Teodor Dume, LEGITIMAȚIE de Ziarist/Jurnalist

            LEGITIMAȚIE de ZIARIST/JURNALIST

Teodor Dume: De ce, tată?...

       Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșate, îmi mângâia creștetul, apoi, "plonja" în ochii mei mari de copil și mă încuraja;" Fiule, eu nu o să plec de lângă voi niciodată. Spune asta și fraților tăi".
        Cred că a fost singura dată când l-am văzut lăcrimând. Sărea dintr-o stare într-alta. Uneori, cu degetele sale lungi și noduroase, își freca tâmplele și înjura printre dinți;"Futu-i terentișu mă-sii de viață..." Apoi tăcea. Tăcerea lui stranie îmi împiedica vorbele. Liniștea dar și frica îmi grăbeau respirația. Dincolo de fereastră era un spațiu în care îmi așezam gândurile și plângeam.

       Nu voiam să-l supăr pe tata. Probabil el se lupta cu tăcerile sale dar și cu viața. Avea o pensie de 6oo lei și șapte guri de hrănit. Alteori își hrănea sufletul cu privirile noastre. Și era fericit. Ba din când în când își creiona un plan de lucru pentru primăvara pe care o aștepta ca pe Dumnezeu în zilele de duminica. Seară de seară se întorcea înspre oglinda ciobită de timp, dar în acea seară, obosit de parcă ar fi venit de departe, așezat pe căpătâiul patului, murmura; " Înainte de Florii o să curăț fântâna, o să refac gardul din spatele casei, o să schimb balamaua de la poartă, o să..."
        Își ținea respirația ca într-o rugă îndreptată înspre Dumnezeu. Ne privi pe toți cei cinci copii așezați după mărime și ani pe lavița din fața sobei, apoi continuă;" O să schimb și scândura de la pat, dacă...mă va ajuta bunul Dumnezeu".
Patul era unul din scândură cu saltea de pânză umplută cu paie și-l moștenea de la bunicii din partea mamei.Pe ceilalți nu i-am cunoscut.
        Tata nu prea era un bun creștin, dar în momentul acela parcă interiorul său striga după ajutor. Privirea lui plecată undeva departe developa imagini cadru cu cadru. Părea interesat de ceva anume.Pândea dincolo fereastra cum parcă din moment în moment s-ar ivi cineva din ceața abia lăsată.
        "Vedeți, voi?", spuse tremurând. Omul trăiește între două respirații: cea a venirii pe lume și cea a plecării din lume...Dar țineți minte un singur lucru: Pe Dumnezeu să nu-l refuzați niciodată. Poate că El are nevoie de mine, acum..."
        În sobă ardea focul cu flacără și din când în când vâjâia printre lemnele umede cum au stat sub streașina casei. Se făcuse liniște, o liniște fără margini ne țintuii privirea pe chipul bărbatului de lângă geam care se afunda tot mai mult în necunoscut. În ciuda frigului din casă, deși din oala de lut de pe sobă ieșeau anemic câțiva aburi, simțeam cu prin vene îmi curgea toată căldura din lume.Și parcă mă temeam de liniște. Poate din cauza fricii sau poate a remușcărilor. Eram doar un adolescent naiv și nici nu știu dacă scuzele mele ar fi contat în acel moment. Păream victima neputincioasă dintr-un experiment torționar. Pielea buzelor începea să mi se usuce alarmant de repede. M-am așezat mult mai aproape de ușa sobei interdeschise și am privit flăcările cum se luptau cu umezeala din lemne. Mi-am frecat mâinile apoi l-am privit pe tata. Stătea cu ochii undeva pe zare și pufăia îndelung. După câteva minute bune s-a întors spre noi, ne-a privit printre lacrimi, apoi a plecat...
        A trecut timpul. Gura fântânii e astupată cu o pânză de păiajeni și multe frunze căzute din nucul de la uliță, ușa de la poarta de jos a căzut din balama, patul din camera mare e tot acolo...
        Gândurile mele se tem să întrebe; de ce, tată?
Uneori derulez secvență cu secvență timpul în care eram copil. Țin pumnii încleștați și strig; 

De ce, tată?...

Teodor Dume, carte: Anacronisme erotice / Falsificatorul de sex -III -

 Dacă prin cele peste 26 de volume publicate până acum, v-am obișnuit cu stilul dumian, iată că, voit, în Trilogia de față: (În lanul cu maci, Fluturele din spermă și Falsificatorul de sex), am deviat de la temă și m-am axat pe stările specifice unei vârste tulburi, dezvoltate într-o comunitate timidă, și poate limitată, datorită convingerilor moral-creștine. Indiferent de convingeri și moralitate adolescența poate fi definită ca pe o perioadă tulbure din viața unui individ, ba chiar o perioadă de insatisfacție și nesiguranță. Perioada de transformare fizică este un câmp tensionat cu multe frământări interioare, sau mai bine zis, este o autoizolare. Stările adolescentului sunt unice, el trăiește in universul său lăuntric ca un rege fără supuși. De aici se trage limbajul colorat dar și trăirile individualizate, uneori mult prea interiorizate, adică o luptă cu el însuși. Alteori dorința de integrare și asociere în găști devine inevitabilă, ceea ce duce la o tulburare formală de comportament. Poate că numai citind cu răbdare și uitându-vă după anii adolescenței, veți putea înțelege ceea ce am vrut să spun în această Trilogie. Evident că vă veți întreba de ce Teodor Dume a renunțat la stilul său original și binecunoscut. Ba, unii mă vor blama, din varii motive, 8 | P a g e chiar și personale, învinovățindu-mă de o „ratare” a unei scrieri erotice acceptate de canoanele genului. Greșit! „Ratarea” închipuită este de fapt o parte din viața cantonată într-un trup de adolescent fericit în lumea sa de vis. O lume în care fiecare dintre voi v-ați simțit trăind în trupul unui Făt frumos sau al unui erou dintr-o poveste interminabilă. Evident că nu am pretenția că am scris un text erotic agreat de către cei mai mulți, dar în sinea mea am scris istoria unei vieți la care nici eu nu mă voi reîntoarce vreodată și nici voi, cei care azi v-ați luat mult prea în serios rolul de adult, un adult care „ține în deget” morala creștină. Așadar, valoarea textelor din această Trilogie nu are și nici nu poate să aibă, în viziunea unora, una literară specifică genului. Valoarea acestor texte este supremă dacă o voi folosi ca element de identificare a ființei. În primele două părți din Trilogie (În lanul cu maci și Fluturele din spermă), am încercat a mă motiva și nicidecum a mă scuza, reliefând partea neînțeleasă, moral vorbind, a aceea ce numim sex sau relație sexuală. Rolul sexului, după cum se știe, nu este numai pentru împlinirea unor nevoi fiziologice, necesare. Acest aspect, al moralei creștine, din punctul meu de vedere, nu este interpretat corect deși viziunea asupra sexului ar trebui să fie una realistă. Nu o să vorbesc despre negarea acestui aspect, ci o să dau frâu liber simțămintelor pentru a putea defini, în particular, ceea ce nu s-a putut defini la timpul potrivit. Istoria, Biblia, cât și studiile făcute pe această temă, încă tabu, ne arată că sexul deține una dintre cele mai importante P a g e | 9 funcții ale corpului uman. Dar ce ne facem cu cei care încă îl mai consideră parte rușinoasă și murdară a existenței? Contrar acestor păreri, chiar Biblia ne spune că sexul este o binecuvântare. Desigur că moraliștii găsesc tot felul de „chichițe” pentru a susține acea parte „rușinoasă și murdară” a sexului. Iată de ce vin în întâmpinarea cititorului argumentând că receptivitatea individului față de sex recomandă o educație deschisă, principială, bazată pe studii și înțelegere și nicidecum pe o tăinuire (sau o nerecunoaștere a aceea ce există), în vederea unei așazise „protecții” a adolescentului sau a individului în general. Vina mea, dacă se poate considera vină, parcurgând toate textele care fac obiectul acestei Trilogii, se naște din dorința de a vă readuce în prezent acea părte din voi pe care, din varii motive, ați ținut-o departe de ochii celor mulți, poate chiar și față de voi înșivă, datorită comportamentului moral impus de părinți, dascăli, religie sau alte împrejurări. Intenția mea nu este și nici nu se vrea o scuză pentru că nu am de dat socoteală nimănui, ci se vrea mai degrabă o acceptare a „înțepăturilor” morale care probabil o să mi-le faceți fără a se ține cont de context. 

Mă întorc, totuși, la ceea ce îmi definește ființa și existența. Și o fac printr-un aforism ce-mi aparține: „Dumnezeu nu judecă, nu pedepsește, 

El doar crează posibilități și oferă înțelepciune 

în așa fel, încât 

fiecare să poată ajunge la propriul său adevăr” 

teodor dume

Teodor Dume, carte: Anacronisme erotice / Fluturele din spermă -II-

 Cartea de față, Fluturele din spermă, este al doilea element care compune Trilogia Anacronisme erotice și-l precede pe ce de-al treilea intitulat, Falsificatorul de sex. De fapt e o continuare a evenimentelor întâmplate într-alt timp și așezate mult prea devreme într-un trup adolescentin, fragil datorită complexității transformărilor care au loc în această etapă a vieții. Posibil ca unele dintre gurile rele o să mă învinuiască,( ba chiar să mă înțepe), pe ascuns, de schimbare de stil și de nerespectare a canoanelor acestui gen de scrieri erotice. Nu, nu mi-am schimbat stilul și nici forma de scriere, ci doar tema. De altfel nici nu mi-am propus să scriu texte erotice, ci doar să le dau o tentă erotică, având în vedere că marea majoritate a textelor au fost scrise în anii în care fiecare visam Ilene Cosânzene și Feți frumoși. Recitindu-le am simțit că acolo a rămas o părticică din mine, iar partea lipsă se regăsește în povestea acestor rânduri. Sunt sigur că și partea lipsă din voi o regăsiți în povestea acestor texte. Și dacă nu ați recunoaște ar fi ultima voastră minciună ținută ca pe o taină până în ultimile clipe de viață. Am recurs la această modalitate de a mă reîntoarce în adolescență (unica stare sinceră dintr-o viață de om), nu pentru a mă da în spectacol și nici pentru a crea subiecte de analiză, (să nu zic de bârfă), sau oarecare facilități acelora care cred (ei) că se află pe cel mai de sus palier al literaturii, ci pentru a consolida ceea ce nu s-a putut în acele vremuri prinse între baierele moralității creștine. Da, 8 | P a g e acesta e un adevăr imuabil cu prestanță și în zilele de azi. De ce?. Pentru că cei care caută afecțiunea și nu o găsesc recurg, uneori, la metode ajutătoare, folosind ca și monedă de schimb sexul, tocmai pentru a atrage atenția și a se evidenția.înaintea altora. Această tentație sexuală nu dăunează în momentul în care încerci să descoperi o parte din tine pe care nici nu știai la ce folosește. Intervenția mea nu propune o lecție despre sex, ci motivează cauza devierii, de moment, a scriituri dumiene. Folosind în unele texte cuvinte uzitate în vorbirea de stradă a găștilor de cartier, nu înseamnă că dezonorez trupul sau sufletul unei ființe supuse moralei creștine. Doresc doar a vă readuce acele stări care în adolescență v-au tulburat, bucurat sau satisfăcut, într-un fel sau altul. Toate acele modificări ale trupului, azi, sunt detalii pe care încercăm a le înțelege și ale transmite generațiilor care au nevoie de un comportament sănătos și de o viață sexuală normală acceptată de familie, colectivitate, religie și de înțelegerea ta cu tine însuți. Spuneam, în prima parte a Trilogiei, că „vinovăția” de a intra, prin scris, în intimitatea altora mi-o asum pentru că toate „fazele” descrise fac parte din „mișmașurile” adolescenței. Și așa este!.

 Iată și o motivație definită prin acest aforism:

 „Sexul e partea din tine care te poate ține prizonier în închipuirea altuia atât timp cât nu-i facilitezi atingerea” 

(teodor dume)

Teodor Dume, carte: Anacronisme erotice / În lanul cu maci -I-

  Trilogie: Anacronisme erotice      Teodor Dume, carte

Anacronisme erotice:
În lanul cu maci - I -
Ed. Pim/2020
Coperta şi tehnoredactarea:
Mioara Băluță!

Cartea se află la tipar, ed. Pim/ Iaşi
Face parte din trilogia Anacronisme erotice, urmată de încă 2 cărți ( elemente componente) care le voi posta pe parcurs.
Este un alt fel de scriere, păstrând acelaşi stil( dumian) dar cu o tentă aparte datorită faptului că textele au fost scrise în perioada anilor 1970- 1980. Deci, în adolescență dar cosmetizate acum când nivelul percepției despre sex, exprimare şi aventurile adolescenței a crescut.

Nota autorului:

În lanul cu maci -I-, Fluturele din spermă -II- și Falsificatorul de sex -III -, sunt componente ale Trilogiei Anacronisme erotice. în care, pe lângă
cuvintele cu care v-am obișnuit, am folosit și expresii vulgare (josnice și nu prea) care ies din anumite comportamente în împrejurări de trăire intimă. Deși uzuale, în vorbirea liberă de „gașcă”, nu se recomandă persoanelor pudice, sensibile, care nu au înțeles, nu înțeleg și nici nu vor înțelege o lume mereu în mișcare. De asemenea nu se recomandă nici acelora prea plini de sine care au sufletele îngreunate de reziduurile trecutului.
Unele texte, chiar dacă nu sunt erotice, așa cum s-ar fi
așteptat unii, și nici nu respectă canoanele scriiturii de gen, în opinia mea, duc înspre o tentă erotică, altele înspre cea sexuală și s-ar putea să lase urme pe gândirea acelora sensibili și cu o educație aparte...
De fapt cartea nu se adresează unei terțe persoane sau colectivități ci unei (sau mai multor) stări din ciclul unei vieți numit adolescență ori tinerețe și pe care l-am
supus judecății timpului, unui timp carnivor, înrămându-l
într-un tablou la care mă reîntorc și îl privesc ori de câte ori mă întreb: cine am fost (sau ați fost), cum am trăit (sau ați trăit) și cine sunt (sau sunteți). Ruptura aceasta din trup, pe care noi toți am pierdut-o pentru totdeauna, ne face, din când în când, să ne oprim și să ne uităm la ceea ce am fost și la aceea ce a mai rămas sub cicatrice. Adică un „nimic” înfofolit într-un înveliș al amintirilor pe care timpul ni l-a dezintegrat.
Și cât de dureros este când scormonești în adâncul sufletului și nu găsești nimic...
De schimbat nu mi-am schimbat stilul. Ceea
ce veți găsi în această carte este doar o anexă. O scriitură
anexă care se regăsește și în volumul Fluturele din spermă,
conceput simultan cu cel de față, În lanul cu maci. De
asemenea, dacă timpul și Dumnezeu îmi vor fi alături, acest
stil se va regăsi și în romanul (în lucru) Îngerul negru.
Cartea de față (opusul celorlalte 23 de volume care poartă
semnătura Teodor Dume) s-a născut nu pentru a sensibiliza
sau deranja pe cei care dorm cu biblia sub cap și nici pentru a da verdicte legate de modul în care este perceput și absorbit sexul în sine sau un act sexual consumat sau nu, ci din o oarecare revoltă interioară iscată în anii adolescenței, și de ce nu chiar și în anii adolescenței de acum a unora. Fiecare dintre noi, indiferent de religie, etnie, orientare sexuală sau educația din familie, școală sau din societate am „gustat” din amărăciunea sau dulceața acrișoară a adolescenței.
Textele au fost scrise în anii 1970-1980 și cosmetizate acum, pe ici-colo. Și pentru că mă regăsesc în adolescența de atunci, pe care am purtat-o necondiționat, am ținut să mi-o aduc în realitatea de acum pentru a-l vedea pe cel care am fost atunci și (în oglindă) pe cel care sunt acum. Nu voi descrie în detaliu actul în sine și nici motivația scrierii mele, ci voi puncta. De aceea, între coperțile cărții, veți găsi, pe lângă expresiile care incită, și intenții consumate benefice unora și de defăimare a altora (deși în dragoste nu poate să existe victime ci doar părți care tolerează sau acceptă condiționat sau necondiționat sub presiunea unor favoruri ori impulsuri astfel de practici asociate vârstei). „Vinovăția” de a intra, prin scris, în intimitatea altora mi-o asum pentru că toate „fazele” descrise fac parte din „mișmașurile” adolescenței, din amestecătura necontrolată a stărilor de care unii am avut parte iar alții mai puțin sau chiar de loc. Prin gestul meu nu am făcut altceva
decât să intru în starea adolescenței rătăcite prin ceața anilor și să o transpun sau să-mi imaginez cum poate fi „ciuntită” sau consumată, o relație emoțională intimă printr-un comportament sexual defectuos care poate periclita, sau nu, inocența și sănătatea individului.
Dar să nu uităm, așa cum am mai
spus, că
sexul e un turn din care privești viața ca pe o iubită
pe care o mângâi, și o exciți până alunecă din palma ei o altă
viață.

teodor dume


Timidul dintr-a noua

poate că porecla îmi vine dintr-a noua
păream că sunt un ciudat
dar nu eram
păream băiatul fără țigări și fără o iubită
dar nu eram
păream băiatul care nu-și făcuse temele
și îi era frică să copieze
dar nu eram
păream băiatul care nu fugise
niciodată de la ultimele două ore de curs
dar nu eram
păream băiatul care nu se masturbase niciodată
dar nu eram
păream băiatul care nu văzuse un sân de femeie
dar nu eram
sau poate că eram câte puțin din fiecare
eram doar băiatul cu sufletul bătut în cuie
pe o cruce mult prea mare și grea
pentru un trup firav de copil
eram doar băiatul cu trupul subțire ca o vergea
și ochii ademenitori
adânci ca două tunele
pe care Dumnezeu l-a cioplit după chipul
și asemănarea sa

Teodor Dume, despre: Daniel Luca - un soft, o investiție pe termen lung

 

Teodor Dume

Daniel Luca – un soft, o investiție pe termen lung

          Aflându-mă într-un lan cu grâu îmi este foarte greu să vorbesc despre un spic sau un bob știind că în timp acel bob va lumina , cu candoarea și suplețea sa, întregul câmp. O voi face promițându-mi mie însumi  că nu îi voi știrbi din frumusețea înălțării.

          Iată-mă, așadar,  făcând o incizie, de loc ușoară, unui volum de versuri semnat de

Daniel Luca: Croitorul de noapte, Editura Inspirescu/2019.

          Puritatea și bunătatea omului  o spune sufletul, aș zice eu cunoscându-l prin vers pe Daniel Luca. Dincolo de dominantele  stării poetului Daniel Luca  găsesc prospețimea vie  revigorantă a frumuseții din cuvânt ca expresie a aceea ce a fost și, evident, a aceea ce este. Citind și recitind cartea de poezii, Croitorul de noapte, semnată de Daniel Luca , prospețimea stărilor ne invită și ne reîntoarce la fila de început a sufletului  acestui poet care nu experimentează, ci vine apăsat și pregătit pentru a surprinde  realitatea fără nicio cosmetizare.  Autorul ne oferă firimituri din el , pregătindu-se, în acest fel,  pentru o confruntare cu noi și cu realitățile altora

         Limbajul simplu derivă din simțămintele interioare care construiesc, în final, complexitatea. O complexitate a trăirilor care, pe a locuri, trebuie descifrată din interior spre exterior și invers. Straniu de simplu, dar spectaculos, autorul  vine și ne oferă imaginea sufletului său. Da, iată autenticul care  realizează conexiunea  dintre stări: ”Nu  credeam /că e atât de periculos /să fii drogat cu iubire /până nu m-am trezit de unul singur /păzind un cactus  în mijlocul deșertului” (Drog/pag.49), sau: “în palme / îmi cresc /linii știute de fluturi”, ( Aripi/pag.5)

        Tenta pe care autorul o dă întregului  ne creează imagini cu efecte nebănuite , dar ne și dă posibilitatea  de a le interpreta individual în funcție de modul în care au fost plasate, fie un întreg, fie secvență cu secvență. Facilitțile create pentru a putea intra în stările poetului  sunt multiple și depind de abilitățile acelora  care încearcă  să le recepteze. Construcția textelor este una simplă, definitorie pentru formele de propagare a frumuseții  sufletului. Daniel Luca în multe dintre  scrierile sale încearcă, dar și reușește, să aducă îmbunătățiri (a nu se înțelege cosmetizare) stărilor  folosind, în exprimare,  latura aforistică , destinată în principiu esenței. O latură de loc străină autorului.

         Așadar, scriitura lui Daniel Luca nu este, și nici nu poate fi, o întâmplare sau un exercițiu , ci mai degrabă  este o explorare  menită să descopere  și să redesopere  minunea dumnezeiască  din interiorul creației lui Dumnezeu. Unii ar putea spune că Daniel Luca este, sau poate fi, predispus la “riscuri seismice”  sau mai bine zis depășirea unui perimetru seismic, într-un anumit loc și într-o perioadă de timp conturbând și diluând, în acest fel, esența lucrurilor. Adevărat, dar numai până la un punct. Din unghiul său de vedere poetul . așezat confortabil,  chiar păe muchia unui obiect ascuțit, poate mima o luptă ofeensivă  cu sinele. El nu este, și nici nu poate fi, o pradă a lucrurilor inchipuite.  Preventiv, totuși, își păstrează îndrăzneala  de a-și construi  o redută, în cazul unei stări de urgență, pe care o va folosi, sau nu, atunci când scenariul de apărare  devine o traumă. Tot ceea ce poate fi plauzibil , în această apărare,  vine tot din interiorul cuvântului. Adică din poezie: „de ce nu mă leg de licuricii de pe bolta lunii /de gânguritul soarelui  la amiază /de ce nu îmbib cu parfumul petalelor /foaia de hârtie pe care aștern versuri /să gâdile  nările oricui /de ce nu elucubrez despre dragoste suferință viață moarte /pe pagini întregi ci doar cu pipeta /de ce nu-mi pun sufletul pe tavă mură-n gură  poetofagilor  /ajuns în stradă /zgâindu-se la mine /vreau să dorm i-am zis să mă odihnesc /mă așteaptă răsăritul”(Eul poetic meditativ, pag.54).

         Constat deci că nu este o luptă inegală, nici cu sinele, nici cu timpul și nici cu Dumnezeu. Așadar, Daniel Luca nu este un poet care tranzitează stările folosind cuvântul , ci este un alt tip de poet  care își pune la bătaie întregul fond al existenței. Uneori, în mod obsesiv, comunică  și nu întâmplător, cu toate formele și elementele ființei. E de fapt un fel de soft care furnizează din interior toate elementele de bază care prin asociere scanează și citește viața fără a deprima sufletul într-un fel sau altul.

         Daniel Luca nu scrie în stil diferit  față de alții. Daniel Luca respiră, vede și își trăiește stările diferit. Adică simplu și firesc!.” Ivit /din rătăcire /și vise /mă întrupez /într-un fir /de nisip” (întrupare, pag.62), ori “ Fur timp /sunt prins /și închis /în clepsidră (Hoț, pag.63).

        Scriitura lui Daniel Luca este vie, picmentată ici-colo ca un zâmbet atârnat de colțul gurii care te face să tresari și să-ți demonstrezi ție însuși  că exiști.

Și ce poate fi mai elocvent decât un autodenunț!.”Mă trezesc / în mireasma brațelor tale  /înflorite în jurul gâtului meu (…)(Albine, pag.55), ori această explozie:”M-ai găsit /fără să mă cauți /fără să mă ascund /m-ai prins nepregătit /ai năvălit peste mine / altfel de urlet /taifun / dezmebrându-mă în celule”(Taifun, pag. 48)

(Teodor Dume, membru U.S.E)

Revista „Amprentele sufletului” - oficial : Teodor Dume - Antologia „Poeți și prozatori român...

Revista „Amprentele sufletului” - oficial : Teodor Dume - Antologia „Poeți și prozatori român...:          Teodor DUME            România                                           ȘTERGARUL ÎN CARE MI-AM UITAT COPILĂRIA                   ...

Teodor Dume, carte: Dumnezeu tăcut ca o lacrimă

https://www.poezie.ro/index.php/press/14148929/Teodor_Dume,_carte:_Dumnezeu_t%C4%83cut_ca_o_lacrim%C4%83
Editura Pim/ Iași, 2020

Autor: Teodor Dume
Tehnoredactare: Mioara Băluță
Coperta: Mioara Băluță
Cartea cuprinde 151 de pagini alb - negru
Format 13/20,6

„Unul dintre poeții adevărați și profunzi din
peisajul liric românesc de azi este Teodor Dume.(...)
Teodor Dume și-a construit cu migală, cu o
știință a fiziologiei poemului și o formulă originală un
univers liric inconfundabil. El impune în poezia
ultimilor decenii o mitologie proprie, fiind unul dintre
cei mai profunzi poeți de azi.(...) Pentru mine, cel care
pledez pentru menținerea poeziei române în metafizic
și nu în joculețe lirice exterioare, descoperirea lui
Teodor Dume e o bucurie, iar lectura acestei cărți, o
sărbătoare. Pentru că, poet al profunzimilor, al
spectacolului ființial, poetul în discuție este
constructorul unui univers liric magnetic, original.”

(Daniel Corbu,în cartea de critică: Escale în Panteon de la Dosoftei la Vișniec, Ed.Princeps Multimedia/2019)



Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineața când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul:
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul

revista EXTEMPORAL LIRIC: Revista Extemporal liric primește Premiul de excel...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Revista Extemporal liric primește Premiul de excel...: Redacția Revistei Extemporal liric :( Teodor Dume, redactor-șef/ Mioara Băluță, redactor și Veronica P.Lerner redactor de onoare) mulțu...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Reclame: Military Surplus Oradea, Strada Primăriei 33

revista EXTEMPORAL LIRIC: Reclame: Military Surplus Oradea, Strada Primăriei 33: Oradea, Strada Primăriei ,nr.33/a Oradea, Strada Primăriei, nr.33/A Oradea, Strada Primăriei, nr.33/A Oradea, S...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Maria Podari:În lada de sub pat a tatei

revista EXTEMPORAL LIRIC: Maria Podari:În lada de sub pat a tatei: ...să crezi că le-ai pățit pe toate - nici jumătate n-ai trăit:Maria Podari: În lada de sub pat a tatei - ce n-ai făcut -...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Aforisme

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Aforisme: Vorba mamei e ca o rugăciune îndreptată înspre Dumnezeu * Nu îți băga mâna în buzunarul în care nu ai pus nimic * Fii înțelept ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Petruţa Niţă: memorialul zborului

revista EXTEMPORAL LIRIC: Petruţa Niţă: memorialul zborului: voi colinda până la a 12-a poartă peste munţii cei mai înalţi voi certifica memoria zborului așteptând ca pielea mea să treacă de...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II)

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II): Laurențiu Ulici despre primul volum:  „Visul în lucru ” *  Risipite într-o masă de locuri comune debitate stângaci, inexpresiv, cu t...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II)

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II): Laurențiu Ulici despre primul volum:  „Visul în lucru ” *  Risipite într-o masă de locuri comune debitate stângaci, inexpresiv, cu t...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Domşa Lucian: Aneta

revista EXTEMPORAL LIRIC: Domşa Lucian: Aneta:  (episod 51, complet) Vestea morții lui Toader Canciu s-a răspândit repede-n tot satul, mai ales că au început să bată cl...

revista EXTEMPORAL LIRIC: NR: 11 - 12(26) 2020: ISSN: 2668 - 5620

revista EXTEMPORAL LIRIC: NR: 11 - 12(26) 2020: ISSN: 2668 - 5620: Vă dorim lectură plăcută! Redacția: Teodor Dume, redactor-șef Mioara Băluță, redactor Veronica P.Lerner, redactor onorific I...

faceți clik pe acest link.

• NR:11-12(26) 2020

NUMERE REVISTA EXTEMPORAL LIRIC

• Nr: 1-2 (17) 2020
• NR: 12 - 13/2019
• NR:11-12(26) 2020
• NR:3-4 (19) 2020
• NR:9-10(24) 2020
• NR. 4/2019
• Nr.1-2 (17 ) 2020 POEZIE
• NR.1/2019
• Nr.10-11/2019
• NR.2/2019
• nr.3/2019
• Nr.5-6(21) 2020
• NR.5/2019
• NR.6/2019
• NR.7-8(22)2020
• NR.7/2019
• NR.8-9/2019
• ***
• ÎN ACEST NUMĂR,:.(Ordinea este aleatorie)
• Gheorghe Grigurcu, Nicolae Silade, Daniel Corbu,Ionuț Caragea, Ionel Bota, Cristina Ștefan, Atila Racz, George Terziu, George Galetaru, Teodor Dume, Bădescu Alexia, Cadar Katalin, Nache Mamier Angela, Carmen - Maria Mecu, Ottilia Ardeleanu, Savu Popa, Dumitri Ichim, Emil - Iulian Sude, Ramona Muler, Adrian Munteanu, Ella Poenaru, Silvia Bodea Sălăgean, Petruța Niță, Tei g., Viorel Birtu Piraianu, ionuțTtiberiu Bălan, Gabriela ana Balan, Sebastian Lupu, Firoiu Cristina Maria, Valentin tufan, Nicu Gavrilovici, Eugenia Bucur, Rodica Cernea, Maria Podari, Dani anton, Pasat Carmen, (ION LAZAR da COZA), Vasilica Grigoraș, Spiridomșa Cel Bun, Dragnea Gabriel, Dan Cașuneanu, Alexandru Eusebiu Ciobanu, Getuța Corbu, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Elena Volcinschi, Domșa Lucian, Marin rada, Vasile Culidiuc, Dogaru Adi, Vasile ionac, Alin Claudiu Baciu, Nelu Talabă, Vasile Bele, Djamal Mahmoud, Vlad Anghelescu, Gabriela Maria Ionescu, Gina Zaharia, Marian Florentin Ursu, Maria Vasilescu, Violetta Petre, Gabriel Stănciulescu, Frențescu Ioana, Radu Andrei Popa, Eduard Bucium, Ilica Pavel, Nelu Cazan, Maria Ileana Tănase, Nicoleta Giurgi(Pov21)Victoria Guțu, Țene Ionuț, Olga Alexandru Diaconu, Alexandru Berceanu, Dorina Neculce O., Reznic Cristian, Rodica Flore, etc...
  Vă așteptăm cu noi texte de calitate!. Mulțumiri!
  Teodor Dume, redactor-șef,
• 
  

revista EXTEMPORAL LIRIC: Djamal Mahmoud: perna

revista EXTEMPORAL LIRIC: Djamal Mahmoud: perna: vorbim mereu de ramuri și de rădăcini niciodată de perne niciodată de cearceafuri albe ridicăm din trunchiurile copacilo...

Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză

Ionel BOTA

Resuscitări, supraviețuiri, autenticism.
Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză

Numai în literatură, spune critica, deconstrucția e pozitivă, eul creator/creativ fiind cel ce sancționează, după ce negociază, ipostaze ale deciziilor neașteptate privind de-compoziția imaginarului. Dar de-construcția pozitivă e la ea acasă în mai toate literaturile lumii contemporane iar temele provocărilor poeziei – la cele en vogue, ca să zicem așa, mai alăturăm reducțiile edificării, ambiționarea indistincției, consacrarea afecțiunii ușor intimizante ca maximă vizibilitate într-un discurs contrabalansat de utopia agonică – plusează en abyme experimentul ordinii vernaculare. Eul liric e tot mai reticent tentaculelor melancoliei, însuși demersul sugerând o permanentă așteptare. Așadar, obsesia poemului vizionar e peste tot arcana autenticismului sever.
La noi, unde „stratigrafierea” promoțiilor post 90 a îngăduit adeseori afirmarea adolescenței punk, vârstnicii nu dau semne de oboseală, ei sunt activi, jucând și la două capete: fanfaronadă grațios-abrazivă ori ecranare oniric-grotescă a stării de poezie. Un poet atent la propriile subtilități, ca o instanță cerebrală, cu un ritm specific în aparițiile editoriale, este Teodor Dume. Ciudat, oricât am crede că survine la un moment dat clacarea și deriva, cărțile sale, care apar la intervale scurte de timp, sunt fiecare în sine mostre de strategie particulară/particularizată. Fiecare din aceste volume devenind jaloane în sine ale unei ascensiuni valorice care, oricât ne-ar contrazice destui chiar acum, trebuie luată în seamă dacă vrem să știm cu adevărat ce se mai întâmplă la ora actuală cu poezia românească.
Iată, de pildă, Moartea din vis (Iași, Editura PIM, 2020, 154 p.), e o carte iscată din acest autenticism obsedant. Dar cartea aceasta este, cum s-ar zice, grea de poezie. Încărcătura lirică indică o experiență matură, ecranarea imaginarului având ca fundamente un onirism evanescent („dincolo de orice tăcere/e-ntuneric și nici un cer/umbrele adorm într-un fel anume/ca și când/nu ar fi existat atingeri//aciuit în primul anotimp/după naștere/îmi desfac singurătățile în șuvițe lungi//pe palmele mele goale au mai rîmas/doar urme de fluturi”) dar și candoare de ingenuu mai mereu aflat în priza convertirilor. Partitura ține, e drept, de cotidian, de evenimențialul sincopat, dar unitatea de măsură e, totuși, metafora. Dinamicile discursului liric perspectivează, mai degrabă, o adâncire în sine, ființa supraviețuiește visând, scriind, imaginând, scenariile, uneori decerebrate, țintind distopic ritmările intemperantului psihedelic. Febricitatea sintaxei lirice nu complică nici codul, nici mimata depersonalizare. Jocurile eului – un eu opresiv, totuși, față cu o lume dementă - amestecă, desigur compensativ, planurile simplității fade, edificate din registrul discursului, orchestrează un suprarealism pliat pe inițiala fanteziei, condiționată și ea de starea personajului: „în fiecare duminică/la biserica albastră/slujba începe la nouă fix//Dumnezeu mereu pare grăbit//îmi șterg ochelarii/iau biblia și plec//între două rugăciuni/cineva îmi spune că Dumnezeu/trăiește prin noi//deși nu s-ar fi cuvenit/să vorbesc despre asemenea lucruri/i-am răspuns//dacă eu sunt poarta spre cer/și Dumnezeu este calea/atunci copilul meu va fi/consistența trupului sau/șoapta morții trupului meu?/o bucată de liniște oprită între noi/scurta dangătul clopotului//poate din pricina asta încercând/să-mi descâlcesc nodurile din viață/am tăcut...” (Poarta spre cer, p. 115-116).
E multă coerență în delirantul dualism realitate-visare. Un continuum constitutiv e supus destul de brutal imprevizibilului, dar nici un element nu e dislocat violent din alcătuirea întregului, nici o „rătăcire” nu consemnează inadvertențe ale eului liric. Melancoliile sunt incinerate prin enunțare, practic (,azi-noapte mi-am dus iubita acasă/o să locuim în acest anotimp/pentru o vreme și/în aceeași casă/o să dormim în același pat/din când în când/tăcuți ca păianjenul din colț/o să facem dragoste și copii/ne vom îmbrățișa tristețile ne/vom mângâia în gol/vom număra pe degete orele/rămase neatinse/cineva ne va ademeni prin semne/va fi singura noastră noapte în care/nu ne vom striga pe nume//privesc din mijlocul emoției/și tac//oare ce nume să-i dau/singurătății mele...”), nici o dulcegărie nu sabotează ritmările figurativului lăuntric. Uneori, funambulescul, și el bine mimat, pare să fie nimic altceva decât refuzul salvării artificiale a ființei, emblema spiritualului se redistribuie în ciudate stigmate, realitatea imaginară inducând sensibilitate exorbitantă deschiderilor vizionarului.
Nu este scutită poezia aceasta de o tensionare gripată, convulsivă. Dintr-un cadru în alt cadru, poemul are un traiect in crescendo, lumea/realul trece prin stări de estompare, volatilizare, contorsiuni ale imaginarului dau un statut de ambiguizări peremptorii plonjeurilor eului în universuri meta-lirice. Antinomii diafan-lugubru întâlnești la tot pasul și ele fac parte din zestrea stilistic-estetică a liricii lui Teodor Dume. Histrionismul discursiv explodează, însă, în fluidizările stilisticii („nici chiar moartea nu doare/mai tare decât dorința/de a iubi sau/a fi iubit”), furia existențială determină dislocări semantice. Intarsii fictivizante impun o energie discursivă edificiului liric (dar și edificărilor poematice), șarjele eului denotând curaj imaginativ, asta pentru că și solemnizările tonului de fond (uneori și grotescul incumbă formal suprarelismul) duc în desuetudine doar harnașamentul, nu și vocea (eului, da) verificabilă. E ca și cum ai trăi vremuri fantastice, deopotrivă cu autorul. Numai că vremurile sunt cum sunt (adică tare urâte), iar a căuta dinadins reabilitări și destrămarea stranietății prin versuri altminteri abile, subtile, frumoase, înseamnă șefuirea unora din fațetele lui Ianus. Or, decadentismul poeziei lui Teodor Dume constă tocmai în a dezvălui „putrefacția” melancoliei, instinctul libertății provizorii e augmentat de un fior mistic, ontogenetic, mocnind emoțional, trezind din criză somatică energii paradoxale:
În creuzetul descifrărilor sentimentale, eul liric inovează direct în barochismul texturii poemului. Interogativul cedează bifurcațiilor sofianiste, același eu devine alteori extrem de recluziv. Să mai spunem că supraviețuirile se transformă în recuperări și procedura introspecției fascinației elimină riscul „agresiunilor” calofile, trecutul și uitarea impusă au asemănări cu proiecția abandonului tragic. Fragile, vulnerabile, sunt evaluările de miracol palpitant-hipnotice („dâra de nisip din trupul meu/atinge pământul/printre/măruntaiele lui/cerul/deschide o rugă”), de combinatoriu al realităților consensuale. Extincția și revenirea în ciclul primordialului inițiatic fac din cazurile multor poeme o reverie fără rezerve, cumva neverosimilă. Or, stările afective, cred eu acum,cel puțin la lectura acestei cărți, întrețin și individualizează, aici, starea de poezie.
Altminteri, e o liniște absolută, o energie ascunsă, expurgată din tonalitatea anti-edulcorărilor. O poezie care se ferește, programatic, de a deveni peltea erotică, poeme care își află regenerarea în ele, în maximalismul „vegherii” faliilor din tectonica percutantă a reliefului metaforei. În pofida angrenajului vetust al realului, avem de unde alege, chiar dacă nu eul este impenitent, precum în poezia post-optzecistă de azi. Autorul e interesat doar de partizanatul poemului-poem. Poemul anulează, poate anula nenorocirile lumii, alungă îndoiala, resuscită mereu memoria primordialului, consacră vieții fulgurații lirice, redistribuie Lumii statusul de imprevizibil road stories: „am pus totul deoparte/somnul munca libertatea/ipocrizia și femeia//stau nemișcat și fac infuzie/cu aromă de cer//poate puțin dezamăgit/că n-am oprit un strop/de înțelepciune//cât să mai pot rămâne/printre oameni” (Omul din piatră, p. 80)
E și mult parfum de mister și inefabil fiindcă, nu-i așa, între Eu și Celălalt inegalabilul suspans tot poezie înseamnă. De aceea mai degrabă aș vorbi de capturarea melancoliei, de păstrarea ei în rezervă, deși explicitul nu e deloc operant, scrisul învinge memoria. Teodor Dume știe foarte bine că, semn al unei revelații, poemul caligrafiază mistuitor o realitate, alta decât realitatea calpă în care conviețuim, grav proiect de amneziere, de umilințe ale intelectualului. Poetul, rebel nelecuit, caută sensurile cele mai adânci, versul îngemănează nevoia plenitudinii lumii, emoțiile sinelui, întreține vâlvătăile interogativului. Marja lui pensiero debole poate remodela, prin poem, scenariul reificării.
Volumul acesta continuă ritualul unei poezii bune prin care Teodor Dume, ambiționând destul de des să iasă din mrejele genericului, izbutește de fiecare dată să facă demonstrația unui poet pur sânge. Ceea ce nu e de neglijat, dacă vrem să inventariem cu adevărat dinamicile poeziei noastre din ultimele trei decenii.

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele pr...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele pr...: Ionel BOTA Resuscitări, supraviețuiri, autenticism. Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză Numai în ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gina Zaharia: cântec de culori

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gina Zaharia: cântec de culori: câți trandafiri n-am sădit cu mâinile tale câte privighetori n-au cântat în culori și câte scântei n-au venit să vadă cu...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Marian Florentin Ursu: Trandafir albastru

revista EXTEMPORAL LIRIC: Marian Florentin Ursu: Trandafir albastru: Îți plăcea să strecori Un trandafir albastru Printre trandafiri galbeni Nu mi se părea foarte potrivită alegerea E...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicu Gavrilovici: De-aș fi știut

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicu Gavrilovici: De-aș fi știut: De-aș fi știut că viața nu-i cătușă Ci doar brățară pusă-n jurul mâinii Nu asmuțeam asupra lunii câinii Dorințelor ce îm...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Cernea: clipa

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Cernea: clipa: Condamnată la naștere, clipa urlă în uterul timpului. În nud "îmbrăcată", întoarce clepsidra nevrând nisipul s...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cadar Katalin:***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cadar Katalin:***: știi... pietrele ce strălucesc pe inelele de la amanetul din colțul străzii cândva au fost stele căzătoare prinse în ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Flore‎ : fluture

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Flore‎ : fluture: Un fluture Pe lampă Rosie, gălbuie Obscură lumină Se joacă străină Fluturele dansează Se stinge lumina încet Te simt l...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Valentin Tufan‎ : stă să plouă...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Valentin Tufan‎ : stă să plouă...: stă să plouă… ca un strigăt înăbușit de satisfacție, ca o sorbire cu nesaț cerșită cu suflet de trupul urmelor de cretă, tra...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cartea săptămânii: Moartea, un fluture alb, de Teo...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cartea săptămânii: Moartea, un fluture alb, de Teo...: Ștefan Ferchi, ziarist, Revista zi de zi Versuri albe despre moartea albă Atunci când gândurile noastre se înfiltrează noţiunea mor...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Geo Galetaru: ***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Geo Galetaru: ***: Ce-am vrut să spun nu știu o stradă care vindecă totul un măr pe-o tipsie roșie am sărit peste râu peste stea a fost bine...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ramona Müller: sens ...către tine

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ramona Müller: sens ...către tine: S-a răsturnat numărului tăcut. Dispar în ridurile de chihlimbar, iar fluierul piciorului îmi cântă prin coapsele grafi...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu: ***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu: ***: O dimineață cu vrăbii clevetitoare mi se desfășoară covor de iarbă până se face câmp. Din el răsar arbori mai mici mai m...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Savu Popa> Maialul

revista EXTEMPORAL LIRIC: Savu Popa> Maialul: (Fragment) . I - Înainte de apariția biciului de foc venit din cer, pădurile Ocnei răsunau de strigăte, chiuituri, cânt...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Emil-iulian Sude: din manuscrisul : "Paznic de noa...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Emil-iulian Sude: din manuscrisul : "Paznic de noa...: Ni s-a dat nouă un coleg în cârca noastră un pripas vede și notează el tot. despre noi ce se mai poate spune. colegul ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: George Terziu: Prietenilor

revista EXTEMPORAL LIRIC: George Terziu: Prietenilor: Mă numesc George Terziu Atât În fiecare zi mă leg cu sentimentele voastre de gât Cred că dacă vă dau bere o să fie mai bine Ca î...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cristina Ștefan: Culegătoreii de flori

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cristina Ștefan: Culegătoreii de flori: *** când îmi imaginez veşnicia mă uit într-un pahar de trandafir câte începuturi câte margini şi mă recunosc în ridurile străbune dar ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Corbu: Condicele singurătății

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Corbu: Condicele singurătății: Tot admirând zeii altora am uitat propria mitologie. E noapte. Joc șah într-o cameră goală. Șah orb. Cu pioni căzuţi în primele rânduri ca ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicolae Silade: făuritor al frumosului din cuvânt

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicolae Silade: făuritor al frumosului din cuvânt: declarație de dragoste pe proprie răspundere dintotdeauna mi-am dorit să scriu pentru totdeauna să surprind întotdeauna acel indescifra...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Ultima noapte cu tata

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Ultima noapte cu tata: nu am aflat niciodată de ce tata plângea în somn și de ce își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție noapte de noapte poate că ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gheorghe Grigurcu: poeme

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gheorghe Grigurcu: poeme: Un trandafir învață matematică Un trandafir învață matematică în zona-n care codrul iși explică umbrele iar noi privim spectacolul uimiți...

Teodor Dume: teo, micul apaș

copil fiind

 îmi puneam pe cap o pălărie

 îmbrăcam o geacă din piele

de regulă pe cea a lui tata

 și țineam în mână un pistol  făcut

din creangă de soc

 mă ascundeam în spatele ușii  

și când apărea mama săream și...poc...poc...poc...

alteori din penele de rață căzute pe lângă cuibar

îmi făceam o coroniță și mi-o puneam pe cap

 mă dezbrăcam până la piele

 luam lingura de lemn a bunicii

 o oală din tablă zincată  și începeam să bat

 până începeau vecinii să apară pe la garduri

dar eu băteam...băteam...băteam și tot băteam...

în onoarea micului apaș - că așa îmi spunea bunica –

 aprindeam  focul  și în ritm de tobe

 înconjuram căpițele  de fân ale  vecinilor

care după un timp

păreau  locomotive cu aburi

seara înainte de culcare 

mă uitam  înspre cuiul pe care tata ținea biciul

spre ghinionul meu  deseori era gol

atunci mă ascundeam  în poalele mamii

și cu degetele mici de apaș îi mângâiam buzele

era singura strategie probată care îmi salva curul de  biciul lui tata

Teodor Dume: Ultima noapte cu tata...

nu am aflat niciodată de ce tata

plângea în somn și de ce

își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție

noapte de noapte

poate că mamei i-a șoptit

înainte de a stinge lumina

când îi cosea buzunarele

găurite de timp

de câte ori îi săream la gât

seara înainte de culcare

lăcrima și

în răstimpul dintre lacrimi

mă strângea în brațe

dar niciodată

nu mi-a spus te iubesc

îi tremurau mâinile și vocea

ori de câte ori

încerca să-mi vorbească și

deseori își schimba vorba

cu o întrebare

ai mâncat…

în ultima seară când ar fi trebuit

să-l văd cu mâinile așezate sub cap

avea mâinile încrucișate peste piept

și dormea

dimineață când am dat fuga la patul lui

să-l trag de mustață ca de fiecare dată

mama m-a așezat pe genunchi

mi-a luat capul între palmele ridate de timp

m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când

tata și-ar fi continuat somnul

tatăl tău s-a dus să-l întâlnească

                            pe Dumnezeu

și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu

îi vei ține locul

Daniel Luca: Moartea din vis, de Teodor Dume

Moartea, un fleac

                Moartea nu este ceva neobișnuit, ci o stare de normalitate, altfel spus – un fleac, așa încât frica de moarte trebuie să dispară pentru a lăsa loc acceptării sale cu seninătate. este ceea ce transmite Teodor Dume în volumul de versuri Moartea din vis (Editura Pim, Iași, 2020).

                Moartea este și o cale spre lumină. spre Dumnezeu, putând înlătura întunericul din om și din juru-i („o să aștept în întuneric / ca un iubit la primul său sărut / mă voi ridica de pe locul meu / și voi privi înspre răsărit / apoi / îmi voi ruga fiica / să tragă întunericul de pe mine / și când o să deschid ochii / în fereastră va sta Dumnezeu // nu-i cine știe ce / și cu moartea asta // un fleac…” – Moartea din vis, un fleac).

                Apropierea morții îl pune însă pe om față în față cu el însuși, înfățișându-i viața trăită, cu speranța cu faptele bune sunt mai numeroase decât cele rele („viața e un nimic ce te ajută cât / să treci dintr-un anotimp într-altul // și-n clipa sfârșitului // cineva / o să spună că ai fost / Om bun” – Nu e bine să mori).

                Întrebările despre propria persoană determină purcederea spre autocunoaștere, începând cu părinții („ca un fluture agățat de noapte / o să colorez cu privirea / cele două imagini / între care mă caut / tată – mamă / noapte bună!” – Imaginile în care mă caut), pentru că viața se naște din moarte, într-o poveste fără început și fără sfârșit („știu că sunt un duplicat al morții altuia / și mă delimitez între ceea ce a fost / și o identitate dată / în arendă” – Un fel de arendă; „dacă eu sunt poarta spre cer / și Dumnezeu este aleea / atunci copilul meu va fi / consistența trupului sau / șoapta morții timpului meu?” – Poarta spre cer).

                Totodată, apropierea morții presupune reîntoarcerea la credință, la rugăciunea sinceră („mi-am dat seama că rugăciunea / ajută doar atunci când / te reîntorci în tine / și suferi” – Numele morții, ana), dar și conștientizarea importanței iubirii în viața omului, alături de pasiune și dăruire, adeseori neglijată ori batjocorită, ea însăși fiind o formă de jertfă („dar să nu uităm că și iubirea / e o moarte lentă pe care Dumnezeu / o acceptă ca jertfă / pentru oameni” – Iubirea ca jertfă).

                Din nefericire, abia acum omul descoperă că timpul nu mai este suficient pentru împăcarea cu sine însuși, cu cei apropiați, spre a putea lăsa urme ale trecerii sale pe pământ („și-mi permit să vorbesc / o să-l rog să-mi împrumute / clipele dintre două respirații / doar atât / cât să-l strig pe tata / să o mângâi pe mama și să-mi sărut copilul / nepotului să-i pot lăsa / urmele pașilor și ceasul îmbătrânit / de sub grindă…” – Poate ultimul dar), urme care, inevitabil, sunt supuse distrugerii („în drumul meu se va pierde / o urmă de om / și atât…” – Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă).

                Totuși, fiecare zi, chiar dacă e o deplasare a omului către moarte, poartă în ea viața, speranța în împlinirea năzuințelor („în fiecare zi / înăuntrul meu se ghemuiește / o șansă” - Și totuși un motiv).

                Practic, fiecare dimineață este o zi furată morții, o păcălire a acesteia întru bucuria existenței („scriu pe timp cu sânge de înger / așa îmi păcălesc moartea” – Așa am păcălit moartea).

                Poezia lui Teodor Dume este o devoalare a sufletului, a celor mai intime resorturi ale sale.