Teodor Dume, poezii

 Moartea, o pastilă de somn ..

Moartea mea e o pastilă de somn 

seară de seară 

mă privește ștrengărește 

de dincolo fereastra

 tresar 

îmi trag pătura peste cap și-mi zic "fie ce o fi" 

apoi adorm 

până la dezintegrarea întunericului din mine 

nici morțile nu mai sunt cele care au fost...

*

Dincolo de punct...

Tine-ți gândurile în lesă și moartea 

nu va ști pe unde umbli 

așa că va face cale întoarsă 

*

Nimic în grabă...

Moartea mai are doar câteva suflete pe stoc 

nu vă panicați și 

nu închideți ferestrele 

oricum va veni... 

*

Semnul umbrelor 

Umbrele stau la taifas 

și din  când în când se ceartă  

pe știrile de la ora cinci

semn că azi nu se mai moare... 

* 

Zădărnicie 

Pasărea mi-a colorat chipul 

cu aripa 

crezând că sunt cer 

și de zburat n- a mai zburat... 

*

Fără teamă... 

Nu nu pot sa fug de tine moarte 

știu că mă cauți dar 

dacă într-o zi o să mă zărești 

să știi că nu am plecat din mine 

îți promit că nici nu o să plec peste rând 

voi rămâne aici ca o mlaștină 

ce așteaptă să se înnoreze cerul 

*

Negare...

Inima încrustată pe coaja albă a  mesteacănului 

nu-mi aparține deși 

pe lângă tulpina lui 

am trecut 

de cele mai multe ori toamna 

acoperindu-mi urma trecerii cu lacrimi...

Teodor Dume, poezii

 Contraste...

Mă simt stingher 

in propriul meu trup 

și asta pentru că  

lumina din suflet 

îmi este 

umbrită de prezența 

                unui gând...

nu nu o să cedez 

atât timp cât 

în imaginea ultimă 

a ochilor 

îmi apare Dumnezeu...

(Autor: Teodor Dume)

Umbre pe timp

Imaginea din ochi 

s-a îngălbenit 

la prima atingere 

de lacrimă

nu pare să mai fie 

ceea ce a fost 

o mamă 

ținându-și copilul 

în brațe gata să coloreze cerul 

                   cu zâmbetul ei

nici nu poate fi altceva 

decât o împăcare

(Autor: Teodor Dume)

Teodor Dume

Teodor Dume, poezii

Tristețea lui tata 

Pe tata nu l-am văzut niciodată zâmbind 

în momentele sale de tristețe 

strângea la piept o pisică 

era pisica pe care bunica o păstra 

ca pe o armă sigură 

pentru șoarecii din cămara cu alimente 

care deseori 

își făceau de lucru 

prin sacul cu făină 

înjumătățit înainte de paști 

și avea dreptate tata când spunea că 

este fericit 

de văzut nu l- am văzut niciodată zâmbind 

într-o zi pisica plecase de acasă 

și nu s- a mai întors 

de atunci seară de seară 

tata stătea lângă fereastra cu draperiile trase 

și tăcea 

ca  în dimineața aceea în care 

bunica nu s- a mai trezit din somn 

s-a așezat lângă fereastră și l- a întrebat pe Dumnezeu: De ce?... 

Umbre dansând...

Aud pași 

cineva intră în camera mea fără să bată la ușă 

poarta hainele mele 

aceeași frizură ca și mine 

aceiași pantofi adidas 

primiți anul trecut pe 4 aprilie de ziua mea 

se dezbracă în grabă și 

își așază hainele pe spătarul scaunului meu  

intră sub duș folosește același șampon teo 

pe care îl am de la fiica-mea 

folosește același prosop pe care 

l- am folosit și eu nu demult 

își dă capul pe spate și 

își scutură parul de apa rămasă printre bucle 

se proptește în fața oglinzii  și 

îmi folosește aparatul și pasta de bărbierit 

își șterge picioarele 

stinge lumina  și intră sub pătura 

de sub care 

am ieșit dimineață 

își întinde capul ca pe un arc 

inspectează tavanul cu ochii 

apoi 

își întoarce privirea 

înspre fereastra uitată deschisă 

o liniște stranie străbate camera 

de la un capăt la altul  

liniște și iarăși liniște 

o umbră stă pitită sub raza de lumină a lunii 

nu nu cred că e doar o iluzie 

pieptul îmi provoacă dureri 

aerul devine din ce în ce mai greu 

nu nu pot să mă ridic 

dincolo de fereastră văd 

o umbră dansând 

nu nu este o iluzie 

Moarte apocaliptică

Scormonind prin memorie 

și-a găsit călăul spânzurat de mânerul ușii 

pe care 

a intrat ultima dată 

atent să nu- i strivească liniștea 

a mai făcut un pas 

și încă unul și încă unul 

lăsând o dâră de salivă pe urmele jilave ale morții 

Teodor Dume: singur...

mi-am luat singurătatea de mână

și am scos-o puțin la plimbare

pe o bancă

din parcul de alături

ședea Dumnezeu

era frig și purta

un hanorac cu glugă

ne-am privit ca și cum

ne-am duce moartea pe umeri

apoi a lăcrimat

ca un copil căruia i se furase mingea

atunci mi-am amintit de mama

care îmi spunea că și Dumnezeu plânge

când rămâne singur

și e îngrozitor să fii singur…

(Autor: Teodor Dume)