teodor dume, vă recomand: picturi de dana ştefan

Dana Stefan

ulei pe panza

Nu-mi mai place ·  · Distribuie · acum 6 ore · 

• Tu, Angela Mamier Nache şi alţi 10 apreciaţi asta.
• 

  Magda Codreanu toate tablourile sunt frumoase ,felicitarl Dana

  acum aproximativ o oră · Îmi place
• 

  Dana Stefan multumesc dna Magda. va doresc tuturor o seara placuta!

  acum 48 minute · Îmi place
• 

  Teodor Dume felicitări, dana! tablourile tale sunt vii

  acum 5 minute · Îmi place
• 

  Dana Stefan multumesc Teodor:) iti doresc toate cele bune!

  acum 4 minute · Îmi place
• 

teodor dume, vă recomand: când trece un om prin sufletul tău, de ioan barb

Barb Ioan

Când trece un om prin sufletul său
(poem vechi din cartea PICĂTURA DE INFINIT-2010)

Toată noaptea m-am zbătut să adorm
am vrut să mă rog
dar ochii îmi erau cusuţi în pernă
am scăpărat un chibrit
pe pereţi au jucat umbrele
mă simţeam ca într-o grotă
prin care treceau apele
pe sub munte apoi
mi s-a părut că visez

Te-am văzut spre dimineaţă
cuprins de tristeţe stăteai
la marginea lacului
mâna ta s-a întins peste mal
strălucea
şi noaptea s-a făcut albă

trestia s-a dat la o parte
ca o pleoapă
de pe un ochi umed deschis
atunci lumina Ta a picurat
ca o lacrimă
tăcerea se limpezise

puteai auzi cum trece
un om prin sufletul său...

teodor dume, vă recomand: liviu rebreanu- laudă ţăranului român. discurs 1940 (p. aurel sibiceanu)

Aurel Sibiceanu

acum 6 minute · 

• LIVIU REBREANU
  
  LAUDĂ ŢĂRANULUI ROMÂN
  
  Discursul de receptie la Academia Romana 29 mai 1940
  
  In viaţa altor naţiuni, ţărănimea a putut avea, şi a avut un rol secundar, şters; pentru noi însă e izvorul românismului ... La noi, singura realitate permanentă, inalterabilă, a fost şi a rămas ţăranul. Cuvântul însuşi e de origine urbană ... Ţăranul nu-şi zice niciodată ţăran. ... Ţăranii însă numesc pe ţărani, simplu, oameni. De fapt, ţăranul n-are nume pentru că nu e nici clasă, nici breaslă, nici funcţie, ci poporul însuşi ...
  
  Continuitatea
  Ţăranul nu pleacă nici de voie, nici de nevoie. El n-are unde să-şi mute sărăcia, pentru că, smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit să piară ... El se simte zămislit şi născut din acest pământ ... Astfel, destinul pământului care ne-a născut şi ne-a crescut a trebuit să comande şi destinul dezvoltării neamului nostru. ... Rezultatul? România actuală (nt-antebelică) cu Dacia de odinioară sunt congruente nu numai în privinţa configuraţiei geografice, dar şi a configuraţiei etnografice ... Acest singur fapt, această evidenţă bătătoare la ochi ar trebui să puie pe gânduri, dacă nu să-i desarmeze, pe apostolii interesaţi ai discontinuităţii ...
  
  Limba
  O caracteristică tot atât de importantă a unui neam, ca şi comunitatea de sânge, este limba. La noi şi aceasta e opera ţăranului. ... Farmecul şi expresivitatea specifică le-a căpătat de la făuritorul ei originar, care a fost ţăranul. ... Până la Eminescu totuşi limba literară a mai avut destule şovăiri. Numai geniul eminescian a ştiut să integreze organic comoara limbii ţăranului în limba uzuală a tuturor. Prin Eminescu ţăranul a dăruit elementul cel mai necesar literaturii noastre: limba curată, bogată, mlădioasă, mereu nouă, cu posibilitatea de eternă înnoire, cu dinamism etern ... Colaborarea dintre Românul cel mai modest şi poetul cel mai mare a fixat linia generală a originalităţii literare româneşti.
  
  Religia
  Precum şi-a modelat limba, tot astfel a păstrat şi modelat ţăranul român, după chipul şi asemănarea lui, credinţa în Dumnezeu. Din bătrâne superstiţii, din rămăşiţe de credinţe străvechi transformate şi adaptate, din dogme şi precepte creştine, el şi-a alcătuit o religie specifică, un amalgam profund de creştinism şi păgânism. Religia aceasta, legea românească e unică pentru întreg neamul nostru pe deasupra tuturor controverselor teologice. În ea se rezumă concepţia de viaţă a ţăranului român, resemnarea şi încrederea lui în dreptatea divină.
  
  Frumosul
  Oricât ar părea de ciudat şi de trist, adaptarea la sărăcie, împreună cu toate consecinţele ei, a fost o necesitate vitală pentru poporul românesc. Altminteri n-ar fi putut îndura viaţa şi s-ar fi sfărâmat şi topit printre celelalte neamuri. Închizându-se în sărăcie ca într-o găoace indestructibilă, s-a singularizat şi a putut să-şi dezvolte însuşirile specifice, să-şi dobândească o fizionomie naţională deosebită. Viaţa săracă nu exclude bogăţia sufletească. Săracul e mai aproape de sufletul său decât bogatul şi are mai multă nevoie de frumosul care, transfigurând realitatea, devine izvor de speranţă şi de mângăiere. Folklorul nostru, în toate manifestările sale, e creaţie de popor sărac, ceea ce nu-l împiedică să fie mai valoros şi mai bogat decât al multor neamuri trăite în belşug.

teodor dume, vă recomand o nouă carte: Cântece din Alindoria, autor George Paşa

Semnal: "Cântece din Alindoria", la editura "Kart

La editura „Karta-Graphic” din Ploieşti, a apărut, de curând, volumul de versuri Cântece din Alindoria, autor George Paşa. Cartea are 100 de pagini, format A5, coperta şi desenele din interior (aparţinând ciclului „Ceaşca de cafea”) fiind realizate de doamna Dorina Popovici. Desenul de pe prima copertă are titlul „Insula de mâine”, iar cel de pe coperta a IV-a, „Dorul focului”.
Volumul este alcătuit din două cicluri poetice: „Ridicarea interdicţiei” şi „Din sfârşit, un reper al începutului”. Cele două părţi sunt încadrate de o poezie-prefaţă („Din Alindoria”) şi o poezie-postfaţă („Destin”). Sunt selectate poezii publicate în diverse reviste literare (între 2009-2013), dar şi texte inedite.

O piatră dulce

Orele, ţintuite în cuie de-argint.
Pedala uitării, apăsată până la refuz.
Printre zgomote, liniştea ca o pasăre a cerului,
oprită la izvor s-adoarmă clipa.

Din tot ce-ai avut,
nu ţi-a rămas decât un cercel de piatră
prin care îţi treci firul poveştilor.
Ştii că iarba are doar un cusur:
ia forma trupurilor noastre pieritoare,
apoi uită că am trecut pe acolo.

Dacă uitarea e legea pe care somnul
ne-o toarce din rotirea stelelor,
dacă spui „niciodată” când visezi totdeauna,
atunci există şi ore imposibile,
pe care le laşi să umble libere
printre elefanţii de lut,
atunci există o ceară din care se modelează
şi trupul nostru înaintea trecerii-n zgură.

Tu rămâi o piatră dulce
pe care amarul nu şi-a exersat melodia,
piatră lăsată în somnul de piatră.



Cântece din Alindoria / George Paşa -
Ploieşti, Karta-Graphic, 2013
ISBN 978-606-693-002-4

eu, între noapte şi zi, autor Teodor Dume

e multă linişte aici
(şi ce dacă veţi zice 
privindu-mă dinlăuntrul cerului)
nici noapte şi nici zi ci doar
o voce ce răzbate dincolo fereastra
sub care îmi încerc singura emoţie
ce mi-a mai rămas
cât despre ceilalţi oameni
habar nu am
privesc pe un geam aburit


când întorc privirea tăcerile
se transformă în frică
iau o îmbucătură de aer şi respir
rostesc Tatăl nostru dar
Dumnezeu pare să fie plecat

în jurul meu nimeni
ca şi când aş fi o perdea
între noapte şi zi...

teodor dume, vă recomand: în cel mai drag şi de temut ocean, autor gina zaharia

Gina Zaharia

În cel mai drag și de temut ocean

Când m-ai uitat, în zori, pe drumul serii,
Eu mi-am făcut din stele un palat
Și-am scris ceva cu ochii depărtării –
Ceva despre un crez întemnițat.

Printre genuni în fracuri de vioară,
Azi mi-ai întins un câmp de flori, minat,
Din loc în loc ascunzi câte-o comoară
Și-mi spui că ești un hoț nevinovat.

Îmi amintesc de zidul dintre ape
Care-a schimbat un relief bogat,
Câți temniceri n-au încercat să-l sape,
Câți mai trăiesc și câți s-au îngropat?!

Zadarnic ară plugurile-ntinse
Peste un veac tăcut și însetat,
Câmpiile cu maci sunt toate ninse,
Dar ce-ți spun eu? Tu încă n-ai aflat?

Vom fi doi lei în cușcă de mătase,
Două scântei pe clape de pian,
Doi condamnați de valurile arse
În cel mai drag și de temut ocean.

teodor dume, vă recomand: Carol al -II-lea despre ultimatumul dat de sovietici în iunie 1940

Aurel Sibiceanu

CAROL AL- II- LEA DESPRE ULTIMATUMUL DAT DE SOVIETICI ÎN IUNIE 1940.
PAGINĂ DE JURNAL:
Joi, 27 iunie 1940
"Consiliul [de Coroană] are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat. Toţi acei cari făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi din cei 26 prezenţi au fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu. Toţi ceilalţi, cu oareşicare nuanţe, au fost pentru acceptarea ultimatumului. (...)

Discuţii mai îndelungate au fost inutile. Deci, am încheiat Consiliul printr-o scurtă cuvântare, în care am spus că este ziua cea mai dureroasă a vieţii mele, această zi în care trebuiam să mă bucur că fiul meu şi-a trecut bacalaureatul. Că consider că se face o foarte mare greşeală de a ceda fără nici o rezistenţă aproape un sfert din ţară, dar mă văd copleşit de avizul marei majorităţi a acelora cărora le-am cerut sfatul. Am plecat fără a mai da mâna cu nimeni, adânc amărât şi convins că urmările celor hotărâte vor fi foarte rele pentru ţară, chiar dacă, cum crede Argetoianu, foarte în curând vom recăpăta ce am pierdut. A urmat depunerea jurământului lui Vaida şi Argetoianu. A rămas ca ei să facă nota de acceptare, căci, din nou, cei din Axă ne-au comunicat că nu vor răzbi aci şi că nu ne vor ajuta."

P.s. Documentul este autentic, inclusiv stenograma Consiliului de Coroană, care se află în copie în arhivele revistei Historia.

Teodor Dume, va recomand> anotimpul plecarilor, autor atila racz

Atila Racz

anotimpul plecărilor

o rog să coboare din cer prin
crăpăturile zidului
să-mi curgă prin
riduri înspre ochiul despicat

nu nu vom pierde pietrificarea
anotimpul plecărilor

trebuie să desăvârșim ritualul

alunecăm din rouă în brume printre ani
iar timpul răspusurilor ne lasă gustul amar
al neputicioșilor

cu gura flămândă mestecăm
urzicile crescute din înserare
printre melci ne întindem scuipatul
urmărindu-ne urma ce ne ajunge din urmă
o umbră roșie descărnătă de pe ose
dar îmi așez iubito fruntea în palmele
tale
mă strecor hoțeste sub păru-ți ruginind
îți iau chipul mi-l așez pe genunchi
te privesc prin orbite până-n iubire

îmi este frică mai adânc

hai să uităm cum poezia
se sfârșeste sub gleznele tale
nu nu mai
scriu decât despre mine
înjurând printre dinți
obrăznicia nopții prelungindu-și burta
pe ferestre în ochii visătorilor
peste femeia ce arde
privind cerul născând nori ceruiți

aprind cuvintele
și le așeza solemn peste goliciunea rostirii

iubito
doar hingherii și măturătorii iubesc străzile
trecerea poetului rănit de propria-i umbră

îmi amintesc chipul tău luminos casa albă
printre ciresii albi și
drumul alb și și
scările albe
fata ridicându-se în picioare chiar
sub inimă între coaste

*
astăzi
nu-ți spun
că sunt trist că
aș plânge peste această viață
peste această lume
în care doar visul credinciosului
nu ucide

Teodor Dume, vă propun> lucrări de Constanta ABALASEI-DONOSA

Constanta ABALASEI-DONOSA

Cercuri extinse  -  14.06.2013

 

VERONICA MICELE / acuarelă

Constanta ABALASEI-DONOSA

Cercuri extinse  -  14.06.2013

 

MIHAI EMINESCU / acuarelă

teodor dume: să râdem sau să ne scărpinăm în cap?

Viorel Boldis

MARŞ DE ADIO de Adrian Paunescu
(Colegilor mei MÂRLAMENTARI)

La muncă , derbedei , că trece anul
Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
P.... mamii voastre de nemernici.
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
Şi-apoi convingeţi-vă că e bine .

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
Şi i-aţi distrus averile şi steagul.
S-ajungem colonia de ocară
Care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi , prin complicităţi cu demoni aprigi,
Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,
Aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
Întoarceţi România-n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
V-aş desena cu acul, să vă sperii.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
Ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
S-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
Cum v-au putut părinţii voştri face?
Ce condimente le-au picat în spermă
De e trădarea voastră-atât de fermă?

Aţi pus nenorocita voastră labă
Pe-această tristă ţară Basarabă.
Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
S-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,
Supunere poporului spre-a-i cere.
Şi toată zbaterea a fost degeaba
Că-n nas mai marii v-au închis taraba.
Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
Actori într-o politică obscenă.

Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,
Ia cereţi-vă puţintel, afară.
Decât să vă trimită ţara noastră,
Mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
Şi nu albanizaţi această ţară.

Băgaţi viteză, că vă trece anul
Şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
Decât lozinca lui Fănuş cel mare:
Nenorociţilor, se rupe şnurul,
"La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !"

teodor dume: ironie sau incultură? câte ceva şi despre BAC (lucian mândruţă)

Lucian Mindruta

Eu zic sa dam usor la BAC.

Sa ia toata lumea note mari. Sa nu mai sufere aiurea copiii care nu invata. Sa nu mai laudam atata efortul si mintea. Sa nu mai discriminam tinerii in functie de cat inteleg, de cat pot invata, de cat pot pricepe. Si sa ne pregatim pentru un viitor luminos in care protectia sociala si egalitatea de sanse ne vor aduce urmatoarele:

Doctori care confunda ficatul cu plamanul.

Constructori care toarna fundatia pe acoperis.

Chimisti care arunca in aer fabrica, avocati care isi baga clientii la puscarie, profesori care scot pe banda rulanta inca o generatie de inculti cu ifose, de prosti cu pretentii, de idioti cu asteptari si tupeu.

Si pentru toate astea, la final, sa multumim oamenilor politici. Care, in loc de bani de sosele sau scaderi de taxe in economie, n-au alta bucurie pentru mitocanii de i-au votat decat sa le treaca clasa progeniturilor.

Bravo, Romanie! Ce-ti trebuie tie sa afli cat te duce mintea?

Nu mai bine stabilesti prin lege ca esti desteapta?

****

Lucian Mindruta

acum 2 ore

Concurs cu premii. Raspundeti la urmatoarele intrebari:

100 de grame de margarina contin mai putine grasimi decat 100 de grame de:

a. sarmale
b. mici
c. carnati
d. unt
e. bullshit de la televizor.

Daca ati raspuns cu punctul a. si pana la e., felicitari! Ati castigat dreptul de a gandi cu propriul creier si de asemenea, de a participa la urmatoarea mea campanie "Afara cu drobul din scoli", care se va desfasura, strategic, la Pastele Cailor.

Teodor Dume: esenţe 3

fără începuturi rostul cuvântului
se pierde la marginea lumii
unde infinitul e o rază
sub care se ascunde Dumnezeu
(teodor dume)

Teodor Dume: esenţe de suflet

ESENŢE DE SUFLET

nimic nu poate fi perfect
într-o lume mereu în mişcare

***

timpul dintre iubire şi om
se măsoară în fericirea celuilalt

***

gesturile sunt lucruri simple
fără de care nu ar exista iubirea

***

gelozia e un fel de ură împachetată frumos
sau o zbatere de fluture
prins între geamuri

(teodor dume)

teodor dume: Gigi Becali, scandal la tribunal: Dacă merg la puşcărie, tot neamul românesc merge în iad...

Aurel Sibiceanu

AICI S-A AJUNS...

http://www.ziare.com/becali/inchisoare/becali-scandal-la-tribunal-daca-merg-la-puscarie-tot-neamul-romanesc-merge-in-iad-1243300

Becali, scandal la tribunal: Daca merg la puscarie, tot neamul romanesc merge in iad

www.ziare.com

Omul de afaceri Gigi Becali a facut scandal in sala de judecata, joi, in cadrul sedintei in care s-a luat in discutie contopirea pedepselor finantatorului Stelei.

tablou fără ramă, autor Teodor Dume

pe lampa din odaia bunicii
văd amprentele tatălui meu
(plecat în iarna
în care hornurile au
îngheţat toate amintirile)
par nişte riduri uitate
în durerea facerii

mi-aş dori să mai rămân o noapte
doar o singură noapte în patul
în care am visat-o pe bunica
strigându-l pe Dumnezeu

dar nu mai e timp...

paşii mi s-au aliniat şi
merg îndărăt
cealaltă parte respiră
din sângele unui nenăscut
toate celelalte lucruri
se transformă în nimicuri

dar asta nu mai contează...

pe lampa din odaia bunicii
doarme un păianjen

teodor dume , vă recomand: ochii tăi roz, autor atila racz

Atila Racz

acum 14 ore lângă Dublin, Ireland

ochii tăi roz

am știut că-mi vei deschide durerea
intră
prin ușile deschise în noapte și
respirația ceasului mistuind clipe

ziua șiroiește prin perete nostalgic puțin sexy
într-o rochie albă
ca un pescăruș ori scrierile lui Cehov

pipăi pietrele cubice
tăietura din orizont sângerie
acolo desigur iarba întinerește iar greierii
înaltă strigătul muntelui umilit de plecarea
frunzelor în lume

sunt trist

te-am văzut îi ștergeai picioarele înalte cu părul
de purpură cu neputința de a lega noapte de noapte
povestea înghițitorului de cuvinte
iubirile lui

privesc linia trasă sub viață

încerc marea cu limba și-i înghit sarea
îmi pregătesc frânghia
de aici voi cădea îi tot spun dar ea nu mă crede
cuvintele se subțiază ca niste râme în ambalaj de catifea
înghit totul și tac doar cerul pocnește
și-ți mângâie cu limba albastră neliniștea de lumânare aprinsă

cerneala din degetele calde îți curge pe coapse
ehei poezie
toată iarna în care am aruncat cuvintele-n foc
și fluturii ce voiau cu toate aripele lumina

ce o să spunem

poate că nu mai are niciun rost niciun farmec
secolul acesta lipsit de căință
toate curg de la sine ca un hohot nebun
prin spărturile cerului cămașa lui Dumnezeu
alunecă pe umerii fecioarei Maria
cuvintele magice regretul credința au murit

aprind ce mai am prin odaie
înnoptăm goi și muscând din umbrele marilor poeți
tăifăsuind în veșnicie

IUBIREA CA JERTFĂ, autor Teodor Dume,

nici chiar moartea nu doare

mai tare decât dorinţa

de a iubi sau

a fi iubit

dar să nu uităm că şi iubirea

e o moarte lentă pe care Dumnezeu

o acceptă ca jertfă pentru oameni

Teodor Dume, cursuri organizate de Profi CTD

Începând cu 10 mai 2013, Teodor Dume este Director la Profi CTD Oradea
Având experienţă de peste 30 de ani în organizarea de cursuri, atât în vechiul regim( fiind directorul clubului Înfrăţirea, directorul clubului Sticla şi metodist principal la casa de cultură a sind. oradea) ,  cât şi după 1990,  fiind directorul gen. al sc Club Teo Dume (din mai 1990 şi până în mai 2013), firmă cu tradiţie în organizarea de cursuri avizate de  către Ministerul Învăţământului, se va continua organizarea de cursuri de către noua firmă Profi CTD Oradea, sub directa conducere  şi îndrumare a lui Teodor Dume.
Menţionăm că organizarea cursurilor se face în baza legii 31/ 1990 şi în baza statutului firmei Profi CTD, firmă înfiinţată în baza aceleaşi legi.

firma are ca obiective principale pentru perioada imediat următoare:
- organizarea de cursuri de pregătire, iniţiere şi tehnico aplicative pentru persoanele care doresc să se pregătească şi să se iniţieze în anumite specialităţi pentru a lucra în străinătate sau pentru a deschide mici afaceri privind libera iniţiativă, după cum urmează:
* ospătar- bucătar
* ospătar - barman
* măcelar
* croitorie
* contabilitate
* tîmplar, tapiţier,
* dulgher
* zidar- zugrav
* zidar-faianţar
* depanator rtv, ap. electrice, electronice şi de uz casnic
* electrician de întreţinere
* manichiură-pedichiură
* frizerie
* coafură
* cosmetică
*  îngrijitor bătrâni
* mecanic auto
* tinicvhigiu auto
* vopsitor auto
* etc.


ps:
la absolvirea cursurilor se eliberează certificate de absolvire cu antetul firmei organizatoare care certifică iniţierea în specialităţile menţionate
şi nu se substituie celor organizate de către instituţiile de stat sau private acreditate în baza legilor în   vigoare din Romania

menţionăm că:
seriile de curs vor începe numai dacă se întruneşte nr.corespunzător  de înscrieri pentru formarea unei grupe

Director,
Teodor Dume,

Teodor Dume, numit Director la Profi CTD Oradea

Începând cu 10 mai 2013, Teodor Dume este Director la Profi CTD Oradea
Având experienţă de peste 30 de ani în organizarea de cursuri, atât în vechiul regim( fiind directorul clubului Înfrăţirea, directorul clubului Sticla şi metodist principal la casa de cultură a sind. oradea) , cât şi după 1990, fiind directorul gen al sc Club Teo Dume (din mai 1990 şi până în mai 2013), firmă cu tradiţie în organizarea de cursuri avizate de  către Ministerul Învăţământului, se va continua organizarea de cursuri de către noua firmă Profi CTD Oradea, sub directa conducere a lui Teodor Dume

firma are ca obiective principale pentru perioada imediat următoare:
1.  - organizarea de cursuri de pregătire, iniţiere şi tehnico aplicative pentru persoanele care doresc să se pregătească şi să se iniţieze în anumite specialităţi pentru a lucra în străinătate sau pentru a deschide mici afaceri privind libera iniţiativă, după cum urmează:
* ospătar- bucătar
* ospătar - barman
* măcelar
* croitorie
* contabilitate
* tîmplar, tapiţier,
* dulgher
* zidar- zugrav
* zidar-faianţar
* depanator rtv, ap. electrice, electronice şi de uz casnic
* electrician de întreţinere
* manichiură-pedichiură
* frizerie
* coafură
* cosmetică
*  îngrijitor bătrâni
* mecanic auto
* tinichigiu auto
* vopsitor auto
* etc.


ps:
la absolvirea cursurilor se eliberează certificate de absolvire cu antetul firmei organizatoare care certifică iniţierea în specialităţile menţionate
şi nu se substituie celor organizate de către instituţiile de stat sau private acreditate în baza legilor în   vigoare din Romania

menţionăm că:
absolvenţii se bucură de toate drepturile de a se iniţia şi pregăti în vederea desfăşurării unor munci în străinătate sau în sectorul  privat privind libera iniţiativă.

2.  -Cafe bar şi alte activităţi de servire a băuturilor alcoolice
     - jocuri mecanice şi de noroc în colaborare cu o firmă autorizată şi licenţiată

Punctul de lucru autorizat:
Oradea,
str. Louis Pasteur nr.41

3.  ABC, desfacerea de produse alimentare şi nealimentare prin punctul de lucru autorizat
Oradea,
str. Republicii nr. 75

ps.
unităţile de la pctul 2 şi 3 şi-au încetat activitatea datorită nerentabilităţii.

vă mulţumim de pe acum că ne-aţi ales pe noi.


Director,
Teodor Dume,

teodor dume: tată, lasă-mă să-mi construiesc pe lacrima ta o altă viaţă

uneori sunt un plimbăreţ printre amintiri
porţionez durerea şi o pun
în straturi mici de timp
şi asta pentru că
ne stingem unul într-altul
ca doi îndrăgostiţi
alteori ies din mine şi
mă dedic indiferenţei
de parcă aş fi singurul care
acceptă cu atâta uşurinţă moartea
să se scurgă ca o smoală printre pietre

şi e atâta noapte încât
îmi acoperă aşternutul
în care aştept de o vreme
haotic îmi pipăie coapsele
cu mâinile caut înţelesuri nerostite
tresar ca un strigăt şi regret clipa
în care nu am putut vorbi cu tata

ploua şi era frig...

ideea e că acea taină
îmi sufocă întrebarea
cine sunt şi unde mă duc...

ştiu că nu a mai fost vreme nici
să aprind lumânarea de care încă
mai atârna o umbră
dar lasă-mă tată să-mi scriu tăcerea aici
să construiesc pe lacrima ta o altă viaţă

Teodor Dume, vă recomand o nouă carte: IOAN BARB - MEDITÂND ÎNCHIS ÎN OCHIUL CICLOPULUI

“Ioan Barb e un poet care s-a hărnicit brusc: cîte două volume în 2010 și 2011, după ce primul i-a ieșit hăt în 1998, nu-i semn de sărăcie în sertar și-n inspirație. Din contră. Ar putea fi, însă, semn de artizanat, de formulă care se reproduce. Iar formula lui Ioan Barb se și reproduce, firește; dar nu ca producție de atelier, ci doar ca metamorfoză inventivă a unei unități lirice în care se topesc ironia și tandrețea, tăietura brutală cu atingerea gingașă și o nonșalanță provocatoare cu nostalgiile iluminării. Ioan Barb pornește mai de fiecare dată de la acel memento al realului impus ca prag de Camil Petrescu și se lasă dus apoi de un trend parabolic al imaginarului. Pe liniile mai active ale acestuia ajunge ba la o poezie cu priză directă la concretul cotidian (sau anamnetic), ba la o poezie ce se pierde în ritualuri de iluminare, ba – mai adesea - la o țesătură de stări păzite de ironie să nu dea în confesiuni sentimentale. E un imaginar cu tupeu, uneori cinic, alteori simpatic, pe care Ioan Barb îl încurajează la îndrăzneli împinse pînă-n marginea suprarealismului (dar nu mai încolo). Tocmai acest tupeu al inventivității îl ferește de repetivitate” (Al. Cistelecan).

  | 

teodor dume, vă recomand: Dumnezeu în paharul cu votcă, autor ioan barb

 Ioan Barb

acum 18 ore · 

• Dumnezeul din paharul cu votcă
  
  Nu ştiu exact care este prima mea amintire cu tata, dar un lucru este sigur: nu mi-l pot aminti decât cu ţigara "Mărăşeşti" în colţul gurii şi cu paharul de băutură în faţă. Mă ducea cu el, încă de mic, pe la toate sindrofiile, mă urca pe bicicleta "Carpaţi" de culoare albastră; încălicam scăunelul din lemn în formă de inimă, special construit pentru mine, şi plecam pe la prietenii săi. Întotdeauna începeau cu o partidă de cărţi, jucau şaizeci şi şase şi licitaţie, dar acesta mi se părea doar pretextul pentru a scăpa de neveste şi de a se apuca de băut. Cheful se dezlănţuia şi ţinea toată noaptea. Masa se umplea cu sticle de băutură: cumpărau spirt, un fel de alcool ieftin din cartofi şi care era foarte tare. De aceea îl lungeau cu ceai din zahăr ars, încât dintr-un litru de spirt ieşeau trei. Preparau amestecul într-o găleată smălţuită şi o puneau în mijlocul mesei. Beau cu o cană din aluminiu până se lăsa întunericul.
  Mama mergea pe urmele noastre şi mă recupera târziu în noapte. Tata nu se dădea dus acasă nici mort. Îl auzeam cum trântea poarta spre dimineaţă: păşea bâjbâind şi vorbind singur, scrâşnea din dinţi şi după ce nimerea uşa de la tindă cădea pe vatra de pământ. Adormea întotdeauna în spaţiul de la uşă şi până la pat pe locul în care cădea prima dată. Nu-l trezeam niciodată deoarece atunci ar fi ieşit scandal mare. Mamei i se făcea milă şi arunca un ţol pe el. Îi îndesa uşor o pernă sub cap. Când se trezea era mut. Nu vorbea cu nimeni şi după ce se spăla şi îşi schimba hainele dispărea în tăcere pe stadă şi o lua de la început. Tata spunea oricui îl întâlnea că a intrat în topuri. Beţia continua cam o săptămână întreagă. În tot acest timp nu se ducea la fabrică chiar dacă ar fi venit directorul general în persoană după el. După ultima zi de băutură îi era rău şi făcea o pauză care ţinea două zile, timp în care zăcea pur şi simplu şi era total absent din viaţa familiei. A treia zi însă pleca spăşit la fabrică. Urmau două săptămâni în care era cel mai ursuz om din lume. Ştiam că mergea la serviciu doar pentru a nu-i desface contractul de muncă deoarece îi era frică să nu-l trimită la închisoare ca pe un boschetar.
  Uneori, când nu băuse destul şi era doar întărâtat, se întorcea acasă pe la miezul nopţii şi se îmbrăca într-o salopetă verde de furnalist şi ne spunea în taină, cu glas şoptit, că este legionar şi în noaptea aceea regimul communist, cu Ceauşescu în frunte, va cădea şi că ei vor lua puterea. Nu înţelegeam prea bine cine sunt ei, adică tovarăşii tatălui meu. La lipsa noastră de reacţie se înverşuna, ridica tonul şi ieşea în curte strigând "jos comunismul!". Îngheţam toţi. Pentru că déjà ştiam că în micul orăşel de provincie şi pereţii au ochi şi urechi. “Comisarul Negru”, spaima tuturor gospodarilor locali putea să fie oriunde la ora aceea din noapte. Acesta era locotenent major de miliţie şi îşi căpătase porecla, nu doar din pricina pielii sale tuciurii ci şi din cauză că vedea în orice i se părea ieşit din comun o conspiraţie. Se strecura întotdeauna ca o umbră şi îl aflai acolo unde nu te aşteptai niciodată. Bântuia ca un strigoi şi dacă punea ochii pe tine nu scăpai fără invitaţie la sediul poliţiei şi fără dosar penal. Avea ochii la fel de întunecaţi ca faţa şi îi plăcea să se laude că avea fler şi suficientă experienţă să distingă între cetăţenii corecţi pe adevăraţii duşmani de clasă.
  Alergam şi ne luptam să-l aducem pe tata în casă. Ne lovea cu braţele şi ne cerea să-l lăsăm că dacă nu face moarte de om. Până la urmă îl imploram, plângând, să tacă şi se întorcea în casă. Dacă se liniştea vorbea singur toată noaptea. Dădea ordine militare în somn, executa, răspundea la comenzi şi intra în luptă. Eram uimit, încă de când eram mic, de ura lui faţă de regimul de la putere.
  Tot de atunci mă familiarizasem cu denumirea băuturilor şi a ţigărilor. Cea mai populară băutură era un fel de rachiu slab, făcut din grâu, i se spunea "Rachiu alb". Avea vreo douăzeci şi cinci de grade. Trebuia să bei doi litrii ca să te ameţeşti. "Rachiul superior" era puţin mai tare şi mai aspru la gust. Dar când te îmbătai de rachiu superior îţi pierdeai lesne echilibrul şi ştiam că atunci când se întorcea cu faţa însângerată şi plină de răni tata s-a cinstit cu rachiu superior. Nu ştiu din ce era făcută această băutură care în opinia tatăţui meu era doar soluţia de avarie, când portofelul îi era aproape gol. Apoi venea la rând votca. Cea românească aducea la gust cu rachiul superior, era ambalată în sticle de un kilogram şi purta o etichetă albastră. Aceasta era varianta de pre avarie, sau varianta pentru buzunarul slăbit după potopul din ziua chenzinei. Dar adevărata votcă era cea rusescă sau cea poloneză. Votca Zitnaia era ambalată într-o sticlă atractivă de o jumate de litru şi avea aplicată o etichetă sângerie cu chenar auriu, iar în interiorul său plutea un pai de plastic, de unde venea şi denumirea popular de votcă - cu pai. Avea un gust angelic, o culoare de cristal şi după beţie nu cerea să fie stinsă cu apă din belşug. Dar şi preţul era pe măsura calităţii sale şi dintr-o chenzină de pălmaş nu putea-i să te îmbeţi cu această delicatesă decât o singură dată la două luni. Votca Wyborova era o băutură făcută pentru desfătarea zeilor, spunea tata. Sticla avea o etichetă bleu aurie cu un tablou ce închipuia o corabie cu pânze cu gust de tămâie şi cu o putere din altă dimensiune care te făcea să te simţi ca un matelot navigând pe Styx, spre infern. Când se antrena cu acest tip de votcă tata devenea foarte agresiv. Ajungea acasă scrâşnind din dinţi şi atunci ştiam că a navigat în mările întunecate, cum recunoştea singur a doua zi. Mama trebuia să stea departe de el deoarece era ziua ei neagră, în care tata îşi aducea aminte de toată partea întunecată a poveştii lor de iubire. Dacă nu eram atenţi se lăsa cu geamuri sparte şi cu scaune făcute ţăndări.
  În acestă zi, sau mai bine spus noapte, mergeam întotdeauna la nănaşul Romoluţ, care era vecin. Când ne vedea zâmbea înţelegător, ştia că tata este în draci şi la insistenţa noastră venea la noi. Când îl vedea tata se calma ca prin minune, îi cerea o mărăşească şi striga să-i aducem o oală de poşircă. Mama mai că nu ar fi dat curs acestei solicitări dar nănaşul îi făcea semn să se supună. Poşirca era băutura casei pe care ai mei o făceau în fiecare toamnă, fie din merele culese din livadă şi amestecate cu prune, fie din resturile strugurilopr după tescuire. Era o băutură greţoasă şi slabă, de aceea o denumiseră poşircă. Cu toate acestea mama o ţinea sub cheie şi o folosea mai ales pentru lucrătorii care ne săpau grădina. Când se matolea de-a binelea cu poşircă, şi pentru că era ziua lui blestemată, tata devenea chiar dracul în persoană. Se pare că băutura acesta îl demoniza de-a dreptul. După ce pleca nănaşul Romoţuţ acasă începea spectacolul nostru. La început dansa şi chiuia încât ni se părea că ni se vor sparge timpanele, apoi îşi aducea aminte de copilăria sa chinuită şi atunci plângea cu sughiţuri. După care îşi amintea că Ceauşescu şi ai lui i-au luat pământul şi animalele. Atunci ieşea în curtea casei şi înjura cu patimă chemând în ajutor toţi sfinţii din cer. Avea un repertoriu considerabil. Săream să-l oprim dar nu se dădea dus cu una cu două. Ne ameninţa că va aduce pistolul de la grinda şurii, dar nu-l luam în seamă ştiind că tata nu are armă. Dar îi aminteam că pe înserat îl văzusem pe Comisarul Negru pe uliţă şi presupuneam că s-ar putea să-l fi turnat cineva să fi venit pentru el să-l aresteze. Îi explicam serios că pune în pericol chiar viaţa tovarăşilor săi de celulă. Se lăsa până la urmă convins să intre în casă. Mai cerea o tură de poşircă şi o bea în tăcere plângând. Aşteptam clipa când va intra de-a binele în depresia beţiei. Nu-mi permiteam să dorm de frică să nu-şi facă ceva. Mereu ne ameninţase că îşi va lua viaţa într-o zi şi ne îngrozea cu o astfel de hotărâre. De câteva ori alergasem după el noaptea prin grădini, înarmat cu un cuţit cu care îi tăiasem sfoara de care se agăţase de câte un pom. Lucra atunci cu necuratul, conchidea mama. O dată l-am găsit atârnat de cureaua de la pantaloni care era prinsă de cotarga din lemn în care ţineam porumbul. Era aproape mort când am reuşit să tai pielea veche a curelei cu secera ruginită pe care o găsisem în grabă sub streaşină. S-a potolit pentru o vreme. Intrase spaima în el. Povestea că l-a văzut pe cel rău în chip de om, împungând cu furca spre ochii săi. Asta se întâmpla primăvara, în vinerea paştilor, deoarece paştele au venit devreme în acel an.
  Pe la vremea cosei dintâi tata s-a apucat să taie iarba în ogradă. Fusese la fabricăp în schimbul de noapte şi nu dormise de loc. S-a pus pe la amiază să doarmă pe pământul reavăn, în brazda de iarbă. Adormise atât de profund încât n-a simţit când a început ploaia câinoasă de primpvară. Când l-am găsit era ud de-a binelea. A doua zi îşi pierduse vocea. Credeam că este doar o răguşeală şi îi va trece. Nu-mi închipuiam că nu va mai putea să vorbească niciodată. După o săptămână s-a dus la medic. Vestea a fost fulgerătoare. Cancer pulmonar. Tata era tânăr, nu împlinise încă cincizeci şi şase de ani. A stat două luni în spital la oncologie. Când s-a întors era mai să nu-l recunoaştem. Avea faţa pământie şi era numai piele şi os. Când a intrat pe poartă sprijinit într-un baston din lemn aş fi vrut să fie doar un vis. Dar era o realitate dureroasă. Noaptea tata tuşea întruna. Cînd deschideam uşa la cameră îi zăream ochii întunecaţi pironiţi în tavan. Încă mai licărea în ei o speranţă de viaţă. Cu câteva zile înainte de muri de abia se mai ridica din pat pentru nevoi. Nu puteam să-l mai privesc în ochi. Venise toamna, mai tristă ca niciodată. Se zvonea că erau mari tulburări sociale pe la Timişoara. Dar eram cu totul absent. Ca şi ceilalţi din casă. Aproape că nu schimbam nici un cuvânt între noi.
  În ziua când a împlinit cincizeci şi şase de ani a venit preotul, a făcut o slujbă şi a vrut să-l spovedească pe tata, dar el era aproape absent. A venit să-l vadă şi un prieten şi i-a scris să se ducă să cumpere o sticlă de votcă. Şi-a pus un pahar dar nu s-a atins de el. Îl privea fascinat, ca şi când i-ar fi vorbit din licoarea de cristal un duh, un dumnezeu necunoscut, străin, absent. Nu ştiu câte ore a stat aşa, în faţa paharului, neclintit. Până când s-a întunecat. Nu era lumină deoarece la acea oră din seară se lua timp de două ore curentul. Am aprins o lumânare şi am stârnit umbrele; le contemplam cum ieşeau din sticla de votcă şi pluteau spre tavanul încăperii.