teodor Dume, Temnița de sub rană
Teodor Dume,
carte: Temnița de sub rană
Coperta: Mioara Băluță
Editura: Pim/Iași
04/08/2023
Angela Nache Mamier, Lacrimi pe altarul sufletului de Teodor Dume
Spiritualitatea lacrimilor este prezentă în aceasta nouă carte a poetului Teodor Dume, unde asistam la aceeasi uniune a sufletului cu Dumnezeul crestin. Autorul face o mutație crepusculară în sânul unei conștiințe de sine din ce în ce supusă unei interogații vaste adresate eului. Un abandon voinței divine absolut natural, sincer. Versurile sunt liturgii intime pe « altarul trupului ».Manifestarile sensibile îmbracă hainele religiei , deși într-un context ascetic Lacrimile sunt fierbinți, provin din flașh-uri celeste, proprii inspiratiei ,meditatiei si moralei poetice . Suntem în PUR AMOUR și aceste poeme se înscriu în tradiția mistică a Bisericii …omniprezentă lacrimilor din Biblie ,dar mai ales lacrimile lui Christ din Noul Testament îndeamnă poetul spre o asumată mare de lacrimi de extaz dar și de pocăință. Viața profană este legată strâns de marea istorie a plânsetelor mistice din istoria umanității ,care cunoaște triste destine (un ex .Maria Magdalena ,ori Pascal care vorbeste de « lacrimile de bucurie »)
A avea HARUL lacrimilor, conduce adesea la numeroase situații în care lacrimile au o valoare pozitivă. Conștiința vinelor, speranțele legate de Cer, teama de iad, propriul destin, angoasele în fața morții , etc …provoaca apariția lor …Poetul nu le dă o formulare tragică, dimpotrivă sunt un catharsis o forță purificatoare, semnul unei credințe profunde .(Ceea ce la Părinții greci purta numele de penthos ). La diverși poeți ele conduc la elevație spirituală și o detasare totală de lucrurile terestre. În Evul Mediu se va instaura rugăciunea prin care lacrimile erau cerute, invocate : « Pro petitione lacrimarum ». La autor lacrimile devin expresia sufletului în cioburi, devin un limbaj purificator, de grație divină ». În acest volum, a plânge devine echivalent cu « a se ruga » ,volumul se numește (deloc întâmplator ): « Lacrimi de pe altarul trupului».(Editura: Pim,
Coperta: Mioara Băluță )
03/08/2023
02/08/2023
Teodor Dume, viața ca un strop de cerneală...
astăzi oamenii nu mai merg la biserică
şi nici la crâşma de la colţ
ei mor câte puţin
în fiecare zi
medicul le prescrie aspirină
contra a cinsprezece lei formularul
dar nu mai contează
ridică din umeri şi privesc
dincolo zarea
şi tac
îşi aşteaptă iertarea
aşa le stă bine oamenilor
îşi modelează viaţa după vremea de-afară
Teodor Dume, "șef" de fermă
Iată-mă în "probă" de lucru...
Un nou job ...de viitor
Noa...ce ziceti? Îmi stă bine ca "șef" de fermă?. În urmă cu peste 60 de ani, copil fiind, păstoream doar două vaci pe câmpul peste care azi se află barajul Vida/Luncasprie
De ceva timp am pus deoparte orice activitate și nici nu mai scriu. Mă relaxez păstorind o cireadă de peste 200 de vaci...
Și asta spre bucuria unora care m-au "sfătuit" (pe Facebook) să mă las de scris...
01/08/2023
Teodor Dume, aforisme
Credința nu este o bursă în creștere și nici în scădere, ea trebuie să fie o constantâ a sufletului
(Teodor Dume)
Teodor Dume, aforisme
fericit eşti atunci când ajungi la capătul zilei şi-l chemi pe Dumnezeu la cină
(teodor dume)
30/07/2023
29/07/2023
Teodor Dume, aforisme
Bunătatea sufletului desăvârșește ființa și lucrurile din jurul ei
(Teodor Dume)
27/07/2023
Gina Zaharia: moartea, un fluture alb, de teodor dume
*Despre radiografia nopților cu fluturi albi
Mă aflu printre privilegiații cărora poetul Teodor Dume le-a îmbogățit, cu volumul „moartea, un fluture alb”, biblioteca sufletului. Acum știu de ce îi prețuiesc poezia: odată pătruns pe tărâmul său, vei fi martorul unor stări atât de curate și profunde, încât vei învăța să le taci cu sfințenie, pentru a nu strivi fluturii de pe drumul ce leagă cerul de pământ prin cuvinte alese, fluturii care dau ocol apusului, într-un ritual cu dor sidefiu „dinspre părinți”.
I-a rămas, „ștergarul alb/ în care mi-am uitat copilăria / singurul suvenir de la mama) / îl port la piept/ uneori mă prefac/ că o văd/ ținându-mi capul pe genunchi”. Dar nu e suficient. Din când în când, copilul de atunci înrămează acele imagini „în locul în care bunica creștea liniști”, le șoptește o rugăciune albă precum gândurile pe care le-a trimis să spintece noaptea lor.
Dăruire, așteptare, îngrijorare, resemnare, tristețe, destăinuire, toate într-un decor alb-negru în care poetul pășește cu încredere, chiar dacă „singurătatea atârnă ca un păianjen”.
Cu toate acestea, în „4 aprilie, ziua în care am învățat să mint” „eram sigur că cineva/ trebuia să-mi dea un nume/ o proprietate până când în mine/ se va așeza un Om ca o blândețe/ ascunsă sub cearcănele mamei”. Și a primit, pe lângă blândețe, harul.
„Spre mine” este un drum limpede, pe care autorul își plimbă sinceritatea peste „toate crăpăturile uscate ale pământului”. Tristețea își face loc precum un soldat la pândă: „în fiecare zi/ aștept și îmi spun/ că trebuie să plec și că/ în mine/ n-a mai rămas nimic/ chiar nimic”.
Nici „ploaia de peste Criș” nu șterge umbrele din sufletul poetului ci aduce „codul galben”, până când „poate mai înspre seară/ o să cobor în mine/ să mă privesc”. Oare ecoul pe care autorul îl trimite spre noi se întoarce cu nuanțele așteptate?
„Păianjenii nu ucid”, ei duc mesajul trecerii prin viață, „un fel de remiză” care stăpânește frigul și deschide un atlas al călătoriilor prin el.
Dacă faci o „radiografie” a poemelor lui Teodor Dume, vei zări Omul care dăruiește visele sale nopților, într-o insomnie perfectă, poetul care împrăștie fluturii albi ai peroanelor negre și care îi învață să invadeze cerul prin cântec: „și ce dacă la noapte/ îmi înlocuiesc somnul/ și ies din realitate puțin”.
„Rogu-vă călcați încet/ asemeni umbrei/ mă retrag în mine pentru/ a mi se ierta ceea ce am fost/ o taină…”
Iată o mărturie a adevărului văzut prin ochi poetici, deschiși la orice ceas al zilei. Timpul i-a dictat, Teodor Dume a scris. Un jurnal al tăcerilor, cu litere de aur!
Gina Zaharia
23/07/2023
Daniel Corbu, un dar de suflet lui Teodor Dume
Privind în urmă...
DANIEL CORBU,
carte:Lecția de abis, editura PrincepsMultimedia
Mulțumri din suflet pentru acest DAR deosebit!
03/06/2023
21/05/2023
Ochi de jurnalist, rubrica: Așa, NU!
*Pulsul amiezii de sâmbătă
Un gest al organizatorilor ce, la prima vedere, părea frumos și lăudabil, dar intrând în detalii observăm că nu-i chiar așa...
Chiar la intrarea dinspre str. Dobrogeanu Gherea observ primul gest greșit al poliției locale dar și a administrației cetății de a permite parcarea pe iarbă, din incinta cetății, a zeci de mașini și autobuse.Așa că dacă e în interesul primăriei se poate încălca orice lege...
Îmi aduc aminte că în urmă cu vreo 3-4 ani, tot intro zi cu festival în cetate, un vecin de al meu parcase mașina, în fața ferestrei lui de pe Dobrogeanu Gherea, doar cu roțile din față pe iarba din fața porții. Instant și-a făcut apariția un echipaj al poliției locale și l-au amendat cu 400 lei.
Deci...
Așadar dacă tot e weekend și așa zis "festival", în Cetatea Oradea, nu prea ai ce să alegi dintre aproape aceleași produse comune, fast-food și de cofetărie-patiserie, la zeci de gherete, decât o pizza, făcută la foc "automat" la o altă gheretă stingheră sau o plăcintă la 12 lei. În rest doar... prețuri cosmice, chiar și pentru cei cu portofel dublu.
Deci, nimic clasic din vremurile de altădată ale festivalurilor, ci doar ... prețuri și denumiri străine limbii române!.Aici excepție face o gheretă cu toroș și sărmăluțe(5 lei buc.) la prețuri fantastice.A se înțelege că bucata înseamnă ceva mic de o singură îmbucătură. Am servit și eu o porție de toroș cu aspect plăcut, ispititor dar fără gust.Eu, în general, sunt adeptul toroșului și al sarmalelor, cu precădere al sarmalelor țărănești.
Unele firme au ocupat câte 5-6 standuri cu aceleași produse dar cu un singur vânzător tânăr și făra nicio experiență, chiar dacă în spatele acestuia mai circulau, fără rost, încă două - trei persoane.
(Predomină firmele Bergenbier și Partner)
Eu personal am stat 20 de minute la un stand triplu, cu un singur vânzător și preparator, în același timp, care alerga de la un stand la altul, dar eram 2 consumatori la rând. Era un stand cu mici "rahitici" care nu depășeau 30 grame pe bucată.Berea la doză costa 10-12 lei bucata indiferent de denumire.
Ce să-i faci...prețuri de Litoral!
Singura bucurie reală era acea a copiilor care alergau printre mesele goale în timp ce părinții lor așteptau nerăbdători și înfuriați de așteptare în fața standurilor.
PS:
Era să uit...
La nicio gheretă nu găsești pubele sau coșuri pentru reziduri alimentare dacă tot servești ceva instant, pe loc. Nu știu cum au obținut autorizația de funcționare și unde sunt cei de la protecția consumatorului și cei de la dsv și dsp...
Am găsit doar 3 pubele mari de RER (comune) care deserveau cele peste 30 de standuri. Pentru a arunca un ambalaj de hârtie am făcut de 3 ori ocolul standurilor pentru a depista un coș...Deloc plăcut...
Seara în loc de puțină muzică bună doar mult zgomot, la volum maxim, până foarte târziu în noapte pentru "bucuria" vecinilor din jurul cetății!. Și suntem mulți cei care ne "bucurăm" de acest privilegiu oferit de primaria Oradea prin organizatori.
În concluzie:
intri cu bani în cetate și ieși fără ei...
Ceea ce confirmă că toți ne învârtim în jurul banilor fără a ține cont și de bucuria sufletului! Trist...dar adevărat!
(*teodor dume. Ochi de jurnalist/revista Extemporal l.)
15/04/2023
Gheorghe Grigurcu, la 87 de ani!
La mulți ani, din "urbea" de pe Criș, domnule Gheorghe Grigurcu , vă spune același, Teodor Dume!
16 aprilie, pentru unii, e doar o zi obișnuită, dar pentru Gheorghe Grigurcu este ziua în care a împlinit 87 de ani. În fiecare an, în această zi de 16 cobor în mine pentru a-i mulțumi. Deseori îmi spun că tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alții. Pentru mine această tăcere a rodit în împlinirea a ceea ce sunt astăzi. Gheorghe Grigurcu a devenit un mijloc de comunicare și de ascultare între oameni, poezie și tot ceea ce e frumos. Iată deci că nimic din ceea ce este uman nu-i este străin Marelui Gheorghe Grigurcu (“Homo sum, humani nihil a me alienum puto”).Da, ziua în care ne naștem e cu totul altfel. Și asta pentru că locuim, pentru o vreme, într-o viață în care nu ne aparține. Paradoxal sau nu, suntem experimente vii pe care se încearcă definirea timpului.
Gheorghe Grigurcu a venit printre lucruri în primăvara anului 1936, aprilie, 16. Coincidență sau nu, primăvara aceasta m-a adus și pe mine (Teodor Dume) tot într-o zi de aprilie 4. Poate că tocmai durerea din frumusețea acestui anotimp a creat poteca pe care urma să pășim înspre o lume care nu ne aparține. Chiriași în propria viață oscilăm într-o zbatere surdă dorind să persistăm ca oameni, dar în lupta cu insignifiantele detalii, uneori, uităm de noi. Nu știu, poate că toate aceste elemente sunt semne de recunoaștere a ființei.
Aflându-mă printre cei mulți care nu știu prea bine limbajul cuvântului, în acest context, voi încerca să definesc, printr-o simplă punctare, o părticică din Omul Gheorghe Grigurcu, care în această primăvară, da, a împlinit 87 de ani. Acest Om și mare critic (numărul unu al poeziei din România, citez pe Alex Ștefănescu), care a creat, prin scriitura domniei sale, lumi paralele într-un Univers arid dar și punți de legătură între cuvânt și cei care știu să-l folosească, trăiește echilibrat într-o lume în care noi cei mulți încercăm să o descoperim. Comportându-ne ca atare noi cei care încercăm să ajungem, sau am ajuns deja, la poarta cuvântului, îl putem privi, la ceas aniversar, ca pe un ușier care ne validează (sau nu) trecerea prin lumea cuvintelor.
Nevoia de a ne apropia de Dumnezeu, dar și de noi înșine, ne face să ne privim, din când în când, și în anumite momente, ca pe niște frumuseți prin complexitatea cărora navigăm. Nutresc speranța că cei mai mulți dintre noi ne hrănim prin și cu frumusețea cuvântului, chiar dacă realitatea ne împinge uneori înspre latura subiectivă cerându-ne sacrificii dar și respect.
Azi, poate doar azi, nu putem fi subiectivi pentru că exprimarea vârstei, prin ceea ce facem, îmbină respectul cu munca și cu celelalte elemente definitorii ale vieții.
Privindu-l pe Gheorghe Grigurcu observ un erou supraviețuitor care s-a debarasat de frică și neputință (deși elementele acestea nu l-au caracterizat niciodată) într-un sistem social trecut neadecvat firii domniei sale. Identitatea acestui mare Om nu trebuie confirmată și nici argumentată pentru că drept mărturie stau nenumăratele sale titluri de cărți și cronicile pe care le-a semnat indicând cu profesionalism nivelul la care a ajuns omul prin creația sa. Nu voi face o enumerare a titlurilor de carte și nici a numelor acelora care au scris, pentru că ziua de 16 aprilie e un moment unic din viața aceluia pe care l-am stimat și-l stimez și care mi-a deschis larg ochii înspre cunoașterea cuvântului. Și cu această ocazie îi mulțumesc pentru episoadele trăite și petrecute împreună în "urbea" de pe Criș. Toate acestea au avut un impact pozitiv asupra a tot ceea ce a urmat să fac. Posibil ca aceste amănunte să nu intereseze, dar orice lucru care mi se întâmplă are valoarea și timpul său. Majoritatea dintre noi suntem lacomi. Vrem mult și dăruim puțin.(...) Darul meu de suflet pentru marele Om Gheorghe Grigurcu la împlinirea celor 86 de ani este respectul pentru mâna pe care mi-a întins-o și m-a condus pe drumul poeziei și literaturii. Trebuie să recunosc, și-i mulțumesc pentru asta, că Teodor Dume, poate, nu ar fi existat în această lume a creației de frumos.
Dialogul cu creația, cu frumosul și cu el însuși a fost și este ținut într-un metalimbaj al operelor și împlinirilor dominei sale care au lăsat o amprentă pe timp.
"Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viața literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios și, în același timp mai productiv, indiferent dacă își exersa condeiul neobișnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie și versuri și nici un poet care scrie și critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime și unul dintre cei mai importanți critici literari ai acestei perioade de tranziție între milenii” ( Ana Blandiana ).”
„„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeți afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziția poemului. (…)Aceste șocuri imagistice în lanț, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci și frumoase ca niște perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”
„„Un simbol al intransigenței devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulți ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînțeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ștefănescu).”
Iată un număr: 87.
La ceas aniversar, datorită contrastului dintre doi scriitori, îmi sunt încorsetate cuvintele de emoție. Și asta pentru că pe Gheorghe Grigurcu l-am cunoscut în împrejurări favorabile mie și "defavorabile" domniei sale. Spun "defavorabile" domniei sale având în vedere regimul de atunci și traiectoria pe care o avea de urmat. Acest moment de criză a identității a fost punctat de către Gheorghe Grigurcu în prefața cărții mele "Strigăt din copilărie" . Și iarăși îi mulțumesc !
Sunt lucruri care se întâmplă uneori în tăcere și pe care le tatuezi pe suflet. Spuneam la începutul acestor însemnări că tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alții și mai știu că împlinește. Indiferent de pretext, viața este un experiment, un refugiu și rareori un crez.
Spuneam cândva că cel care suferă se contopește cu ființa și devine unul și același. Acea contopire compensează suferința celuilalt.
Din «Urbea» de pe Criș, la împlinirea celor 87 de ani
același, Teodor Dume, vă spune:
La mulți ani, maestre Gheorghe Grigurcu!
04/02/2023
Teodor Dume:Rânduiala lui Dumnezeu
De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...
și ce trist...
uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști
mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...
știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?
Teodor Dume: În drumul meu spre Dumnezeu
când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiței mele
un bilețel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă și prin curte
să-mi scoată de la curățătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac și câteva sarmale
pentru că și mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac și din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa și curtea
apoi a plecat...
unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata
nu știu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
știu că acum
am anii
care mă vor face
să înțeleg de ce a plecat tata...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)