Marius Chelaru/Convorbiri literare, noiembrie 2016
Rubrica
Autori moldavi, edituri moldave
Teodor Dume, Vitralii pe un cer scorojit (aforisme, citate,
gînduri-sentimente), cuvînt înainte de Ionuţ
Caragea, Editura PIM, Iaşi, 2016, 126 p.
Cu ceva timp în urmă am publicat un grupaj de
poezii al lui Teodor Dume în revista
„Poezia”. Acum am lecturat o carte
de „aforisme, citate, gînduri-sentimente”.
Nu este
primul volum în care sînt aforisme pe care îl prezentăm în această rubrică sau
la „Cartea străină” (de la noi, mai recent, cărţi semnate de Vasile Ghica şi Ionuţ Caragea, din
afara ţării – de autori din zona fostei Iugoslavia), şi de fiecare dată am
amintit că fiecare apreciază în felul lui aceste mici flori ale spiritului,
„puse de-o parte” pentru cititori (etimologic, aforism din greacă, de la
infinitivul aforizein: a alege, a pune de-o parte, a distinge/ a face
distincţie), în timp, de multe nume celebre (între care, de pildă, la noi:
Anton Pann, Nicolae Iorga, Păstorel Teodoreanu, Lucian Blaga, Emil Cioran; în O
antologie cronologică a aforismului românesc de pretutindeni, Efim Tarlapan a
avut în vedere şi autori de la Dimitrie Cantemir, Eminescu, Ibrăileanu,
Caragiale, Tudor Arghezi, Marin Preda ş.a., pînă la anul în zilele noastre, spre
2005, anul editării, dar care, la o nouă ediţie, foarte probabil ar putea
cuprinde mai mulţi autori contemporani), şi care, de multe ori, cum se întîmplă
şi acum pot constitui o lectură plăcută. De altfel, Teodor Dume este un autor cunoscut între cei care practică acest
gen, texte ale sale fiind selectate în Antologia aforismului românesc
contemporan, realizată de Asociaţia Culturală Citatepedia, scrie Ionuţ Caragea în cuvîntul său de
început.
Nu de
puţine ori atît aforismele, cît şi „gîndurile şi sentimentele” lui Teodor Dume (uneori în nuanţe mai
întunecate) – despre iubire, sărăcie, relaţia cu Dumnezeu, sex, viaţă şi
moarte, bani, lipsa banilor ş.a. – par să sune ca şi cum, scriindu-le, autorul
s-ar elibera de apăsarea lor în suflet. Încastrată în cuvinte căutarea, poate
chiar suferinţa ori eventualele eludări a incertitudinii par a se „alina” cumva
prin feluritele litere care se aştern descompunîndu-le şi recompunîndu-le,
într-un fel, la diferite nivele, aşa fel încît să poată fi spuse, prefăcute în acest
altceva care se aşterne pe coala de hîrtie. În acest fel poţi vorbi despre
amărăciunea nelecuită a pierderii (sau a înţelegerii acesteia, care doare),
îmbrăcînd, uneori, cuvintele în ironie, folosind, poate, şi un soi de mecanism
al unui fel translaţii în formule textuale a „gîndurilor şi sentimentelor”.
Încheiem cu
cîteva exemple: „prefăcătoria e o componentă a neputinţei tale care te
protejează de tine însuţi”; „este mai uşor să promovezi o minciună decît să
accepţi un adevăr”; „sexul e singura bijuterie umană pe care o/ poţi cumpăra/
şi care generează curiozitatea/ însă nu şi împlinirea”; „nu ştiu dacă
amprentele/ tatălui meu/ sînt puncte pe/ o linie continuă sau/ un timp între
mine şi Dumnezeu”; „gelozia e un fel de ură împachetată frumos/ sau o zbatere
de fluture/ prins între geamuri”.
*