BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME
Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)
08/04/2016
Nu puneţi întrebări de Teodor Dume
Nu puneţi întrebări de Teodor Dume: sfredelesc timpul la doi metri/jumătate sub pământ doar/cât să încap eu şi/toate singurătăţile
Nu puneţi întrebări de Teodor Dume
Nu puneţi întrebări de Teodor Dume: sfredelesc timpul la doi metri/jumătate sub pământ doar/cât să încap eu şi/toate singurătăţile
07/04/2016
Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume - Trilulilu Downloader
Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume - Trilulilu Downloader: Descarca sau asculta online Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume gratuit fi fara timp de asteptare!
Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume - Trilulilu Downloader
Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume - Trilulilu Downloader: Descarca sau asculta online Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume gratuit fi fara timp de asteptare!
armoniiculturale.ro/george paşa despre cartea: VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT, de Teodor Dume
http://armoniiculturale.ro/2016/04/03/george-pasa-despre-cartea-vitralii-pe-un-interior-scorojit-de-teodor-dume/
George Paşa despre cartea: VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT, de Teodor Dume
Cea mai recentă carte a scriitorului orădean Teodor Dume, „Vitralii pe un interior scorojit”, a apărut în 2016, la editura „PIM” din Iași, și conține o colecție de 445 de aforisme, gânduri personale, micropoeme, unele dintre ele apropiindu-se prin formă și conținut de haiku. Textele sunt organizate în două secțiuni, prima conținând aforisme propriu-zise, așezate în pagină sub forma versurilor, iar a doua, micropoeme, organizate, în general, sub forma tristihului, a distihului sau chiar a poemului într-un vers. Tematic, cele mai multe dintre ele reflectă cam aceleași obsesii creatoare din volumele anterioare de versuri, încercând să fixeze în rama timpului stări, fulgurații, devenirea unor sentimente, paradoxuri, dialoguri cu sine, rescrierea unor gânduri deja fixate în conștiința culturală a umanității.
Uneori mai conceptuale, alteori mai poetice, gândurile dumiene par niște încercări de fixare în scris a unor stări comune tuturor oamenilor. Până să găsească acele cuvinte care exprimă adevărul ființei, se trece printr-o suită de dibuiri, interogații, contraziceri, chiar și reduceri la absurd, pentru ca, în cele din urmă, să se întrezărească și adevărul ființei. S-ar spune, la o primă vedere, că totul este atât de limpede spus, încât n-ar mai fi nimic de adăugat, ideile având deja puterea unor axiome. Și totuși, o oarecare nesiguranță a zicerii, teama că acele lucruri deja s-au spus (și, în unele cazuri, chiar s-au mai spus, deși nuanțele adăugate de autor ar veni să ne contrazică), că „trestia gânditoare” se va frânge cândva și vor rămâne atâtea adevăruri nespuse, toate acestea dau măsura unor zbateri între contrariile inerente ființei umane.
Aș începe cu acele micropoeme / aforisme care mi se par mai reușite și lasă mai multă deschidere. Acestea ar fi textele 1, 67, 79, 121, 312, 317 și 365. La primul dintre ele aș insista puțin, fiindcă acea deschidere de care vorbeam îmi permite o altă viziune, nu neapărat diferită: „cel ce ocolește suferința / moare încet pentru că nimeni și nimic / nu poate ocoli atingerea” (p. 7). Și totuși, conștient sau nu, omul caută eliberarea de suferință, dar, fără a o cunoaște, nu are cum să fie eliberat. Liniștea sa pare, mai degrabă, neantizare a ființei. Aforismul 67 mi se pare deosebit de reușit, dacă îl acceptăm ca pe un gând poetic, nu ca având valoare de axiomă: „nicio piatră nu se scufundă / până-n adânc / singura posibilitate / ar fi / sunetul ei” (p. 25). În câteva cuvinte, gândul 79 ne lasă aceeași deschidere spre înțelegere: „a fi OM înseamnă să ai suflet de floare” (p. 29). Adică să te deschizi, să dăruiești oamenilor mireasma sufletului tău, conștient că în trecerea ta fulgurantă aceasta este singura compensație a veștejirii. Aforismul 121 aduce viziunea din ”Moartea, un fluture alb”, de fapt o „recăutare a tonului”: „moartea, o zbatere de fluture devorat / de dangătul straniu / al unui clopot” (p. 40). De fapt, dincolo de mai multe definiții date unor concepte: moartea, iubirea, ura, invidia, durerea, suferința etc., autorul se află permanent în căutarea semnului (cuvântului) care să redea imprecizia unor stări. Cum ai zice, în glumă cumva: Azi ești alb, fluture negru. / Când o să te văd integru? Pentru că, așa cum spune domnul Dume în aforismul 128, „frumusețea e o stare pe care nimeni nu o / poate reda” (p.41). Gândul 312 transmite ceea ce reprezintă un crez și un destin de poet: „rogu-vă, călcați încet // asemeni umbrei / mă retrag în mine pentru / a mi se ierta ceea ce am fost / o taină… (p. 87).
Aici aș încheia scurtul meu periplu prin paginile acestui volum împlinit, fiindcă uneori e suficient să găsești măcar 10-15 gânduri în jurul cărora să se construiască o întreagă poveste: povestea unui om, din ale cărui neîmpliniri și nerostiri rămâne, poate, ideea de zbor. Spre altceva.
George PAȘA
P. s. Pentru că mâine domnul Teodor Dume împlinește vârsta de 60 de ani, îi urez, încă de pe acum, „La mulți ani!”.
Referinţă Bibliografică |
04/04/2016
03/04/2016
Teodor Dume, la 60 de ani
TEODOR DUME, LA 60 DE ANI!
Da, la 04 aprilie, împlinesc 60 de ani.Nu ştiu dacă sunt bătrân sau nu. Ştiu doar că timpul nu iartă chiar dacă Dumnezeu, uneori, mă priveşte bănuitor.. Nu-mi doresc decât; sănătate şi multe bucurii alături de cei dragi mie, şi fireşte alături de voi toţi prietenii mei cunoscuţi şi necunoscuţi. Şi îmi mai doresc ca timpul să treacă pe lângă mine fără să mă tragă de mânecă.
Şi pentru că vi-am promis cartea , "Vitralii pe un interior scorojit", primiţi-o ca pe un dar de suflet. Cartea s-a născut în zodia "berbec" şi am dedicat-o altor doi berbeci dragi mie; dr. Gheorghe Grigurcu (născut pe 16 aprilie) şi lui Ionuţ Caragea (născut în 12 aprilie).
Mamier Angela Nache despre cartea; Vitralii pe un interior scorojit, de Teodor Dume
Mamier Angela Nache
Autorul cugeta la moarte fara teama,caci Viaţa celui care se teme de moarte este tot un fel de moarte :
« eu sunt unul şi acelaşi cu tata
între noi sunt doar câteva iluzii şi
un somn care înspăimântă
Angela nache mamier Franta
Autorul cugeta la moarte fara teama,caci Viaţa celui care se teme de moarte este tot un fel de moarte :
« eu sunt unul şi acelaşi cu tata
între noi sunt doar câteva iluzii şi
un somn care înspăimântă
restul nu mai contează...
şi dacă nu ar fi fost tataşi dacă nu aş fi fost eu
şi dacă nu am fi murit
în fiecare primăvară
fiecare plecare ar fi fost
o zbatere de fluture devorat
de dangătul straniu al unui clopot
şi dacă nu am fi murit
în fiecare primăvară
fiecare plecare ar fi fost
o zbatere de fluture devorat
de dangătul straniu al unui clopot
şi dacă...”
Moartea este o rana deschisa ,autorul pare sa o accepte ,este acel tunel care are Lumina la celalalt capat :
« ca jertfă
Moartea este o rana deschisa ,autorul pare sa o accepte ,este acel tunel care are Lumina la celalalt capat :
« ca jertfă
nici chiar moartea nu doare
mai tare decât dorinţa
de a iubi sau
a fi iubit
dar să nu uităm că şi iubirea
e o moarte lentă pe care Dumnezeu
o acceptă ca jertfă pentru oameni »
mai tare decât dorinţa
de a iubi sau
a fi iubit
dar să nu uităm că şi iubirea
e o moarte lentă pe care Dumnezeu
o acceptă ca jertfă pentru oameni »
Nu îl îngrozeste ,dimpotriva,pare sa accepte ideea mistica a unei schimbari vesnice .O atitudine demna caci aceste cuvinte sunt un fel de baraj,o lupta lirica ,un om care nu vrea sa capituleze.
Poeta Emily Dickinson spunea ca « moartea este o noapte furtunoasa si un drum nou » ,o trecere spre eternitate ».
Ce înseamnă moartea? Ce înseamna viata este ora întrebarilor capitale ,ale unui poet care iubeste viata cu pasiune ,chair daca nu reprezinta decât o clipa efemera:
« prin lumina lumânărilor
Poeta Emily Dickinson spunea ca « moartea este o noapte furtunoasa si un drum nou » ,o trecere spre eternitate ».
Ce înseamnă moartea? Ce înseamna viata este ora întrebarilor capitale ,ale unui poet care iubeste viata cu pasiune ,chair daca nu reprezinta decât o clipa efemera:
« prin lumina lumânărilor
mişc privirile dintr-un colţ într-altul
şi nu spun nimic
am o teamă stranie şi
teama asta
mă face să-l rog pe Dumnezeu
să se aşeze pe patul în care
cândva
o visam pe mama »
şi nu spun nimic
am o teamă stranie şi
teama asta
mă face să-l rog pe Dumnezeu
să se aşeze pe patul în care
cândva
o visam pe mama »
« Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa. Să mori, însă, fără să ai de ce să te separi?! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii. Cine a învins frica de moarte a învins şi viaţa. Căci ea nu este decât un alt cuvânt pentru această frică ».
Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Teodor Dume a ales un stil simplu,direct fara zorzoane ,o influenta benefica a poeziei universale .Nichita Stanescu avea aceste gen de reflectii ,formulate clar ca adevarate maxime filozofice substantiale " etc etc etc Sunt si alte interpretrai critice,nu numai ale mele ...Deci Teodor Dume este unul dintre "cel mai iubit dintre pamânteni" emoticon smile
George Paşa despre cartea; Vitralii pe un interior scorojit, de Teodor Dume
http://www.poezie.ro/index.php/personals/14090501/Teodor_Dume_-_
Cea mai recentă carte a scriitorului orădean Teodor Dume, „Vitralii pe un interior scorojit”, a apărut în 2016, la editura „PIM” din Iași, și conține o colecție de 445 de aforisme, gânduri personale, micropoeme, unele dintre ele apropiindu-se prin formă și conținut de haiku. Textele sunt organizate în două secțiuni, prima conținând aforisme propriu-zise, așezate în pagină sub forma versurilor, iar a doua, micropoeme, organizate, în general, sub forma tristihului, a distihului sau chiar a poemului într-un vers. Tematic, cele mai multe dintre ele reflectă cam aceleași obsesii creatoare din volumele anterioare de versuri, încercând să fixeze în rama timpului stări, fulgurații, devenirea unor sentimente, paradoxuri, dialoguri cu sine, rescrierea unor gânduri deja fixate în conștiința culturală a umanității.
Uneori mai conceptuale, alteori mai poetice, gândurile dumiene par niște încercări de fixare în scris a unor stări comune tuturor oamenilor. Până să găsească acele cuvinte care exprimă adevărul ființei, se trece printr-o suită de dibuiri, interogații, contraziceri, chiar și reduceri la absurd, pentru ca, în cele din urmă, să se întrezărească și adevărul ființei. S-ar spune, la o primă vedere, că totul este atât de limpede spus, încât n-ar mai fi nimic de adăugat, ideile având deja puterea unor axiome. Și totuși, o oarecare nesiguranță a zicerii, teama că acele lucruri deja s-au spus (și, în unele cazuri, chiar s-au mai spus, deși nuanțele adăugate de autor ar veni să ne contrazică), că „trestia gânditoare” se va frânge cândva și vor rămâne atâtea adevăruri nespuse, toate acestea dau măsura unor zbateri între contrariile inerente ființei umane.
Aș începe cu acele micropoeme / aforisme care mi se par mai reușite și lasă mai multă deschidere. Acestea ar fi textele 1, 67, 79, 121, 312, 317 și 365. La primul dintre ele aș insista puțin, fiindcă acea deschidere de care vorbeam îmi permite o altă viziune, nu neapărat diferită: „cel ce ocolește suferința / moare încet pentru că nimeni și nimic / nu poate ocoli atingerea” (p. 7). Și totuși, conștient sau nu, omul caută eliberarea de suferință, dar, fără a o cunoaște, nu are cum să fie eliberat. Liniștea sa pare, mai degrabă, neantizare a ființei. Aforismul 67 mi se pare deosebit de reușit, dacă îl acceptăm ca pe un gând poetic, nu ca având valoare de axiomă: „nicio piatră nu se scufundă / până-n adânc / singura posibilitate / ar fi / sunetul ei” (p. 25). În câteva cuvinte, gândul 79 ne lasă aceeași deschidere spre înțelegere: „a fi OM înseamnă să ai suflet de floare” (p. 29). Adică să te deschizi, să dăruiești oamenilor mireasma sufletului tău, conștient că în trecerea ta fulgurantă aceasta este singura compensație a veștejirii. Aforismul 121 aduce viziunea din ”Moartea, un fluture alb”, de fapt o „recăutare a tonului”: „moartea, o zbatere de fluture devorat / de dangătul straniu / al unui clopot” (p. 40). De fapt, dincolo de mai multe definiții date unor concepte: moartea, iubirea, ura, invidia, durerea, suferința etc., autorul se află permanent în căutarea semnului (cuvântului) care să redea imprecizia unor stări. Cum ai zice, în glumă cumva: Azi ești alb, fluture negru. / Când o să te văd integru? Pentru că, așa cum spune domnul Dume în aforismul 128, „frumusețea e o stare pe care nimeni nu o / poate reda” (p.41). Gândul 312 transmite ceea ce reprezintă un crez și un destin de poet: „rogu-vă, călcați încet // asemeni umbrei / mă retrag în mine pentru / a mi se ierta ceea ce am fost / o taină... (p. 87).
Aici aș încheia scurtul meu periplu prin paginile acestui volum împlinit, fiindcă uneori e suficient să găsești măcar 10-15 gânduri în jurul cărora să se construiască o întreagă poveste: povestea unui om, din ale cărui neîmpliniri și nerostiri rămâne, poate, ideea de zbor. Spre altceva.
George PAȘA
4/3/2016 11:44:56 AM
P. s. Pentru că mâine domnul Teodor Dume împlinește vârsta de 60 de ani, îi urez, încă de pe acum, „La mulți ani!”.
27/03/2016
26/03/2016
Sebastian Ferchi (ZIdeZi-Oradea),despre cartea Vitralii pe un interior scorojit, de Teodor Dume
Cartea Săptămânii Viaţa este un război interminabil
Viaţa este un război interminabil
Gândurile noastre se pot transforma într-o carte de vizită, sentimentele transpuse în cuvinte pot şi ele de asemenea să ne schiţeze un altfel de chip în ochii celor care ne ascultă sau care ne citesc asta dacă ne facem curajul de a ne arată lumii aceste elemente ale vieţii noastre.
Cu toate că nu se avântă în lumina reflectoarelor, poetul orădean Teodor Dume, le aduce celor care îi cunosc şi apreciază poezia un noul volum. Dacă am fost obişnuiţi să citim versuri cu rimă albă care vorbeşte despre divinitate, dragoste, moarte, adevăr, curaj, familie, ş.a. De această dată în acest volum vor regăsi aforisme, citate şi gânduri-sentiment, toate acestea continuând într-un fel sau altul fascinaţia lui Teodor Dume pentru aceste aspecte ale vieţii. Vitralii pe un interior scorojit, cristalizează gândurile poetului ajuns la etapa în care deţine capacitatea de a filozofa, de a da naştere unor idei, fapt care demonstrează maturitatea creatoare atinsă de acesta.
Aceste idei sau mai bine spus aceste aforisme colorează o lume pe care, în ciuda intimităţii sale, Teodor Dume ne invită să o vedem. Gândurile şi sentimentele transformate în cuvintele care umplu paginile acestui volum nu pot deveni parte din noi deoarece el nu au fost făurite în adâncurile minţii şi trăirilor noastre, dar ele pot deveni un punct de pornire pentru trăirile viitoare. Viziunea lui despre toate cele descrise în micile propoziţii se pot transforma în subiecte de meditaţie, de reflexie a propriei noastre existenţe şi uşor, ele se întipăresc în mintea noastre, devin parte din noi, adaptarea acestora la fiecare gânditor făcându-se într-o manieră iremediabilă.
Vitralii pe un interior scorojit, ţine în paginile sale 445 de aforisme, citate, gânduri-sentiment dar şi aşa numitele micropoeme. Acestea din urmă completează ideea volumului, unele dintre gânduri, trăiri, neputând fi transpuse în doar câteva cuvinte dar şi pentru că stilistica în care ele au fost concepute nu se încadrează în tiparele normale. Pentru prima dată regăsim gânduri care ţin de dorinţele carnale ale vieţii. Nu există vulgaritate, nu există nici o ofensă adusă celorlalte sentimente, aici sexul fiind parte al iubirii oamenilor, aceste plăceri fiind văzute ca o parte dintr-un întreg, nu ca un păcat cu toate că divinitatea joacă un rol important în gândurile poetului orădean.
„prin cuvânt, rostuirea frumuseţii, oamenii se apropie unul de celălalt căutând dimensiunea sufletului, acea dimensiune se traduce prin accesul direct în lumea noastră interioară şi în realitatea de dincolo, dacă ea există” (Teodor Dume, Vitralii pe un interior scorojit)
Aceste idei sau mai bine spus aceste aforisme colorează o lume pe care, în ciuda intimităţii sale, Teodor Dume ne invită să o vedem. Gândurile şi sentimentele transformate în cuvintele care umplu paginile acestui volum nu pot deveni parte din noi deoarece el nu au fost făurite în adâncurile minţii şi trăirilor noastre, dar ele pot deveni un punct de pornire pentru trăirile viitoare. Viziunea lui despre toate cele descrise în micile propoziţii se pot transforma în subiecte de meditaţie, de reflexie a propriei noastre existenţe şi uşor, ele se întipăresc în mintea noastre, devin parte din noi, adaptarea acestora la fiecare gânditor făcându-se într-o manieră iremediabilă.
Vitralii pe un interior scorojit, ţine în paginile sale 445 de aforisme, citate, gânduri-sentiment dar şi aşa numitele micropoeme. Acestea din urmă completează ideea volumului, unele dintre gânduri, trăiri, neputând fi transpuse în doar câteva cuvinte dar şi pentru că stilistica în care ele au fost concepute nu se încadrează în tiparele normale. Pentru prima dată regăsim gânduri care ţin de dorinţele carnale ale vieţii. Nu există vulgaritate, nu există nici o ofensă adusă celorlalte sentimente, aici sexul fiind parte al iubirii oamenilor, aceste plăceri fiind văzute ca o parte dintr-un întreg, nu ca un păcat cu toate că divinitatea joacă un rol important în gândurile poetului orădean.
„prin cuvânt, rostuirea frumuseţii, oamenii se apropie unul de celălalt căutând dimensiunea sufletului, acea dimensiune se traduce prin accesul direct în lumea noastră interioară şi în realitatea de dincolo, dacă ea există” (Teodor Dume, Vitralii pe un interior scorojit)
Sebastian Ferchi
17/03/2016
Teodor Dume, (carte) Vitralii pe un interior scorojit
Dragii mei colegi,
În 04 aprilie este ziua mea de naştere,(voi împlini 60 de ani. Cartea "Vitralii pe un interior scorojit" abia ieşită de sub tipar, este darul meu cel mai de preţ pentru voi toţi, cei care mi-aţi fost alături încă din primele zile în care am devenit membru pe poezie.ro (noi.-2007)
Această carte este dedicată altor doi "berbeci" dr. Gheorghe Grigurcu, (născut pe 16 aprilie) cu cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, şi Ionuţ Caragea, (născut în 12 aprilie)
*
Cartea "Vitralii pe un interior scorojit", 128 pagini
- Coperta şi tehnoredactare: Mioara Băluţă
- Editura PIM (acreditată CNCSIS - 66/2010
- Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a Romaniei
DUME, TEODOR
Vitralii pe un interior scorojit: (aforisme, citate, gânduri-sentimente)
Teodor Dume, - Iaşi: PIM, 2016
ISBN 978-606-13-3006-5
821.135.1-84
- cuvânt înainte: Ionuţ Caragea
- repere (referinţe) critice selective din comentariile pe textele autorului apărute pe poezie.ro şi publicate în carte:
Sorin Cerin (filozof, autor de aforisme, eseist, poet şi romancier)
Călin Sămărghitan
Adrian Suciu
Nicolae Popa
Nache Mamier Angela
Cristina Ştefan
Ottilia Ardeleanu
*
*Cuvânt înainte
Cunoscut mai ales pentru frumuseţea sfâşietoare a poemelor sale autobiografice şi profund spirituale, Teodor Dume, aflat la etapa sedimentării ideatice şi filozofice, încearcă şi reuşeşte cu minuţiozitate să persifleze vaguitatea şi să-şi cristalizeze gândurile în volumul „Vitralii pe un interior scorojit”. Nimic riscant, nimic superfluu; evoluţia scrierii sale este firească şi pune în valoare înţelepciunea maturităţii creatoare. De altfel, Teodor Dume este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de aforisme ai momentului, o dovadă în acest sens fiind includerea sa în Antologia aforismului românesc contemporan, o lucrare de referinţă realizată de Asociaţia Culturală Citatepedia. Pot afirma că, împodobindu-mi casa sufletului cu bijuteriile sale lirice, nu am aflat toate răspunsurile la întrebările cele mai complexe ale vieţii, dar am fost provocat să caut mai departe drumul care duce către fericire, adevăr şi absolut.
(Ionuţ Caragea)
*O inspirată reflexitate
Fără nici o îndoială, aforismele lui Teodor Dume, sunt un rezultat al împletirii reflexivităţii ideatice coroborate cu o notă poetică care primeşte la rândul ei o diversitate de colorituri, nuanţând o substanţă certă şi originală a unei realităţi a afirmaţiilor definitorii, care confirmă o balanţă a intensităţilor unor trăiri, mai mult sau mai puţin ,însărcinate cu un nou născut care se numeşte Speranţă, cum ar fi atunci: „când iubeşti în interior se produce o mişcare, o diversitate de lucruri şi atunci lumea e perfectă” sau „fără începuturi rostul cuvântului se pierde la marginea lumii unde infinitul e o rază sub care se ascunde Dumnezeu”. Divinitatea e rostuită la Teodor Dume în ipostaza salvatoare care dă sens existenţei, prin iubirea şi ura ce devine o osie care învârte roata întregului eşafodaj al lumii prin care ne ducem zilele: „iubirea este singura modalitate de a privi în oameni iar ura tăişul suferinţei”.
Luate în ansamblu, aforismele lui Teodor Dume, par a fi mai degrabă versetele unei biblii existenţiale, asezonată cu un realism tulburător de o inspirată reflexivitate în armonie relaţională cu efectele şi cauzele lor.
*Sorin Cerin,
(filosof, autor de aforisme, eseist, poet şi romancier)
*Citindu-l pe Teodor Dume mi-am reamintit de atingerea evanescentă a poeziei. Intim şi melancolic, resemnat şi robust, sensibil şi lucid. O suită de expresii foarte izbutite şi de o mare sugestivitate fac deliciul cititorului dezvăluind un univers liric ce se smulge simplului subiectivism şi universalizează trăirea poetică a autorului.
(*Călin Sămărghițan,
scriitor)
*”dacă eu sunt poarta spre cer
şi Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistenţa trupului sau
şoapta morţii trupului meu?”
(poarta spre cer, de Teodor Dume)
…foarte bun, un fel de concentrat liric, scris la tensiune înaltă şi lipsit de concesii. Chiar dacă felul ăsta de scriitură e greu de digerat (mă refer la "încifrarea" versurilor şi la efortul de analiză cerut de fiecare dintre enunţurile lirice în parte) cred că, în cazul unor texte de o asemenea calitate, lectura merită efortul.
(*Adrian Suciu,
scriitor)
* poezia lui Teodor Dume devine la fel de clară precum Ideea de Dumnezeu:
"în a şaptea zi când Dumnezeu
deschide albumul cu fotografii
priveşte şi lasă un semn
totul pare să fie perfect"
(*Nicolae Popa,
scriitor, Republica Moldova)
* Poetul Teodor Dume deschide ochii mari, face un inventar insolit a minunilor lumii, creează o "corolă de minuni" proprie, utilizând tehnici apropiate de poezia asiatică
sunt mici poeme - rugi - şoapte line înspre cosmos unde se află hieroglifele eternitaţii care îl aşteapta, în şirul străbunilor deveniţi praf stelar.
Magia poeziei calmează angoase, cheamă clapele melancoliei, pentru ca treptele să fie cât mai line, când va veni clipa, în fond "mioritică" de contopire cu cerul.
Acest exerciţiu cere o concentrare, o meditaţie si o disciplină de creaţie apreciabile.
(*Nache Mamier Angela,
scriitor, Franţa)
*când simplitatea expresiei, naturaleţea transmiterii fac sinusoide existenţiale, este poezie.
mulţumesc, Teodor Dume!
(*Cristina Ştefan,
Lira21)
* Poezia dumiană este una a stărilor. Starea de singurătate, starea de aşteptare, starea de visare, starea metafizică, starea de meditaţie, starea de nedeterminare, de nedumerire, de aflare pe o margine sau alta a sinelui, a lucrurilor apropiate ori îndepărtate. Citind de la un capăt la celălalt, rămâi cu impresia că poetul Teodor Dume este în continuă stare de meditaţie. El îşi pune întrebări despre viaţă, fie din postura de copil, fie din cea a tatălui său, fie chiar din postura de tată la rândul său.
De fapt, grupajele sale poetice din versuri scurte care se dezlănţuie pe verticală, ca un plânset, uneori sintr-un singur cuvânt, sunt idei emise în baza unor inepuizabile meditaţii asupra rostului vieţii, asupra propriului rost.
* (Ottilia Ardeleanu)
***
*
în faţa iubirii îngenunchezi umil, însă poţi deveni sclavul ei dacă nu ştii momentul în care să te ridici
*
durerea este singura parte a vieţii
care te învaţă cum să învingi moartea
*
daţi-mi un motiv care să mă facă fidel doar unei singure iubiri
*
noaptea este singurul loc în care îţi poţi depozita grijile
*
acceptă-ţi durerea ca parte din tine şi te vei bucura pe deplin de ceea ce eşti
*
înăuntrul meu e strâmt, nimeni nu intră, nimeni nu iese
e o lume numai a mea cu reguli stricte
numai că nu-mi dau seama cine
a trecut ultima oară prin mine
*
poate sunt vinovat în ideea că n-am ştiut
să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
*
câteodată mi-e frig şi sunt trist şi atât de singur încât mă aud când îl strig pe Dumnezeu
*
oare de ce se moare fără ca timpul
să-ţi îngăduie să te cunoşti pe tine însuţi
*
oamenii au multă dragoste însă nu şi puterea de a o dărui
*
rogu-vă, călcaţi încet
asemeni umbrei
mă retrag în mine pentru
a mi se ierta ceea ce am fost
o taină...
pe voi toţi,
cu mult drag!
teodor dume,
În 04 aprilie este ziua mea de naştere,(voi împlini 60 de ani. Cartea "Vitralii pe un interior scorojit" abia ieşită de sub tipar, este darul meu cel mai de preţ pentru voi toţi, cei care mi-aţi fost alături încă din primele zile în care am devenit membru pe poezie.ro (noi.-2007)
Această carte este dedicată altor doi "berbeci" dr. Gheorghe Grigurcu, (născut pe 16 aprilie) cu cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, şi Ionuţ Caragea, (născut în 12 aprilie)
*
Cartea "Vitralii pe un interior scorojit", 128 pagini
- Coperta şi tehnoredactare: Mioara Băluţă
- Editura PIM (acreditată CNCSIS - 66/2010
- Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a Romaniei
DUME, TEODOR
Vitralii pe un interior scorojit: (aforisme, citate, gânduri-sentimente)
Teodor Dume, - Iaşi: PIM, 2016
ISBN 978-606-13-3006-5
821.135.1-84
- cuvânt înainte: Ionuţ Caragea
- repere (referinţe) critice selective din comentariile pe textele autorului apărute pe poezie.ro şi publicate în carte:
Sorin Cerin (filozof, autor de aforisme, eseist, poet şi romancier)
Călin Sămărghitan
Adrian Suciu
Nicolae Popa
Nache Mamier Angela
Cristina Ştefan
Ottilia Ardeleanu
*
*Cuvânt înainte
Cunoscut mai ales pentru frumuseţea sfâşietoare a poemelor sale autobiografice şi profund spirituale, Teodor Dume, aflat la etapa sedimentării ideatice şi filozofice, încearcă şi reuşeşte cu minuţiozitate să persifleze vaguitatea şi să-şi cristalizeze gândurile în volumul „Vitralii pe un interior scorojit”. Nimic riscant, nimic superfluu; evoluţia scrierii sale este firească şi pune în valoare înţelepciunea maturităţii creatoare. De altfel, Teodor Dume este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de aforisme ai momentului, o dovadă în acest sens fiind includerea sa în Antologia aforismului românesc contemporan, o lucrare de referinţă realizată de Asociaţia Culturală Citatepedia. Pot afirma că, împodobindu-mi casa sufletului cu bijuteriile sale lirice, nu am aflat toate răspunsurile la întrebările cele mai complexe ale vieţii, dar am fost provocat să caut mai departe drumul care duce către fericire, adevăr şi absolut.
(Ionuţ Caragea)
*O inspirată reflexitate
Fără nici o îndoială, aforismele lui Teodor Dume, sunt un rezultat al împletirii reflexivităţii ideatice coroborate cu o notă poetică care primeşte la rândul ei o diversitate de colorituri, nuanţând o substanţă certă şi originală a unei realităţi a afirmaţiilor definitorii, care confirmă o balanţă a intensităţilor unor trăiri, mai mult sau mai puţin ,însărcinate cu un nou născut care se numeşte Speranţă, cum ar fi atunci: „când iubeşti în interior se produce o mişcare, o diversitate de lucruri şi atunci lumea e perfectă” sau „fără începuturi rostul cuvântului se pierde la marginea lumii unde infinitul e o rază sub care se ascunde Dumnezeu”. Divinitatea e rostuită la Teodor Dume în ipostaza salvatoare care dă sens existenţei, prin iubirea şi ura ce devine o osie care învârte roata întregului eşafodaj al lumii prin care ne ducem zilele: „iubirea este singura modalitate de a privi în oameni iar ura tăişul suferinţei”.
Luate în ansamblu, aforismele lui Teodor Dume, par a fi mai degrabă versetele unei biblii existenţiale, asezonată cu un realism tulburător de o inspirată reflexivitate în armonie relaţională cu efectele şi cauzele lor.
*Sorin Cerin,
(filosof, autor de aforisme, eseist, poet şi romancier)
*Citindu-l pe Teodor Dume mi-am reamintit de atingerea evanescentă a poeziei. Intim şi melancolic, resemnat şi robust, sensibil şi lucid. O suită de expresii foarte izbutite şi de o mare sugestivitate fac deliciul cititorului dezvăluind un univers liric ce se smulge simplului subiectivism şi universalizează trăirea poetică a autorului.
(*Călin Sămărghițan,
scriitor)
*”dacă eu sunt poarta spre cer
şi Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistenţa trupului sau
şoapta morţii trupului meu?”
(poarta spre cer, de Teodor Dume)
…foarte bun, un fel de concentrat liric, scris la tensiune înaltă şi lipsit de concesii. Chiar dacă felul ăsta de scriitură e greu de digerat (mă refer la "încifrarea" versurilor şi la efortul de analiză cerut de fiecare dintre enunţurile lirice în parte) cred că, în cazul unor texte de o asemenea calitate, lectura merită efortul.
(*Adrian Suciu,
scriitor)
* poezia lui Teodor Dume devine la fel de clară precum Ideea de Dumnezeu:
"în a şaptea zi când Dumnezeu
deschide albumul cu fotografii
priveşte şi lasă un semn
totul pare să fie perfect"
(*Nicolae Popa,
scriitor, Republica Moldova)
* Poetul Teodor Dume deschide ochii mari, face un inventar insolit a minunilor lumii, creează o "corolă de minuni" proprie, utilizând tehnici apropiate de poezia asiatică
sunt mici poeme - rugi - şoapte line înspre cosmos unde se află hieroglifele eternitaţii care îl aşteapta, în şirul străbunilor deveniţi praf stelar.
Magia poeziei calmează angoase, cheamă clapele melancoliei, pentru ca treptele să fie cât mai line, când va veni clipa, în fond "mioritică" de contopire cu cerul.
Acest exerciţiu cere o concentrare, o meditaţie si o disciplină de creaţie apreciabile.
(*Nache Mamier Angela,
scriitor, Franţa)
*când simplitatea expresiei, naturaleţea transmiterii fac sinusoide existenţiale, este poezie.
mulţumesc, Teodor Dume!
(*Cristina Ştefan,
Lira21)
* Poezia dumiană este una a stărilor. Starea de singurătate, starea de aşteptare, starea de visare, starea metafizică, starea de meditaţie, starea de nedeterminare, de nedumerire, de aflare pe o margine sau alta a sinelui, a lucrurilor apropiate ori îndepărtate. Citind de la un capăt la celălalt, rămâi cu impresia că poetul Teodor Dume este în continuă stare de meditaţie. El îşi pune întrebări despre viaţă, fie din postura de copil, fie din cea a tatălui său, fie chiar din postura de tată la rândul său.
De fapt, grupajele sale poetice din versuri scurte care se dezlănţuie pe verticală, ca un plânset, uneori sintr-un singur cuvânt, sunt idei emise în baza unor inepuizabile meditaţii asupra rostului vieţii, asupra propriului rost.
* (Ottilia Ardeleanu)
***
*
în faţa iubirii îngenunchezi umil, însă poţi deveni sclavul ei dacă nu ştii momentul în care să te ridici
*
durerea este singura parte a vieţii
care te învaţă cum să învingi moartea
*
daţi-mi un motiv care să mă facă fidel doar unei singure iubiri
*
noaptea este singurul loc în care îţi poţi depozita grijile
*
acceptă-ţi durerea ca parte din tine şi te vei bucura pe deplin de ceea ce eşti
*
înăuntrul meu e strâmt, nimeni nu intră, nimeni nu iese
e o lume numai a mea cu reguli stricte
numai că nu-mi dau seama cine
a trecut ultima oară prin mine
*
poate sunt vinovat în ideea că n-am ştiut
să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
*
câteodată mi-e frig şi sunt trist şi atât de singur încât mă aud când îl strig pe Dumnezeu
*
oare de ce se moare fără ca timpul
să-ţi îngăduie să te cunoşti pe tine însuţi
*
oamenii au multă dragoste însă nu şi puterea de a o dărui
*
rogu-vă, călcaţi încet
asemeni umbrei
mă retrag în mine pentru
a mi se ierta ceea ce am fost
o taină...
pe voi toţi,
cu mult drag!
teodor dume,
15/03/2016
Teodor Dume
Teodor Dume: numai cine are credinţă se poate aşeza pe cioburi pentru o vorbă cu Dumnezeu
Teodor Dume
Teodor Dume: moartea este ca şi iubirea/depinde de unde o priveşti/uneori ajunge doar să /te gândeşti la ea
14/03/2016
Prin tine trece o viaţă de Teodor Dume
Prin tine trece o viaţă de Teodor Dume: moartea este ca şi iubirea/depinde de unde o priveşti/uneori ajunge doar să /te gândeşti la ea/pe lumină sau întuneric/poate să vină de oriunde/nici Dumnezeu nu poate/să-i acopere urma/frigul şi ploaia sunt/aliaţii de încrede care/imită o umbră/s-...
13/03/2016
Teodor Dume; ca un ultim refugiu, călătorie între două anotimpuri
14. ca un ultim refugiu, călătorie între două anotimpuri - Teodor Dume - 155
concurs IARNA 2015 - agonia.ro (textul a obţinut 155 pcte.locul 11)
răvăşit pe lumină devin răsărit
moment în care alerg
între două anotimpuri
căutându-mă
în istoria fiecărei clipe
e sărbătoare
o umbră aproape netedă
lumecă pe talpa lui Dumnezeu
orizontul pare o zbatere de fluture
întorc capul şi zâmbesc
anotimpului
în care mai cred
dezbrăcându-mă de moarte
în tăcere
sorb din fiecare clipă deşi
fiecare pare la fel
doar sufletul
lasă de înţeles că fiecare zi
e o punte înspre o altă
zi
fără umbre
culori şi lumină
cu siguranţă poate am uitat ceva
să sting lumina
gazul
bileţelul de pe noptieră
florile din borcan şi
fotografia din dulap
e târziu şi aerul tot mai puţin
Doamne!
uitasem să vorbesc despre tine şi despre
călătoriile dintre cele două anotimpuri
concurs IARNA 2015 - agonia.ro (textul a obţinut 155 pcte.locul 11)
răvăşit pe lumină devin răsărit
moment în care alerg
între două anotimpuri
căutându-mă
în istoria fiecărei clipe
e sărbătoare
o umbră aproape netedă
lumecă pe talpa lui Dumnezeu
orizontul pare o zbatere de fluture
întorc capul şi zâmbesc
anotimpului
în care mai cred
dezbrăcându-mă de moarte
în tăcere
sorb din fiecare clipă deşi
fiecare pare la fel
doar sufletul
lasă de înţeles că fiecare zi
e o punte înspre o altă
zi
fără umbre
culori şi lumină
cu siguranţă poate am uitat ceva
să sting lumina
gazul
bileţelul de pe noptieră
florile din borcan şi
fotografia din dulap
e târziu şi aerul tot mai puţin
Doamne!
uitasem să vorbesc despre tine şi despre
călătoriile dintre cele două anotimpuri
12/03/2016
Teodor Dume, Premiul revistei FEREASTRA (martie,2016), la concursul LITERATURITATEA:RO
Teodor Dume - pag.50 - 51. http://literaturitate.ro/wp-content/uploads/2016/03/Fereastra-martie-2016.pdf
Premiul revistei Fereastra, oferit de redacţia noastră i-a revenit poetului Teodor Dume (Oradea).
Martie 2016 , Teodor Dume-paginile 50 - 51 REVISTA FEREASTRA
Teodor Dume
POEME< Teodor Dume >
Poarta înspre mama
câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere,-
singura poartă înspre mama
fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase
Traiectorii
în mine mai port câteva urme şi
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutăţile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremaţia vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopţii clipeşte des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns
trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri...
Colecţionarul de răni
poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru
nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat
nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...
Numele morţii, ana
nici nu ştiu dacă m-a iubit
mi-a spus doar că nimic
nu mai contează şi că singurătatea
o scrijeleşte pe suflet
apoi a plecat...
mi-aş fi dorit
înainte să-i strig numele
să vorbesc cu Dumnezeu şi poate
împreună să împletim lumina
în şuviţe subţiri
să pot intra în întuneric
ca într-un templu
apoi să revin pe laviţa de lângă poartă să
vorbim despre dimineţi nesfârşite
şi despre lucrurile rămase neterminate
dar Dumnezeu a aţipit
mi-am dat seama că rugăciunea
ajută doar atunci când
te reîntorci în tine
şi suferi
ştiu că nu mai am timp să
îmblânzesc moartea pitită sub scări
însă ştiu că-n fiecare zi
din durerea mea se va naşte o altă viaţă
Tristeţi târzii
iubesc femeile triste
iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome
de parfum
oricum nu mai contează
cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip
respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig
voi înnopta în el strigându-te
Urme de fluturi
dincolo de orice tăcere
e-ntuneric şi niciun cer
umbrele adorm într-un fel anume
ca şi când
nu ar fi existat atingeri
aciuit în primul anotimp
după naştere
îmi desfac singurătăţile în şuviţe lungi
pe palmele mele goale au mai rămas
doar urme de fluturi
cu mâna pe clanţa de la ușa morţii
azi m-am gândit să-mi provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
muşc din viaţă ca dintr-un colţ de pâine
şi alerg între negru şi alb ca într-un cerc
umbra mi se deşiră puţin câte puţin respir rar
dinspre tălpi înspre creştet urcă un frig
am început să simt durerile întunericului
nu ştiu
poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul şi mă risipesc
ca o ploaie de vară
iubindu-mi ceea ce am fost...
mă aflu la finalul repetiţiei
cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr o clipă
în care o să-mi încui toate amintirile
ţie ana îţi las ultimul sărut
primit la botezul copilului tău
să nu plângi
pentru că eu nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare în care
nu ajunge nici visul
de acolo poţi privi cel mai bine
în inima oamenilor
iartă-mă iubito
Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mişcă pe cer de colo colo
şi mă cheamă...
REVISTA FEREASTRA , martie 2016
Teodor Dume - pag. 50 - 51, http://literaturitate.ro/wp-content/uploads/2016/03/Fereastra-martie-2016.pdf
Premiul revistei Fereastra, oferit de redacţia noastră i-a revenit poetului Teodor Dume (Oradea).
Martie 2016 , Teodor Dume-paginile 50 - 51 REVISTA FEREASTRA
Teodor Dume
POEME< Teodor Dume >
Poarta înspre mama
câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere,-
singura poartă înspre mama
fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase
Traiectorii
în mine mai port câteva urme şi
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutăţile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremaţia vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopţii clipeşte des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns
trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri...
Colecţionarul de răni
poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru
nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat
nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...
Numele morţii, ana
nici nu ştiu dacă m-a iubit
mi-a spus doar că nimic
nu mai contează şi că singurătatea
o scrijeleşte pe suflet
apoi a plecat...
mi-aş fi dorit
înainte să-i strig numele
să vorbesc cu Dumnezeu şi poate
împreună să împletim lumina
în şuviţe subţiri
să pot intra în întuneric
ca într-un templu
apoi să revin pe laviţa de lângă poartă să
vorbim despre dimineţi nesfârşite
şi despre lucrurile rămase neterminate
dar Dumnezeu a aţipit
mi-am dat seama că rugăciunea
ajută doar atunci când
te reîntorci în tine
şi suferi
ştiu că nu mai am timp să
îmblânzesc moartea pitită sub scări
însă ştiu că-n fiecare zi
din durerea mea se va naşte o altă viaţă
Tristeţi târzii
iubesc femeile triste
iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome
de parfum
oricum nu mai contează
cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip
respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig
voi înnopta în el strigându-te
Urme de fluturi
dincolo de orice tăcere
e-ntuneric şi niciun cer
umbrele adorm într-un fel anume
ca şi când
nu ar fi existat atingeri
aciuit în primul anotimp
după naştere
îmi desfac singurătăţile în şuviţe lungi
pe palmele mele goale au mai rămas
doar urme de fluturi
cu mâna pe clanţa de la ușa morţii
azi m-am gândit să-mi provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
muşc din viaţă ca dintr-un colţ de pâine
şi alerg între negru şi alb ca într-un cerc
umbra mi se deşiră puţin câte puţin respir rar
dinspre tălpi înspre creştet urcă un frig
am început să simt durerile întunericului
nu ştiu
poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul şi mă risipesc
ca o ploaie de vară
iubindu-mi ceea ce am fost...
mă aflu la finalul repetiţiei
cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr o clipă
în care o să-mi încui toate amintirile
ţie ana îţi las ultimul sărut
primit la botezul copilului tău
să nu plângi
pentru că eu nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare în care
nu ajunge nici visul
de acolo poţi privi cel mai bine
în inima oamenilor
iartă-mă iubito
Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mişcă pe cer de colo colo
şi mă cheamă...
REVISTA FEREASTRA , martie 2016
Teodor Dume - pag. 50 - 51, http://literaturitate.ro/wp-content/uploads/2016/03/Fereastra-martie-2016.pdf
11/03/2016
Doar un semn de Teodor Dume
Doar un semn de Teodor Dume: într-o bună zi/voi uita geamul deschis/ca oamenii să poată/privi înăuntru/n-am nimic de ascuns/pe noptieră am doar cărţi/un bilet de la mama şi/un notess cu ultima/însemnare pe care /Dumnezeu o va citi/cu discreţie/dovadă că am trecut pe aici/cele...
07/03/2016
Scrisoare către mama de Teodor Dume
Scrisoare către mama de Teodor Dume: (o dedic mamei şi tuturor mamelor plecate prea devreme)/maică, iartă-mi plânsul schimbat în viori/acolo înlăuntru tu încă pulsezi/de sus rotogoale de ciori/mă caută acum când ştiu tu visezi/rămas-am acelaşi în trup de copil/te caut şi viaţa mi-e o...
02/03/2016
Teodor Dume, cartea; Vitralii pe un interior scorojit
Coperta cărţii VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT, autor Teodor Dume, (editura pim,2016)
Cartea apare în aprilie de ziua mea , 04 aprilie, şi este un dar de suflet pentru "berbecii" Gheorghe Grigurcu (născut în 16 aprilie), Ionuţ Caragea, (născut în 12 aprilie) şi subsemnatul Teodor Dume (născut în 04 aprilie)
* coperta şi tehnoredactarea Mioara Băluţă
Cartea apare în aprilie de ziua mea , 04 aprilie, şi este un dar de suflet pentru "berbecii" Gheorghe Grigurcu (născut în 16 aprilie), Ionuţ Caragea, (născut în 12 aprilie) şi subsemnatul Teodor Dume (născut în 04 aprilie)
* coperta şi tehnoredactarea Mioara Băluţă
28/02/2016
25/02/2016
24/02/2016
23/02/2016
Teodor Dume; Ionuţ Caragea, ascultându-şi gândul şi împlinindu-şi visele
Ionuţ Caragea, ascultându-şi gândul şi împlinindu-şi
visele
Un
scriitor de nivel absolut, bine plasat pe orbita literaturii române, este Ionuţ
Caragea. Deşi tânăr, scriitura domniei sale concurează, atât sub raport
cantitativ, cât şi calitativ, cu cea cantonată în prima linie a valorilor
confirmate. Imaginarul scriitoricesc al lui Ionuţ Caragea este dominat de idee,
dar şi de efect. Indiferent dacă vorbim despre proza, poezia sau aforismele
sale, se constată o afectivitate tămăduitoare cu coordonate care duc înspre
locuri, fapte, oameni şi Dumnezeu. Important este faptul că toate acestea
converg, chiar dacă actul creativ nu a fost deloc uşor, autorul parcurgând un drum accidentat, după cum menţionează şi criticul Al.
Cistelecan în prefaţa romanului "Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi
visele!"; un roman cu salturi în poezie care a fost publicat în 2016 la editura eLiteratura din Bucureşti. Autorul ne mărturiseşte în acest sens că "trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine /
şi mă gândesc la ţăranul ce-şi ia coasa / şi taie capetele plecate / ale
spicelor de grâu / fără să-i pese că şi oamenii / au capetele plecate în faţa
morţii", dar şi că "Dumnezeu
tace şi-şi freacă palmele de bucurie / că încă-l iubesc, din când în când îmi
face / un semn discret cu coada ochiului /", simţind totodată că este "incompatibil cu lumea" şi
gândindu-se deseori "la cei ce s-au
dus / înainte de vreme / la cei ce s-au răzbunat pentru harul / cu care au fost
înzestraţi / la cei care-au ajuns în azil".
Efectele se reconstruiesc în detaliu
după un desfăşurător impus de memoria autorului, ceea ce ne duce înspre o
confesiune bine argumentată. Ionuţ Caragea este un martor al existenţei, un
martor prezent cu promptitudine în locuri mai puţin explorate. Toate acestea
pentru a reconstitui durerea, iubirea şi trecutul. De fapt inspiraţia
scriiturii sale vine tocmai din aceste elemente caracteristice umanităţii. În
detaliu vorbind, din suferinţă se naşte bucuria. Iată de ce Ionuţ Caragea şi-a
împlinit crezul evaluându-şi "încăpăţânarea" (benefică în acest
context), dar şi conceptul despre existenţă. Între Dumnezeu şi el a existat (şi
există) doar un singur univers (părinţii, fraţii, soţia şi fetiţa).
Înţelegând în profunzime sensul
existenţei sale, îşi subliniază convingător trăirile: "În intimitate cu Dumnezeu şi
tot ce înseamnă Dumnezeu, nu am fost niciodată singur". Şi, tot el, se
întreabă: "dar cu iubirea ce facem /
cu această nevoie de a ne dărui / până la ultimul strop de plăcere / până la
ultima firimitură de carne (...) ce
facem cu această iubire / cui să o dăruim când nimeni / nu se mai hrăneşte cu
resturi".
Privind înspre cealaltă latură (tot
afectivă), sportul, poezia şi prietenii de acasă sau din exilul creator sunt
pentru Ionuţ Caragea tot sensuri care îi transpun fiinţa pe aceleaşi coordonate
ale sincerităţii şi încrederii. Deşi un berbec "încăpăţânat", Ionuţ
Caragea pledează, în mod conştient, pentru evidenţierea, cu orice preţ, a
detaliilor care dau sens existenţei. Viaţa sa, nuanţată într-un mod
imprevizibil, este un motiv de inspiraţie care poziţionează cititorul, dar şi
îl angajează, într-o manieră proprie, la identificare şi mai apoi la trăire.
"Ascultă-ţi gândul şi
împlineşte-ţi visele!" ne propune, în mod direct, un scenariu real al
suferinţei, dragostei şi bucuriei umane, elemente care m-au determinat să
schiţez un îndemn de suflet către fiinţa din mine care încă mai oscilează între
sensurile descrise de Ionuţ Caragea. Pe de-o parte, autorul vine în poeziile
din volum cu câteva consideraţii socio-umane:
"chiar şi peste o sută de ani / oamenii tot
îşi vor pierde vremea cu nimicurile lor (...) ajung să cred că viaţa mea nici nu contează (...) nimeni nu va şti din ce apă îşi potoleşte
setea (...) nici moartea nu mai
impune respect / a devenit o simplă
măturătoare / care ascunde oasele sub
preşul celui fără câine la uşă / prea
scump serviciul de salubrizare al acestei lumi / datoare sie înseşi / dar şi
acestea sunt tot nişte nimicuri...". Pe de altă parte, el ne dezvăluie
în fragmentul de pe copertă şi motivaţiile sale:
"Rolul cel mai important în această carte îl deţine „Gândul meu”, o
entitate care mi-a oferit indicii preţioase, călăuzindu-mă în momentele de
rătăcire şi salvându-mă de nenumărate ori în confruntarea cu bolile,
singurătatea şi moartea. Consider că cititorii pot trage învăţăminte
folositoare de pe urma experienţelor mele şi se pot identifica uşor cu
personajele principale, fiind vorba, la urma urmelor, de sentimente autentice
şi gânduri pe care le poate avea orişicine. Cred că pentru noi toţi se poate
întâmpla un miracol atunci când suntem atenţi şi receptivi la ceea ce ni se
comunică la nivel subtil, atât din exterior, cât şi din interior. Nu trebuie
decât să ne punem mereu întrebări, să căutăm soluţii înspre binele nostru şi al
celorlalţi, iar răspunsurile nu vor întârzia să apară."
Iar criticul Al. Cistelecan, atât în
prefaţă, cât şi pe copertă, descrie cartea ca fiind "o
reconstrucţie biografică scrupuloasă, asistată de o memorie acută, aproape de
verva detaliilor şi a preciziei, şi proiectată în convenţia unui dialog
introspectiv, un fel de divan, doar că nu al sufletului cu trupul, ci al
poetului cu propria conştiinţă". Criticul mai consideră că această
carte reprezintă "o confesiune de
sine cu miză decisivă pe ”sinceritate”, pe acurateţea concretă a peripeţiilor
şi pe interpretarea lor în orizontul unui destin", fiind scrisă de un
autor care "merge pe drumul
pozitiv şi exemplar al poeziei", şi anume "de la suferinţă la extaz, de la angoasă la iluminare şi de la elegie la
imn".
*Revenind la bucuria pe care fiecare dintre noi o putem avea în anumite
momente, mă pot felicita pentru trăirile avute la întâlnirea cu "Poetul
născut pe Google". Era o zi frumoasă de februarie 2016. În locaţia de pe
malul stâng al Crişului Repede din Oradea, pe care o administram, îşi făcu
apariţia, într-o eleganţă sportivă, un domn. Cu tact şi curiozitate m-a
întrebat: domnul Teodor? Caragea sunt. Ionuţ
Caragea! Zâmbea fermecător. Ştiam că este din zodia berbecului, la fel ca şi
subsemnatul. La prima vedere am şi uitat de mine! În urma dialogului special de
câteva minute, ne-am definit momentul ca fiind unic. I-am dăruit, apoi, cele
două cărţi ale mele: „moartea, un fluture
alb” şi „azil într-o cicatrice”, apărute în 2015 la editura Pim din Iaşi.
A doua zi, cu bucuria reîntâlnirii,
am primit ultima sa carte: "Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!",
iar după ce am lecturat-o mi s-a întipărit în minte un îndemn pe care fiecare
dintre noi ar trebui să-l asculte şi să-l aplice în viaţa de zi cu zi: "azi nu voi da cu
piciorul fericirii / nici mâine, nici poimâine / nicicând".
Teodor Dume
Oradea, 13 februarie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)