BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

28/09/2020

Teodor Dume, despre: Daniel Luca - un soft, o investiție pe termen lung

 

Teodor Dume

Daniel Luca – un soft, o investiție pe termen lung

          Aflându-mă într-un lan cu grâu îmi este foarte greu să vorbesc despre un spic sau un bob știind că în timp acel bob va lumina , cu candoarea și suplețea sa, întregul câmp. O voi face promițându-mi mie însumi  că nu îi voi știrbi din frumusețea înălțării.

          Iată-mă, așadar,  făcând o incizie, de loc ușoară, unui volum de versuri semnat de

Daniel Luca: Croitorul de noapte, Editura Inspirescu/2019.

          Puritatea și bunătatea omului  o spune sufletul, aș zice eu cunoscându-l prin vers pe Daniel Luca. Dincolo de dominantele  stării poetului Daniel Luca  găsesc prospețimea vie  revigorantă a frumuseții din cuvânt ca expresie a aceea ce a fost și, evident, a aceea ce este. Citind și recitind cartea de poezii, Croitorul de noapte, semnată de Daniel Luca , prospețimea stărilor ne invită și ne reîntoarce la fila de început a sufletului  acestui poet care nu experimentează, ci vine apăsat și pregătit pentru a surprinde  realitatea fără nicio cosmetizare.  Autorul ne oferă firimituri din el , pregătindu-se, în acest fel,  pentru o confruntare cu noi și cu realitățile altora

         Limbajul simplu derivă din simțămintele interioare care construiesc, în final, complexitatea. O complexitate a trăirilor care, pe a locuri, trebuie descifrată din interior spre exterior și invers. Straniu de simplu, dar spectaculos, autorul  vine și ne oferă imaginea sufletului său. Da, iată autenticul care  realizează conexiunea  dintre stări: ”Nu  credeam /că e atât de periculos /să fii drogat cu iubire /până nu m-am trezit de unul singur /păzind un cactus  în mijlocul deșertului” (Drog/pag.49), sau: “în palme / îmi cresc /linii știute de fluturi”, ( Aripi/pag.5)

        Tenta pe care autorul o dă întregului  ne creează imagini cu efecte nebănuite , dar ne și dă posibilitatea  de a le interpreta individual în funcție de modul în care au fost plasate, fie un întreg, fie secvență cu secvență. Facilitțile create pentru a putea intra în stările poetului  sunt multiple și depind de abilitățile acelora  care încearcă  să le recepteze. Construcția textelor este una simplă, definitorie pentru formele de propagare a frumuseții  sufletului. Daniel Luca în multe dintre  scrierile sale încearcă, dar și reușește, să aducă îmbunătățiri (a nu se înțelege cosmetizare) stărilor  folosind, în exprimare,  latura aforistică , destinată în principiu esenței. O latură de loc străină autorului.

         Așadar, scriitura lui Daniel Luca nu este, și nici nu poate fi, o întâmplare sau un exercițiu , ci mai degrabă  este o explorare  menită să descopere  și să redesopere  minunea dumnezeiască  din interiorul creației lui Dumnezeu. Unii ar putea spune că Daniel Luca este, sau poate fi, predispus la riscuri seismice”  sau mai bine zis depășirea unui perimetru seismic, într-un anumit loc și într-o perioadă de timp conturbând și diluând, în acest fel, esența lucrurilor. Adevărat, dar numai până la un punct. Din unghiul său de vedere poetul . așezat confortabil,  chiar păe muchia unui obiect ascuțit, poate mima o luptă ofeensivă  cu sinele. El nu este, și nici nu poate fi, o pradă a lucrurilor inchipuite.  Preventiv, totuși, își păstrează îndrăzneala  de a-și construi  o redută, în cazul unei stări de urgență, pe care o va folosi, sau nu, atunci când scenariul de apărare  devine o traumă. Tot ceea ce poate fi plauzibil , în această apărare,  vine tot din interiorul cuvântului. Adică din poezie: „de ce nu mă leg de licuricii de pe bolta lunii /de gânguritul soarelui  la amiază /de ce nu îmbib cu parfumul petalelor /foaia de hârtie pe care aștern versuri /să gâdile  nările oricui /de ce nu elucubrez despre dragoste suferință viață moarte /pe pagini întregi ci doar cu pipeta /de ce nu-mi pun sufletul pe tavă mură-n gură  poetofagilor  /ajuns în stradă /zgâindu-se la mine /vreau să dorm i-am zis să mă odihnesc /mă așteaptă răsăritul(Eul poetic meditativ, pag.54).

         Constat deci că nu este o luptă inegală, nici cu sinele, nici cu timpul și nici cu Dumnezeu. Așadar, Daniel Luca nu este un poet care tranzitează stările folosind cuvântul , ci este un alt tip de poet  care își pune la bătaie întregul fond al existenței. Uneori, în mod obsesiv, comunică  și nu întâmplător, cu toate formele și elementele ființei. E de fapt un fel de soft care furnizează din interior toate elementele de bază care prin asociere scanează și citește viața fără a deprima sufletul într-un fel sau altul.

         Daniel Luca nu scrie în stil diferit  față de alții. Daniel Luca respiră, vede și își trăiește stările diferit. Adică simplu și firesc!.” Ivit /din rătăcire /și vise /mă întrupez /într-un fir /de nisip” (întrupare, pag.62), oriFur timp /sunt prins /și închis /în clepsidră (Hoț, pag.63).

        Scriitura lui Daniel Luca este vie, picmentată ici-colo ca un zâmbet atârnat de colțul gurii care te face să tresari și să-ți demonstrezi ție însuși  că exiști.

Și ce poate fi mai elocvent decât un autodenunț!.Mă trezesc / în mireasma brațelor tale  /înflorite în jurul gâtului meu (…)(Albine, pag.55), ori această explozie:”M-ai găsit /fără să mă cauți /fără să mă ascund /m-ai prins nepregătit /ai năvălit peste mine / altfel de urlet /taifun / dezmebrându-mă în celule(Taifun, pag. 48)

(Teodor Dume, membru U.S.E)

11/08/2020

Teodor Dume, carte: Dumnezeu tăcut ca o lacrimă

https://www.poezie.ro/index.php/press/14148929/Teodor_Dume,_carte:_Dumnezeu_t%C4%83cut_ca_o_lacrim%C4%83
Editura Pim/ Iași, 2020

Autor: Teodor Dume
Tehnoredactare: Mioara Băluță
Coperta: Mioara Băluță
Cartea cuprinde 151 de pagini alb - negru
Format 13/20,6

„Unul dintre poeții adevărați și profunzi din
peisajul liric românesc de azi este Teodor Dume.(...)
Teodor Dume și-a construit cu migală, cu o
știință a fiziologiei poemului și o formulă originală un
univers liric inconfundabil. El impune în poezia
ultimilor decenii o mitologie proprie, fiind unul dintre
cei mai profunzi poeți de azi.(...) Pentru mine, cel care
pledez pentru menținerea poeziei române în metafizic
și nu în joculețe lirice exterioare, descoperirea lui
Teodor Dume e o bucurie, iar lectura acestei cărți, o
sărbătoare. Pentru că, poet al profunzimilor, al
spectacolului ființial, poetul în discuție este
constructorul unui univers liric magnetic, original.”

(Daniel Corbu,în cartea de critică: Escale în Panteon de la Dosoftei la Vișniec, Ed.Princeps Multimedia/2019)



Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineața când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul:
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul

11/07/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Petruţa Niţă: memorialul zborului

revista EXTEMPORAL LIRIC: Petruţa Niţă: memorialul zborului: voi colinda până la a 12-a poartă peste munţii cei mai înalţi voi certifica memoria zborului așteptând ca pielea mea să treacă de...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II)

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II): Laurențiu Ulici despre primul volum:  „Visul în lucru ” *  Risipite într-o masă de locuri comune debitate stângaci, inexpresiv, cu t...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II)

revista EXTEMPORAL LIRIC: Pe urmele poetului Nicolae Silade(II): Laurențiu Ulici despre primul volum:  „Visul în lucru ” *  Risipite într-o masă de locuri comune debitate stângaci, inexpresiv, cu t...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Domşa Lucian: Aneta

revista EXTEMPORAL LIRIC: Domşa Lucian: Aneta:  (episod 51, complet) Vestea morții lui Toader Canciu s-a răspândit repede-n tot satul, mai ales că au început să bată cl...

28/06/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: NR: 11 - 12(26) 2020: ISSN: 2668 - 5620

revista EXTEMPORAL LIRIC: NR: 11 - 12(26) 2020: ISSN: 2668 - 5620: Vă dorim lectură plăcută! Redacția: Teodor Dume, redactor-șef Mioara Băluță, redactor Veronica P.Lerner, redactor onorific I...

faceți clik pe acest link.

NUMERE REVISTA EXTEMPORAL LIRIC

  • Nr: 1-2 (17) 2020
  • NR: 12 - 13/2019
  • NR:11-12(26) 2020
  • NR:3-4 (19) 2020
  • NR:9-10(24) 2020
  • NR. 4/2019
  • Nr.1-2 (17 ) 2020 POEZIE
  • NR.1/2019
  • Nr.10-11/2019
  • NR.2/2019
  • nr.3/2019
  • Nr.5-6(21) 2020
  • NR.5/2019
  • NR.6/2019
  • NR.7-8(22)2020
  • NR.7/2019
  • NR.8-9/2019
  • ***
  • ÎN ACEST NUMĂR,:.(Ordinea este aleatorie)
  • Gheorghe Grigurcu, Nicolae Silade, Daniel Corbu,Ionuț Caragea, Ionel Bota, Cristina Ștefan, Atila Racz, George Terziu, George Galetaru, Teodor Dume, Bădescu Alexia, Cadar Katalin, Nache Mamier Angela, Carmen - Maria Mecu, Ottilia Ardeleanu, Savu Popa, Dumitri Ichim, Emil - Iulian Sude, Ramona Muler, Adrian Munteanu, Ella Poenaru, Silvia Bodea Sălăgean, Petruța Niță, Tei g., Viorel Birtu Piraianu, ionuțTtiberiu Bălan, Gabriela ana Balan, Sebastian Lupu, Firoiu Cristina Maria, Valentin tufan, Nicu Gavrilovici, Eugenia Bucur, Rodica Cernea, Maria Podari, Dani anton, Pasat Carmen, (ION LAZAR da COZA), Vasilica Grigoraș, Spiridomșa Cel Bun, Dragnea Gabriel, Dan Cașuneanu, Alexandru Eusebiu Ciobanu, Getuța Corbu, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Elena Volcinschi, Domșa Lucian, Marin rada, Vasile Culidiuc, Dogaru Adi, Vasile ionac, Alin Claudiu Baciu, Nelu Talabă, Vasile Bele, Djamal Mahmoud, Vlad Anghelescu, Gabriela Maria Ionescu, Gina Zaharia, Marian Florentin Ursu, Maria Vasilescu, Violetta Petre, Gabriel Stănciulescu, Frențescu Ioana, Radu Andrei Popa, Eduard Bucium, Ilica Pavel, Nelu Cazan, Maria Ileana Tănase, Nicoleta Giurgi(Pov21)Victoria Guțu, Țene Ionuț, Olga Alexandru Diaconu, Alexandru Berceanu, Dorina Neculce O., Reznic Cristian, Rodica Flore, etc...
    Vă așteptăm cu noi texte de calitate!. Mulțumiri!
    Teodor Dume, redactor-șef,

18/06/2020

Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză

Ionel BOTA

Resuscitări, supraviețuiri, autenticism.
Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză
Numai în literatură, spune critica, deconstrucția e pozitivă, eul creator/creativ fiind cel ce sancționează, după ce negociază, ipostaze ale deciziilor neașteptate privind de-compoziția imaginarului. Dar de-construcția pozitivă e la ea acasă în mai toate literaturile lumii contemporane iar temele provocărilor poeziei – la cele en vogue, ca să zicem așa, mai alăturăm reducțiile edificării, ambiționarea indistincției, consacrarea afecțiunii ușor intimizante ca maximă vizibilitate într-un discurs contrabalansat de utopia agonică – plusează en abyme experimentul ordinii vernaculare. Eul liric e tot mai reticent tentaculelor melancoliei, însuși demersul sugerând o permanentă așteptare. Așadar, obsesia poemului vizionar e peste tot arcana autenticismului sever.
La noi, unde „stratigrafierea” promoțiilor post 90 a îngăduit adeseori afirmarea adolescenței punk, vârstnicii nu dau semne de oboseală, ei sunt activi, jucând și la două capete: fanfaronadă grațios-abrazivă ori ecranare oniric-grotescă a stării de poezie. Un poet atent la propriile subtilități, ca o instanță cerebrală, cu un ritm specific în aparițiile editoriale, este Teodor Dume. Ciudat, oricât am crede că survine la un moment dat clacarea și deriva, cărțile sale, care apar la intervale scurte de timp, sunt fiecare în sine mostre de strategie particulară/particularizată. Fiecare din aceste volume devenind jaloane în sine ale unei ascensiuni valorice care, oricât ne-ar contrazice destui chiar acum, trebuie luată în seamă dacă vrem să știm cu adevărat ce se mai întâmplă la ora actuală cu poezia românească.
Iată, de pildă, Moartea din vis (Iași, Editura PIM, 2020, 154 p.), e o carte iscată din acest autenticism obsedant. Dar cartea aceasta este, cum s-ar zice, grea de poezie. Încărcătura lirică indică o experiență matură, ecranarea imaginarului având ca fundamente un onirism evanescent („dincolo de orice tăcere/e-ntuneric și nici un cer/umbrele adorm într-un fel anume/ca și când/nu ar fi existat atingeri//aciuit în primul anotimp/după naștere/îmi desfac singurătățile în șuvițe lungi//pe palmele mele goale au mai rîmas/doar urme de fluturi”) dar și candoare de ingenuu mai mereu aflat în priza convertirilor. Partitura ține, e drept, de cotidian, de evenimențialul sincopat, dar unitatea de măsură e, totuși, metafora. Dinamicile discursului liric perspectivează, mai degrabă, o adâncire în sine, ființa supraviețuiește visând, scriind, imaginând, scenariile, uneori decerebrate, țintind distopic ritmările intemperantului psihedelic. Febricitatea sintaxei lirice nu complică nici codul, nici mimata depersonalizare. Jocurile eului – un eu opresiv, totuși, față cu o lume dementă - amestecă, desigur compensativ, planurile simplității fade, edificate din registrul discursului, orchestrează un suprarealism pliat pe inițiala fanteziei, condiționată și ea de starea personajului: „în fiecare duminică/la biserica albastră/slujba începe la nouă fix//Dumnezeu mereu pare grăbit//îmi șterg ochelarii/iau biblia și plec//între două rugăciuni/cineva îmi spune că Dumnezeu/trăiește prin noi//deși nu s-ar fi cuvenit/să vorbesc despre asemenea lucruri/i-am răspuns//dacă eu sunt poarta spre cer/și Dumnezeu este calea/atunci copilul meu va fi/consistența trupului sau/șoapta morții trupului meu?/o bucată de liniște oprită între noi/scurta dangătul clopotului//poate din pricina asta încercând/să-mi descâlcesc nodurile din viață/am tăcut...” (Poarta spre cer, p. 115-116).
E multă coerență în delirantul dualism realitate-visare. Un continuum constitutiv e supus destul de brutal imprevizibilului, dar nici un element nu e dislocat violent din alcătuirea întregului, nici o „rătăcire” nu consemnează inadvertențe ale eului liric. Melancoliile sunt incinerate prin enunțare, practic (,azi-noapte mi-am dus iubita acasă/o să locuim în acest anotimp/pentru o vreme și/în aceeași casă/o să dormim în același pat/din când în când/tăcuți ca păianjenul din colț/o să facem dragoste și copii/ne vom îmbrățișa tristețile ne/vom mângâia în gol/vom număra pe degete orele/rămase neatinse/cineva ne va ademeni prin semne/va fi singura noastră noapte în care/nu ne vom striga pe nume//privesc din mijlocul emoției/și tac//oare ce nume să-i dau/singurătății mele...”), nici o dulcegărie nu sabotează ritmările figurativului lăuntric. Uneori, funambulescul, și el bine mimat, pare să fie nimic altceva decât refuzul salvării artificiale a ființei, emblema spiritualului se redistribuie în ciudate stigmate, realitatea imaginară inducând sensibilitate exorbitantă deschiderilor vizionarului.
Nu este scutită poezia aceasta de o tensionare gripată, convulsivă. Dintr-un cadru în alt cadru, poemul are un traiect in crescendo, lumea/realul trece prin stări de estompare, volatilizare, contorsiuni ale imaginarului dau un statut de ambiguizări peremptorii plonjeurilor eului în universuri meta-lirice. Antinomii diafan-lugubru întâlnești la tot pasul și ele fac parte din zestrea stilistic-estetică a liricii lui Teodor Dume. Histrionismul discursiv explodează, însă, în fluidizările stilisticii („nici chiar moartea nu doare/mai tare decât dorința/de a iubi sau/a fi iubit”), furia existențială determină dislocări semantice. Intarsii fictivizante impun o energie discursivă edificiului liric (dar și edificărilor poematice), șarjele eului denotând curaj imaginativ, asta pentru că și solemnizările tonului de fond (uneori și grotescul incumbă formal suprarelismul) duc în desuetudine doar harnașamentul, nu și vocea (eului, da) verificabilă. E ca și cum ai trăi vremuri fantastice, deopotrivă cu autorul. Numai că vremurile sunt cum sunt (adică tare urâte), iar a căuta dinadins reabilitări și destrămarea stranietății prin versuri altminteri abile, subtile, frumoase, înseamnă șefuirea unora din fațetele lui Ianus. Or, decadentismul poeziei lui Teodor Dume constă tocmai în a dezvălui „putrefacția” melancoliei, instinctul libertății provizorii e augmentat de un fior mistic, ontogenetic, mocnind emoțional, trezind din criză somatică energii paradoxale:
În creuzetul descifrărilor sentimentale, eul liric inovează direct în barochismul texturii poemului. Interogativul cedează bifurcațiilor sofianiste, același eu devine alteori extrem de recluziv. Să mai spunem că supraviețuirile se transformă în recuperări și procedura introspecției fascinației elimină riscul „agresiunilor” calofile, trecutul și uitarea impusă au asemănări cu proiecția abandonului tragic. Fragile, vulnerabile, sunt evaluările de miracol palpitant-hipnotice („dâra de nisip din trupul meu/atinge pământul/printre/măruntaiele lui/cerul/deschide o rugă”), de combinatoriu al realităților consensuale. Extincția și revenirea în ciclul primordialului inițiatic fac din cazurile multor poeme o reverie fără rezerve, cumva neverosimilă. Or, stările afective, cred eu acum,cel puțin la lectura acestei cărți, întrețin și individualizează, aici, starea de poezie.
Altminteri, e o liniște absolută, o energie ascunsă, expurgată din tonalitatea anti-edulcorărilor. O poezie care se ferește, programatic, de a deveni peltea erotică, poeme care își află regenerarea în ele, în maximalismul „vegherii” faliilor din tectonica percutantă a reliefului metaforei. În pofida angrenajului vetust al realului, avem de unde alege, chiar dacă nu eul este impenitent, precum în poezia post-optzecistă de azi. Autorul e interesat doar de partizanatul poemului-poem. Poemul anulează, poate anula nenorocirile lumii, alungă îndoiala, resuscită mereu memoria primordialului, consacră vieții fulgurații lirice, redistribuie Lumii statusul de imprevizibil road stories: „am pus totul deoparte/somnul munca libertatea/ipocrizia și femeia//stau nemișcat și fac infuzie/cu aromă de cer//poate puțin dezamăgit/că n-am oprit un strop/de înțelepciune//cât să mai pot rămâne/printre oameni” (Omul din piatră, p. 80)
E și mult parfum de mister și inefabil fiindcă, nu-i așa, între Eu și Celălalt inegalabilul suspans tot poezie înseamnă. De aceea mai degrabă aș vorbi de capturarea melancoliei, de păstrarea ei în rezervă, deși explicitul nu e deloc operant, scrisul învinge memoria. Teodor Dume știe foarte bine că, semn al unei revelații, poemul caligrafiază mistuitor o realitate, alta decât realitatea calpă în care conviețuim, grav proiect de amneziere, de umilințe ale intelectualului. Poetul, rebel nelecuit, caută sensurile cele mai adânci, versul îngemănează nevoia plenitudinii lumii, emoțiile sinelui, întreține vâlvătăile interogativului. Marja lui pensiero debole poate remodela, prin poem, scenariul reificării.
Volumul acesta continuă ritualul unei poezii bune prin care Teodor Dume, ambiționând destul de des să iasă din mrejele genericului, izbutește de fiecare dată să facă demonstrația unui poet pur sânge. Ceea ce nu e de neglijat, dacă vrem să inventariem cu adevărat dinamicile poeziei noastre din ultimele trei decenii.

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele pr...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ionel Bota: Poezia lui Teodor Dume între temele pr...: Ionel BOTA Resuscitări, supraviețuiri, autenticism. Poezia lui Teodor Dume între temele primordialului și propria geneză Numai în ...

13/06/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gina Zaharia: cântec de culori

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gina Zaharia: cântec de culori: câți trandafiri n-am sădit cu mâinile tale câte privighetori n-au cântat în culori și câte scântei n-au venit să vadă cu...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Marian Florentin Ursu: Trandafir albastru

revista EXTEMPORAL LIRIC: Marian Florentin Ursu: Trandafir albastru: Îți plăcea să strecori Un trandafir albastru Printre trandafiri galbeni Nu mi se părea foarte potrivită alegerea E...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicu Gavrilovici: De-aș fi știut

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicu Gavrilovici: De-aș fi știut: De-aș fi știut că viața nu-i cătușă Ci doar brățară pusă-n jurul mâinii Nu asmuțeam asupra lunii câinii Dorințelor ce îm...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Cernea: clipa

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Cernea: clipa: Condamnată la naștere, clipa urlă în uterul timpului. În nud "îmbrăcată", întoarce clepsidra nevrând nisipul s...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cadar Katalin:***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cadar Katalin:***: știi... pietrele ce strălucesc pe inelele de la amanetul din colțul străzii cândva au fost stele căzătoare prinse în ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Flore‎ : fluture

revista EXTEMPORAL LIRIC: Rodica Flore‎ : fluture: Un fluture Pe lampă Rosie, gălbuie Obscură lumină Se joacă străină Fluturele dansează Se stinge lumina încet Te simt l...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Valentin Tufan‎ : stă să plouă...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Valentin Tufan‎ : stă să plouă...: stă să plouă… ca un strigăt înăbușit de satisfacție, ca o sorbire cu nesaț cerșită cu suflet de trupul urmelor de cretă, tra...

11/06/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Geo Galetaru: ***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Geo Galetaru: ***: Ce-am vrut să spun nu știu o stradă care vindecă totul un măr pe-o tipsie roșie am sărit peste râu peste stea a fost bine...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ramona Müller: sens ...către tine

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ramona Müller: sens ...către tine: S-a răsturnat numărului tăcut. Dispar în ridurile de chihlimbar, iar fluierul piciorului îmi cântă prin coapsele grafi...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu: ***

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu: ***: O dimineață cu vrăbii clevetitoare mi se desfășoară covor de iarbă până se face câmp. Din el răsar arbori mai mici mai m...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Savu Popa> Maialul

revista EXTEMPORAL LIRIC: Savu Popa> Maialul: (Fragment) . I - Înainte de apariția biciului de foc venit din cer, pădurile Ocnei răsunau de strigăte, chiuituri, cânt...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Emil-iulian Sude: din manuscrisul : "Paznic de noa...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Emil-iulian Sude: din manuscrisul : "Paznic de noa...: Ni s-a dat nouă un coleg în cârca noastră un pripas vede și notează el tot. despre noi ce se mai poate spune. colegul ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: George Terziu: Prietenilor

revista EXTEMPORAL LIRIC: George Terziu: Prietenilor: Mă numesc George Terziu Atât În fiecare zi mă leg cu sentimentele voastre de gât Cred că dacă vă dau bere o să fie mai bine Ca î...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cristina Ștefan: Culegătoreii de flori

revista EXTEMPORAL LIRIC: Cristina Ștefan: Culegătoreii de flori: *** când îmi imaginez veşnicia mă uit într-un pahar de trandafir câte începuturi câte margini şi mă recunosc în ridurile străbune dar ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Corbu: Condicele singurătății

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Corbu: Condicele singurătății: Tot admirând zeii altora am uitat propria mitologie. E noapte. Joc șah într-o cameră goală. Șah orb. Cu pioni căzuţi în primele rânduri ca ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicolae Silade: făuritor al frumosului din cuvânt

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nicolae Silade: făuritor al frumosului din cuvânt: declarație de dragoste pe proprie răspundere dintotdeauna mi-am dorit să scriu pentru totdeauna să surprind întotdeauna acel indescifra...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Ultima noapte cu tata

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Ultima noapte cu tata: nu am aflat niciodată de ce tata plângea în somn și de ce își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție noapte de noapte poate că ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gheorghe Grigurcu: poeme

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gheorghe Grigurcu: poeme: Un trandafir învață matematică Un trandafir învață matematică în zona-n care codrul iși explică umbrele iar noi privim spectacolul uimiți...

06/06/2020

Teodor Dume: teo, micul apaș


copil fiind
 îmi puneam pe cap o pălărie
 îmbrăcam o geacă din piele
de regulă pe cea a lui tata
 și țineam în mână un pistol  făcut
din creangă de soc
 mă ascundeam în spatele ușii  
și când apărea mama săream și...poc...poc...poc...
alteori din penele de rață căzute pe lângă cuibar
îmi făceam o coroniță și mi-o puneam pe cap
 mă dezbrăcam până la piele
 luam lingura de lemn a bunicii
 o oală din tablă zincată  și începeam să bat
 până începeau vecinii să apară pe la garduri
dar eu băteam...băteam...băteam și tot băteam...
în onoarea micului apaș - că așa îmi spunea bunica –
 aprindeam  focul  și în ritm de tobe
 înconjuram căpițele  de fân ale  vecinilor
care după un timp
păreau  locomotive cu aburi
seara înainte de culcare 
mă uitam  înspre cuiul pe care tata ținea biciul
spre ghinionul meu  deseori era gol
atunci mă ascundeam  în poalele mamii
și cu degetele mici de apaș îi mângâiam buzele

era singura strategie probată care îmi salva curul de  biciul lui tata



31/05/2020

Teodor Dume: Ultima noapte cu tata...


nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat…

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
                            pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul

Daniel Luca: Moartea din vis, de Teodor Dume

Moartea, un fleac


                Moartea nu este ceva neobișnuit, ci o stare de normalitate, altfel spus – un fleac, așa încât frica de moarte trebuie să dispară pentru a lăsa loc acceptării sale cu seninătate. este ceea ce transmite Teodor Dume în volumul de versuri Moartea din vis (Editura Pim, Iași, 2020).
                Moartea este și o cale spre lumină. spre Dumnezeu, putând înlătura întunericul din om și din juru-i („o să aștept în întuneric / ca un iubit la primul său sărut / mă voi ridica de pe locul meu / și voi privi înspre răsărit / apoi / îmi voi ruga fiica / să tragă întunericul de pe mine / și când o să deschid ochii / în fereastră va sta Dumnezeu // nu-i cine știe ce / și cu moartea asta // un fleac…” – Moartea din vis, un fleac).
                Apropierea morții îl pune însă pe om față în față cu el însuși, înfățișându-i viața trăită, cu speranța cu faptele bune sunt mai numeroase decât cele rele („viața e un nimic ce te ajută cât / să treci dintr-un anotimp într-altul // și-n clipa sfârșitului // cineva / o să spună că ai fost / Om bun” – Nu e bine să mori).
                Întrebările despre propria persoană determină purcederea spre autocunoaștere, începând cu părinții („ca un fluture agățat de noapte / o să colorez cu privirea / cele două imagini / între care mă caut / tată – mamă / noapte bună!” – Imaginile în care mă caut), pentru că viața se naște din moarte, într-o poveste fără început și fără sfârșit („știu că sunt un duplicat al morții altuia / și mă delimitez între ceea ce a fost / și o identitate dată / în arendă” – Un fel de arendă; „dacă eu sunt poarta spre cer / și Dumnezeu este aleea / atunci copilul meu va fi / consistența trupului sau / șoapta morții timpului meu?” – Poarta spre cer).
                Totodată, apropierea morții presupune reîntoarcerea la credință, la rugăciunea sinceră („mi-am dat seama că rugăciunea / ajută doar atunci când / te reîntorci în tine / și suferi” – Numele morții, ana), dar și conștientizarea importanței iubirii în viața omului, alături de pasiune și dăruire, adeseori neglijată ori batjocorită, ea însăși fiind o formă de jertfă („dar să nu uităm că și iubirea / e o moarte lentă pe care Dumnezeu / o acceptă ca jertfă / pentru oameni” – Iubirea ca jertfă).
                Din nefericire, abia acum omul descoperă că timpul nu mai este suficient pentru împăcarea cu sine însuși, cu cei apropiați, spre a putea lăsa urme ale trecerii sale pe pământ („și-mi permit să vorbesc / o să-l rog să-mi împrumute / clipele dintre două respirații / doar atât / cât să-l strig pe tata / să o mângâi pe mama și să-mi sărut copilul / nepotului să-i pot lăsa / urmele pașilor și ceasul îmbătrânit / de sub grindă…” – Poate ultimul dar), urme care, inevitabil, sunt supuse distrugerii („în drumul meu se va pierde / o urmă de om / și atât…” – Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă).
                Totuși, fiecare zi, chiar dacă e o deplasare a omului către moarte, poartă în ea viața, speranța în împlinirea năzuințelor („în fiecare zi / înăuntrul meu se ghemuiește / o șansă” - Și totuși un motiv).
                Practic, fiecare dimineață este o zi furată morții, o păcălire a acesteia întru bucuria existenței („scriu pe timp cu sânge de înger / așa îmi păcălesc moartea” – Așa am păcălit moartea).
                Poezia lui Teodor Dume este o devoalare a sufletului, a celor mai intime resorturi ale sale.

29/05/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nr: 9-10 (24)2020. ISSN: 2668 - 5620

revista EXTEMPORAL LIRIC: Nr: 9-10 (24)2020. ISSN: 2668 - 5620: Redacția: Teodor Dume, redactor-șef Mioara Băluță, redactor Veronica P.Lerner, redactor onorific Important: Selecția textelor pen...

NUMERE REVISTA EXTEMPORAL LIRIC: faceți clik pe acest link.

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Luca: Moartea din vis, de Teodor Dume

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Luca: Moartea din vis, de Teodor Dume: Moartea, un fleac                 Moartea nu este ceva neobișnuit, ci o stare de normalitate, altfel spus – un fleac, așa încât fr...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu, un nume - martor în literatura ...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu, un nume - martor în literatura ...: Teodor Dume, observare critică          A vorbi despre Ottilia Ardeleanu și scrierile sale înseamnă să vorbești despre trădările suf...

24/05/2020

20/05/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ion Lazăr da Coza: Masim Țiganu

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ion Lazăr da Coza: Masim Țiganu: postare de ‎ Vasilisia Lazãr-Grãdinariu ‎   în ·   „ Proza lui Ion Lazăr da Coza se citeşte cu sufletul la gură, iar ...

Teodor Dume: Orbul

nu mai poate iubi din ochi
prezentul pentru el e întotdeauna altfel
privește dinlăuntru depărtarea
apropiindu-se
ca și cum
ar vrea
să dea mâna cu cerul
și asta pentru ceea
ce nu ar putea să facă

orice atingere îi tulbură sufletul
și carnea-i devine străvezie
precum cerul
chiar dacă
ochii lui adormiți pe un sân de femeie
nu vor cunoaște lumina
el o simte ca pe o înălțare

19/05/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Concurs Italia

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume: Concurs Italia: https://strumenti.dantebus.com/contest/artwork/31788 VĂ ROG SĂ VOTAȚI! Dragii mei! Textul de față intră în "RINGUL" Internați...

Teodor Dume:Concurs Italia

https://strumenti.dantebus.com/contest/artwork/31788

VĂ ROG SĂ VOTAȚI!
Dragii mei!
Textul de față intră în "RINGUL" Internațional.Vă rog să-l votați dând clik pe link și apoi pe Vota guest opera. Dacă împușcăm premiul CEL MARE aveți asigurat MICUL și BEREA.Dacă împușcăm ceva mai mic aveți asigurat MICUL.Dacă nu împușcăm NIMIC aveți tot NIMIC, alături de mulțumirile mele.
Acum să-mi confirmați prietenia prin acest VOT!
Vă mulțumesc anticipat!

SOCIAL.DANTEBUS.COM
A volte, mamma A volte vedo mia mamma accanto al tavolo con una fetta di panne in mano ci guarda tutti e tace soltanto io il più piccolo la chiamo mammaaa allora lei guarda verso l'orologio appeso a un chiodo nella trave come la lacrima di Gesù…