Teodor Dume:Caiete silvane,(septembrie,2019)

https://www.caietesilvane.ro/articole/4071/Teodor-Dume.html

Septembrie 2019

Faţă în faţă cu mine

azi stau faţă în faţă cu mine 
pentru a-mi putea da seama
cât sunt adevăr
cât minciună şi
cât sunt eu
ceea ce înseamnă 
că fac parte din lumea
lucrurilor ce încă respiră

azi voi învăţa cât
să dau vieţii
cât morţii şi cât să
las lui Dumnezeu
apoi
mai am de făcut
un singur drum
unul singur

poarta o voi lăsa întredeschisă
să intre toţi rătăciţii pământului
şi când moartea
mă va căuta pe acasă
eu
voi fi departe
departe

departe...

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume 
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea 
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

Tristeţi târzii

iubesc femeile triste

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt 
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum

oricum nu mai contează

cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip

respir acum din mine puţin câte puţin şi 
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit 
la tot ce-a mai rămas – 
un anotimp ploios cu mult frig

voi înnopta în el strigându-te

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu:Teodor Dume, poetul care sfideaz...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Ottilia Ardeleanu:Teodor Dume, poetul care sfideaz...: (studiu) Volumul apare la editura Pim, conține 250 de pagini și referințe critice despre cele 18 cărți de poezie și aforisme semnate...

Teodor Dume:Fiecare cu povestea sa...

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14129844/fiecare_cu_povestea_sa

nu știu cât pot fi de folos
dacă împart sfârșitul lumii
în două
nu știu dacă pot separa
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ și
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viață
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
și mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu știu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
și oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Corbu:Teodor Dume sau Singurătatea ca relig...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Daniel Corbu:Teodor Dume sau Singurătatea ca relig...: Unul dintre poeții adevărați și profunzi din peisajul liric românesc de azi este Teodor Dume. Născut în 1956, trăitor la Oradea, cu un ...

Teodor Dume, Aforisme

In the absence of God I am the God of all my things

(Teodor Dume)

*

În absența lui Dumnezeu eu sunt dumnezeul tuturor lucrurilor mele
(Teodor Dume)

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume,Aforism.Cea mai frumoasă formă de a dă...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume,Aforism.Cea mai frumoasă formă de a dă...

Daniel Corbu:Întrarea în miracol

Mama CASANDRA ar fi implinit astăzi 90 de ani. N-a fost să fie! Sunt 20 de ani de când această femeie blândă și înțeleaptă, desăvârșită învățătoare care m-a susținut în tot ce am făcut în favoarea binelui și frumosului, a literaturii, a plecat în satele cerului.
Vom publica un text liric, rod al pesimismului tonic pe care l-am mereu cultivat. Nu știu dacă îi va fi plăcut!

INTRAREA ÎN MIRACOL

De ce m-ai născut din carne
cînd aş fi putut repeta piatra
cînd aş fi putut fi copac sau spumă
de mare
şi suferinţa ar fi locuit departe de mine?
Poate tu ai vrut să mă naşti stea
şi IATĂ-MĂ DOAR UN TRIST ADEVĂR
CARE UMBLĂ PRIN LUME
licurici al nesfîrşitelor grelelor nopţi.
Pentru cîntec şi moarte m-ai născut, mamă
înveşmîntat în viitorul meu de stele căzătoare
n-am contenit să-mi hrănesc propriul gol
şi să mîngîi pămîntul de sub pleoape.

De ce m-ai născut de carne, mamă
cînd aş fi putut repeta piatra
cînd aş fi putut fi copac sau spumă
de mare
şi suferinţa ar fi locuit departe de mine
şi n-aş fi simţit cum ne-acoperă plînsul.
Daniel CORBU

TEODOR DUME EXIL

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume:Aforism

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume:Aforism

La mulți ani,MARIA!

Este o zi când sufletul învinge orice urmă de tristețe, când tot ce a fost greu ți se pare ușor. Este ziua numelui tău! La Mulți Ani, Maria!



La mulți ani,tuturor acelora care poartă numele MARIA!

Teodor Dume:Il est tard et c’est l’automne, anne

Teodor Dume:Il est tard et c’est l’automne, anne

Il est tard et c’est l’automne, anne 

les soirées où tous les Dieux
vont se coucher
j’aimerais rester en moi
dans un monde à moi seul
devenir le Dieu de tous les amours
faire un échange d’illusions
et finalement te conquérir
sur un navire à la dérive

et pourtant…

il a assez plu
et l’horizon est encore loin
les souvenirs inhumés dans les rides je regarde
du printemps vers l’automne même en sachant
que le scénario que mes sentiments érigent
est un plagiat
je m’accroche à chaque instant
et tout ce que je désire est t’entendre parler
comme si tu étais près de moi
sur l’allée de pierre mouillée
que nous grimpions le plus haut

je t’aime et la mer est effervescente
les mouettes picorent dans ma main
les mystères sont disparu
sous le regard de la solitude
apparaît la terre
camouflé de silence je m’approche doucement et incertain
la douleur palpite tel un papillon égaré
il est tard et c’est l’automne
je plie mon cœur en deux pour maintenant
et pour quand je ne pourrai plus respirer sans toi

il est tard et c’est l’automne…

Traducerea, Amalia Achard
   

Gheorghe Grigurcu despre debutul (adevărul din cuvinte,1985) lui Teodor Dume

Gheorghe Grigurcu despre debutul (adevărul din cuvinte,1985) lui Teodor Dume

Dragă domnule Teodor Dume,

"Te felicit din toată inima pentru apariția volumului dumitale de poezie.
Citindu-l mi-am confirmat impresia că ești un mare suflet de poet (...)
Poezia, cîtă mai e în lume, se bizuie pe oameni ca dumneata, puri și modești, de bună credință care slujesc cu pasiune, dezinteresat.
Te socotesc unul dintre cei mai de bună calitate din îndeajuns de numeroși tineri literați pe care, de-alungul anilor, am avut prilejul a-i întîlni."

Gheorghe Grigurcu,(corespondențe, 20 decembrie 1985)

  

Un debutant: Teodor Dume

“Condiţia debutantului este irevocabil enigmatică. Pornind de la un punct zero al personalităţii, aceasta "propune" o personalitate ipotetică, de la cea mai strălucitor-seducătoare accepţie până la cea mai dezarmantă înfăţişare, ca o silă de literatură obiectivă încorporată. Dar situaţia e reversibilă, deoarece (cu foarte puţine excepţii care confirmă regula) debutul e un semn al mobilităţii. Începutul literar constituie o germinaţie pe care sentimentul lumii (proprii) o integrează imprevizibil în momentele ulterioare (fericite). Geometria unei stări lirice se precizează treptat. Adîncindu-se, poetul alege o singură cale. Risipa e prevenită, atît sub raportul structural cît şi cel al selecţiei. Bineînţeles, poate avea loc şi fenomenul invers, cînd scînteierile făgăduinţei se mistuie, cînd vocaţia firavă se suprimă pe sine. De atîtea ori, vai, conturul ezitant al unei creaţii se dovedeşte iluzoriu, ceea ce pare a se forma se destramă, ceea ce pare a se înfiripa se destramă. Fiind împotriva unei atitudini oraculare faţă de tinerii scriitori (pe care o socotim neserioasă), credem că există un mod rezonabil de a-i aprecia, fixîndu-le demersul iniţial, tratîndu-i drept ce sunt de fapt. Fără a anticipa viitorul problematic şi fără a ne informa de trecutul inexistent, sîntem liberi a vedea în prima lor producţie un gest "absolut". Regimul creaţiei, dintr-un punct de vedere lipsit de prejudecăţi, ni se prezintă omogen şi cel mai neînsemnat dintre autori, în planul organizatoric al valorilor, poate fi, pe durata a cîtorva versuri, egalul poeziei mari.

Teodor Dume, are un interes cu un atribut pentru poezie aparte. Sub stîngăciile versului său tenace, procesul culturalizării se iluminează prin cel al căutării lirice, înnobilîndu-l nespus. Inocenţa se transpune în ardoare poetică, fără vreun îndemn exterior, fără vreo tangenţă profesională ori lucrativă. El face parte din rîndul acelor tineri care, în mediul cenaclurilor literare, visează cu ochi larg deschişi mirajul Artei, sub stigmatul unei neconvenţionale purităţi şi al unei exemplare modestii.

În atmosfera de perspective incerte, înfloreşte tipul poetului pur, tulburător complement psihologic al controversatei noţiuni estetice de poezie pură.

Teodor Dume îl ilustrează prin tensiunea poetică iscată de propria sa cauză, ca un imbold patetic al naturii însăşi.

Ceea ce surprinde în cele mai bune dintre stihurile sale e un straniu rafinament, provenit parcă dintr-o viaţă interioară consumată, care se revelează în flăcările decorative ale entuziasmului juvenil:

Veniţi prieteni!
Să nu vă-nspăimînte
zările noastre aprinse
în luptele păcii.
Căutaţi-ne în mijlocul
luminii
locuitori pe lira aceasta.

O superbă încredere în sine (a poeziei, nu a poetului) se pronunţă într-o melodie holderliană (deşi e foarte puţin probabil că poetul aci prezentat să-l fi citit pe marele german):

Vîslesc în memorie
nesigur pe teamă,
împrumutîndu-mi nemurirea
ce-mprăştie
răcoarea serii
prin ani.
Da, ele, vîrstele,
plîng inocente.
O disciplină de bun augur, tradusă în discreţie, substanţializează subtile imagini:

Mi-am oprit lacrimile
pentru a le număra.
Mîna începuse să-mi tremure
şi deodată se rostogoli
în nemărginire,
conturată de-o lumină.
Apoi auzii
iluzia sărutului.
Ori această explozie cosmică, grafiată într-o atît de dezinvoltă lapidaritate:

Plecată, noaptea cade peste văi:
uimire
/Pe semne cerul a aruncat-o afară/.

Indiscutabil suflet de poet, Teodor Dume deţine în formula fiinţei sale însetate de limbaj metaforic propriul său viitor. Întrucît în planul artei cuvîntul "amator" e lipsit de sens, îi dorim o realizare ce, împlinind dezideratele conştiinţei de sine, să-i justifice elanul primei culegeri. ”

dr. Gheorghe Grigurcu, critic, scriitor, membru U.S.R.

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gheorghe Grigurcu despre debutul (adevărul din cuv...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Gheorghe Grigurcu despre debutul (adevărul din cuv...: Dragă domnule Teodor Dume, "Te felicit din toată inima pentru apariția volum...

Teodor Dume:Crișul repede Oradea, capătul de drum al mamei mele, ana!

Fotografia în formă de inimă

autor.Teodor Dume

(o dedic mamei mele,Ana care s-a grăbit să/l vadă pe Dumnezeu)

când m-am privit ultima oară
lipsea ceva din mine
sub cicatricea aceea
rămasă acolo
de ceva vreme
simt furnicături
ultimul război pe care
l-am purtat cu mine însumi
a fost în primăvara în care
mama își rătăcise umbra între
malurile Crișului Repede
dacă mă întrebați ce căuta acolo
o să vă spun:
își căuta pruncii
zi de zi în calendarul lipit
sub fotografia familiei
își nota zilele în care poștașul
uita să-i aducă vești
în cele din urmă a crezut de cuviință
să încuie poarta și să urce
în primul autobuz ce va o duce
înspre capătul lumii
cu Dumnezeu în gând și în suflet și
cu imaginea completă a pruncilor ei
a pornit spre oraș
pe sora mea nu o văzuse
de mai bine de un an
știa că locuise cândva după
blocurile acelea de netrecut

și că o va găsi acolo
împreună cu primul ei nepoțel
ajunsă la margine de apă
l-a implorat pe Dumnezeu
"Doamne,ajută-mă să-mi găsesc fata"

și cum Dumnezeu era ocupat
cu alte treburi cerești
a lăsat-o singură
să lupte cu necunoscutul
de ajuns n-a mai ajuns să-și vadă fata
și nici să mai descuie poarta...

de atunci sub cicatricea rămasă pe suflet
simt furnicături
fotografia de pe peretele scorojit
are forma unei inimi și
plânge la fiecare răsărit al zorilor
să nu mă întrebați
de ce
lăsați-mi puțină liniște
doar atât
cât să-l conving pe Dumnezeu că mama
l-a iubit
și că
mâine ar fi fost ziua ei

revista EXTEMPORAL LIRIC

https://revistaextemporalliric.blogspot.com/

Teodor Dume, Ionuț Caragea și Alin Cristea, alături de alți scriitori de aforisme în antologia Aphorismes roumains d’aujourd’hui.,Editura Stellamaris din Brest,Franțaia

La editura Stellamaris din Brest (Franța) a apărut o antologie a aforismului românesc publicată în limba franceză: Aphorismes roumains d’aujourd’hui.

Volumul (228 de pagini) cuprinde în jur de 1.700 de aforisme scrise de 40 de autori români contemporani, selecţionaţi în funcţie de premiile obţinute la concursurile de aforisme sau prezenţa în alte antologii dedicate acestui gen literar.

Coordonatorul principal al acestei antologii este scriitorul Ionuţ Caragea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec şi coordonator, alături de Dan H. Popescu, al cenaclului Prietenii Poeziei (Oradea).

Traducerea în limba franceză a aforismelor și a biografiilor a fost realizată de prof. univ. dr. Constantin Frosin, traducător distins cu numeroase premii naționale și internaționale.

Prefața antologiei îi aparţine reputatului critic literar francez Jean-Paul Gavard-Perret, care a alcătuit un mini-portret critic pentru fiecare dintre cei 40 de autori.

Ionuţ CARAGEA donne à l’aphorisme sa plus substantifiquemoelle. Le forme condensée représente pour lui la décantation essentielle afin mettre à nu nos capitulations mais aussi nos espoirs. L’image et la comparaison sont toujours essentielles à une telle entreprise : « De même que le nénuphar ouvre au-dessus du lac, le verbe ouvre au-dessus des pleurs. » Mais Caragea n’est pas toujours grave : il ose au besoin un humour qui creuse le discours et l’ouvre au nom de l’amour. C’est le seul miracle de vie et la résolution absolue au dur désir de durer face aux ombres que nous nous donnons ou qui nous sont accordées comme seul viatique.

Alin CRISTEA avance dans l’aphorisme par sauts et gambades et comme sans y toucher : « la vie ressemble à la pastèque du frigo : si elle n’est pas sucrée, du moins te rafraîchit-elle. » Son écriture produit le même effet. Mais elle peut encore plus. L’auteur ne s’en prive pas. Il ose des vérités qui ont le mérite de s’ouvrir à la discussion. C’est stimulant. Car c’est à travers ce qu’un auteur pense que les questions s’ouvrent sauf aux ‟analphabètes du courage ». Cristea n’en fait pas partie.

Teodor DUME rappelle combien qui veut faire l’ange fait la bête tant nous sommes impuissants à cultiver un minimum d’élévation. « C’est tout juste la pierre du gouffre d’un puits qui peut parler de la douleur de l’eau. » : rarement l’homme s’élève en une telle profondeur même s’il rêve de chatouiller le ciel. Certes, « l’amour est l’arme la plus puissante de l’humilité. » Mais combien sont capable d’un tel effort ? Il est vrai que l’amour n’est pas le sentiment le plus partagé au monde. À bon escient Dume le rappelle. Il espère pour l’être une véritable foi. Elle lui permettrait de n’être pas seulement le domestique de lui-même et de se reconnecter à l’altérité loin de tout cosmétique.

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume:Tristesses tardives

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume:Tristesses tardives: j’aime les femmes tristes ce j’aime a quelque chose en commun avec tous les gens que j’ai aimé une seule fois tout comme on aime la p...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume,Aforism

revista EXTEMPORAL LIRIC: Teodor Dume,Aforism

Revista EXTEMPORAL LIRIC,NR. 1/2019

***********************************************

COLECTIVUL DE REDACȚIE:

• Teodor DUME, redactor-șef
• Mioara Băluță, redactor
• Veronica Pavel Lerner, redactor

***********************************************

Teodor Dume: Daniel Corbu și sacrificiul de sine

DANIEL CORBU ȘI SACRIFICIUL DE SINE

Abținându-mă cumva de la eficiența titlului o să încerc, cu prioritate, o escală pe tărâmul simțurilor unui autor,(Daniel Corbu) față de alți autori ca o distincție a demersurilor în investigarea originalității acestora .în literatura română. O caracteristică a acestor demersuri îmi impune o lectură atentă asupra cărții ESCALE ÎN PANTEON de la Dosoftei la Vișniec, de Daniel Corbu (Editura Princeps Multimedia/2018)

În cele 620 pagini, format academic,spune autorul, "nu ne-am propus o istorie a poeziei de la Dosoftei pana azi. Poetii portretizati (171, pe o distanta de 350 de ani) sunt afinitățile noastre elective și selective, un mod concret de a distinge personalitătile originale ale liricii noastre, acum, într-o perioada maculaturoasă de confuzie a valorilor, a denigrării unor valori fixe care ne reprezinta spiritul. Am încercat, prin urmare, să înfîțișăm un PANTEON LIRIC ROMANESC, aflat in perfectă sincronie cu marile literaturi ale lumii".

.De fapt nu este o carte în sine, ci o investigație. O coloană a timpului măsurată în ani,350 cu o întindere până în zilele noastre,2018 pe care s-au urcat, selectiv, nume bine ancorate în literatura română. Autorul vine cu "argumente personalizatoare" plasându-le în timp, în curente sau grupuri literare.

Întregul cărții se împarte în două cărări. Prima, intitulată Efigii,Mitologii, care "adună portretele poeților reprezentativi plecați la poporul stelelor". A doua, Dreptul la iluzie ce cuprinde "portrete de poeți care activează încă în peisajul literar românesc, în țară sau dincolo de granițele geografice ale României, în diaspora". Ambele cărări vin dinspre cunoașterea sinelui și poartă urma acelora care au fost, dar și a acelora care încă mai sunt. În acest spațiu locativ al eseurilor și portretelor, atent creionat de către Daniel Corbu, se observă întreg arsenalul pregătit pentru un război al păcii și împlinirii sufletului. Interesant nu este scrierea în sine și nici așezarea în flancul de luptă al autorilor, ci modul în care autorul vede binele în luptă. Observația domniei sale, folosind forța imaginației binelui ca pe un steag de luptă împotriva a tot ceea ce sufletul nu poate asimila, nu face altceva decât să raporteze valoarea la adevărata ei valoare, adică, la rădăcină.

Pornind de la Dosoftei, (considerat primul poet adevărat al literaturii române) fondatorul poeziei române literare, cum îl considera Hașdeu și trecând prin ani, doar printr-o atingere a istoriei se ajunge la Matei Vișniec, o celebritate literară. Și asta numai pentru că "Tehnica folosită de Matei Vișniec este aceea a augmentării, a ridicării faptului minor, a banalului, la dimensiuni spectaculoase, senzaționale, provocatoare de emoții lirice." Daniel Corbu, autorul cărții ESCALE ÎN PANTEON de la Dosoftei la Vișniec, deschizând acolada și incluzând între cele două capete nașterea și parcursul vieții literaturii române (prin cei 171 de autori focalizați în Escale) avea nevoie de o eliberare de sine, și de a sentimentelor față de ceilalți.Aceată eliberare, privită cu teamă din cauza dimensiunii interioare a meditației a dus la mega proiectul finalizat (în 2018) prin puterea definirii omului, a puterii sale cât și a cea a umanității, implicit a adevărului despre originalitatea literaturii române, instituind traseul autorilor prin lumea literară.

În numele umanității și libertății s-a murit și încă se mai moare, dar literatura, prin slujbașii săi și prin sacrificiile acestora a deschis noi sensuri cuvântului și valorii acestuia. Așa cum poezia e un adevăr divin rostit din și prin sufletul poetului, tot așa libertatea creației trebuie să câștige în dimensiunea interioară, dimensiune pe care Daniel Corbu o punctează atent, spiritual și metafizic, asumându-și "critica impresionistă a unui poet aplicată unui alt poet care prin forța scrisului, prin originalitatea expresiei și a viziunii lirice a marcat peisajul literar românesc". Dincolo de convingerile proprii celor 171 de autori reliefați de Daniel Corbu în Escale li se aduc în față, în mod justificat, măreția și sublimul exprimării prin cuvântul scris ca formă de libertate și mântuire.

Îmi este foarte greu să pășesc pe urma celor 171 de autori și să-i focalizez pe fiecare, așa cum a făcut-o Daniel Corbu, dar am convingerea că prin etalonarea făcută de către autorul Escale am dovada istorică a existenței noastre în plan literar și cea a nevoii iminente de libertate continuă, asumată.Dar contaminați fiind,unii, de graba afirmării se poate întâmpla și invers decât ar trebui să se întâmple.Și să o luăm de bună:Când am învățat zborul mi s-a terminat cerul, spune Daniel Corbu, (Lecția de abis /2019). În finalul notiței mele de lector înrăit nu pot decât să-l învinovățesc pe Daniel Corbu pentru infuzia cu realități prea puțin știute și care azi îmi sunt favorabile mie și instinctului de a recepta doar adevărul produs de inteligența divină și promovat de către Om .Iată de ce adevărul (și în literatură) trebuie să fie Unicul stăpân al trupului și al sufletului atât timp cât vom mai zăbovi pe acest pământ. Și pentru a plonja cu ochii deschiși în liniștea sufletului o să închei cu mențiunea că, originalitatea se trage din rădăcina naturală a stării omului,(teodor dume). Ca un supraviețuitor din lumea trăitorilor o să mă aliez spuselor lui Horațiu Ioan Lascu (plecat dintre noi mult prea devreme), crezând, cândva, că cea mai tâmpită categorie umană sunt trăitorii (lacrima neagră)

Teodor Dume

Teodor Dume, carte:Când umbrele trec strada,ed.Pim/2019

Dragii mei,
iată-mă la cea de a 19 carte care îmi poartă semnătura,
Când umbrele trec strada
*ediție antologică în limba română
Editura Pim/Iași,2019
Tehnoredactarea, Mioara Băluță
Coperta, Mioara Băluță
74 texte
107 pagini
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
DUME,TEODOR
Când umbrele trec strada/Teodor Dume - Iași/PIM,2019
ISBN 978 - 606 -13 - 5011 - 7

*ediția în limba franceză, (Quand les ombres traversent la rue)
Edițions Atellamaris din Brest/Franța,2019
Editor, Michel Chevalier
Traducerea, Amalia Achard
ISBN 978 - 2 - 36868 - 536 - 5

Vă mulțumesc tuturor acelora care mi/ați fost alături mereu!
Mulțumesc din toată inima Administrației și editorilor poezie.ro care m/au găzduit,pe acest site, timp de peste 12 ani.

*
Bucuriile mele sunt lucrurile de care se pot bucura și alții
(Teodor Dume)

***

*Între mine şi cer e o umbră


nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp




*Tristeţi târzii


iubesc femeile triste

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum

oricum nu mai contează

cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip

respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig

voi înnopta în el strigându-te



*Decembrie se repetă


tata a murit într-o noapte de joi spre vineri

aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea

undeva s-a produs o greşeală

mama avea ochii sticlaţi şi
mirosea a pâine proaspătă
mă ţinea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme

dincolo de toate acestea
chiar şi Dumnezeu clipea îngăduitor

poate sunt vinovat în ideea că
n-am ştiut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
şi îi imitam toate mişcările
însă am învăţat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici

mi-e teamă acum
respiraţia îmi abureşte vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere şi inima îmi bătea
ca aripa unui fluture

nici nu ştiu dacă totul e adevăr sau minciună

dar ştiu că dincolo de clipa aceasta
mă aşteaptă tata

şi e decembrie

am glezne de sticlă realitatea
muşcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata

e decembrie

şi oricum anotimpurile se repetă



*Tăcere, se moare

nimeni nu vrea să moară chiar dacă
măinile adunate lângă piept
pliază liniştea din durerea ascunsă
în lumina fugărită de întuneric

tot ce a fost să fie a fost
ce trebuia să fie este
dincolo de orizont
plouă
viaţa topită până la os
picură încet
şi-ngustează aleea
înspre un Dumnezeu lacom
mult prea lacom pentru o viaţă simplă

nicio lumină nu e atât de puternică
încât să licăre în interiorul ei

dar înainte de toate se moare

tăcere

Teodor Dume, în ACTUALITATEA LITERARĂ,nr.93/iunie 2019,pag.12 (un grupaj de 12 poezii)

Teodor Dume, pag.12
ACTUALITATEA LITERARĂ nr.93/iunie 2019
Mulțumiri domnului director Nicolae Silade,pentru publicarea,la PAG:12, a grupajului meu de poezii (format din 12 titluri)
http://actualitatealiterara.ro/al93.pdf (print)

Teodor Dume:Sex în lanul cu maci

mi-a mângâiat cu buzele

fiecare deget și

a trecut

de la unul la celălalt

până ceva mai sus

înspre sex

a urmat nebunia

o trăire a zilei până la capăt

părea un sfârșit de viață

fără oameni pe străzi

fără babe

ce se

tuflesc în spatele perdelelor și

fără păsări în zbor

o ultimă trântire pe genunchii juliți

decojirea senzației sub

lacrima portocalie a cerului

împlinind ultimul orgasm

aducea apocalipsa

of

câtă umilință în clipa pe care cred

că am trăit-o până la capăt...

TEODOR DUME EXIL

TEODOR DUME EXIL

Teodor Dume,34 de ani de la debutul în volum (adevărul din cuvinte,1985)

http://www.poezie.ro/index.php/personals/14138608/Teodor_Dume,_34_de_ani_de_la_debutul_%C3%AEn_volum_(Adev%C4%83rul_din_cuvinte,1985)






adevărul din cuvinte,
editura Litera, București 1985
Prefața: Gheorghe Grigurcu
Redactor: Iuliana Rădulescu
Tehnoredactor: Elena Gărăjău
Coperta: Vasile Olac
prefața se poate citi pe poezie.ro
http://www.poezie.ro/index.php/personals/1755697/Gheorghe_Grigurcu,_prefa%C8%9B%C4%83_la_volumul_Adev%C4%83rul_din_cuvinte,_de_Teodor_Dume


*

Dragă domnule Teodor Dume,

Te felicit din toată inima pentru apariția volumului dumitale de poezie.Citindu-l mi-am confirmat impresia că ești un mare suflet de poet (...)Poezia, cîtă mai e în lume, se bizuie pe oameni ca dumneata, puri și modești, de bună credință care slujesc cu pasiune, dezinteresat.Te socotesc unul dintre cei mai de bună calitate din îndeajuns de numeroși tineri literați pe care, de-alungul anilor, am avut prilejul a-i întîlni.

Gheorghe Grigurcu,
(corespondențe, 20 decembrie 1985)

Le site des Éditions Stellamaris: Auteur : Teodor Dume

Le site des Éditions Stellamaris: Auteur : Teodor Dume: Son oeuvre (Cliquer sur l'image de couverture pour ouvrir la page de vente et de présentation de l'ouvrage)

Liviu Ioan Mureșan despre Teodor Dume - poezia

http://www.poezie.ro/index.php/article/14132994/Teodor_Dume,_poezia?fbclid=IwAR0GjXHLodQehlbqXH3mV22nRFtJ41FP9ZotWVtxVNbj5raFlI2H9h_4Xuc

Vă propun cîteva păreri personale în legătură cu poezia lui Teodor Dume. Mă voi referi doar la ultimele două volume pe care le-am citit datorită amabilității poetului de a mi le oferi.

Domnul Teodor Dume are bunul simț de a-și alege cu grijă cuvintele, de a le potența și înfrumuseța. Chiar și atunci cînd se aventurează în zona vulgului o face cu decență și păstrarea unei tandrețe specifice omului educat. Împletește raționalul cu credița profundă, neputința cu speranța, disperarea cu îmbărbătarea.

Poeziile se termină, de cele mai multe ori, cu o concluzie, o îndrumare sau un îndemn.
Stilul caracteristic poeziei lui Teodor Dume este acela al meditației, uneori profunde, alteori fugitive, în funcție de starea de moment a poetului. Nu știu dacă are răbdarea de a reveni pe text sau dacă poeziile sînt la prima mînă. Înclin spre a doua variantă. Oricum, cele două volume au o coerență care le apropie, iar o antologie a poeziei dumiene, în care să fie cuprinse și volumele anterioare, ar păstra o oarecare linie melodică proprie, fără inflexiuni stridente. Și asta deoarece poetul și-a format glasul de mult timp, iar strigătele sale, din ultimele volume, păstrează caracteristica vocii inconfundabile.

Uneori pare un poet trist, pătruns de trecere și neputință, alteori se îmbărbătează pe sine și ne îmbărbătează pe noi, cititorii, punînd relativitatea vieții într-un cadran al credinței. Ceea ce este cert, mînuiește cu lejeritate metafora. Abundența figurilor de stil pare la Teodor Dume nu doar normală, ci și necesară, așteptată în fiecare construcție. Și chiar dacă scutură textele de cuvinte inutile poeticului, ceea ce rămîne e suficient pentru abundență stilistică. Aș exemplifica cu trei versuri, pe cît de profunde pe atît de reușite estetic :”simt albastrul coborât de ploaie/în singura zi mai îngustă/decât trupul”. Și le-am luat întîmplător, dintr-un poem aparținînd volumului ”Exil în durerile altora”. Iată ce titlu frumos, bine ales, expresiv, total diferit de titlurile care inundă astăzi lumea poetică. Titluri de obicei monosilabice, sau cel mult un termen inexpresiv, forțat, fără nici o legătură cu scrierea.

Nu este cazul la Teodor Dume care ne mai propune o carte interesantă. ”Devoratorul de umbre”. Și aș remarca în primul rînd poeziile bine construite, consistente. Pentru că autorul ne propune și cîteva texte scurte, care se doresc profunde. Însă nu reușește pe deplin aici. Prețiozitatea pe care o dorește meditațiilor scurte nu ține. Pentru că Teodor Dume e un poet al construcției, al meticulosului și al descrierii. Și e un poet al relației cu Dumnezeu, al încercării înțelegerii și al tangențialității cu lumile așteptate și foarte posibile.

Temele pe care la abordează sînt în sine teme profunde. Teodor Dume nu se joacă de-a poezia. El construiește poezia din sentimente și profunzimea înțelegerii. E mai apropiat înțeleptului decît actorului care își recită poemele, asemni trubadurilor, prin cenacluri. Tema vieții și a morții, a relațiilor interumane și a umanului în general, transpunerea acestora în cuvinte care emoționează profund, iată rețeta de succes a lui Teodor Dume.

  |