Gând dintr-o viață...
Despre bunica nu-mi amintesc mare lucru
stătea pe prag și fuma pipă
din când în când
mă privea pe sub coada ochiului
ca un agent rus satisfăcut că
localizase subiectul
uneori se certa cu moartea prin semne
alteori își închidea ochii și-l ruga pe Dumnezeu să o ia
când îmi juleam genunchii de pietrele
rânduite de tata prin curte
ca să mă facă să uit de durere
îmi spunea
hai la baba și pune-ți urechea pe pieptul ăsta bătrân
ce huruie că o batoză stricată
și ascultă ce tristă este viața din mine
apoi mă săruta pe ochiul înlăcrimat
și mă legăna pe genunchi până adormeam
cred că bunica era prietenul meu de joacă
cel mai bun care nu mă trăda niciodată
mi- e dor de bunica
mi- e dor de ochii ei triști care
lăcrimau doar pentru mine
nu nu pot să- i reproșez nimic
și asta pentru că
ochii mei poartă culoarea ochilor ei
dar îi reproșez lui Dumnezeu că
mi- a luat zâmbetul și câțiva ani din copilărie...
Victima unei morți clandestine
Moartea îmi soarbe sângele puțin câte puțin
în fiecare zi și mi- l separă de trup
pentru a nu-i pierde
gustul de om
seară de seară o ia de la capăt
și cum m-aș împotrivi dacă nu- i văd chipul...
știu doar că
cel din oglinda pe care o port cu mine zi de zi
e chipul meu din care și Dumnezeu soarbe îndurător
Gând înspre Dumnezeu
L-am rugat pe Dumnezeu să- mi spună
că pământul apele și cerul
îmi aparțin
ceea ce ar însemna
că pot să mă joc și să înalț zmeie înspre cer
dar de înțeles n- am înțeles de ce nu mi- a răspuns...
Fotografia din plic
I-am trimis lui Dumnezeu o fotografie cu sufletul meu
și l- am rugat să o pună
lângă patul de flori a lui mama
și dacă poate
din când în când
să o arate și lui tata
de răspuns nu mi- a răspuns dar știu că
cineva seară de seară
mă privește de dincolo de fereastră
mi- e teamă să deschid fereastra
ultima dată când am deschis- o
răcoarea umedă a nopții
mirosea a moarte
iar dangătul clopotului
a început
să adoarmă lumina din lumânarea aprinsă de mama
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu