BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME
Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)
03/12/2017
Casa cu nr. 106 de Teodor Dume
Casa cu nr. 106 de Teodor Dume: a îmbătrânit împreună cu mine/fără ca cineva să bage de seamă/nici vecinii din stânga nici/cei din dreapta /n-au tras perdeaua /să se uite pe fereastră/singura care mi-a umilit destinul/a fost Ea/ca un câine vagabond/mi-am aplecat ochii şi-am/dese...
02/12/2017
ţipătul umbrei de Teodor Dume
ţipătul umbrei de Teodor Dume: am târât după mine invidii/am furat şi sechestrat sentimente/am ucis din priviri/câteodată am şi iubit/când mi-am adus aminte de mine/Dumnezeu a lăcrimat/acum stăm amândoi între două drumuri/şi ne privim...
01/12/2017
Mamă, vine toamna de Teodor Dume
Mamă, vine toamna de Teodor Dume: nici eu nu mai sunt cel care am fost/ştii bine asta /mamă/mimez doar ceea ce am fost/o parte din mine se clatină/precum vântul/din când în când/mă uit în oglindă şi mă contrazic/de dragul a ceea ce am fost/m-aş pregăti să-şi cer ceva dar/cuvintele...
27/11/2017
http://poetii-nostri.ro/decembrie-se-repeta-poezie-user-id-23704/LOCUL -I - POEZIA SĂPTĂMÂNII, POEŢII NOŞTRI
DECEMBRIE SE REPETĂ
tata a murit într-o noapte de joi spre vineri
aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea
undeva s-a produs o greşeală
mama avea ochii sticlaţi şi
mirosea a pâine proaspătă
mă ţinea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme
dincolo de toate acestea
chiar şi Dumnezeu clipea îngăduitor
poate sunt vinovat în ideea că
n-am ştiut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
şi îi imitam toate mişcările
însă am învăţat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici
mi-e teamă acum
respiraţia îmi abureşte vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere şi inima îmi bătea
ca aripa unui fluture
nici nu ştiu dacă totul e adevăr sau minciună
dar ştiu că dincolo de clipa aceasta
mă aşteaptă tata
şi e decembrie
am glezne de sticlă realitatea
muşcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata
e decembrie
şi oricum anotimpurile se repetă
DECEMBRIE SE REPETĂ
tata a murit într-o noapte de joi spre vineri
aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea
undeva s-a produs o greşeală
mama avea ochii sticlaţi şi
mirosea a pâine proaspătă
mă ţinea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme
dincolo de toate acestea
chiar şi Dumnezeu clipea îngăduitor
poate sunt vinovat în ideea că
n-am ştiut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
şi îi imitam toate mişcările
însă am învăţat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici
mi-e teamă acum
respiraţia îmi abureşte vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere şi inima îmi bătea
ca aripa unui fluture
nici nu ştiu dacă totul e adevăr sau minciună
dar ştiu că dincolo de clipa aceasta
mă aşteaptă tata
şi e decembrie
am glezne de sticlă realitatea
muşcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata
e decembrie
şi oricum anotimpurile se repetă
17/11/2017
Casa de la răsărit de Teodor Dume
Casa de la răsărit de Teodor Dume: am să-ţi dau din mine câte o zi/doar una/suficient cât/să-ţi clădeşti o casă/cu ferestrele înspre răsărit/de unde/seară de seară o/să mă vezi trecând/să nu mă strigi/lasă noaptea să respire din mine/ca-n tăcerea ei să-mi pot /înveli chipul/pentru ...
14/11/2017
nimicul din umbră, de teodor dume
nu cere ajutorul umbrei
te va privi ca pe un nimic
şi asta pentru că
nu încerci să faci ceea
ce ştii mai bine
nu există ierburi de leac
pentru lene
iubire
blesteme şi nici pentru moarte
nu există
nici alte posibilităţi
când dorinţa devine
un cuib părăsit
de vrăbii
şi
ambele braţe îţi sunt amputate
de frică în interiorul tău creşte o umbră
singura cu ochii de piatră
ce creşte
tot creşte...
nu-i cere ajutorul
te va privi ca pe un nimic
te va privi ca pe un nimic
şi asta pentru că
nu încerci să faci ceea
ce ştii mai bine
nu există ierburi de leac
pentru lene
iubire
blesteme şi nici pentru moarte
nu există
nici alte posibilităţi
când dorinţa devine
un cuib părăsit
de vrăbii
şi
ambele braţe îţi sunt amputate
de frică în interiorul tău creşte o umbră
singura cu ochii de piatră
ce creşte
tot creşte...
nu-i cere ajutorul
te va privi ca pe un nimic
11/11/2017
04/11/2017
teodor dume, confesiunea unei umbre
în războiul cu tine însuţi
nu moare nimeni
nu există pradă şi
nici prădători
câmpul de luptă e doar
un spaţiu al insomniilor
dintre două clipe
durerea ta e şi a celuilalt
doar unul îşi potriveşte paşii
după mers
şi acela eşti tu
căutând în rucsacul de pe spate
toate spaimele morţii
nu moare nimeni
nu există pradă şi
nici prădători
câmpul de luptă e doar
un spaţiu al insomniilor
dintre două clipe
durerea ta e şi a celuilalt
doar unul îşi potriveşte paşii
după mers
şi acela eşti tu
căutând în rucsacul de pe spate
toate spaimele morţii
21/10/2017
teodor dume, faţă în faţă cu mine
azi stau faţă în faţă cu mine
pentru a-mi putea da seama
cât sunt adevăr
cât minciună şi
cât sunt eu
ceea ce înseamnă
că fac parte din lumea
lucrurilor ce încă respiră
azi voi învăţa cât
să dau vieţii
cât morţii şi cât să
las lui Dumezeu
apoi
mai am de făcut
un singur drum
unul singur
poarta o voi lăsa întredeschisă
să intre toţi rătăciţii pământului
şi când moartea
mă va căuta pe acasă
eu
voi fi departe
departe
departe...
ps.
din cartea
lacrimi de pe altarul trupului
08/10/2017
Antologia aforismului românesc contemporan, ediţia a doua | Asociaţia Culturală Citatepedia®
Antologia aforismului românesc contemporan, ediţia a doua | Asociaţia Culturală Citatepedia®: Sugestie: Este o carte inedită, sigur poţi dărui un exemplar!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)