Când trece un om prin sufletul său (poem vechi din cartea PICĂTURA DE INFINIT-2010)
Toată noaptea m-am zbătut să adorm am vrut să mă rog dar ochii îmi erau cusuţi în pernă am scăpărat un chibrit pe pereţi au jucat umbrele mă simţeam ca într-o grotă prin care treceau apele pe sub munte apoi mi s-a părut că visez
Te-am văzut spre dimineaţă cuprins de tristeţe stăteai la marginea lacului mâna ta s-a întins peste mal strălucea şi noaptea s-a făcut albă
trestia s-a dat la o parte ca o pleoapă de pe un ochi umed deschis atunci lumina Ta a picurat ca o lacrimă tăcerea se limpezise
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu