BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

04/01/2021

Teodor Dume: Biografie selectivă

 BIOGRAFIE SELECTIVA

         Teodor Dume, jurnalist, editor, scriitor și poet român (n. 04 aprilie 1956, Luncasprie, Bihor) În prezent director/fondator Revista Extemporal liric.  A urmat cursurile şcolii generale din satul natal și Şcoala profesională "Înfrăţirea" din Oradea. Este absolvent al Liceului "Înfrăţirea" din Oradea, al Şcolii Populare de Artă din Oradea (secţia Regie-teatru, specialitatea Actorie) și al Academiei de Studii Social-Politice, pentru pregătirea cadrelor de conducere, din Bucureşti.  O perioadă scurtă a  și lucrat ca și Controlor tehnic de calitate la Intreprinderea Înfrățirea din Oradea, perioadă în care a coordonat 29 de organizații de tineret ca și secretar cu probleme de propagandă și cultură.Lector la cursurile de pregătire profesională.

A fondat, la 22 decembrie 1977, Cenaclul ECOUL Oradea, pe care l-a condus până în 1989.A fost director general al ansablului artistic ECOUL TINEREŢII din Oradea, care a funcţionat pe lângă Casa Ştiinţei şi Tehnice a tineretului.

În 1983 a fost numit directorul Clubului Tineretului (de sub Pasajul Vulturul Negru) din Oradea. A mai fost directorul Clubului Sticla din Pădurea neagră-Bihor. A lucrat la Consiliul Judeţean al sindicatelor Bihor, în calitate de director la Clubul Înfrăţirea Oradea, pe care l-a înfiinţat în 1986. În iunie 1991 este transferat, în interes de serviciu, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, ca director adjunct.

În perioada 1992-2013 a fost director general la Sc.Club Teo Dume S.R.L din Oradea. Din mai 2013 devine director executiv la Profi CTD Oradea. În iulie 2019 fondează revista Extemporal liric al cărei director este. Cel mai important lucru este debutul în volum, în 1985, cu volumul Adevărul din cuvinte, prefațat de Gheorghe Grigurcu, urmat de încă 27 de volume publicate în România dar și în Franța. Evident, coautor la peste 80 de antologii publicate în România și străinătate.

Menționat în Indice de nume (Index) - Marian Popa - Istoria literaturii   române,vol.II www.semneartemis.ro/indice.htm 

 Teodor Dume este membru fondator (alături de Stelian Vasilescu, şi de alţii) al revistei de cultură Ţara Crişurilor, publicată în Oradea (ediţia 1990),  fondator și redactor șef al ziarului Ecoul din Oradea (1990) și director executiv al revistei Confluenţe lirice. Redactor revista Algoritm literar(2010), Redactor revista Ofranda Literar-Artistică.Editor roliteratura, Membru de onoare Lira21, Membru de onoare Confluenţe lirice, redactor Dialoguri culturale, Editor Cleopatra – Casa Gândului, Editor Roliteratura. Secretar general de redacție revista Ofranda Literar-Artistică (din iulie 2019).Director /fondator  Revista Extemporal liric ,Redactor șef revista Extemporal liric,Este membru al Uniunii Scriitorilor Europeni (USE) și membru al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec.  Membru AJRP-Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni- cu sediul în Montreal/CANADA,Membru fondator IRJ&MMA - International Romanian Journalists & Mass- Media Association cu sediul in Los ANGELES,CA,U.S.A , Membru fondator al WARM- Asociaţia Mass-media Românilor din Lume, cu sediul la Londra/UK (fondată la 30 01 2014. Membru în Consiliul Onorific Internaţional Reţeaua Literară.

În cărți de critică: 

* în volumul Daniel Corbu/ESCALE IN PANTEON DE LA DOSOFTEI LA VISNIEC, editura PrincepsMultimedia,2019 

* însemnări(ne )critice, Cristina Ștefan,2019 

* cartea de critică, Adamescu Cezarina,2018 

* cartea: Teodor Dume, poetul care sfidează moartea, Ottilia Ardeleanu, Editura Pim/2019(99 cronici și recenzii)

* Confesiuni din universal cărților, Mihaela Meravei, 2019

* Reflecții poetice I., Ottilia Ardeleanu, 2020

* Reflecții poetice II – Ottilia Ardeleanu, 2020

* Indice de nume (Index) - Marian Popa - Istoria literaturii române,vol.II. 

www.semneartemis.ro/indice.htm

A scris cronici de carte și recenzii la unele cărți semnate de:

- Daniel Corbu,(Publicată în Revista Feed Back. Revista Logos și agape.Revista Extemporal liric,etc.)

- Ionuț Caragea (cronică publicată în Revista Luceafărul, Revista Extemporal liric, etc.)

- Daniel Luca, (publicată în rev. Extemporal liric,nr.19-20(34) 2020, rev. Confluențe literare/2020

- Sorin Cerin (cronică publicată în Revista Extemporal liric. Revista Confluențe literare)

- Ottilia Ardeleanu, (Cronică publicată în Revista extemporal liric)

- Alin Claudiu Baciu, (Cronică publicată în Revista Extemporal liric.Prefața cărții Zboruri frânte)

- Marin Voicu (prefață carte)

- Alexandru – Eusebiu Ciobanu( Cronică publicată în Revista Extemporal liric. Revista  Logos și Agape.Revista Confluențe literare. Revista Solitudinea.Revista Ofranda literară, etc.)

- etc


Colaborări:

Debut în presă, 1977

De-a lungul timpului a fost corespondent şi colaborator permanent la ziarele şi revistele: Convorbiri literare, Luceafărul,Vatra,Scânteia tineretului,Orizont, Crişana, Familia, Tribuna, Argeș, Leviathan,Arte, Banchetul, Logos şi Agape,Relibris - media grup Sydney -Australia,Agenţia de presă Aşii români (Germania),Singur, Munca, Unu, Viaţa Militară, Apărarea Patriei,Armata româniei, Ecoul,Pro Litera,Cronos,Spații culturale, Cervantes,Agora Artelor, Şoimii Carpaţilor, Climate literare, Bihorul, Literaria,Caiete silvane, Filobiblon, Aripi Siderale, Ţara Visurilor Noastre, Ţara Crişurilor, Algoritm Literar, Observator ( Canada,) Radiometafora (Canada), Radio R. ROMANIA, Armonii culturale, Oglinda literară, Poezia, 13 plus, Feed Back, Monitorul de poezie,Cuvântul liber, Fereastra,Ofranda Literar-Artistică, Nomen Artis, Răsunetul, Aslro (Quebek), new-york-magazin-special, Sintagme literare, Ante Portas, Cronograf,Tecuciul literar-artistic, Literadura,Meridian Cultural Românesc,Monitorul de poezie, Sfera Eonică,ParnasXXI, revista Extemporal liric,Însemne culturale,poezie.ro, Reţeaua literară, Poeţii noştri,Solitudinea, Citatepedia, Citate celebre, Citate net,Arspoetica, Cronopedia, Lira 21,Crai nou, Roliteratura, Confluenţe literare, Right Words, etc. 


Referințe critice (fragmente)

***Marele critic Gheorghe Grigurcu remarcă,prin prefeţele primelor cărţi,: „Teodor Dume posedă o chemare către poezia înnăscută, necumpănitoare în economia vieţii sale. Copilăria,frageda tinereţe dizolvate în aerul orădean nu reprezintă o pură iluzie, un pretext de nostalgică evocare, strict personală, a subsemnatului, silit a urma o altă traiectorie,câtă vreme le regăsesc în stihurile, cu o sufletească determinare, mai presus de toate ale poetului Teodor Dume. Prin pana sa, ele se obiectează, devin un miraj interogativ, ce mă supune, în calitate de cititor, unui text de identificare.(…)În plan organizatoric al valorilor,poate fi,pe durata a câtorva versuri,egalul poeziei mari.Ceea ce surprinde în cele mai bune dintre stihurile sale e un straniu rafinament, provenit parcă dintr-o viață interioară consumată, care se revelează în flăcările decorative ale entuziasmului juvenil.(...) E de remarcat câtă emoţie ţâşneşte din  versurile acestui meşteşug simplu, comparabil, în legăturile sale cu lumea din jur şi cu sine, cu pictura naivă. Voluntar ori involuntar (n-are importanţă decât efectul), sufletul creatorului se descrie pe sine, se surprinde în note, nu de puţine ori, acute, care ne obligă să ne oprim şi să subliniem.

(Gheorghe Grigurcu, în adevărul din cuvinte – cartea de debut /1985 - şi strigăt din copilărie /1994).Dragă domnule Teodor Dume,

***Te felicit din toată inima pentru apariția volumului dumitale de poezie.

Citindu-l mi-am confirmat impresia că ești un mare suflet de poet (...)

Poezia, cîtă mai e în lume, se bizuie pe oameni ca dumneata, puri și modești, de bună credință care slujesc cu pasiune, dezinteresat.

Te socotesc unul dintre cei mai de bună calitate din îndeajuns de numeroși tineri literați pe care, de-alungul anilor, am avut prilejul a-i întîlni.

Gheorghe Grigurcu,(corespondențe, 20 decembrie 1985)


***“Citind și recitind poeziile lui Teodor Dume (poet recomandat de prietenul meu, Gheorghe Grigurcu) am impresia că mă aflu în siguranța lecturii și împlinirii acesteia.Poezia lui Teodor Dume este una puternică și original, chiar dacă uneori alunecă dincolo de nevăzutul altor scrieri de excepție. Poate unii suportă greu afirmația mea. Gheorghe Grigurcu,în prefața cărții de debut ,Adevărul din cuvinte (1985) remarcă linia directoare pe care Teodor Dume a trasat-o cu multă maturitate și încredere,confirmându-mi spusele. O poezie ancorată cu tact și professionalism, ținând cont de vârsta, încă tânără a autorului în momentul dimensionării textului exemplificat de Gheorghe Grigurcu, cel care l-a descoperit pe teodor dume – poetul din “urbea” de pe Criș Teodor Dume este poetul capabil să limpezească, prin cuvânt, apele tulburi ivite în urma unor furtuni de nestăvilit. Limpezimea și coerența exprimării, inventivitatea și ușurința de a dialoga cu sufletul sunt elemente definitorii pentru un poet de mare calibru, valoros prin tot ceea ce rostuiește și așterne pe hârtie. Așa îl văd pe Teodor Dume. Teodor Dume este expeditorul cuvintelor simple dar pline de substanță, acea substanță care întărește și  capacitează mesajul. Teodor Dume privește adânc în ființa sa dar și dincolo de neființă căutând răspunsuri. Scanează temerile ființei, apoi le transpune în experimente pentru a găsi concretul lucrurilor și a vieții.(…)Teodor Dume este un maestru al trimiterilor transparente la realităţile sufletului. Consumator de stări memorează durerea ca pe o lumină care îi va însoţi ultimul zbor.

Viaţa, pentru Teodor Dume, este o trebuinţă, o necesitate care va rodi înlăuntrul timpului.

Şi totuşi. Cine este Teodor Dume?. Ştiu că Teodor Dume este un poet care a ajuns deja, înaintea multora, la linia de sosire a valorii şi calităţii scrisului.”(Florin Mugur,1990)

***Smerenie și artă poetică la Teodor Dume.  Personal, am cunoscut lirica acestui poet și publicist bihorean mai mult din paginile presei literare românești, el debutând în revistele noastre de câteva decenii bune. Mai mult, exegeți importanți s-au aplecat asupra creației sale, iar aceștia au avut încă de la debut cuvinte de binemeritată laudă cu privire la poezia sa. ”Naș” literar i-a fost distinsul critic român – Gheorghe Grigurcu -, cel care i-a prefațat primele volume care au văzut lumina tiparului în anii 80 ai secolului trecut. Actuală a rămas și azi remarca exegetului din Tîrgu-Jiu, când  spune că: ”sufletul creatorului se descrie pe sine, se surprinde în note, nu de puține ori acute, care ne obligă să ne oprim și să subliniem”,(…)

Și alți exegeți importanți au subliniat cu multă sinceritate, chiar pulsând valoarea liricii dumiene prin afirmații de genul: ”Teodor Dume este unul dintre stâlpii poeziei contemporane, cu deschideri largi înspre sufletele cititorilor, construindu-și cu migală, iubire și credință propriul drum”.Am citat din prefața la volumul menționat, făcută de scriitorul Atila Racz din Dublin. /p.2/, care îi prefațează cu multă căldură florilegiul: ”Ferestre spre  marginea lumii”, reținând dimensiunea metafizică a versurilor lui Teodor Dume; totodată, el a subliniat-o pe cea meditativă și filosofică.(…) Personal, remarc cum poetul Teodor Dume simte nu doar propria-i umbră, ci și pe cea trecută, așa cum se întâmplă cu ”Umbra de sub cruce”, cea de sub crucea părinților săi, când ...lângă mormânt un capăt viu  de rază/cu ancoră – o cruce părăsită -/din când în când în noapte luminează/ cărarea mea de azi cu dor tivită/.

Umbra, teama, zborul, tăcerea, clipa /cu zbaterea ei/ capătă dimensiuni lirice viguroase în scriitura poetului Teodor Dume.(…) Mirat constat că doar în lirica Papei Wojtyla am întâlnit o smerenie atât de sinceră și de rară, atunci când poetul de obârșie bihoreană spune:

înnod durerea de cer și/clipele una de alta/și aștept cu smerenie/până când/Dumnezeu/îmi va bate la fereastră.

În poemul Lumina, singura sosie a lui Dumnezeu găsim o constatare pe care miliarde de credincioși timp de secole n-au formulat-o încă:

Dumnezeu este bucata de pâine/pe care religiile /și-o impart/în văzul luminii

(Nicolae Mareș, rev.Convorbiri literare)

***”Poetul Teodor Dume, pare să fi descoperit armonia lirică a tăcerii atât de râvnită într-un prezent modern, zgomotos și supratehnologizat.O tăcere atentă,  în care doar scârțâitul peniței sau zgomotul tastelor se aude printre gândurile sfârșite în cuvinte” (Ana Urma, rev.Extemporal liric, Confluențe literare/2019)

*“Unul dintre poeții adevărați și profunzi din peisajul liric românesc de azi este Teodor Dume.(…)

Teodor Dume și-a construit cu migală, cu o știință a fiziologiei poemului și o formulă originală un univers liric inconfundabil. El impune în poezia ultimilor decenii o mitologie proprie, fiind unul dintre cei mai profunzi poeți de azi.(…)

Pentru mine, cel care pledez pentru menținerea poeziei române în metafizic și nu în joculețe lirice exterioare, descoperirea lui Teodor Dume e o bucurie, iar lectura acestei cărți, o sărbătoare. Pentru că, poet al profunzimilor, al spectacolului ființial, poetul în discuție este constructorul unui univers liric magnetic, original. 

”(Daniel Corbu, în devoratorul de umbre, 2018 și Escale în Panteon de la Dosoftei la Vișniec,Ed.Princeps Multimedia/2019)

***“Teodor Dume  este cotat ca unul dintre cei mai originali poeţi contemporani. Este poetul care îşi trăieşte arzând, ultima suflare de har, conştient de impactul pe care îl au cuvintele sale. Meritul incontestabil al poeziei sale, în afara virtuozităţii condeiului, exersat pe o plajă de zeci de ani, este sinceritatea.  Şi, DA:Teodor Dume  –  un poet emblematic al poeziei moderne românești, interesant și original, care și-ar găsi un loc foarte onorabil pe un eventual podium al celor mai buni reprezentanți ai geniului liric, dacă critica de azi ar avea înțelepciunea de a-l recepta, așa cum merită.” (Cezarina Adamescu,în durerea din spatele cărnii/2017,  fără grupă sanguină / 2017)

***”Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză(…)  Un poet atent la propriile subtilități, ca o instanță cerebrală, cu un ritm specific în aparițiile editoriale, este Teodor Dume.(…) Antinomii diafan-lugubru întâlnești la tot pasul și ele fac parte din zestrea stilistic-estetică a liricii lui Teodor Dume.(…) Volumul acesta”Moartea, din vis” continuă ritualul unei poezii bune prin care Teodor Dume, ambiționând destul de des să iasă din mrejele genericului, izbutește de fiecare dată să facă demonstrația unui poet pur sânge. Ceea ce nu e de neglijat, dacă vrem să inventariem cu adevărat dinamicile poeziei noastre din ultimele trei decenii. /Emil Bota,rev.Confluențe literare, iunie 2020”

***poezia lui Theodor Dume, un poet ajuns la maturitate, autor al câtorva volume, e turnată într un limbaj mai flexibil şi mai sofisticat, al cărui principal procedeu retoric e jocul deconstrucţiei sensului literal în sens alegoric („alegorie a lecturii”, cum l a numit Paul de Man). Iată un fragment de poem în care călătoria spre un dincolo imaginar de după moarte se suprapune cu scenariul mutării într o nouă locuinţă şi al sfinţirii ei de către preot: vreau să mă mut în ziua de mâine/ fără niciun bagaj/ dar mi e teamă/ simt o răceală în oase/nu ştiu dacă sunt abandonat/ în propria mi umbră sau/ e doar o renovare ori/ o preschimbare de trup/ în care/ îmi voi aşeza amintirile/ şi câteva lucruri// la sfârşit îl voi aştepta pe Dumnezeu/ ca să mi binecuvânteze noua casă („Îngrijorare, vreau să mă mut în ziua de mâine …” din volumul Devoratorul de umbre, Princeps Multimedia 2018, cu o prefaţă de Daniel Corbu.)

(Maria – Ana TUPAN, Contemporanul nr.9/2019)

***“O poezie de notație metafizică, existențială,” când ochiul surprinde tăcerea/viața devine o peșteră/fără fund//supraviețuirea depinde de gestul luminii/”Umbre.(…)Vizavi de poezia lui Teodor Dume s-ar fi pronunțat și  celebrul critic de poezie – el însuși poet important – Gheorghe Grigurcu(...)Deci, Jurnalist şi fondator de cenaclu, remarcat de Gh. Grigurcu, Teodor  Dume e un

poet format, cărţile lui au o prestanţă,inclusiv... editorială (adică arată bine).

(Remus V.Giorgioni,Revista Actualitatea literară,nr.80,martie/aprilie 2018,pag.23 și nr.98/2020)

 ***„Teodor Dume este un poet de mare calibru, un poet adevărat, valoare menţionată şi confirmată de către marele critic Gheorghe Grigurcu – călăuză umană (a lui Teodor Dume) pe drumul cuvintelor, care, de fapt i-a şi prefaţat primele cărţi. Girul marelui critic Gheorghe Grigurcu nu l-a împiedicat să rămână o fire modestă şi să se dedice cu pasiune şi devotament scrisului.(...) Teodor Dume este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de aforisme ai momentului”

(Ionuţ Caragea, rev.Luceafărul,nr.9 /2016)

***“Teodor Dume este unul dintre cei mai iubiţi dintre pământeni(…). Un autor ghidat de o filozofie morală, sentimentul religios este forţa sa de caracter, este calea care adânceşte, la Teodor Dume, misterele lumii”

(Angela Nache Mamier, în azil într/o cicatrice / 2016)

***”Teodor Dume este unul dintre poeţii care a avut de la început un stil original şi foarte personal de scriere, pe care, în ani, l-a rafinat, dar a rămas neschimbat, ca tematică şi viziune poetică, calitativ conferindu-I originalitate.(…) A găsit propria formulă sacră a poeziei sale, graţie sensibilităţii şi talentului său liric.(…) Durerea devine vitală. Nu ştiu a mai fi citit un poet atât de dedicat suferinţei să o aducă la rang de Dumnezeu. Eşti unic,Teodor Dume!.Dacă totuși te-aș numi “poetul singurătății”, te-ar leza?...Pentru că este formidabil cum găsești toate cotloanele și toate perfidiile ei și în același timp ți-e atât de intimă, ca o iubită.”

(Cristina Ştefan, azil într-o cicatrice /2016, fără grupă sanguină /2017, Lira21)

*** “Poezia lui Teodor Dume este o devoalare a sufletului, a celor mai intime resorturi ale sale.”(Daniel Luca, Rev.Extemporal liric,nr.9-10 Mai 2020)

***Între tristețe și resemnare, Teodor Dume scrie o poezie reflexivă, sinceră prin finalitatea cathartică pe care o prefigurează în versuri, unde sufletul, singurătatea, timpul, icoana mamei, a tatălui, destinul („fiecare cu povestea sa”), amintirile (unde părinții, mai ales, sunt axis mundi), din nou închipuirea „plecării” (laitmotiv, la nivelul întregului), frica, în pofida încercărilor de a o escamota („adevărul e că mi-e frică”), lumina și întunericul, dar și alte destule semne ale trecerii prin lume, visul, fulgurări ale iubirii sunt câteva dintre jaloanele din care poetul își alcătuiește coloana vertebrală a cărții care, la rându-i, ar trebui să fie un argument „pentru ziua / în care / centrul universului /va trece prin mine” 

(Mioara Bahna,2019)

***„Arta poetică a lui Teodor Dume îi relevă cititorului pasionat acea dimensiune spirituală căreia niciu rațiune nu i se poate împotrivi:copilăria cu toate fericirile ei.Copilăria care are puterea de a învia icoana chipurilor dragi, atunci când fiecare zi pare anume făcută să ne sărăcească de valori în favoarea nimicului exuberant.” 

(Mioara Băluță, Moartea,un fluture alb/2015)

***„Comunicarea poetului  cu cititorul e directă și se rezumă la esență.Talentul de a comprima ideile în numai câteva cuvinte e vizibil și în aforismele semnate Teodor Dume.(...) Poeziile lui Teodor Dume, uneori cu accente filozofice, alteori simple rugăciuni, sunt un univers în care cititorul se regăsește în propriile trăiri, întrebări, speranțe, așteptări și deznădejdi.Poezia lui Teodor Dume mi-a adus întotdeauna  fascinația pe care am simțit-o în fața unor tablouri la care m-am oprit îndelung în admirația amănuntelor.”

( Vronica Pavel Lerner, scriitor Canada.Revista Vatra Veche,nr.3,martie 2016 și Paradigme  virtual,2014,pag.199-204)

***“Nu de puține ori atât aforismele, cât și „gândurile și sentimentele” lui Teodor Dume (uneori în nuanțe mai întunecate) – despre iubire, sărăcie, relația cu Dumnezeu,sex,viață și moarte,bani,lipsa banilor ș.a – par să sune ca și cum,scriindu-le, autorul s-ar elibera de apăsarea lor în suflet.”

(Marius Chelaru, revista Convorbiri literare,noiembrie 2016)

***“Apropiate prin conţinut şi atmosferă sunt anxietăţile din poezia meditativă şi din aforismele lui Teodor Dume(…) Dislocat din confortabilul sentiment, inventat de cartezieni dar absolutizat de modernişti, al supremaţiei unui eu intens conştient de sine şi care îşi subordona lumea, eul postmodernităţii se ştie instabil, discontinuu, incapabil să controleze geneza sa dintr-⁠un ecosistem sau dintr-⁠un amestec confuz de stări. Mutant, perpetuu emergent, el este mereu surprins doar Între două posibilităţi: „Există întotdeauna o altă posibilitate/ cea a luminii împletită în jurul trupului/ sau cea a umbrei suprapuse perfect/ pe ceea ce sunt în momentul/ în care singurătatea din interior/se dislocă şi oscilează/ între propriile limite// totul este parte din mine/pe care/ nu o pot reconstitui/ însă/ dincolo de muchia malului/ este o altă zi”. Eul se cunoaşte pe sine doar prin forma developată în viaţa socială sau din imaginile celorlalţi despre sine. El pare situat la linia universului, despărţind conuri ale istoriei mitice, umane sau personale. „Spaţiul dintre mine şi timpul meu” e o spaţio-⁠temporalitate care conduce, pe de o parte, la originea mitică a Cuvântului Genezei, iar, pe de altă parte, la solipsismul absolut al conştiinţei speculare: „fereastra prin care/ o să privesc depărtarea, –/ ea însăşi o fereastră/ a sunetelor spre nesfârşit.// poate e doar o iluzie ce se termină aici/ ca respiraţia în camera cu multe oglinzi”…(…)

Maximele lui Teodor Dume trezesc uneori ecouri familiare,cum ar fi sfatul lui Kant de a elimina din conștiință lucrurile în privința cărora nu putem face nimic,:”renunță la ceea ce nu poți obține/pentru că/senzația eșecului este răvășitoare, sau a lui Kierkegaard, de a trăi autentic:” nu-ți transforma viața în corvoadă ci/ învață să fii tu însuți”,de misoginismul lui Schopenhauer, “între femei și artă nu e nicio deosebire”, de pshiologismul lui Wilhelm Wundt, “omul trăiește într-o lume paralelă/datorită propriilor senzații”(…) Departe de “smartphones”, am regăsit smarthumans,frumusețea inteligenței omenești,care nu e poate nicăieri mai convingătoare decât în literature speculativă și sapiențială.”

(Maria – Ana Tupan, critic/Revista Contemporanul,nr.1 (778)2017 ianuarie 17)

***”Teodor Dume. Autorul acesta îşi urmează destinul cu răbdarea unui minorit dintr-o mănăstire bizantină, însoţind cu dragoste şi graţie, literă cu literă, literă după literă,, un poem receptacul.Acela mărturisind că ne putem aştepta, în continuare, dat fiind harul poetului, la alte cărţi utile bilanţului istoriei liricii noastre postbelice.”(Ionel Bota, în rev.Sintagme literare, nr.5 /2017)

***“Între tristețe și resemnare, Teodor Dume scrie o poezie reflexivă, sinceră prin finalitatea cathartică pe care o prefigurează în versuri, unde sufletul, singurătatea, timpul, icoana mamei, a tatălui, destinul („fiecare cu povestea sa”), amintirile (unde părinții, mai ales, sunt axis mundi), din nou închipuirea „plecării” (laitmotiv, la nivelul întregului), frica, în pofida încercărilor de a o escamota („adevărul e că mi-e frică”), lumina și întunericul, dar și alte destule semne ale trecerii prin lume, visul, fulgurări ale iubirii sunt câteva dintre jaloanele din care poetul își alcătuiește coloana vertebrală a cărții care, la rându-i, ar trebui să fie un argument „pentru ziua / în care / centrul universului /va trece prin mine””(Mioara Bahna, Moartea din vis, 2020} 


***”Teodor DUME:”Este foarte adevărată piatra din adâncul unei fântâni care poate vorbi de durerea apei”: rar se ridică omul la o astfel de profunzime chiar de visează să gâdile cerul. Cu siguranță, “dragostea e arma cea mai puternică a umilinței”.Dar câți sunt capabili de un astfel de effort?. Este adevărat că dragostea nu este sentimentul cel mai împărtășit lumii. Teodor Dume, cu înîelepciune ne reamintește. El speră pentru ființa umană o credință adevărată. Aceasta i-ar permite să nu-I  fie sieși numai servitor și a se  reconecta la alteritate departe de orice e cosmetic” .”(Jean-Paul Gavard-Perret,critic / Franța)

***Multă emoție în poezia  lui Teodor Dume! Țesută pe golul uman al pierderii, dublată de modestia propriei plecări. Trecerea timpului e apăsătoare în cuvinte. Foarte frumoasă metaforizarea neputinței în creioane. Copiii pot orice. Chiar și să facă poduri, motiv al trecerii, între ce a fost și ce va să vină, poduri spre grădina edenică. Câteva simboluri, care nu aglomerează sensurile, dar diluează spre obținerea unei atmosfere de rememorări și de viitoare melancolii. Prezența feminină este coagulantul. Mda, uneori se mai scrie poezie. Mă înclin, Teodor Dume! Poetul este poet atunci când își domină cititorul și îl duce de mână ca pe orbi. Poezia trebuie să fie o explozie de sensuri care trezesc sufletele amorțite. E ca un drog tare care trezește din amorțire spiritul. Nu greșesc când spun că în poezia aceasta regăsesc ce am spus mai sus. Și frumusețea ei constă tocmai în faptul că cel purtat nu simte făgașul pe care îl urmează. Ci descoperă trăiri proprii. Căci el a trăit ce îi spune poetul. Nici nu îl interesează cine e poetul și că acesta este o oglindă. Dar numai el poate reflecta atât de mult și de adânc. Iată de ce ar trebui să căutăm poeți și nu doar poezie. Meritele sunt ale dumneavoastră în totalitate.(Radu Catalin Melinte,  2020)

***“Ne bucură mult succesul literar al poetului Teodor DUME, prin apariția unui nou volum din creația sa, intitulat „Devoratorul de umbre”, prezentat excelent de poetul erudit și distins, ieșeanul Daniel CORBU. Urmăresc și parcurg cu plăcere, de un timp, frecventele sale aforisme relevate pe facebook. Toate au un conținut cu încărcătură principială, sentențială, cu o expunere lirică filigrană, stilizată, accentuat metaforizată, de inspirație maximial- mitologică, dar și cu frecvente aproprieri de valorile realismului expresionist, marcate de rigorile axiologiei simbolistice și de facila gravitație în discursul interiorizat ținut în prezența oniricului din ontologic, în structura epicului cu dominanțe reflexive, așa cum ni-l sesiza Daniel CORBU, ca un excurs ideatic și metafizic „DEVORATOR DE UMBRE” structurat și promovat constant, în maniera poetului ceh, V. HOLAN... Felicitări și deosebite considerații! “(Gheorghe APETROAE, Sibiu).

***(Ottilia Ardeleanu, în paradigme virtuale /2014).”Poezia dumiană este un spectacol cuminte la care poetul se abonează, asistă cu răbdare, foarte atent și uneori reproșând personajelor jocul malițios în care este antrenat, căci, o scenă-i lumea, shakespearian disecând lucrurile.(…) De o sinceritate extravagantă aș zice, poetul Teodor Dume reușește să atingă dumnezeiescul printr-o metaforă cumsecade care vine simplu: din interior!” (Ottilia Ardeleanu, recenția cărții Față în față cu mine, poezieromânească wordpress.com,2019)

***„Teodor Dume este un alt fel de poet pentru că poezia dumiană este una a stărilor(…)Grupajele sale poetice din versuri scurte care se dezlănţuie pe verticală, ca un plânset, uneori într-un singur cuvânt, sunt idei emise în baza unor inepuizabile meditaţii asupra rostului vieţii, asupra propriului rost.”(Ottilia Ardeleanu)


***”În toate versurile sale, Teodor Dume este un nevoiaș de iubire. Este un revendicator de lumină. Un caracter rezistent la durere, la devorare și exil. Își asumă aceste ipostaze dificile ale sinelui și ale vieții. Poetul devine o umbră, un strigăt, un adevăr, un azil, una cu moartea!

Devine un transcendentar. Aproape că lucrează pe o treaptă care depășește normalul. Se situează la un nivel accesibil divinității. Și ne spune asta cu un calm și o atitudine firească încât ne imprimă o stare de sfioșenie, definește un cadru liturgic în care să putem asimila trăirile sale ca pe niște lecții creștine.

Preia din rănile, din durerile, din cicatricile, din umbrele celorlați ca și când ar încerca să se mântuiască prin asta de propriile dureri.

Singurătatea îl macină, îl trimite înapoi în timp, îl devorează, îl secătuiește de lacrimi și atunci este prea bine înțeleasă relația de prietenie cu Dumnezeu.

El este Aproapele său!”

(Ottilia Ardeleanu – Studiu/Teodor Dume,poetul care sfidează moartea.Editura Pim,2019)

***“Teodor Dume este un poet monocord, cu o voce oarecum singulară în diversitatea de stiluri actuale.”

Gheorghe Paşa – în moartea,un fluture alb/2015.

“Cuvintele capătă ființă din însăși ființa poetică”, (Gheorghe Pașa – articol la Exil în durerile altora,Ed.Minela/2018)

***“Teodor Dume, o voce inconfundabilă din literatura românească modernă și contemporană.”(Victor Țarină, poezie.ro/iulie 2019)

***Există oameni care văd partea neagră a morții și există prea puțini care să o vadă pe cea albă. Teodor Dume face parte dintre cei din a doua categorie. Căci există o parte albă,da! De fapt, e singura care există.”

(Călin Sămărghițan – scriitor)

***Stilul caracteristic poeziei lui Teodor Dume este acela al meditației, uneori profunde, alteori fugitive, în funcție de starea de moment a poetului. (…)Teodor Dume e un poet al construcției, al meticulosului și al descrierii. Și e un poet al relației cu Dumnezeu, al încercării înțelegerii și al tangențialității cu lumile așteptate și foarte posibile.”

(Liviu Ioan Mureșan ,Poezie ro/noiembrie 2018)

***Teodor Dume își câștigă identitatea prin profunzimea cuvintelor ce transmit fiorul spre senzații care duc la împlinire și cultivă iubirea (dar și singurătatea)  ca pe o sămânță ce va rodi, și va adduce mântuirea, în singurătatea deplină a sufletului.(…)Frumusețea din cuvântul său vine din trăire, din adâncul sufletului transmițând o reală forță emotivă, sentimental supusă numai cenzurii din interiorul lui.Sensibilitatea cu care este înzestrat relevă o finețe surprinzătoare. Iată de ce valoarea lui stă în simplitate,trăire,emoție și candoare.(…)Da,avem nevoie de sfială, emoție, (de durere,uneori) și singurătate.Cine posedă aceste trei elemente din dimensiunile lui Teodor Dume, există cu adevărat.”

(Stelian Vasilescu – scriitor,publicist, membru USR)

“***Remarcabil la scriitura lui Teodor Dume este  onestitatea cu care convinge. O perfectă unitate între fondul de simțire și cel de expresie animă fiecare cuvânt (…)Așadar, scriitura lui Teodor Dume este un adevăr nesofisticat. Scrierile domniei sale sunt tablouri vii (icoane prinse sub grindă) pe care le citești cu sufletul.”

(Viorel Horj – scriitor, membru U.S.R)

***“Aforismele lui Teodor Dume, par a fi mai degrabă versetele unei biblii existențiale, asezonată cu un realism tulburător de o inspirată reflexivitate în armonie relațională cu efectele și cauzele lor” 

(Sorin Cerin, filosof,autor de aforisme,eseist,poet și romancier -  în Vitralii pe un interior scorojit,2017)

***“O poezie simplă  și trăită într-o cronicizată stare de doliu a ființei”, Liviu Ofileanu,scriitor/iulie 2017

***“Poetul Teodor  Dume, vrea și reușeste cu mărinimie să ia poeziei timpul, care nu de puține ori destramă, ne vremuiește vremelnicia. Dar iată că vremuirea, atât de bine prinsă în discursul autorului , rostuiește, ne petrece inimos, ne imbogățește starea, extazul, trăirea. (…) Teodor Dume este unul dintre stâlpii poeziei contemporane, cu deschideri largi înspre sufletele cititorilor, construindu-și cu migală, iubire și credință propriul său drum.Teodor Dume își dezvăluie sufletul, se dezvăluie pe sine însuși fără o deghizare a sentimentelor.(…) Teodor Dume, păstrează viu tezaurul închis în cuvânt, îl redescoperă și- i adaugă valoare, istorie, trăire adâncă. Teodor Dume redefinește,prin scrierile sale,poezia meditativă – filozofică. Este un bun observator al lumii interioare și se limitează doar la concretul palpabil, ceea ce puțini știu  azi să o facă.(…) Scriitura rafinată a lui Teodor Dume vine din adâncul cunoașterii de sine și se fixează pe timp, așa cum bine remarca  și criticul Gheorghe Grigurcu în prefața volumului de debut (Adevărul din cuvinte,1985). Iată deci încă o confirmare că Teodor Dume se află pe cel mai de sus palier al poeziei contemporane.Critica este formală, de multe ori auzi doar vocea celui care emite sentințe, și nu autorul…”

(Atila Racz, scriitor Dublin/Irlanda, în Ferestre spre marginea lumii/ 2019)

***” Există oameni care trăiesc în slujba cuvântului până când însăși ființa lor pare a fi făcută din litere. Teodor Dume este un astfel de om.Teodor Dume pare a fi într-o permanentă căutare  a adevărului.Uneori scruteaqză cerul, alteori sapă în adâncuri. Cert este că nu se oprește din misiunea sa.(...).Aforismele lui Teodor Dume  nu sunt decât semințe de meditație.”

(Lucian Velea,scriitor/în volumul Umbre și cercuri,editura Unicorn/2018)


***”De-a lungul timpului poezia lui Teodor Dume a trecut prin riduri academice, a umezit câte o privire, probabil s-a așezat pe lângă vreo inimă care se zbătea singură în întunericul ei. Și când spun „inimă” îmi vine în minte fereastra de pe coperta volumului, care parcă împământează prin simplitate albul radiant al luminii.

Poezia lui Teodor Dume pune în mișcare puncte vibrante, familiare, asemănătoare dinamicii unui fractal: „ca o chemare/ într-o bună zi albul/ se va dezlănțui de pe creste/ vei fi prada ochiului viu/ din ritualul amiezii/ se va ivi cineva și/ va trece tăcut/ fără să-ți spună pe nume/ vei vedea// aceleași umbre ce fug de sub tine/ îți vor aminti de urmele rămase/ pe albul neatins de nimeni altcineva/ să nu-ți fie frică/ întotdeauna te vei întoarce/ la locul din care ai plecat//” avalanșă. “

(Mioara Băluță, note de lectură la Ferestre spre marginea lummii,ed.Pim/2019)

***“Teodor Dume a trecut în etapa superioară a intelectului uman – înţelepciunea. O plecăciune frăţească făcută în faţa boierului Dume – Boier al cuvântului scris”(Ion Lazar da Coza, în Însemne culturale /2018).

***“Dacă bogăţia s-ar măsura în sentimente, Teodor Dume ar fi milionar”( Boldiş Viorel, scriitor -  Italia)


Unele texte au fost traduse în limbile : Engleză, Franceză, Germană, Italiană, Rusă şi Maghiară. Majoritatea  au fost publicate în diferite reviste internaţionale.


Volume publicate:

*Trilogia: Anacronisme erotice (în curs de apariție)

*** În lanul cu maci, (2020)

*** Fluturele din spermă (2020)

*** Falsificatorul de sex, (2020)

* Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă, (2020Î

* Moartea din vis, (Editura PIM, 2020)

* Potcoave pe suflet, (editura PIM, 2020)

* Când umbrele trec strada, (editura Pim,2019)

*Quand les ombres traversent la rue,(edițions Stellamaris/Franța,2019

*Ferestre spre marginea lumii (editura Pim,2019. Prefața Atila Racz, scriitor Dublin/Irlanda)

*Cineva mi/a răpit moartea,(editura Pim,2018.)

*Față în față cu mine (Editura Pim, 2018)

*Umbre și cercuri (Editura Digital Unicorn,2018)

*Exil în durerile altora (editura Minela, 2018 / București)

*Devoratorul de umbre (editura Princeps Multimedia,2018.Prefaţa Daniel Corbu)

*Durerea pietrelor, (Editura Pim,2018)

*Lacrimi de pe altarul trupului (editura pim,2018)

*Fără grupă sanguină (editura ArtBook, 2017.Prefaţa Cezarina Adamescu, cuvânt înainte Cristina Ştefan)

*Temniţa de sub rană (editura PIM , 2017. Prefaţa Cezarina Adamescu)

*Colecţionarul de răni (editura PIM, 2017)

*Durerea din spatele cărnii (editura PIM, 2017.Prefaţa Ionuţ Caragea)

*Vitralii pe un interior scorojit (editura PIM, 2016. Prefaţa Ionuţ Caragea)

*Azil într-o cicatrice (editura PIM,2015. Prefaţa Angela Nache Mamier) 

*Moartea, un fluture alb (editura PIM, 2015)

*Adevărul din cuvinte (editura Litera,1985.Prefaţă  dr. Gheorghe Grigurcu)

*Strigăt din copilărie (editura Dinastic,1994.Prefaţă dr. Gheorghe Grigurcu)


Coautor antologiile:

*Literatura Română Contemporană, (Editura ArtCreativ, 2020)

*Coloane (debut colectiv, Comitetul de cultură al judeţului Bihor, 1978)

*Tratamente pentru inimă (antologie: Liviu Ioan Mureşan, Teodor Dume, Ottilia Ardeleanu, Alexandru Gheţie, Vali Slavu, Ioan Barb, 2011)

Lira21 "a treia carte. poezii" (selecţia Cristina Ştefan, 2012)

*Confluenţe lirice (coordonator Relu Coţofana, 2012)

*Meridiane lirice (2012) 

*Însemnele unei tăceri (Casa gândului, coordonatori Mioara Băluţă şi Andrada Matei, 2012)

*Confluenţe poetice (coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume, 2013)

*Confesiuni în virtual (coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume, 2013)

*Paradigme virtual (2014) 

*Roşu mocnit (coordonatori Mioara Băluţă şi Andrada Matei, 2014)

labirinturi autumnale (Însemne culturale, carte digitală, 2014)

*Antologia aforismului românesc contemporan (coordonator Lucian Velea, 2016)

*Antologia Cenaclul de la Roma (coordonator şi selecţie Valeriu DG. Barbu, 2016)

*Almanah Sintagme literare (coordonator Geo Galetaru, 2017)

*Antologia aforismului românesc (ediţia a II-a, editura Digital Unicorn, coordonator Lucian Velea, 2017)

*Antologia Festivalul Internaţional al Aforismului (coordonator Vasile Ghica, Tecuci, 2017)

*Antologia Festivalului Internațional al Aforismului (coordonator Vasile Ghica,Tecuci,2018)

*Identități – antologia aforismului românesc,ediție îngrijită de Daniela Toma (editura ArtCreativ,2019)

*"Aphorismes roumains d'aujourd'hui", editura Stellamaris, Brest, France, 2019.Ediție îngrijită de Ionuț Caragea


Premii:

*Premiul – I – la Concursul Internațional de aforisme, ediția a II –a,(Tecuci,2018)

*Menţiune - la Concursul Internaţional de Aforisme,Ediția – I –a, (Tecuci, 2017)

* Mențiune  la concursul de poezie Agora Artelor, (2020)

* Premiul revistei Fiii Brăilei, ediția I - 2020

*Poezia lunii (noiembrie și decembrie 2016, concursul revistei QPoem - editura “Paralela 45” – Editura “Cartea Românească”,  sub egida USR)

*Premiul de merit în literatură,Revista tineretului literat,martie 2020.

*Premiul I - la Concursul de poezie “Frumusețile iernii”, organizat de Cenaclul “Ecoul” (Oradea, 1977)

*Premiul I - la Concursul de poezie “Om bun”, organizat de revista “Țara visurilor noastre” (1977)

*Premiul special al juriului - la Concursul de poezie şi muzică folk “Tineri ca patria”, organizat de Cenaclul “Ecoul Tinereţii” al Casei Ştiinţei şi Tehnicii din Oradea (1977)

*Premiul I - la Concursul de poezie creaţie şi interpretare “Inima sticlei” organizat de Casa de cultură “Sticla” din Pădurea Neagră (1987)

*Premiul I - la Concursul de creaţie literară “Daţi-vă mâna prieteni”, organizat de Clubul “Înfrăţirea” din Oradea (1987)

*Marele premiu - la concursul de creaţie literară “Porni Luceafărul”, organizat de Academia de studii social-politice Bucureşti (1988)

*Premiul I - la Concursul de poezie “Inimă și dor”, organizat de Casa de cultură a sindicatelor din Oradea (1990)

*Premiul special al juriului - la concursul de creaţie literară “Și totuși iubirea”, organizat de revistele “Țara Crișurilor” şi “Ecoul” (Oradea, 1990)

*Premiul I- la concursul de creaţie literară “Decembrie 1”, organizat de ziarul “Bihorul” (1994)

*Marele premiu - la Concursul de creaţie literară “Poezie și suflet” (organizator Ottilia Ardeleanu, Năvodari, 2010)

*Menţiune - la Concursul de creaţie literară “Prin colbul vremii” (organizator “Însemne literare”, 2012) 

*Premiul I -  la Concursul de creaţie literară “Ars poetica” (2014)

*Autor de onoare - al site-ului şi revistei “Confluenţe lirice” (2014)

*Premiul I - la concursul de creaţie literară “Prin colbul vremii” (ediţia a 2-a, organizator “Însemne literare”, 2015)

*Premiul revistei “Fereastra” (organizator Literaturitate, Ottilia Ardeleanu, 2015)

Autorul lunii (organizator Literaturitate, mai 2016)

*Locul I - la concursul “Poezia săptămânii” (săptămânile LXIV, LXXII, LXVI, LXVII, LXVIII, CXLV, concurs organizat de “Poeţii noştri”, 2016 / 2018)

* etc...


* Referinţe critice, (recenzii/comentarii); 

dr. Gheorghe Grigurcu (a şi prefaţat două volume: Adevărul din cuvinte, 1985 şi Strigăt din copilărie,1994),Maria – ANA Tupan, Marius Chelaru, Ionel Bota,Adrian Dinu Rachieru,Remus V.Giorgioni, Daniel Corbu,Daniel Luca, Stelian Vasilescu, Alexandru Andriţoiu, Ionuţ Caragea, Nache Mamier Angela - scriitor Franţa , Jean-Paul Gavard-Perret.(Franța),Thierry Moral (Franța)  Al. Silaghi, Ion Davideanu, Alin Cristea,Teodor Lup, Marin Chelu, Viorel Horj, Crăciun Parasca, Constantin Serac, Gheorghe Vidican, Ioan Ţepelea, Mircea Vac, Teodor Crişan, Florin Torjoc, Florian Lazăr, Florica Albu-Berinde, Cornel Buciuman, Virgil Podoabă, Florin Mugur, Anastasie Ţârulescu , Adrian Păunescu, Cezarina Adamescu, Cristina Ştefan, Liviu Ofileanu,Veronica Pavel Lerner – scriitor Canada, Mioara Băluţă, prof. George Paşa, Călin Samarghitan, Sorin Cerin, Ottilia Ardeleanu, Viorel Boldiş- scriitor Italia, Mircea Ioan Popovici, Djmal Mahmoud,Ştefan Teodor Cabel, Marcel Vişa, Geo Găletaru, Răzvan Ducan, Atila Racz, Mihaela Meravei,  Adrian Paparuz, Relu Coţofana, Nuţa Crăciun, Bolba Ioana Cosmina, Maria Dobrescu, Violetta Petre, Lucian Velea, Adriana Butoi, Călinescu Maria, Nicolae Popa – scriitor Republica Moldova, Nadia Padure – scriitor Republica Moldova, Adrian Suciu, Liviu Ioan Mureşan, Costin Tănăsescu Ştefăneşti,  Nicolae Cozmescu, Ileana Popescu Bâldea ,Melania  Briciu Atanasiu,Aurel Sibiceanu, Anca Zubaşcu, George Florea, Cristina Rusu, Diana Caragiu, Alexandru Gheţie, Ioan Barb, Petrache Plopeanu, Ion Lazar da Coza,Vasilisia Lazăr Grădinariu, Costel Zăgan, Tina Constanda, Mirela Lungu, Petre Ioan Garda, Camelia Iuliana Radu, Nuţa Istrate Gangan, Violeta Deminescu-Jurca, Marian Filip, Iuri Iulian Lorincz, Boris Mehr, Tudor Gheorghe Calotescu, Any Tudoran, Dana Banu, Loredana A. Ştirbu, Gela Enea, Cezara Răducu, Silvia Goteanschii, Irina Lucia Mihalca, Ana Maria Gîbu, Angela Furtună, Angi Melania Cristea, Armina Flavia Adam, Camelia Ardelean, Mihaela Aionesei, Teo Laurean, Anne Maria Bejliu, Raisa Boiangiu, Luminiţa Zaharia, Romiţa Mălina Constantin,Marinescu Victor,Ana Sofian, Daniel Daian, Petre Ioan Creţu, Razvan Rachieriu, Anghel Geicu, Daniela Luminiţa Teleoaca,Vasile Mihalache, Vali Slavu, Mihaela Roxana Boboc, Valeriu D.G. Barbu, Claudia Minela, Alexandra Alb  Tătar, şi  mulţi alţii...


Copyright © 2020, Teodor Dume

Utilizarea integrală sau parţială a textelor publicate este permisă numai cu acordul autorului.

Teodor Dume, LEGITIMAȚIE de Ziarist/Jurnalist

            LEGITIMAȚIE de ZIARIST/JURNALIST


14/12/2020

Teodor Dume: De ce, tată?...

       Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșate, îmi mângâia creștetul, apoi, "plonja" în ochii mei mari de copil și mă încuraja;" Fiule, eu nu o să plec de lângă voi niciodată. Spune asta și fraților tăi".
        Cred că a fost singura dată când l-am văzut lăcrimând. Sărea dintr-o stare într-alta. Uneori, cu degetele sale lungi și noduroase, își freca tâmplele și înjura printre dinți;"Futu-i terentișu mă-sii de viață..." Apoi tăcea. Tăcerea lui stranie îmi împiedica vorbele. Liniștea dar și frica îmi grăbeau respirația. Dincolo de fereastră era un spațiu în care îmi așezam gândurile și plângeam.

       Nu voiam să-l supăr pe tata. Probabil el se lupta cu tăcerile sale dar și cu viața. Avea o pensie de 6oo lei și șapte guri de hrănit. Alteori își hrănea sufletul cu privirile noastre. Și era fericit. Ba din când în când își creiona un plan de lucru pentru primăvara pe care o aștepta ca pe Dumnezeu în zilele de duminica. Seară de seară se întorcea înspre oglinda ciobită de timp, dar în acea seară, obosit de parcă ar fi venit de departe, așezat pe căpătâiul patului, murmura; " Înainte de Florii o să curăț fântâna, o să refac gardul din spatele casei, o să schimb balamaua de la poartă, o să..."
        Își ținea respirația ca într-o rugă îndreptată înspre Dumnezeu. Ne privi pe toți cei cinci copii așezați după mărime și ani pe lavița din fața sobei, apoi continuă;" O să schimb și scândura de la pat, dacă...mă va ajuta bunul Dumnezeu".
Patul era unul din scândură cu saltea de pânză umplută cu paie și-l moștenea de la bunicii din partea mamei.Pe ceilalți nu i-am cunoscut.
        Tata nu prea era un bun creștin, dar în momentul acela parcă interiorul său striga după ajutor. Privirea lui plecată undeva departe developa imagini cadru cu cadru. Părea interesat de ceva anume.Pândea dincolo fereastra cum parcă din moment în moment s-ar ivi cineva din ceața abia lăsată.
        "Vedeți, voi?", spuse tremurând. Omul trăiește între două respirații: cea a venirii pe lume și cea a plecării din lume...Dar țineți minte un singur lucru: Pe Dumnezeu să nu-l refuzați niciodată. Poate că El are nevoie de mine, acum..."
        În sobă ardea focul cu flacără și din când în când vâjâia printre lemnele umede cum au stat sub streașina casei. Se făcuse liniște, o liniște fără margini ne țintuii privirea pe chipul bărbatului de lângă geam care se afunda tot mai mult în necunoscut. În ciuda frigului din casă, deși din oala de lut de pe sobă ieșeau anemic câțiva aburi, simțeam cu prin vene îmi curgea toată căldura din lume.Și parcă mă temeam de liniște. Poate din cauza fricii sau poate a remușcărilor. Eram doar un adolescent naiv și nici nu știu dacă scuzele mele ar fi contat în acel moment. Păream victima neputincioasă dintr-un experiment torționar. Pielea buzelor începea să mi se usuce alarmant de repede. M-am așezat mult mai aproape de ușa sobei interdeschise și am privit flăcările cum se luptau cu umezeala din lemne. Mi-am frecat mâinile apoi l-am privit pe tata. Stătea cu ochii undeva pe zare și pufăia îndelung. După câteva minute bune s-a întors spre noi, ne-a privit printre lacrimi, apoi a plecat...
        A trecut timpul. Gura fântânii e astupată cu o pânză de păiajeni și multe frunze căzute din nucul de la uliță, ușa de la poarta de jos a căzut din balama, patul din camera mare e tot acolo...
        Gândurile mele se tem să întrebe; de ce, tată?
Uneori derulez secvență cu secvență timpul în care eram copil. Țin pumnii încleștați și strig; 

De ce, tată?...

14/11/2020

Teodor Dume, carte: Anacronisme erotice / Falsificatorul de sex -III -

 Dacă prin cele peste 26 de volume publicate până acum, v-am obișnuit cu stilul dumian, iată că, voit, în Trilogia de față: (În lanul cu maci, Fluturele din spermă și Falsificatorul de sex), am deviat de la temă și m-am axat pe stările specifice unei vârste tulburi, dezvoltate într-o comunitate timidă, și poate limitată, datorită convingerilor moral-creștine. Indiferent de convingeri și moralitate adolescența poate fi definită ca pe o perioadă tulbure din viața unui individ, ba chiar o perioadă de insatisfacție și nesiguranță. Perioada de transformare fizică este un câmp tensionat cu multe frământări interioare, sau mai bine zis, este o autoizolare. Stările adolescentului sunt unice, el trăiește in universul său lăuntric ca un rege fără supuși. De aici se trage limbajul colorat dar și trăirile individualizate, uneori mult prea interiorizate, adică o luptă cu el însuși. Alteori dorința de integrare și asociere în găști devine inevitabilă, ceea ce duce la o tulburare formală de comportament. Poate că numai citind cu răbdare și uitându-vă după anii adolescenței, veți putea înțelege ceea ce am vrut să spun în această Trilogie. Evident că vă veți întreba de ce Teodor Dume a renunțat la stilul său original și binecunoscut. Ba, unii mă vor blama, din varii motive, 8 | P a g e chiar și personale, învinovățindu-mă de o „ratare” a unei scrieri erotice acceptate de canoanele genului. Greșit! „Ratarea” închipuită este de fapt o parte din viața cantonată într-un trup de adolescent fericit în lumea sa de vis. O lume în care fiecare dintre voi v-ați simțit trăind în trupul unui Făt frumos sau al unui erou dintr-o poveste interminabilă. Evident că nu am pretenția că am scris un text erotic agreat de către cei mai mulți, dar în sinea mea am scris istoria unei vieți la care nici eu nu mă voi reîntoarce vreodată și nici voi, cei care azi v-ați luat mult prea în serios rolul de adult, un adult care „ține în deget” morala creștină. Așadar, valoarea textelor din această Trilogie nu are și nici nu poate să aibă, în viziunea unora, una literară specifică genului. Valoarea acestor texte este supremă dacă o voi folosi ca element de identificare a ființei. În primele două părți din Trilogie (În lanul cu maci și Fluturele din spermă), am încercat a mă motiva și nicidecum a mă scuza, reliefând partea neînțeleasă, moral vorbind, a aceea ce numim sex sau relație sexuală. Rolul sexului, după cum se știe, nu este numai pentru împlinirea unor nevoi fiziologice, necesare. Acest aspect, al moralei creștine, din punctul meu de vedere, nu este interpretat corect deși viziunea asupra sexului ar trebui să fie una realistă. Nu o să vorbesc despre negarea acestui aspect, ci o să dau frâu liber simțămintelor pentru a putea defini, în particular, ceea ce nu s-a putut defini la timpul potrivit. Istoria, Biblia, cât și studiile făcute pe această temă, încă tabu, ne arată că sexul deține una dintre cele mai importante P a g e | 9 funcții ale corpului uman. Dar ce ne facem cu cei care încă îl mai consideră parte rușinoasă și murdară a existenței? Contrar acestor păreri, chiar Biblia ne spune că sexul este o binecuvântare. Desigur că moraliștii găsesc tot felul de „chichițe” pentru a susține acea parte „rușinoasă și murdară” a sexului. Iată de ce vin în întâmpinarea cititorului argumentând că receptivitatea individului față de sex recomandă o educație deschisă, principială, bazată pe studii și înțelegere și nicidecum pe o tăinuire (sau o nerecunoaștere a aceea ce există), în vederea unei așazise „protecții” a adolescentului sau a individului în general. Vina mea, dacă se poate considera vină, parcurgând toate textele care fac obiectul acestei Trilogii, se naște din dorința de a vă readuce în prezent acea părte din voi pe care, din varii motive, ați ținut-o departe de ochii celor mulți, poate chiar și față de voi înșivă, datorită comportamentului moral impus de părinți, dascăli, religie sau alte împrejurări. Intenția mea nu este și nici nu se vrea o scuză pentru că nu am de dat socoteală nimănui, ci se vrea mai degrabă o acceptare a „înțepăturilor” morale care probabil o să mi-le faceți fără a se ține cont de context. 

Mă întorc, totuși, la ceea ce îmi definește ființa și existența. Și o fac printr-un aforism ce-mi aparține: „Dumnezeu nu judecă, nu pedepsește, 

El doar crează posibilități și oferă înțelepciune 

în așa fel, încât 

fiecare să poată ajunge la propriul său adevăr” 

teodor dume

Teodor Dume, carte: Anacronisme erotice / Fluturele din spermă -II-

 Cartea de față, Fluturele din spermă, este al doilea element care compune Trilogia Anacronisme erotice și-l precede pe ce de-al treilea intitulat, Falsificatorul de sex. De fapt e o continuare a evenimentelor întâmplate într-alt timp și așezate mult prea devreme într-un trup adolescentin, fragil datorită complexității transformărilor care au loc în această etapă a vieții. Posibil ca unele dintre gurile rele o să mă învinuiască,( ba chiar să mă înțepe), pe ascuns, de schimbare de stil și de nerespectare a canoanelor acestui gen de scrieri erotice. Nu, nu mi-am schimbat stilul și nici forma de scriere, ci doar tema. De altfel nici nu mi-am propus să scriu texte erotice, ci doar să le dau o tentă erotică, având în vedere că marea majoritate a textelor au fost scrise în anii în care fiecare visam Ilene Cosânzene și Feți frumoși. Recitindu-le am simțit că acolo a rămas o părticică din mine, iar partea lipsă se regăsește în povestea acestor rânduri. Sunt sigur că și partea lipsă din voi o regăsiți în povestea acestor texte. Și dacă nu ați recunoaște ar fi ultima voastră minciună ținută ca pe o taină până în ultimile clipe de viață. Am recurs la această modalitate de a mă reîntoarce în adolescență (unica stare sinceră dintr-o viață de om), nu pentru a mă da în spectacol și nici pentru a crea subiecte de analiză, (să nu zic de bârfă), sau oarecare facilități acelora care cred (ei) că se află pe cel mai de sus palier al literaturii, ci pentru a consolida ceea ce nu s-a putut în acele vremuri prinse între baierele moralității creștine. Da, 8 | P a g e acesta e un adevăr imuabil cu prestanță și în zilele de azi. De ce?. Pentru că cei care caută afecțiunea și nu o găsesc recurg, uneori, la metode ajutătoare, folosind ca și monedă de schimb sexul, tocmai pentru a atrage atenția și a se evidenția.înaintea altora. Această tentație sexuală nu dăunează în momentul în care încerci să descoperi o parte din tine pe care nici nu știai la ce folosește. Intervenția mea nu propune o lecție despre sex, ci motivează cauza devierii, de moment, a scriituri dumiene. Folosind în unele texte cuvinte uzitate în vorbirea de stradă a găștilor de cartier, nu înseamnă că dezonorez trupul sau sufletul unei ființe supuse moralei creștine. Doresc doar a vă readuce acele stări care în adolescență v-au tulburat, bucurat sau satisfăcut, într-un fel sau altul. Toate acele modificări ale trupului, azi, sunt detalii pe care încercăm a le înțelege și ale transmite generațiilor care au nevoie de un comportament sănătos și de o viață sexuală normală acceptată de familie, colectivitate, religie și de înțelegerea ta cu tine însuți. Spuneam, în prima parte a Trilogiei, că „vinovăția” de a intra, prin scris, în intimitatea altora mi-o asum pentru că toate „fazele” descrise fac parte din „mișmașurile” adolescenței. Și așa este!.

 Iată și o motivație definită prin acest aforism:

 „Sexul e partea din tine care te poate ține prizonier în închipuirea altuia atât timp cât nu-i facilitezi atingerea” 

(teodor dume)



Teodor Dume, carte: Anacronisme erotice / În lanul cu maci -I-

  Trilogie: Anacronisme erotice      Teodor Dume, carte

Anacronisme erotice:
În lanul cu maci - I -
Ed. Pim/2020
Coperta şi tehnoredactarea:
Mioara Băluță!

Cartea se află la tipar, ed. Pim/ Iaşi
Face parte din trilogia Anacronisme erotice, urmată de încă 2 cărți ( elemente componente) care le voi posta pe parcurs.
Este un alt fel de scriere, păstrând acelaşi stil( dumian) dar cu o tentă aparte datorită faptului că textele au fost scrise în perioada anilor 1970- 1980. Deci, în adolescență dar cosmetizate acum când nivelul percepției despre sex, exprimare şi aventurile adolescenței a crescut.

Nota autorului:

În lanul cu maci -I-, Fluturele din spermă -II- și Falsificatorul de sex -III -, sunt componente ale Trilogiei Anacronisme erotice. în care, pe lângă
cuvintele cu care v-am obișnuit, am folosit și expresii vulgare (josnice și nu prea) care ies din anumite comportamente în împrejurări de trăire intimă. Deși uzuale, în vorbirea liberă de „gașcă”, nu se recomandă persoanelor pudice, sensibile, care nu au înțeles, nu înțeleg și nici nu vor înțelege o lume mereu în mișcare. De asemenea nu se recomandă nici acelora prea plini de sine care au sufletele îngreunate de reziduurile trecutului.
Unele texte, chiar dacă nu sunt erotice, așa cum s-ar fi
așteptat unii, și nici nu respectă canoanele scriiturii de gen, în opinia mea, duc înspre o tentă erotică, altele înspre cea sexuală și s-ar putea să lase urme pe gândirea acelora sensibili și cu o educație aparte...
De fapt cartea nu se adresează unei terțe persoane sau colectivități ci unei (sau mai multor) stări din ciclul unei vieți numit adolescență ori tinerețe și pe care l-am
supus judecății timpului, unui timp carnivor, înrămându-l
într-un tablou la care mă reîntorc și îl privesc ori de câte ori mă întreb: cine am fost (sau ați fost), cum am trăit (sau ați trăit) și cine sunt (sau sunteți). Ruptura aceasta din trup, pe care noi toți am pierdut-o pentru totdeauna, ne face, din când în când, să ne oprim și să ne uităm la ceea ce am fost și la aceea ce a mai rămas sub cicatrice. Adică un „nimic” înfofolit într-un înveliș al amintirilor pe care timpul ni l-a dezintegrat.
Și cât de dureros este când scormonești în adâncul sufletului și nu găsești nimic...
De schimbat nu mi-am schimbat stilul. Ceea
ce veți găsi în această carte este doar o anexă. O scriitură
anexă care se regăsește și în volumul Fluturele din spermă,
conceput simultan cu cel de față, În lanul cu maci. De
asemenea, dacă timpul și Dumnezeu îmi vor fi alături, acest
stil se va regăsi și în romanul (în lucru) Îngerul negru.
Cartea de față (opusul celorlalte 23 de volume care poartă
semnătura Teodor Dume) s-a născut nu pentru a sensibiliza
sau deranja pe cei care dorm cu biblia sub cap și nici pentru a da verdicte legate de modul în care este perceput și absorbit sexul în sine sau un act sexual consumat sau nu, ci din o oarecare revoltă interioară iscată în anii adolescenței, și de ce nu chiar și în anii adolescenței de acum a unora. Fiecare dintre noi, indiferent de religie, etnie, orientare sexuală sau educația din familie, școală sau din societate am „gustat” din amărăciunea sau dulceața acrișoară a adolescenței.
Textele au fost scrise în anii 1970-1980 și cosmetizate acum, pe ici-colo. Și pentru că mă regăsesc în adolescența de atunci, pe care am purtat-o necondiționat, am ținut să mi-o aduc în realitatea de acum pentru a-l vedea pe cel care am fost atunci și (în oglindă) pe cel care sunt acum. Nu voi descrie în detaliu actul în sine și nici motivația scrierii mele, ci voi puncta. De aceea, între coperțile cărții, veți găsi, pe lângă expresiile care incită, și intenții consumate benefice unora și de defăimare a altora (deși în dragoste nu poate să existe victime ci doar părți care tolerează sau acceptă condiționat sau necondiționat sub presiunea unor favoruri ori impulsuri astfel de practici asociate vârstei). „Vinovăția” de a intra, prin scris, în intimitatea altora mi-o asum pentru că toate „fazele” descrise fac parte din „mișmașurile” adolescenței, din amestecătura necontrolată a stărilor de care unii am avut parte iar alții mai puțin sau chiar de loc. Prin gestul meu nu am făcut altceva
decât să intru în starea adolescenței rătăcite prin ceața anilor și să o transpun sau să-mi imaginez cum poate fi „ciuntită” sau consumată, o relație emoțională intimă printr-un comportament sexual defectuos care poate periclita, sau nu, inocența și sănătatea individului.
Dar să nu uităm, așa cum am mai
spus, că
sexul e un turn din care privești viața ca pe o iubită
pe care o mângâi, și o exciți până alunecă din palma ei o altă
viață.

teodor dume


Timidul dintr-a noua

poate că porecla îmi vine dintr-a noua
păream că sunt un ciudat
dar nu eram
păream băiatul fără țigări și fără o iubită
dar nu eram
păream băiatul care nu-și făcuse temele
și îi era frică să copieze
dar nu eram
păream băiatul care nu fugise
niciodată de la ultimele două ore de curs
dar nu eram
păream băiatul care nu se masturbase niciodată
dar nu eram
păream băiatul care nu văzuse un sân de femeie
dar nu eram
sau poate că eram câte puțin din fiecare
eram doar băiatul cu sufletul bătut în cuie
pe o cruce mult prea mare și grea
pentru un trup firav de copil
eram doar băiatul cu trupul subțire ca o vergea
și ochii ademenitori
adânci ca două tunele
pe care Dumnezeu l-a cioplit după chipul
și asemănarea sa


28/09/2020

Teodor Dume, despre: Daniel Luca - un soft, o investiție pe termen lung

 

Teodor Dume

Daniel Luca – un soft, o investiție pe termen lung

          Aflându-mă într-un lan cu grâu îmi este foarte greu să vorbesc despre un spic sau un bob știind că în timp acel bob va lumina , cu candoarea și suplețea sa, întregul câmp. O voi face promițându-mi mie însumi  că nu îi voi știrbi din frumusețea înălțării.

          Iată-mă, așadar,  făcând o incizie, de loc ușoară, unui volum de versuri semnat de

Daniel Luca: Croitorul de noapte, Editura Inspirescu/2019.

          Puritatea și bunătatea omului  o spune sufletul, aș zice eu cunoscându-l prin vers pe Daniel Luca. Dincolo de dominantele  stării poetului Daniel Luca  găsesc prospețimea vie  revigorantă a frumuseții din cuvânt ca expresie a aceea ce a fost și, evident, a aceea ce este. Citind și recitind cartea de poezii, Croitorul de noapte, semnată de Daniel Luca , prospețimea stărilor ne invită și ne reîntoarce la fila de început a sufletului  acestui poet care nu experimentează, ci vine apăsat și pregătit pentru a surprinde  realitatea fără nicio cosmetizare.  Autorul ne oferă firimituri din el , pregătindu-se, în acest fel,  pentru o confruntare cu noi și cu realitățile altora

         Limbajul simplu derivă din simțămintele interioare care construiesc, în final, complexitatea. O complexitate a trăirilor care, pe a locuri, trebuie descifrată din interior spre exterior și invers. Straniu de simplu, dar spectaculos, autorul  vine și ne oferă imaginea sufletului său. Da, iată autenticul care  realizează conexiunea  dintre stări: ”Nu  credeam /că e atât de periculos /să fii drogat cu iubire /până nu m-am trezit de unul singur /păzind un cactus  în mijlocul deșertului” (Drog/pag.49), sau: “în palme / îmi cresc /linii știute de fluturi”, ( Aripi/pag.5)

        Tenta pe care autorul o dă întregului  ne creează imagini cu efecte nebănuite , dar ne și dă posibilitatea  de a le interpreta individual în funcție de modul în care au fost plasate, fie un întreg, fie secvență cu secvență. Facilitțile create pentru a putea intra în stările poetului  sunt multiple și depind de abilitățile acelora  care încearcă  să le recepteze. Construcția textelor este una simplă, definitorie pentru formele de propagare a frumuseții  sufletului. Daniel Luca în multe dintre  scrierile sale încearcă, dar și reușește, să aducă îmbunătățiri (a nu se înțelege cosmetizare) stărilor  folosind, în exprimare,  latura aforistică , destinată în principiu esenței. O latură de loc străină autorului.

         Așadar, scriitura lui Daniel Luca nu este, și nici nu poate fi, o întâmplare sau un exercițiu , ci mai degrabă  este o explorare  menită să descopere  și să redesopere  minunea dumnezeiască  din interiorul creației lui Dumnezeu. Unii ar putea spune că Daniel Luca este, sau poate fi, predispus la riscuri seismice”  sau mai bine zis depășirea unui perimetru seismic, într-un anumit loc și într-o perioadă de timp conturbând și diluând, în acest fel, esența lucrurilor. Adevărat, dar numai până la un punct. Din unghiul său de vedere poetul . așezat confortabil,  chiar păe muchia unui obiect ascuțit, poate mima o luptă ofeensivă  cu sinele. El nu este, și nici nu poate fi, o pradă a lucrurilor inchipuite.  Preventiv, totuși, își păstrează îndrăzneala  de a-și construi  o redută, în cazul unei stări de urgență, pe care o va folosi, sau nu, atunci când scenariul de apărare  devine o traumă. Tot ceea ce poate fi plauzibil , în această apărare,  vine tot din interiorul cuvântului. Adică din poezie: „de ce nu mă leg de licuricii de pe bolta lunii /de gânguritul soarelui  la amiază /de ce nu îmbib cu parfumul petalelor /foaia de hârtie pe care aștern versuri /să gâdile  nările oricui /de ce nu elucubrez despre dragoste suferință viață moarte /pe pagini întregi ci doar cu pipeta /de ce nu-mi pun sufletul pe tavă mură-n gură  poetofagilor  /ajuns în stradă /zgâindu-se la mine /vreau să dorm i-am zis să mă odihnesc /mă așteaptă răsăritul(Eul poetic meditativ, pag.54).

         Constat deci că nu este o luptă inegală, nici cu sinele, nici cu timpul și nici cu Dumnezeu. Așadar, Daniel Luca nu este un poet care tranzitează stările folosind cuvântul , ci este un alt tip de poet  care își pune la bătaie întregul fond al existenței. Uneori, în mod obsesiv, comunică  și nu întâmplător, cu toate formele și elementele ființei. E de fapt un fel de soft care furnizează din interior toate elementele de bază care prin asociere scanează și citește viața fără a deprima sufletul într-un fel sau altul.

         Daniel Luca nu scrie în stil diferit  față de alții. Daniel Luca respiră, vede și își trăiește stările diferit. Adică simplu și firesc!.” Ivit /din rătăcire /și vise /mă întrupez /într-un fir /de nisip” (întrupare, pag.62), oriFur timp /sunt prins /și închis /în clepsidră (Hoț, pag.63).

        Scriitura lui Daniel Luca este vie, picmentată ici-colo ca un zâmbet atârnat de colțul gurii care te face să tresari și să-ți demonstrezi ție însuși  că exiști.

Și ce poate fi mai elocvent decât un autodenunț!.Mă trezesc / în mireasma brațelor tale  /înflorite în jurul gâtului meu (…)(Albine, pag.55), ori această explozie:”M-ai găsit /fără să mă cauți /fără să mă ascund /m-ai prins nepregătit /ai năvălit peste mine / altfel de urlet /taifun / dezmebrându-mă în celule(Taifun, pag. 48)

(Teodor Dume, membru U.S.E)

11/08/2020

Teodor Dume, carte: Dumnezeu tăcut ca o lacrimă

https://www.poezie.ro/index.php/press/14148929/Teodor_Dume,_carte:_Dumnezeu_t%C4%83cut_ca_o_lacrim%C4%83
Editura Pim/ Iași, 2020

Autor: Teodor Dume
Tehnoredactare: Mioara Băluță
Coperta: Mioara Băluță
Cartea cuprinde 151 de pagini alb - negru
Format 13/20,6

„Unul dintre poeții adevărați și profunzi din
peisajul liric românesc de azi este Teodor Dume.(...)
Teodor Dume și-a construit cu migală, cu o
știință a fiziologiei poemului și o formulă originală un
univers liric inconfundabil. El impune în poezia
ultimilor decenii o mitologie proprie, fiind unul dintre
cei mai profunzi poeți de azi.(...) Pentru mine, cel care
pledez pentru menținerea poeziei române în metafizic
și nu în joculețe lirice exterioare, descoperirea lui
Teodor Dume e o bucurie, iar lectura acestei cărți, o
sărbătoare. Pentru că, poet al profunzimilor, al
spectacolului ființial, poetul în discuție este
constructorul unui univers liric magnetic, original.”

(Daniel Corbu,în cartea de critică: Escale în Panteon de la Dosoftei la Vișniec, Ed.Princeps Multimedia/2019)



Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineața când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul:
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul

11/07/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Petruţa Niţă: memorialul zborului

revista EXTEMPORAL LIRIC: Petruţa Niţă: memorialul zborului: voi colinda până la a 12-a poartă peste munţii cei mai înalţi voi certifica memoria zborului așteptând ca pielea mea să treacă de...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II)

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II): Laurențiu Ulici despre primul volum:  „Visul în lucru ” *  Risipite într-o masă de locuri comune debitate stângaci, inexpresiv, cu t...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II)

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II): Laurențiu Ulici despre primul volum:  „Visul în lucru ” *  Risipite într-o masă de locuri comune debitate stângaci, inexpresiv, cu t...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Domşa Lucian: Aneta

revista EXTEMPORAL LIRIC: Domşa Lucian: Aneta:  (episod 51, complet) Vestea morții lui Toader Canciu s-a răspândit repede-n tot satul, mai ales că au început să bată cl...

28/06/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: NR: 11 - 12(26) 2020: ISSN: 2668 - 5620

revista EXTEMPORAL LIRIC: NR: 11 - 12(26) 2020: ISSN: 2668 - 5620: Vă dorim lectură plăcută! Redacția: Teodor Dume, redactor-șef Mioara Băluță, redactor Veronica P.Lerner, redactor onorific I...

faceți clik pe acest link.

NUMERE REVISTA EXTEMPORAL LIRIC

  • Nr: 1-2 (17) 2020
  • NR: 12 - 13/2019
  • NR:11-12(26) 2020
  • NR:3-4 (19) 2020
  • NR:9-10(24) 2020
  • NR. 4/2019
  • Nr.1-2 (17 ) 2020 POEZIE
  • NR.1/2019
  • Nr.10-11/2019
  • NR.2/2019
  • nr.3/2019
  • Nr.5-6(21) 2020
  • NR.5/2019
  • NR.6/2019
  • NR.7-8(22)2020
  • NR.7/2019
  • NR.8-9/2019
  • ***
  • ÎN ACEST NUMĂR,:.(Ordinea este aleatorie)
  • Gheorghe Grigurcu, Nicolae Silade, Daniel Corbu,Ionuț Caragea, Ionel Bota, Cristina Ștefan, Atila Racz, George Terziu, George Galetaru, Teodor Dume, Bădescu Alexia, Cadar Katalin, Nache Mamier Angela, Carmen - Maria Mecu, Ottilia Ardeleanu, Savu Popa, Dumitri Ichim, Emil - Iulian Sude, Ramona Muler, Adrian Munteanu, Ella Poenaru, Silvia Bodea Sălăgean, Petruța Niță, Tei g., Viorel Birtu Piraianu, ionuțTtiberiu Bălan, Gabriela ana Balan, Sebastian Lupu, Firoiu Cristina Maria, Valentin tufan, Nicu Gavrilovici, Eugenia Bucur, Rodica Cernea, Maria Podari, Dani anton, Pasat Carmen, (ION LAZAR da COZA), Vasilica Grigoraș, Spiridomșa Cel Bun, Dragnea Gabriel, Dan Cașuneanu, Alexandru Eusebiu Ciobanu, Getuța Corbu, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Elena Volcinschi, Domșa Lucian, Marin rada, Vasile Culidiuc, Dogaru Adi, Vasile ionac, Alin Claudiu Baciu, Nelu Talabă, Vasile Bele, Djamal Mahmoud, Vlad Anghelescu, Gabriela Maria Ionescu, Gina Zaharia, Marian Florentin Ursu, Maria Vasilescu, Violetta Petre, Gabriel Stănciulescu, Frențescu Ioana, Radu Andrei Popa, Eduard Bucium, Ilica Pavel, Nelu Cazan, Maria Ileana Tănase, Nicoleta Giurgi(Pov21)Victoria Guțu, Țene Ionuț, Olga Alexandru Diaconu, Alexandru Berceanu, Dorina Neculce O., Reznic Cristian, Rodica Flore, etc...
    Vă așteptăm cu noi texte de calitate!. Mulțumiri!
    Teodor Dume, redactor-șef,

18/06/2020

Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză

Ionel BOTA

Resuscitări, supraviețuiri, autenticism.
Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză
Numai în literatură, spune critica, deconstrucția e pozitivă, eul creator/creativ fiind cel ce sancționează, după ce negociază, ipostaze ale deciziilor neașteptate privind de-compoziția imaginarului. Dar de-construcția pozitivă e la ea acasă în mai toate literaturile lumii contemporane iar temele provocărilor poeziei – la cele en vogue, ca să zicem așa, mai alăturăm reducțiile edificării, ambiționarea indistincției, consacrarea afecțiunii ușor intimizante ca maximă vizibilitate într-un discurs contrabalansat de utopia agonică – plusează en abyme experimentul ordinii vernaculare. Eul liric e tot mai reticent tentaculelor melancoliei, însuși demersul sugerând o permanentă așteptare. Așadar, obsesia poemului vizionar e peste tot arcana autenticismului sever.
La noi, unde „stratigrafierea” promoțiilor post 90 a îngăduit adeseori afirmarea adolescenței punk, vârstnicii nu dau semne de oboseală, ei sunt activi, jucând și la două capete: fanfaronadă grațios-abrazivă ori ecranare oniric-grotescă a stării de poezie. Un poet atent la propriile subtilități, ca o instanță cerebrală, cu un ritm specific în aparițiile editoriale, este Teodor Dume. Ciudat, oricât am crede că survine la un moment dat clacarea și deriva, cărțile sale, care apar la intervale scurte de timp, sunt fiecare în sine mostre de strategie particulară/particularizată. Fiecare din aceste volume devenind jaloane în sine ale unei ascensiuni valorice care, oricât ne-ar contrazice destui chiar acum, trebuie luată în seamă dacă vrem să știm cu adevărat ce se mai întâmplă la ora actuală cu poezia românească.
Iată, de pildă, Moartea din vis (Iași, Editura PIM, 2020, 154 p.), e o carte iscată din acest autenticism obsedant. Dar cartea aceasta este, cum s-ar zice, grea de poezie. Încărcătura lirică indică o experiență matură, ecranarea imaginarului având ca fundamente un onirism evanescent („dincolo de orice tăcere/e-ntuneric și nici un cer/umbrele adorm într-un fel anume/ca și când/nu ar fi existat atingeri//aciuit în primul anotimp/după naștere/îmi desfac singurătățile în șuvițe lungi//pe palmele mele goale au mai rîmas/doar urme de fluturi”) dar și candoare de ingenuu mai mereu aflat în priza convertirilor. Partitura ține, e drept, de cotidian, de evenimențialul sincopat, dar unitatea de măsură e, totuși, metafora. Dinamicile discursului liric perspectivează, mai degrabă, o adâncire în sine, ființa supraviețuiește visând, scriind, imaginând, scenariile, uneori decerebrate, țintind distopic ritmările intemperantului psihedelic. Febricitatea sintaxei lirice nu complică nici codul, nici mimata depersonalizare. Jocurile eului – un eu opresiv, totuși, față cu o lume dementă - amestecă, desigur compensativ, planurile simplității fade, edificate din registrul discursului, orchestrează un suprarealism pliat pe inițiala fanteziei, condiționată și ea de starea personajului: „în fiecare duminică/la biserica albastră/slujba începe la nouă fix//Dumnezeu mereu pare grăbit//îmi șterg ochelarii/iau biblia și plec//între două rugăciuni/cineva îmi spune că Dumnezeu/trăiește prin noi//deși nu s-ar fi cuvenit/să vorbesc despre asemenea lucruri/i-am răspuns//dacă eu sunt poarta spre cer/și Dumnezeu este calea/atunci copilul meu va fi/consistența trupului sau/șoapta morții trupului meu?/o bucată de liniște oprită între noi/scurta dangătul clopotului//poate din pricina asta încercând/să-mi descâlcesc nodurile din viață/am tăcut...” (Poarta spre cer, p. 115-116).
E multă coerență în delirantul dualism realitate-visare. Un continuum constitutiv e supus destul de brutal imprevizibilului, dar nici un element nu e dislocat violent din alcătuirea întregului, nici o „rătăcire” nu consemnează inadvertențe ale eului liric. Melancoliile sunt incinerate prin enunțare, practic (,azi-noapte mi-am dus iubita acasă/o să locuim în acest anotimp/pentru o vreme și/în aceeași casă/o să dormim în același pat/din când în când/tăcuți ca păianjenul din colț/o să facem dragoste și copii/ne vom îmbrățișa tristețile ne/vom mângâia în gol/vom număra pe degete orele/rămase neatinse/cineva ne va ademeni prin semne/va fi singura noastră noapte în care/nu ne vom striga pe nume//privesc din mijlocul emoției/și tac//oare ce nume să-i dau/singurătății mele...”), nici o dulcegărie nu sabotează ritmările figurativului lăuntric. Uneori, funambulescul, și el bine mimat, pare să fie nimic altceva decât refuzul salvării artificiale a ființei, emblema spiritualului se redistribuie în ciudate stigmate, realitatea imaginară inducând sensibilitate exorbitantă deschiderilor vizionarului.
Nu este scutită poezia aceasta de o tensionare gripată, convulsivă. Dintr-un cadru în alt cadru, poemul are un traiect in crescendo, lumea/realul trece prin stări de estompare, volatilizare, contorsiuni ale imaginarului dau un statut de ambiguizări peremptorii plonjeurilor eului în universuri meta-lirice. Antinomii diafan-lugubru întâlnești la tot pasul și ele fac parte din zestrea stilistic-estetică a liricii lui Teodor Dume. Histrionismul discursiv explodează, însă, în fluidizările stilisticii („nici chiar moartea nu doare/mai tare decât dorința/de a iubi sau/a fi iubit”), furia existențială determină dislocări semantice. Intarsii fictivizante impun o energie discursivă edificiului liric (dar și edificărilor poematice), șarjele eului denotând curaj imaginativ, asta pentru că și solemnizările tonului de fond (uneori și grotescul incumbă formal suprarelismul) duc în desuetudine doar harnașamentul, nu și vocea (eului, da) verificabilă. E ca și cum ai trăi vremuri fantastice, deopotrivă cu autorul. Numai că vremurile sunt cum sunt (adică tare urâte), iar a căuta dinadins reabilitări și destrămarea stranietății prin versuri altminteri abile, subtile, frumoase, înseamnă șefuirea unora din fațetele lui Ianus. Or, decadentismul poeziei lui Teodor Dume constă tocmai în a dezvălui „putrefacția” melancoliei, instinctul libertății provizorii e augmentat de un fior mistic, ontogenetic, mocnind emoțional, trezind din criză somatică energii paradoxale:
În creuzetul descifrărilor sentimentale, eul liric inovează direct în barochismul texturii poemului. Interogativul cedează bifurcațiilor sofianiste, același eu devine alteori extrem de recluziv. Să mai spunem că supraviețuirile se transformă în recuperări și procedura introspecției fascinației elimină riscul „agresiunilor” calofile, trecutul și uitarea impusă au asemănări cu proiecția abandonului tragic. Fragile, vulnerabile, sunt evaluările de miracol palpitant-hipnotice („dâra de nisip din trupul meu/atinge pământul/printre/măruntaiele lui/cerul/deschide o rugă”), de combinatoriu al realităților consensuale. Extincția și revenirea în ciclul primordialului inițiatic fac din cazurile multor poeme o reverie fără rezerve, cumva neverosimilă. Or, stările afective, cred eu acum,cel puțin la lectura acestei cărți, întrețin și individualizează, aici, starea de poezie.
Altminteri, e o liniște absolută, o energie ascunsă, expurgată din tonalitatea anti-edulcorărilor. O poezie care se ferește, programatic, de a deveni peltea erotică, poeme care își află regenerarea în ele, în maximalismul „vegherii” faliilor din tectonica percutantă a reliefului metaforei. În pofida angrenajului vetust al realului, avem de unde alege, chiar dacă nu eul este impenitent, precum în poezia post-optzecistă de azi. Autorul e interesat doar de partizanatul poemului-poem. Poemul anulează, poate anula nenorocirile lumii, alungă îndoiala, resuscită mereu memoria primordialului, consacră vieții fulgurații lirice, redistribuie Lumii statusul de imprevizibil road stories: „am pus totul deoparte/somnul munca libertatea/ipocrizia și femeia//stau nemișcat și fac infuzie/cu aromă de cer//poate puțin dezamăgit/că n-am oprit un strop/de înțelepciune//cât să mai pot rămâne/printre oameni” (Omul din piatră, p. 80)
E și mult parfum de mister și inefabil fiindcă, nu-i așa, între Eu și Celălalt inegalabilul suspans tot poezie înseamnă. De aceea mai degrabă aș vorbi de capturarea melancoliei, de păstrarea ei în rezervă, deși explicitul nu e deloc operant, scrisul învinge memoria. Teodor Dume știe foarte bine că, semn al unei revelații, poemul caligrafiază mistuitor o realitate, alta decât realitatea calpă în care conviețuim, grav proiect de amneziere, de umilințe ale intelectualului. Poetul, rebel nelecuit, caută sensurile cele mai adânci, versul îngemănează nevoia plenitudinii lumii, emoțiile sinelui, întreține vâlvătăile interogativului. Marja lui pensiero debole poate remodela, prin poem, scenariul reificării.
Volumul acesta continuă ritualul unei poezii bune prin care Teodor Dume, ambiționând destul de des să iasă din mrejele genericului, izbutește de fiecare dată să facă demonstrația unui poet pur sânge. Ceea ce nu e de neglijat, dacă vrem să inventariem cu adevărat dinamicile poeziei noastre din ultimele trei decenii.

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele pr...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele pr...: Ionel BOTA Resuscitări, supraviețuiri, autenticism. Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză Numai în ...

13/06/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gina Zaharia: cântec de culori

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gina Zaharia: cântec de culori: câți trandafiri n-am sădit cu mâinile tale câte privighetori n-au cântat în culori și câte scântei n-au venit să vadă cu...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Marian Florentin Ursu: Trandafir albastru

revista EXTEMPORAL LIRIC: Marian Florentin Ursu: Trandafir albastru: Îți plăcea să strecori Un trandafir albastru Printre trandafiri galbeni Nu mi se părea foarte potrivită alegerea E...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicu Gavrilovici: De-aș fi știut

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicu Gavrilovici: De-aș fi știut: De-aș fi știut că viața nu-i cătușă Ci doar brățară pusă-n jurul mâinii Nu asmuțeam asupra lunii câinii Dorințelor ce îm...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Cernea: clipa

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Cernea: clipa: Condamnată la naștere, clipa urlă în uterul timpului. În nud "îmbrăcată", întoarce clepsidra nevrând nisipul s...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cadar Katalin:***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cadar Katalin:***: știi... pietrele ce strălucesc pe inelele de la amanetul din colțul străzii cândva au fost stele căzătoare prinse în ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Flore‎ : fluture

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Flore‎ : fluture: Un fluture Pe lampă Rosie, gălbuie Obscură lumină Se joacă străină Fluturele dansează Se stinge lumina încet Te simt l...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Valentin Tufan‎ : stă să plouă...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Valentin Tufan‎ : stă să plouă...: stă să plouă… ca un strigăt înăbușit de satisfacție, ca o sorbire cu nesaț cerșită cu suflet de trupul urmelor de cretă, tra...

11/06/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Geo Galetaru: ***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Geo Galetaru: ***: Ce-am vrut să spun nu știu o stradă care vindecă totul un măr pe-o tipsie roșie am sărit peste râu peste stea a fost bine...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ramona Müller: sens ...către tine

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ramona Müller: sens ...către tine: S-a răsturnat numărului tăcut. Dispar în ridurile de chihlimbar, iar fluierul piciorului îmi cântă prin coapsele grafi...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu: ***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu: ***: O dimineață cu vrăbii clevetitoare mi se desfășoară covor de iarbă până se face câmp. Din el răsar arbori mai mici mai m...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Savu Popa> Maialul

revista EXTEMPORAL LIRIC: Savu Popa> Maialul: (Fragment) . I - Înainte de apariția biciului de foc venit din cer, pădurile Ocnei răsunau de strigăte, chiuituri, cânt...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Emil-iulian Sude: din manuscrisul : "Paznic de noa...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Emil-iulian Sude: din manuscrisul : "Paznic de noa...: Ni s-a dat nouă un coleg în cârca noastră un pripas vede și notează el tot. despre noi ce se mai poate spune. colegul ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: George Terziu: Prietenilor

revista EXTEMPORAL LIRIC: George Terziu: Prietenilor: Mă numesc George Terziu Atât În fiecare zi mă leg cu sentimentele voastre de gât Cred că dacă vă dau bere o să fie mai bine Ca î...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cristina Ștefan: Culegătoreii de flori

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cristina Ștefan: Culegătoreii de flori: *** când îmi imaginez veşnicia mă uit într-un pahar de trandafir câte începuturi câte margini şi mă recunosc în ridurile străbune dar ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Corbu: Condicele singurătății

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Corbu: Condicele singurătății: Tot admirând zeii altora am uitat propria mitologie. E noapte. Joc șah într-o cameră goală. Șah orb. Cu pioni căzuţi în primele rânduri ca ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicolae Silade: făuritor al frumosului din cuvânt

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicolae Silade: făuritor al frumosului din cuvânt: declarație de dragoste pe proprie răspundere dintotdeauna mi-am dorit să scriu pentru totdeauna să surprind întotdeauna acel indescifra...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Ultima noapte cu tata

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Ultima noapte cu tata: nu am aflat niciodată de ce tata plângea în somn și de ce își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție noapte de noapte poate că ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gheorghe Grigurcu: poeme

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gheorghe Grigurcu: poeme: Un trandafir învață matematică Un trandafir învață matematică în zona-n care codrul iși explică umbrele iar noi privim spectacolul uimiți...

06/06/2020

Teodor Dume: teo, micul apaș


copil fiind
 îmi puneam pe cap o pălărie
 îmbrăcam o geacă din piele
de regulă pe cea a lui tata
 și țineam în mână un pistol  făcut
din creangă de soc
 mă ascundeam în spatele ușii  
și când apărea mama săream și...poc...poc...poc...
alteori din penele de rață căzute pe lângă cuibar
îmi făceam o coroniță și mi-o puneam pe cap
 mă dezbrăcam până la piele
 luam lingura de lemn a bunicii
 o oală din tablă zincată  și începeam să bat
 până începeau vecinii să apară pe la garduri
dar eu băteam...băteam...băteam și tot băteam...
în onoarea micului apaș - că așa îmi spunea bunica –
 aprindeam  focul  și în ritm de tobe
 înconjuram căpițele  de fân ale  vecinilor
care după un timp
păreau  locomotive cu aburi
seara înainte de culcare 
mă uitam  înspre cuiul pe care tata ținea biciul
spre ghinionul meu  deseori era gol
atunci mă ascundeam  în poalele mamii
și cu degetele mici de apaș îi mângâiam buzele

era singura strategie probată care îmi salva curul de  biciul lui tata