
Cartea de față, Fluturele din spermă, este al
doilea element care compune Trilogia Anacronisme
erotice și-l precede pe ce de-al treilea intitulat,
Falsificatorul de sex. De fapt e o continuare a
evenimentelor întâmplate într-alt timp și așezate mult
prea devreme într-un trup adolescentin, fragil
datorită complexității transformărilor care au loc în
această etapă a vieții.
Posibil ca unele dintre gurile rele o să mă
învinuiască,( ba chiar să mă înțepe), pe ascuns, de
schimbare de stil și de nerespectare a canoanelor
acestui gen de scrieri erotice. Nu, nu mi-am schimbat
stilul și nici forma de scriere, ci doar tema. De altfel
nici nu mi-am propus să scriu texte erotice, ci doar să
le dau o tentă erotică, având în vedere că marea
majoritate a textelor au fost scrise în anii în care
fiecare visam Ilene Cosânzene și Feți frumoși.
Recitindu-le am simțit că acolo a rămas o părticică
din mine, iar partea lipsă se regăsește în povestea
acestor rânduri. Sunt sigur că și partea lipsă din voi
o regăsiți în povestea acestor texte. Și dacă nu ați
recunoaște ar fi ultima voastră minciună ținută ca pe
o taină până în ultimile clipe de viață.
Am recurs la această modalitate de a mă
reîntoarce în adolescență (unica stare sinceră dintr-o
viață de om), nu pentru a mă da în spectacol și nici
pentru a crea subiecte de analiză, (să nu zic de
bârfă), sau oarecare facilități acelora care cred (ei)
că se află pe cel mai de sus palier al literaturii, ci
pentru a consolida ceea ce nu s-a putut în acele
vremuri prinse între baierele moralității creștine. Da,
8 | P a g e
acesta e un adevăr imuabil cu prestanță și în zilele de
azi. De ce?. Pentru că cei care caută afecțiunea și nu
o găsesc recurg, uneori, la metode ajutătoare,
folosind ca și monedă de schimb sexul, tocmai pentru
a atrage atenția și a se evidenția.înaintea altora.
Această tentație sexuală nu dăunează în momentul în
care încerci să descoperi o parte din tine pe care nici
nu știai la ce folosește.
Intervenția mea nu propune o lecție despre sex, ci
motivează cauza devierii, de moment, a scriituri
dumiene.
Folosind în unele texte cuvinte uzitate în vorbirea
de stradă a găștilor de cartier, nu înseamnă că
dezonorez trupul sau sufletul unei ființe supuse
moralei creștine. Doresc doar a vă readuce acele
stări care în adolescență v-au tulburat, bucurat sau
satisfăcut, într-un fel sau altul.
Toate acele modificări ale trupului, azi, sunt detalii
pe care încercăm a le înțelege și ale transmite
generațiilor care au nevoie de un comportament
sănătos și de o viață sexuală normală acceptată de
familie, colectivitate, religie și de înțelegerea ta cu
tine însuți.
Spuneam, în prima parte a Trilogiei, că
„vinovăția” de a intra, prin scris, în intimitatea
altora mi-o asum pentru că toate „fazele” descrise
fac parte din „mișmașurile” adolescenței.
Și așa este!.
Iată și o motivație definită prin acest aforism:
„Sexul e partea din tine care te poate ține prizonier
în închipuirea altuia atât timp cât nu-i facilitezi
atingerea”
(teodor dume)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu