Dacă prin cele peste 26 de volume publicate până
acum, v-am obișnuit cu stilul dumian, iată că, voit, în
Trilogia de față: (În lanul cu maci, Fluturele din spermă
și Falsificatorul de sex), am deviat de la temă și m-am
axat pe stările specifice unei vârste tulburi, dezvoltate
într-o comunitate timidă, și poate limitată, datorită
convingerilor moral-creștine.
Indiferent de convingeri și moralitate adolescența
poate fi definită ca pe o perioadă tulbure din viața unui
individ, ba chiar o perioadă de insatisfacție și
nesiguranță. Perioada de transformare fizică este un
câmp tensionat cu multe frământări interioare, sau mai
bine zis, este o autoizolare. Stările adolescentului sunt
unice, el trăiește in universul său lăuntric ca un rege
fără supuși. De aici se trage limbajul colorat dar și
trăirile individualizate, uneori mult prea interiorizate,
adică o luptă cu el însuși. Alteori dorința de integrare și
asociere în găști devine inevitabilă, ceea ce duce la o
tulburare formală de comportament.
Poate că numai citind cu răbdare și uitându-vă după
anii adolescenței, veți putea înțelege ceea ce am vrut să
spun în această Trilogie. Evident că vă veți întreba de
ce Teodor Dume a renunțat la stilul său original și
binecunoscut. Ba, unii mă vor blama, din varii motive,
8 | P a g e
chiar și personale, învinovățindu-mă de o „ratare” a
unei scrieri erotice acceptate de canoanele genului.
Greșit! „Ratarea” închipuită este de fapt o parte din
viața cantonată într-un trup de adolescent fericit în
lumea sa de vis. O lume în care fiecare dintre voi v-ați
simțit trăind în trupul unui Făt frumos sau al unui erou
dintr-o poveste interminabilă. Evident că nu am
pretenția că am scris un text erotic agreat de către cei
mai mulți, dar în sinea mea am scris istoria unei vieți la
care nici eu nu mă voi reîntoarce vreodată și nici voi,
cei care azi v-ați luat mult prea în serios rolul de adult,
un adult care „ține în deget” morala creștină.
Așadar, valoarea textelor din această Trilogie nu are
și nici nu poate să aibă, în viziunea unora, una literară
specifică genului. Valoarea acestor texte este supremă
dacă o voi folosi ca element de identificare a ființei. În
primele două părți din Trilogie (În lanul cu maci și
Fluturele din spermă), am încercat a mă motiva și
nicidecum a mă scuza, reliefând partea neînțeleasă,
moral vorbind, a aceea ce numim sex sau relație
sexuală. Rolul sexului, după cum se știe, nu este numai
pentru împlinirea unor nevoi fiziologice, necesare.
Acest aspect, al moralei creștine, din punctul meu de
vedere, nu este interpretat corect deși viziunea asupra
sexului ar trebui să fie una realistă. Nu o să vorbesc
despre negarea acestui aspect, ci o să dau frâu liber
simțămintelor pentru a putea defini, în particular, ceea
ce nu s-a putut defini la timpul potrivit. Istoria, Biblia,
cât și studiile făcute pe această temă, încă tabu, ne
arată că sexul deține una dintre cele mai importante
P a g e | 9
funcții ale corpului uman. Dar ce ne facem cu cei care
încă îl mai consideră parte rușinoasă și murdară a
existenței? Contrar acestor păreri, chiar Biblia ne
spune că sexul este o binecuvântare. Desigur că
moraliștii găsesc tot felul de „chichițe” pentru a susține
acea parte „rușinoasă și murdară” a sexului.
Iată de ce vin în întâmpinarea cititorului
argumentând că receptivitatea individului față de sex
recomandă o educație deschisă, principială, bazată pe
studii și înțelegere și nicidecum pe o tăinuire (sau o
nerecunoaștere a aceea ce există), în vederea unei așazise „protecții” a adolescentului sau a individului în
general. Vina mea, dacă se poate considera vină,
parcurgând toate textele care fac obiectul acestei
Trilogii, se naște din dorința de a vă readuce în prezent
acea părte din voi pe care, din varii motive, ați ținut-o
departe de ochii celor mulți, poate chiar și față de voi
înșivă, datorită comportamentului moral impus de
părinți, dascăli, religie sau alte împrejurări. Intenția
mea nu este și nici nu se vrea o scuză pentru că nu am
de dat socoteală nimănui, ci se vrea mai degrabă o
acceptare a „înțepăturilor” morale care probabil o să
mi-le faceți fără a se ține cont de context.
Mă întorc,
totuși, la ceea ce îmi definește ființa și existența. Și o
fac printr-un aforism ce-mi aparține: „Dumnezeu nu
judecă, nu pedepsește,
El doar crează posibilități și
oferă înțelepciune
în așa fel, încât
fiecare să poată
ajunge la propriul său adevăr”
teodor dume
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu