Durerea pietrelor
(aforisme)
Autor Teodor Dume
Cartea este in format 20,6 /13,2
Are 80 de pagini alb negru
Coperta color
Editura PIM, 2018
Editor Mioara Băluţă
Coperta Mioara Băluţă
*
Teodor Dume este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de aforisme ai momentului, o dovadă în acest sens fiind includerea sa în Antologia aforismului românesc contemporan, o lucrare de referinţă realizată de Asociaţia Culturală Citatepedia. Pot afirma că, împodobindu-mi casa sufletului cu bijuteriile sale lirice, nu am aflat toate răspunsurile la întrebările cele mai complexe ale vieţii, dar am fost provocat să caut mai departe drumul care duce către fericire, adevăr şi absolut.
(Ionuţ Caragea, scriitor/ membru USR,)
*
Cu ceva timp în urmă am publicat un grupaj de poezii al lui Teodor Dume în revista „Poezia”. Acum am lecturat o carte de „aforisme, citate, gînduri-sentimente”.
Nu este primul volum în care sînt aforisme pe care îl prezentăm în această rubrică sau la „Cartea străină” (de la noi, mai recent, cărţi semnate de Vasile Ghica şi Ionuţ Caragea, din afara ţării – de autori din zona fostei Iugoslavia), şi de fiecare dată am amintit că fiecare apreciază în felul lui aceste mici flori ale spiritului, „puse de-o parte” pentru cititori (etimologic, aforism din greacă, de la infinitivul aforizein: a alege, a pune de-o parte, a distinge/ a face distincţie), în timp, de multe nume celebre (între care, de pildă, la noi: Anton Pann, Nicolae Iorga, Păstorel Teodoreanu, Lucian Blaga, Emil Cioran; în O antologie cronologică a aforismului românesc de pretutindeni, Efim Tarlapan a avut în vedere şi autori de la Dimitrie Cantemir, Eminescu, Ibrăileanu, Caragiale, Tudor Arghezi, Marin Preda ş.a., pînă la anul în zilele noastre, spre 2005, anul editării, dar care, la o nouă ediţie, foarte probabil ar putea cuprinde mai mulţi autori contemporani), şi care, de multe ori, cum se întîmplă şi acum pot constitui o lectură plăcută. De altfel, Teodor Dume este un autor cunoscut între cei care practică acest gen, texte ale sale fiind selectate în Antologia aforismului românesc contemporan, realizată de Asociaţia Culturală Citatepedia.
Nu de puţine ori atît aforismele, cît şi „gîndurile şi sentimentele” lui Teodor Dume (uneori în nuanţe mai întunecate) – despre iubire, sărăcie, relaţia cu Dumnezeu, sex, viaţă şi moarte, bani, lipsa banilor ş.a. – par să sune ca şi cum, scriindu-le, autorul s-ar elibera de apăsarea lor în suflet. Încastrată în cuvinte căutarea, poate chiar suferinţa ori eventualele eludări a incertitudinii par a se „alina” cumva prin feluritele litere care se aştern descompunîndu-le şi recompunîndu-le, într-un fel, la diferite nivele, aşa fel încît să poată fi spuse, prefăcute în acest altceva care se aşterne pe coala de hîrtie. În acest fel poţi vorbi despre amărăciunea nelecuită a pierderii (sau a înţelegerii acesteia, care doare), îmbrăcînd, uneori, cuvintele în ironie, folosind, poate, şi un soi de mecanism al unui fel translaţii în formule textuale a „gîndurilor şi sentimentelor”.
(Marius Chelaru/Convorbiri literare,
Rubrica Autori moldavi, edituri moldave)
*
Apropiate prin conţinut şi atmosferă sunt anxietăţile din poezia meditativă şi din aforismele lui Teodor Dume. Dislocat din confortabilul sentiment, inventat de cartezieni dar absolutizat de modernişti, al supremaţiei unui eu intens conştient de sine şi care îşi subordona lumea, eul postmodernităţii se ştie instabil, discontinuu, incapabil să controleze geneza sa dintr-un ecosistem sau dintr-un amestec confuz de stări. Mutant, perpetuu emergent, el este mereu surprins doar Între două posibilităţi: »Există întotdeauna o altă posibilitate/ cea a luminii » Eul se cunoaşte pe sine doar prin forma developată în viaţa socială sau din imaginile celorlalţi despre sine. El pare situat la linia universului, despărţind conuri ale istoriei mitice, umane sau personale.(…).
Maximele lui Teodor Dume trezesc uneori ecouri familiare, cum ar fi sfatul lui Kant de a elimina din conştiinţă lucrurile în privinţa cărora nu putem face nimic (renunţă la ceea ce nu poţi obţine/ pentru că/ senzaţia eşecului este răvăşitoare), sau al lui Kierkegaard, de a trăi autentic „(nu-ţi transforma viaţa în corvoadă ci/ învaţă să fii tu însuţi)”, de misoginismul lui Schopenhauer (între femei şi artă nu e nicio deosebire), de psihologismul lui Wilhelm Wundt („omul trăieşte într-o lume paralelă/ datorită propriilor senzaţii)”, sau de moralistul elisabethan Bacon (invidia este produsul succesului celorlalţi şi starea neputinţei tale). În privinţa politicienilor, poetul se mulţumeşte să citeze înţelepciunea antică (când te cobori la nivelul politicienilor, începi să nu te mai recunoşti ca om), în schimb filosofia pragmatistă a eului care nu are altă identitate decât aceea conferită de proiectele în care se obiectivează (doar cel care nu se recunoaşte pe sine nu-şi vede chipul în fapte) sau de ratificarea pe care o primeşte de la semeni (înăuntrul meu e strâmt, nimeni nu intră,/ nimeni nu iese/ e o lume numai a mea cu reguli stricte/ numai că nu-mi dau seama cine/ a trecut ultima oară prin mine) ne readuce într-un context discursiv caracteristic prezentului. Departe de „smartphones”, am regăsit „smart humans”, frumuseţea inteligenţei omeneşti, care nu e poate nicăieri mai convingătoare decât în literatura speculativă şi sapienţială.
(MARIA Ana TUPAN,critic
Contemporanul, nr.1(778) despre aforismele lui teodor dume)
*
Nu mi-e frică de moarte
ci de neputinţa de a mai fi
ceea ce am fost
