în LIRA21, Cristina Ştefan despre cartea AZIL ÎNTR-O CICATRICE, autor Teodor Dume

de Cristina Ștefan

Teodor Dume- Azil într-o cicatrice

iunie 25, 2016 în Critică literară de Cristina Ștefan

     5/5 (1)

Îi citesc versurile de ani și ani în Cenaclul Lira21 și nu știu dacă prin comentariile
 mele, Teodor Dume a aplicat îmbunătățiri de stil sau de abordare lirică,
 pentru că este unul dintre puținii poeți care au avut de la început un stil
 original și foarte personal de scriere, pe care, în ani, l-a rafinat, dar a rămas
neschimbat ca tematică și viziune poetică, calități conferindu-i originalitate,
autenticitate.

Spuneam la volumul  Moartea, un fluture alb că “poezia lui Teodor Dume
 nu are nevoie de o decodare, este un aide-memoire pentru repetabila stare de târziu,
 fragmentele vieţii amintite în reverii sau meditaţii au resemnarea acceptării declinului
 până unde Thanatos devine familiar, devine adevăr, ca un drum fix al poeziei-destin:

“―undeva în copilul din mine

zbura un fluture alb

lăsând o dâră

un fel de drum

pe care

oamenii plecau…”

Acum citesc noul său volum Azil într-o cicatrice cu o tematică a singurătății și
 decorurile, personajele, întâmplările lirice converg spre copleșirea din singurătate,
 ca aură, karmă, sens- un arhetip determinant la Teodor Dume.

Remarcabilă în acest nou volum acuitatea acestui simț al solitudinii pe care poetul  îl transcrie solidarizantîn diverse, foarte diverse unghiuri:

“când cerul își îmbracă haina de vânt

și-n utima tăcere

să-mi facă loc

iar din singurătate

un prieten.”

( ultima tăcere)

Fraza poetică este epurată, TD scrie simplu, limpede, dematerializat, chiar și atunci
 când Eros își aprinde farurile asupra contextului, tot thanatic rămâne:

“mă împrietenesc cu moartea

și asta pentru că

umbra s-a retras din tine

ca un nor

și ai plecat și ai plecat

și ai plecat”

(pentru atunci)

Retragere permanentă în sine, de sorginte fatalistă, poezia lui TD este de o mare tristețe,
 sensul poetic este suferința,  durerea, ermetizate în sine și traversând biografic textele.
De la copilărie la tinerețe și maturitate, tablourile și nostalgiile au un tonus blocat
 în meditația singurătății și a morții, supunându-se mereu unui timp psihologic negru, mat.
 Este un timp asumat și de acceptare a sorții:

“acum mi-e inima strânsă ca un purece

salt din durere în durere

oftez

dar nu spun nimic”

( îmi cer iertare, bunico!)

“stau în mijlocul unei lumânări aprinse

și tremur

în tot acest timp

întunericul iese din mine

ca dintr-un chip”

(câteodată și Dumnezeu rămâne singur)

Teodor Dume se înscrie cu brio pe linia black a poeților români, într-o lirică specifică
 liricii noastre seculare, de la Miorița la Eminescu, Bacovia, Emil Bota, thanatosul
din “mai am un singur dor” scriind, în continuare, despre tristețea adevărului ființei,
 cea muritoare. Așa după cum spunea Vasile Petre Fati, într-o poezie similară
în meditație existențială:

“Eu sunt un om singur. Nu am ce face cu singurătatea mea./ Odată m-am gândit că
e bine să cred în moarte./”

Aș adăuga…“și în poezia ei…”

Cristina Ștefan

http://cenaclu.lira21.ro/teodor-dume-azil-intr-o-cicatrice/

Teodor Dume în revista Luceafărul ,18 iunie 2016, despre Ionuţ Caragea, ascultându-şi gândul şi împlinindu-şi visele

Ionuţ Caragea, ascultându-şi gândul şi împlinindu-şi visele

Articol scris de: Teodor Dume / 18 Iun 2016

Primit pentru publicare: 18 iunie 2016
Autor: Teodor DUME, Oradea
Publicat: 18 iunie 2016
Editor: Olivian IVANCIUC

http://www.luceafarul.net/ionut-caragea-ascultandu-si-gandul-si-implinindu-si-visele

http://www.luceafarul.net/ionut-caragea-ascultandu-si-gandul-si-implinindu-si-visele

Ionuţ Caragea, ascultându-şi gândul şi împlinindu-şi visele

Un scriitor de nivel absolut, bine plasat pe orbita literaturii române, este Ionuţ Caragea. Deşi tânăr, scriitura domniei sale concurează, atât sub raport cantitativ, cât şi calitativ, cu cea cantonată în prima linie a valorilor confirmate. Imaginarul scriitoricesc al lui Ionuţ Caragea este dominat de idee, dar şi de efect. Indiferent dacă vorbim despre proza, poezia sau aforismele sale, se constată o afectivitate tămăduitoare cu coordonate care duc înspre locuri, fapte, oameni şi Dumnezeu. Important este faptul că toate acestea converg, chiar dacă actul creativ nu a fost deloc uşor, autorul parcurgând un drum accidentat, după cum menţionează şi criticul Al. Cistelecan în prefaţa romanului „Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!”; un roman cu salturi în poezie care a fost publicat în 2016 la editura  eLiteratura din Bucureşti. Autorul ne mărturiseşte în acest sens că „trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine / şi mă gândesc la ţăranul ce-şi ia coasa / şi taie capetele plecate / ale spicelor de grâu / fără să-i pese că şi oamenii / au capetele plecate în faţa morţii„, dar şi că „Dumnezeu tace şi-şi freacă palmele de bucurie / că încă-l iubesc, din când în când îmi face / un semn discret cu coada ochiului /”, simţind totodată că este „incompatibil cu lumea” şi gândindu-se deseori „la cei ce s-au dus / înainte de vreme / la cei ce s-au răzbunat pentru harul / cu care au fost înzestraţi / la cei care-au ajuns în azil„.

Efectele se reconstruiesc în detaliu după un desfăşurător impus de memoria autorului, ceea ce ne duce înspre o confesiune bine argumentată. Ionuţ Caragea este un martor al existenţei, un martor prezent cu promptitudine în locuri mai puţin explorate. Toate acestea pentru a reconstitui durerea, iubirea şi trecutul. De fapt inspiraţia scriiturii sale vine tocmai din aceste elemente caracteristice umanităţii. În detaliu vorbind, din suferinţă se naşte bucuria. Iată de ce Ionuţ Caragea şi-a împlinit crezul evaluându-şi „încăpăţânarea” (benefică în acest context), dar şi conceptul despre existenţă. Între Dumnezeu şi el a existat (şi există) doar un singur univers (părinţii, fraţii, soţia şi fetiţa).

Înţelegând în profunzime sensul existenţei sale, îşi subliniază convingător trăirile: „În intimitate cu Dumnezeu şi tot ce înseamnă Dumnezeu, nu am fost niciodată singur„. Şi, tot el, se întreabă: „dar cu iubirea ce facem / cu această nevoie de a ne dărui / până la ultimul strop de plăcere / până la ultima firimitură de carne (…) ce facem cu această iubire / cui să o dăruim când nimeni / nu se mai hrăneşte cu resturi„.

Privind înspre cealaltă latură (tot afectivă), sportul, poezia şi prietenii de acasă sau din exilul creator sunt pentru Ionuţ Caragea tot sensuri care îi transpun fiinţa pe aceleaşi coordonate ale sincerităţii şi încrederii. Deşi un berbec „încăpăţânat”, Ionuţ Caragea  pledează, în mod conştient, pentru evidenţierea, cu orice preţ, a detaliilor care dau sens existenţei. Viaţa sa, nuanţată într-un mod imprevizibil, este un motiv de inspiraţie care poziţionează cititorul, dar şi îl angajează, într-o manieră proprie, la identificare şi mai apoi la trăire.

„Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!” ne propune, în mod direct, un scenariu real al suferinţei, dragostei şi bucuriei umane, elemente care m-au determinat să schiţez un îndemn de suflet către fiinţa din mine care încă mai oscilează între sensurile descrise de Ionuţ Caragea. Pe de-o parte, autorul vine în poeziile din volum cu câteva consideraţii socio-umane: „chiar şi peste o sută de ani / oamenii tot îşi vor pierde vremea cu nimicurile lor (…) ajung să cred că viaţa mea nici nu contează (…) nimeni nu va şti din ce apă îşi potoleşte setea (…) nici moartea nu mai impune respect / a devenit o simplă măturătoare / care ascunde oasele sub preşul celui fără câine la uşă / prea scump serviciul de salubrizare al acestei lumi / datoare sie înseşi / dar şi acestea sunt tot nişte nimicuri…”. Pe de altă parte, el ne dezvăluie în fragmentul de pe copertă şi motivaţiile sale: „Rolul cel mai important în această carte îl deţine „Gândul meu”, o entitate care mi-a oferit indicii preţioase, călăuzindu-mă în momentele de rătăcire şi salvându-mă de nenumărate ori în confruntarea cu bolile, singurătatea şi moartea. Consider că cititorii pot trage învăţăminte folositoare de pe urma experienţelor mele şi se pot identifica uşor cu personajele principale, fiind vorba, la urma urmelor, de sentimente autentice şi gânduri pe care le poate avea orişicine. Cred că pentru noi toţi se poate întâmpla un miracol atunci când suntem atenţi şi receptivi la ceea ce ni se comunică la nivel subtil, atât din exterior, cât şi din interior. Nu trebuie decât să ne punem mereu întrebări, să căutăm soluţii înspre binele nostru şi al celorlalţi, iar răspunsurile nu vor întârzia să apară.„

Iar criticul Al. Cistelecan, atât în prefaţă, cât şi pe copertă, descrie cartea ca fiind „o reconstrucţie biografică scrupuloasă, asistată de o memorie acută, aproape de verva detaliilor şi a preciziei, şi proiectată în convenţia unui dialog introspectiv, un fel de divan, doar că nu al sufletului cu trupul, ci al poetului cu propria conştiinţă„. Criticul mai consideră că această carte reprezintă „o confesiune de sine cu miză decisivă pe ”sinceritate”, pe acurateţea concretă a peripeţiilor şi pe interpretarea lor în orizontul unui destin„, fiind scrisă de un autor care „merge  pe drumul pozitiv şi exemplar al poeziei„, şi anume „de la suferinţă la extaz, de la angoasă la iluminare şi de la elegie la imn„.

*Revenind la bucuria pe care fiecare dintre noi o putem avea în anumite momente, mă pot felicita pentru trăirile avute la întâlnirea cu „Poetul născut pe Google”. Era o zi frumoasă de februarie 2016. În locaţia de pe malul stâng al Crişului Repede din Oradea, pe care o administram, îşi făcu apariţia, într-o eleganţă sportivă, un domn. Cu tact şi curiozitate m-a întrebat: domnul Teodor? Caragea sunt. Ionuţ Caragea! Zâmbea fermecător. Ştiam că este din zodia berbecului, la fel ca şi subsemnatul. La prima vedere am şi uitat de mine! În urma dialogului special de câteva minute, ne-am definit momentul ca fiind unic. I-am dăruit, apoi, cele două cărţi ale mele: „moartea, un fluture alb” şi „azil într-o cicatrice”, apărute în 2015 la editura Pim din Iaşi.

A doua zi, cu bucuria reîntâlnirii, am primit ultima sa carte: „Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!”, iar după ce am lecturat-o mi s-a întipărit în minte un îndemn pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l asculte şi să-l aplice în viaţa de zi cu zi: „azi nu voi da cu piciorul fericirii / nici mâine, nici poimâine / nicicând„.

Teodor Dume
Oradea, 13 februarie 2016

Articole asemănătoare

• Apariţie editorială: „Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!”, roman memorialistic de Ionuţ Caragea
• Ionuţ Caragea – Poem din volumul în pregătire „Umbră lucidă”: ,,Mesaj într-o carte”
• Poetul Ionuț Caragea, voievodul din mreaja Google, își lansează trei cărți…
• Ionuţ Caragea – volumul ,,Cer fără scări/Ciel sans escalier”, editura eLiteratura, Bucureşti, 2014
• Ionuţ Caragea – Poem din volumul în pregătire „Umbră lucidă”: ,,Judecata de acum”

Revista Luceafărul:Ionuţ Caragea şi rădăcinile umbrei, autor Teodor Dume

  Revista LUCEAFĂRUL, 2016

http://www.luceafarul.net/ionut-caragea-si-radacinile-umbrei

 

Ionuţ Caragea şi rădăcinile umbrei

Articol scris de: Teodor Dume / 31 Mai 2016

Primit pentru publicare: 30 mai 2016
Autor: Teodor DUME

Ionuţ Caragea şi rădăcinile umbrei

„Adevărul aşteaptă precum o umbră
despre care evităm să vorbim. O umbră
care continuă să ne şoptească rugăciunile”
(Ionuţ Caragea)

Iubirea este partea cea mai sensibilă a sufletului. Şi spun asta pentru că iubirea lui Ionuţ Caragea faţă de cuvânt este rizoderma rădăcinii din care iau naştere porii absorbanţi ai primăverii în care s-a născut (12 aprilie). Din adâncul acestui anotimp, aş putea spune monopodial, vin ramificaţiile stărilor de renaştere, bucurie şi optimism. Toate aceste elemente, care bucură şi colorează zâmbete, converg înspre acea zi de primăvară în care autorul dăruie mai departe frumuseţea din cuvânt prin ultima sa carte „Umbră lucidă” (Ed. Fides, 2016).

Spuneam, şi cu altă ocazie, că Ionuţ Caragea este un poet de nivel absolut, exponenţial pentru un timp cu determinare sufletească, bine conturat în adevărul existenţial menit să sfideze ordinea lucrurilor care par fireşti. Folosind mecanismele simple ale scrisului şi  pe cele complexe ale imaginarului, Ionuţ Caragea vine apăsat printre cuvinte, înnodând şi polenizând stări caracteristice poeziei autentice. Explorând cunoaşterea, se apropie de sublim prin puterea propriei conştiinţe, fără a modifica specificul percepţiei despre lume. Metafora umbrei, în volumul „Umbră lucidă”, este un epifenomen care devine fenomen principal, iar această inversare lăsă cititorului posibilitatea să descopere raza de lumină a speranţei. Poetul nu ne orbeşte cu revelaţii extatice, ci coboară în iadul din noi şi ne provoacă, printr-o ironie subtilă, să căutăm singuri ieşirea. De altfel, naşterea sa s-a produs tot în urma unei explorări abisale: „da, da, astfel s-a născut poetul / în văzul lumii indiferente / când totul era repetitiv şi numai durerile / coborau până la rădăcinile umbrei…” (Imn umbrei). Şi după ce el fecundează întunericul cu lumina sa interioară, cresc „Petale de umbre”: „sufletul meu / aşteaptă cuminte / pe fundul unui ocean de singurătate / să cadă steaua norocoasă / a inspiraţiei / în tot acest timp / asist la spectacolul / în care moartea / dăruieşte creatorului / o floare cu petale / de umbre.” Astfel, epifenomenul inversat şi asocierea gândului cu imaginea, într-un spaţiu referenţial, creează o viziune tangibilă sufletului: „poetul îşi demonstrează forţa imaginaţiei ce poate face un alai de lucruri să se ridice din neant, ca în prima zi a creaţiunii. El recurge la un tropism biblic, ţesând în jurul unor obiecte sau imagini umile parabole ale condiţiei umane.” (Maria-Ana Tupan – în prefaţa cărţii). 

Prin dedublare, poetul devine clona umbrei sale, dar şi prizonierul timpului şi al propriilor amintiri. Prin reîntoarcere la sine, el este doar „o scânteie prinsă între două umbre / umbra celui ce sunt şi umbra / celui care-am fost cândva.” (Imn umbrei). Salvarea, în acelaşi poem, este christică, evocând credinţa, dragostea şi sacrificiul: „m-am întâlnit cu Iisus / venea de departe, de foarte departe / dintr-o direcţie opusă / am făcut de îndată picnic la marginea drumului / i-am prezentat „credincioasa” mea umbră / el mi-a prezentat nevăzuţii săi îngeri / apoi şi-a scos desaga cu prescură / iar eu mi-am scos inima din piept / şi o priveam în palmele sale / cum bate, cum bate…„

Epifenomenul inversat, dedublarea, ironia subtilă, salvarea prin întâlniri providenţiale, sunt stări deloc ocazionale, susţinând toate elementele specifice unei creaţii lucide şi moderne care nu se racordează la vreun curent literar, dar care îşi are rădăcinile în eposul infinit al tuturor poeţilor care au pus fiecare câte o cărămidă la temelia paradisului. Tocmai de aceea, la orizontul scriptural al atipicului, apar şi elemente specifice poeticii generalizate. Dar ele converg, ca stări, înspre o identitate proprie, într-un spaţiu al refuzului pentru lectură: „Am scris poeme pline de iubire / pentru oamenii plictisiţi / chiar dacă a trebuit să-mi fac din inimă / un sicriu de flori / mi s-a scurs viaţa în cuvinte / pentru oamenii plictisiţi / chiar dacă mă topeam precum ceara…” (Pentru oamenii plictisiţi).

„Umbră lucidă” este cel mai viabil argument al cunoaşterii propriei identităţi. Cartea aceasta, nu ştiu dacă este o verigă din lanţul celor peste 30 apărute sub semnătura lui Ionuţ Caragea, dar ştiu că este o convenţie a autorului cu sinele. Cine deschide coperţile, deschide o uşă înspre singurul nostru martor în viaţă, umbra: „dar tu ca nimeni alta / stai întinsă / la picioarele mele / nu eşti nici pământ / nici aer (…) când te apropii de sufletul meu / spun apă şi lacrimile / consfinţesc tristeţea omului singur…” (Lumina ochilor stinşi în eter). 

Multitudinea de sensuri ale metaforelor baroce pe care le foloseşte autorul ne oferă libertatea alegerii unei continuări pe propriile noastre linii ideatice. Aceste linii sunt rădăcinile aeriene care se împământează, căutând pânzele freatice ale inspiraţiei. Şi, aşa cum menţionează şi prefaţatorul cărţii, „imaginarul umbrei nu este totuşi, la Ionuţ Caragea, un simptom al nihilismului, ci, dimpotrivă, o poetică în sensul în care Immanuel Kant (Critica puterii de judecată) asocia lucrului în sine, ca matrice  infinită de posibilităţi, doar arta.„

Chiar dacă, în opinia Mariei-Ana Tupan, „concentrarea fiecărui poem pe o temă şi folosirea unui limbaj remarcabil de unitar, dar şi economic, prin înlăturarea oricărui cuvânt redundant fac aceste poeme greu, dacă nu imposibil de parafrazat…”, iar  „criticul se vede silit să renunţe la încercarea de a lua un text în stăpânire, deoarece, asemeni unei parabole biblice, poemul nu poate fi disecat, anatomizat, sensul său degajându-se din întreg… „, Ionuţ Caragea ne dezvăluie bogăţia stărilor prin realitatea lor care se autodeclanşează într-un Univers imaginar. Astfel, imaginarul devine cel mai frumos spaţiu real din universul fiinţei trecătoare, o fiinţă care călătoreşte „clandestin” în visurile cu destinaţia dincolo de vămile cerului, prin „ridicarea la pătrat„ (Eu simt şi presimt Dumnezeirea). Aceasta este metafora transcendenţei care îi oferă lui Ionuţ Caragea, într-o poezie de anticipaţie şi relativitate ciclică a timpului (mai întâi simte Dumnezeirea prin inspiraţie, apoi o presimte odată cu estomparea inspiraţiei sau prin întoarcerea la timpul dinaintea inspiraţiei, conform modelului ciclic al relativităţii einsteiniene), motivaţia de care avea nevoie pentru a merge mai departe pe drumul pe care şi l-a ales.

Teodor Dume,
8 mai 2016, Oradea

Articole asemănătoare

• Ionuţ Caragea – Poem din volumul în pregătire „Umbră lucidă”: ,,Miracol inutil,,
• Ionuţ Caragea – Poem din volumul în pregătire „Umbră lucidă”: ,,În spatele meu”
• Ionuţ Caragea – Poem din volumul în pregătire „Umbră lucidă”: ,,Neputinţă”
• Ionuţ Caragea – Un poem din volumul în pregătire „Umbră lucidă”
• Ionuţ Caragea – Poem din volumul în pregătire „Umbră lucidă”: ,,Judecata de acum”

Lasă un comentariu

Nume [ *necesar ]
E-mail [ *necesar ]
Adresă web [ *opţional ]

Drept de autor © 2009-2016 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Teodor Dume>La Oradea o sarbatoare de suflet< Gheorghe Grigurcu s/a reintors acasa la Familia

Da, iată-l pe Gheorghe Grigurcu,(foto) după mai bine de 30 de ani, la 26 mai 2016, se reîntoarce la Oradea, în "urbea"  de pe Criş, cum îi plăcea să spună, pentru a i-se recunoaşte şi confirma activitatea de 51 de ani desfăşurată la revista Familia. Cu această ocazie revista i-a sărbătorit şi cei 80 de ani împliniţi pe 16 aprilie 2016.

        Zilele Revistei Familia, ajunse la cea de-a XXVI-a ediţie au debutat, joi după amiaza, în fostul sediu al Casei de Cultură a Municipiului,(actualmente sala Florica Ungur) în prezenţa unei audienţe  medii, majoritatea scriitori, critici literari şi invitaţi (apropiaţi) ai revistei
        Manifestarea stă sub semnul debutului lui Mihai Eminescu, consemnat în urmă cu 150 de ani în paginile revistei conduse pe atunci de întemeietorul ei, Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea

Uşa evenimentelor a fost deschisă de poetul Ioan Moldovan, redactorul şef al revistei Familia.

         În prima parte a fost confirmată  şi recunoscută întreaga activitate a lui Gheorghe Grigurcu care timp de 51 de ani nu a lipsit niciodată din paginile revistei. La Oradea, o sărbătoare  de suflet: Gheorghe Grigurcu reîntors (pentru câteva ore)
 acasă, la “Familia”


"Este o performanţă de neegalat să publici timp de 51 de ani neîntrerupt. Gheorghe Grigurcu nu a lipsit din niciun număr al revistei(…)
Dacă pe harta literaturii române contemporare fiecare dintre noi e o insulă, Gheorghe Grigurcu e un arhipelag", a  spus criticul literar Ion Simuţ despre sărbătoritul zilei.
       Şi este bine de ştiut că:
Poetul, criticul literar şi eseistul Gheorghe Grigurcu, în vîrstă de 80 de ani, este laureatul celei de-a XXV-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia. Acesta a primit, în 2015 în cadrul unei gale speciale organizate în sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia din Botoşani, marele premiu, dar şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani
Considerat unul dintre cei mai importanţi critici literari contemporani, Gheorghe Grigurcu s-a născut pe 16 aprilie 1936 la Soroca (Republica Moldova), pe vremea cînd acest teritoriu aparţinea României. A urmat liceul la Oradea şi, doar un trimestru, Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu”. A absolvit apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj-Napoca (1958). Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1975). A fost profesor la Oradea; redactor la revista orădeană „Familia”, deţinînd cronica literară. A colaborat şi semnează, şi în prezent, diferite articole şi cronica literară la mai multe ziare şi la majoritatea revistelor literar-culturale din ţară, printre care se numără: „Ateneu”, „Familia”, „Orizont”, „Vatra”, „Tribuna”, „România literară” şi „România liberă”, la care are rubrici fixe.
După debutul cu poezie în ziarul „Crişana” din Oradea (1952), a publicat mai multe volume de versuri: „Un trandafir învaţă matematica” (1968), „Trei nori” (1969), „Rîul incinerat” (1971), „Salută viaţa” (1972), „Apologii” (1975), „Contemplaţii” (1984), „Cotidiene” (1986), „Oglinda şi vidul” (1993), „Un izvor bolboroseşte înăuntrul termometrului” (1996), „Nimic n-ar trebui să cadă” (1997), „Amarul Tîrg” (1997), „Dealul purtat de scripeţi” (1999), „Spaţiul dintre corole” (2000), „Acul şi steaua” (2001), „De unde pînă unde” (2002), „Natură moartă şi vie” (2003), „Un trandafir învaţă matematica” (ediţie definitivă a creaţiei poetice de pînă în anul 2000 – Ed. Vinea, 2004), „Calendar” (2004), „Fiindcă” (2005), „Castele în Spania” (2005), „Şterge soarele de praf ca pe-o mobilă” (2006), „Muzeu” (2008), „Cerc şi punct” (2010), „Nimic n-ar trebui să cadă” (2011).
Activitatea sa de la revista „Familia” avea să-l impună printre criticii importanţi, poziţie susţinută şi mai tîrziu, prin „opiniile pătimaş tranşante, nu o dată excesive”, după aprecierile lui Mircea Martin. A scris numeroase volume de critică şi istorie literară: „Miron Pompiliu şi Junimea” (1969), „Teritoriu liric” (1972), „Idei şi forme critice” (1973), „Bacovia – un antisentimental” (1974), „Poeţi români de azi” (1979), „Critici români de azi” (1981), „Între critici” (1983), „Existenţa poeziei” (1986), „De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiş” (1989), „Peisaj critic” (I – 1973; II – 1997), „E. Lovinescu. Între continuatori şi uzurpatori” (1999), „Poezie română contemporană” (I-II, 2001), „De la un critic la altul” (2004) etc. S-a afirmat, de asemenea, şi ca eseist şi jurnalist literar şi politic: „În cunoştinţă de cauză” (1990), „Cum am devenit stalinist” (1998), „Imposibila neutralitate” (1998), „În jurul libertăţii” (2002), „Fişele unui memorialist” (2006), „Opinii în genere inconfortabile” (2007), „O provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel” (2009), „Exerciţii de adevăr” (2011).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al P.E.N.-Clubului român, a fost distins cu Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor pe anul 2000. De-a lungul timpul i-au fost decernate Premiile Uniunii Scriitorilor din România, ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, ale revistelor „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget liber”, Premiul naţional „Tudor Arghezi” (Tg. Cărbuneşti), Premiul oraşului Bistriţa, Premiul Serilor de la Brădiceni, Premiul Festivalului internaţional de poezie Emia (Deva), Premiul Asociaţiei Culturale „Duiliu Zamfirescu” (Focşani), Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul oraşului Beclean, Premiul de poezie (Deseşti, Sighet), Premiul „Virgil Mazilescu” (Corabia), Premiul Consiliului Judeţean Gorj, Premiul Naţional Monica Lovinescu-Virgil Ierunca (2009). Manifestarea Colocviile tinerilor scriitori care au debutat în 2012 şi care s-a desfăşurat la Alba Iulia în aprilie 2013, i-a dedicat un moment special scriitorului Gheorghe Grigurcu, care a primit Premiul de Excelenţă.

     Şi-n cea de-a doua parte;

        Cu ocazia Zilelor Revistei Familia la Oradea va veni "nucleul tare", după cum l-a prezentat Ioan Moldovan, al Uniunii Scriitorilor format din Nicolae Manolescu, Gabriel Ghifu, Varujan Vosganian, Mircea Mihăieş, Cassian Maria Spiridon, Aurel Maria Baros, Horea Gârbea Adrian Popescu.
 De asemenea, între invitaţi se mai numără redactori, scriitori, poeţi şi critici din toată ţara.  La evenimentul de deschidere a participat şi scriitorul Ioan T. Morar, aflat la Oradea pentru a-şi lansa cartea "Sărbătoarea corturilor".
Zilele Revistei Familia continuă vineri, de la ora 10, în Sala Mare a Primăriei cu un colocviu pe tema "Ofensiva debutanţilor: semn al înnoirii?", la care au fost invitaţi tineri poeţi, în timp ce, de la ora 16.30, tot acolo este programată lansarea cărţii "Nu te opri, nu te întoarce", de Traian Dobrinescu. Volumul va fi prezentat de Nicolae Manolescu şi Răzvan Voncu.


(S:date biografice;faclia,wikipedia

Teodor Dume în New York Magazin special

***

Nig Nuta Istrate Gangan

4 ore · 

in New York Magazin, domnul Teodor Dume :)

Îmi placeVezi mai multe reacţii

Comentează

Distribuie

33Adrian Păpăruz, Mioara Băluță şi alţi 31

1 distribuire

Coşmarul din gând de Teodor Dume

Coşmarul din gând de Teodor Dume: am văzut-o valsând printre resturi de umbre/doar lumina lunii desfiinţa/orice urmă/durerea triumfa/bucăţi decer cădeau peste timp/în aşteptarea mea zădarnică/s-a aşternut frigul/doar ea duhnind a glorie/îşi făcea provizii pentru o altă zi/în care/...

Teodor Dume

Teodor Dume: Omul fără prieteni devine propria sa umbră.

Teodor Dume

Teodor Dume: Singurătatea te face să te redescoperi pe tine însuţi.

Teodor Dume

Teodor Dume: Sufletul omului se cunoaşte după gesturi.

Teodor Dume

Teodor Dume: Rugăciunea a fost şi este o durere îndreptată înspre Dumnezeu.

Teodor Dume, portret în creion

Teodor Dume a distribuit un link.

2 mai la 05:14 · nametests.com · 

Creează-ți un portret în cărbune!

Le poți găsi peste tot pe străzile din Paris - desene în cărbune. Îți vom crea propriul portret în cărbune. Clic aici!

RO.NAMETESTS.COM|DE TEODOR

De paşti... de Teodor Dume

De paşti... de Teodor Dume: culegeam frunze de nuc pe care/bunica le punea la fiert şi vopsea/o grămadă mare de ouă/din când în când /îşi ştergea cu mâneca/lacrimile şi ofta.../viaţa m-a îndepărtat de sat/doar scrânciobul /de sub craca nucului putrezit/mai zgâlţâie liniştea/...

doar dus, autor Teodor Dume

mă simt ca două şine pe care
se aleargă şi
nu se ajunge nicăieri
mi-am cumpărat şi bilet
doar dus...
în rucsacul de pe spatele încovoiat
am pus o fotografie
un fir de busuioc şi
puţin din singurătate

pe lângă mine trece o umbră
o salut dar nu-mi zice nimic

oare, nu mă recunoaşte?

Teodor Dume, în Vatra veche (nr.3/martie 2016)

https://mail.google.com/mail/u/0/?ui=2&ik=1184124135&view=att&th=154576c45a569b92&attid=0.1&disp=inline&realattid=43ede1caa4b1a99b_0.1&safe=1&zw

https://mail.google.com/mail/u/0/?tab=wm#inbox/154576c45a569b92?projector=1
revista VATRA VECHE, nr.3/2016, pagina 48

ÎNTÂLNIRI ÎN SPAŢIUL
VIRTUAL

POETUL TEODOR DUME

     
L-am  întâlnit pe Teodor Dume
prin anii 2007-2008 pe site-ul "Rolit",
care astăzi nu mai există. Site-ul avea
secţii de  poezie,  proză,  articole,  personale, iar eu citeam şi comentam cu
mare plăcere materialele postate la
toate secţiile. Nu aveam dreptul să
acord steluţe, eram  începătoare  pe
acel site. M-au atras poeziile lui Teodor Dume nu numai prin sinceritatea
lor, dar şi pentru că le simţeam că şi
când le-aş fi gândit eu însămi, fără să
le fi putut da glas.
La un moment dat, administratorul site-ului a propus ca dreptul
autorilor de a acorda steluţe postǎrilor
valoroase şi de a lucra în administraţie să fie ales în mod "democratic",
cu propuneri şi voturi ale utilizatorilor. Spre marea mea surprindere,
numele meu  a fost propus şi chiar
votat pentru dreptul de a acorda pune
steluţe la secţiile  poezie şi  proză, iar
la  articole am primit, alături de
Cristina Ştefan, despre care voi vorbi
în alt articol, funcţia administrativă de
a valida texte. Aşa am devenit colegă
de serviciu cu Teodor Dume. S-a
întâmplat să ne potrivim nu numai la
gusturile literare, dar şi la concepţiile
de lucru. Având ambii dreptul să participăm la discuţiile din administraţie,
am văzut în Teodor Dume nu numai
un talentat poet, dar şi un om cu
calităţi morale deosebite.
După o vreme, site-ul "Rolit" a
anunţat că-şi închide porţile. Deşi intrasem de puţină vreme, mi se păruse
că pe oamenii de acolo îi cunoscusem
dintotdeauna.  Timpul trece  altfel în
virtual decât în realitatea concretǎ,
transmiterea informaţiei fiind instantanee. În virtual, o luna echivalează
cu ani, drept care închiderea site-ului
m-a prins nepregătită. Tristeţea m-a
copleşit, colaborarea cu colegii mă
îmbogăţise şi nu bănuiam atunci că
mă voi reîntâlni cu foştii colegi de la
Rolit pe alte site-uri. Dupǎ o vreme
însǎ, am primit un mesaj de la d-l
Dume, invitându-mă să lucrez alături
de el în administraţia unui alt site,
"Confluenţe Lirice", condus de Relu
Coţofană. Invitaţia m-a onorat şi bucurat. Am acceptat şi, între 2009 şi
2015, am lucrat cu Teodor Dume în
administraţia "Confluenţelor", unde
am cunoscut mulţi poeţi, despre care
voi vorbi în viitor. Ulterior site-ul a
devenit "Dialoguri culturale", sub o
nouă conducere.
Teodor Dume postase multe din
poeziile lui pe site-ul Agonia (Poezii.ro), site pe care eu m-am înscris
mai târziu. Cel mai bine l-am cunoscut pe Teodor Dume - ca poet şi ca
om - în anii în care am lucrat împreună la "Confluenţe Lirice". Dar ce în-
______________________________
seamnă de fapt a cunoaşte pe cineva,
când nu ai dat niciodată mâna cu el?
Şi totuşi, iată, o cunoaştere a cuiva,
prin poezie, dar şi prin munca alături
într-un spaţiu virtual,  poate fi uneori
mai profundă decât o colaborare în
birouri alăturate!
În 2013, d-l Dume m-a rugat să-i
selecţionez cele mai reuşite poezii din
ultimii ani de pe site-ul Agonia pentru
a şi le aduna într-o carte. Volumul
"Moartea unui fluture alb", (Ed. PIM,
Iaşi 2015), e o culegere de poezii
scrise de Teodor Dume între 2009-
2012, pe le-am împărţit în trei sec-
ţiuni:  "de la părinţi...",  "prin Dumnezeu..." şi  "spre mine", poetul plimbându-se în permanenţă prin universul său indisolubil legat de părinţi şi
bunici, de credinţa în Dumnezeu şi de
aplecarea lui spre trăirile interioare.
Cum scriam într-un comentariu apǎ-
rut în volum, nu o dată am intrat în
poeziile lui Teodor Dume ca în nişte
tablouri. Prezentarea tatălui în cămaşa
albă de duminică din poezia "lumâ-
nări stinse" (dimineaţa l-am găsit îmbrăcat/ în cămaşa lui albă pe care o
purta/ duminica la biserică în cele/
câteva ore de slujbă) m-a dus cu gândul la un tablou de Cezanne reprezentând un bărbat în cămaşă albă. Credinţa şi speranţa în Dumnezeu sunt
prezente în partea a doua a cărţii, iar
în secţiunea a treia, cea mai amplă,
autorul îşi explorează neputinţa şi
resemnarea în faţa vieţii şi a morţii.
Comunicarea poetului cu cititorul e
directă şi se rezumă la esenţă. Talentul de a comprima ideile în numai
câteva cuvinte e vizibil şi în aforismele pe care poetul le-a adunat în
volumul "Vitralii", în curs de apariţie
la Ed. PIM Iaşi, 2016.
Titlul unor poezii spune deja
multe ("moartea, o execuţie lentă"),
iar metaforele sunt vizuale:  în dimineaţa asta o să las lumea/ să se
caţere pe mine ca iederă pe ziduri
("poate doar astăzi"), sau  ne naştem
în fiecare zi/ cu teamǎ ca atunc / când
aşezăm flori parfumate/ sub icoane
care plâng... ("sensuri").
Poeziile lui Teodor Dume, uneori
cu accente filosofice, alteori simple
rugăciuni, sunt un univers în care cititorul se regăseşte în propriile trăiri,
întrebări, speranţe, aşteptări şi deznădejdi. Eu m-am recunoscut în ele
într-atâta, încât, uneori, am simţit nevoia să le traduc în franceză, ştiind că,
în poezie, o traducere nu e doar →

un  transfer de cuvinte dintr-o limbă
în alta, ci o retrăire poetică a traducătorului prin textul autorului. Traducerile poeziilor  "azil intr-o cicatrice" (asile dans une blessure) şi
"tǎcere, se moare" (silence, on meurt)
sunt pe site-ul "Dialoguri Culturale".  
 Volumul "Azil într-o cicatrice"
(Ed. PIM Iaşi, 2015) conţine poezii
scrise în aceeaşi manieră  dumianǎ,
plinǎ de esenţă şi simboluri. O dovedeşte din plin poezia "timpuri"  cu
care se încheie volumul:   când trec
strada/ îmi adun toate gândurile/ sub
aceeaşi urmă/ nu mă sperie zgomotul
paşilor/ de pe asfalt şi nici/ intimidarea luminii// între cele două timpuri sunt eu.        
Deşi trăiesc în altă ţară şi pe un
alt continent, spaţiul virtual mi-a înlesnit întâlnirea culturalǎ şi a deschis
poarta prin care vor ajunge la mine
toate cuvintele încă nespuse de poetul, colegul şi prietenul Teodor
Dume.        
*
CÂTEODATĂ ŞI DUMNEZEU
RĂMÂNE SINGUR

stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni
liniştea scrijeleşte adânc
s-ar putea spune că cineva a trecut pe
aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc
eu voi privi din tăişul unei lacrimi

OMUL DIN PIATRĂ

am pus totul deoparte
somnul munca libertatea
ipocrizia şi femeia
stau nemişcat şi fac infuzie
cu aromă de cer
poate puţin dezamăgit
că n-am oprit un strop
de înţelepciune
cât să mai pot rămâne
printre oameni

TEODOR DUME

articol de

VERONICA PAVEL LERNER

Teodor Dume

Teodor Dume: Să vrei să nu faci nimic e un viciu al omului leneş.

Teodor Dume

Teodor Dume: Cea mai mare umilinţă pe care o poate avea un bărbat faţă de o femeie este iubirea falsă.