BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

20/01/2014

Teodor Dume, vă recomand o carte a bunului meu prieten, Viorel BOLDIŞ,MORARUL ZEILOR


Viorel Boldis a distribuit fotografia lui.
Molcom se-nserează

Molcom se-nserează. Berzele s-au întors.
Viorile tărâmurilor mele vibrează duios
din goarnele lor de alamă. În seara asta
mergem toți la bal, bag samă. Prin împrejurimi
suspinele-nfioară aerul rece de seară.
Latră un câine sus pe deal, pe lângă sat,
să-i țină de urât acestei nopți de neuitat.
În casă mireazmă de gutui și busuioc.
Bat berzele din aripi și din cioc.
Roua s-a coborât din cer, din temelii,
tăindu-ne la toți răsuflarea felii, felii. În aer
se ridică miros de gunoi proaspăt și de țară.
Noaptea se descoasă iară în timp ce ies
pe ulița băltoasă. Luna s-a cățărat
pe stâlpul de curent, tăind căi de lumină
în noaptea ce-a sosit. Din ordinul primarului
curentul s-a oprit! Unul câte unul ies băieții,
tovarăși de aventuri și bucurii… cât mai eram
de tineri și nebuni pentru acele vremuri
tulburi și pustii, uitați între ziduri de-nchisori
ridicate de tâmpiți și analfabeți conducători!
Dar ce ne pasă! Răcoarea și viorile deznoadă
dinții și picioarele când noaptea stă să iasă,
descoperind misterele ancestrale adormite
de mii de ani în inimile noastre de țărani,
și-ncepem toți să dănțuim și să bem vin,
ca să uitam de toate și de dor...
Suspină în întuneric viorile cu goarnă din Bihor!

Viorel Boldis (Morarul zeilor - Poezii din strainatate Rediviva Edizioni Milano 2013)
Nu-mi mai place ·  ·  · acum 4 ore · 

Teodor Dume, vă recomand: europarlamentari lipsă de pe listele PSD

Teodor DUME, vă recomand: Victor Ponta, opinii


“După ce atâţia ani domnul Băsescu s-a dat marele anti-rus, se pare că nu e chiar aşa mare anti-rus in realitate. De fapt, tot discursul domnului Băsescu a fost o minciuna.

Eu cred că nu trebuie sa fii nici anti-Rusia, nici pro-Rusia, ci trebuie sa fim pro-Romania, ceea ce domnul Basescu nu a fost niciodata. El se gandeste la banii lui si ai familiei sale”, a declarat premierul Victor‪#‎Ponta‬ inainte de sedinta Biroului Permanent al ‪#‎PSD‬.
Îmi place ·  ·  · 1.633119149 · acum 6 ore · 

Teodor Dume, vă recomand: chiar dacă o să mă uitaţi, autor Atila Racz


chiar dacă o să mă uitați

nu mă îndoiesc nu

și curvele 
cât sunt de frumoase ele de blânde
uneori ca o poezie
uneori când ești prea singur

cum ar trece prin zile cât de triști
și șoferii
și turiștii
și guvernații politicienii
cât de triști ar fi ei
cât de triste
pustiitor de triste străzile
fără de ele legănând asfaltul
statuile solemne din parcuri
chiar din inima orașelor

ce v-ați face voi trecători fără de ele

primitoare
și împrospătând peisajul cu fundul lor
cu picioarele lor
înghețate
cu părul lor stors din noapte

cele de lux
ne joacă pe scenă
se regulează în ochii copiilor
își iau banii

dar ce ne-am face fără de ele

când suntem triști vlăguiți iar viața
este femeia dintr-o poveste
pe care o așteptăm
și nu mai vine
fir-ar

11/01/2014

Teodor Dume, durerea atingerii



sunt nopţi în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îţi taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să ştii
rupi din cuvinte
ca dintr-o 
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îţi tremură mâinile
dar taci
priveşti dintr-o bătaie de inimă
durerea ţi se prelinge în suflet
ca un răstignit aştepţi dimineaţa
prin care încerci să evadezi

Dumnezeu a aţipit

dincolo de lumea ta
e linişte
eşti singur şi gol
între viaţă şi moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...

24/12/2013

Teodor Dume, dorinţă de Crăciun



aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic
uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia
că viaţa începe din mine...

uneori nu înţeleg multe lucruri
înnoptez în umbră
şi totuşi
îmi doresc să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
şi să o strig pe mama

toate luminile s-au stins

îmi acopăr liniştea cu noapte
clopotele nu mai bat
mă sting încet ca un asfinţit
şi mă gândesc la tine
mamă

02/12/2013

Veronica Pavel Lerner: traducerea poeziei " azil într-o cicatrice" de Teodor Dume


 asile dans une blessure


mêmes signaux mêmes distances

entre nos âmes c’est nuit
beaucoup de nuit
quelqu’un gratte une larme
dans le tiroir
des lignes inachevées
et un crayon

j’essaye décoder ma douleur

un souvenir respire entre deux silences
toute histoire commence avec 
il était une fois…

je sais

une araignée
est accroché sur la bordure de la nuit
et bientôt l’horizon rentrera
dans un autre temps



azil într-o cicatrice 


aceleaşi semne aceleaşi distanţe

între sufletele noastre e noapte
multă noapte
cineva scrijeleşte o lacrimă
într-un sertar
câteva rânduri neterminate
şi un pix

încerc să-mi decodez durerea

între două linişti respiră o amintire
orice poveste începe cu
a fost odată...

ştiu

pe margine de noapte stă agăţat
un păianjen
curând depărtarea va intra
într-un alt anotimp


30/11/2013

Teodor Dume: azil într-o cicatrice


aceleaşi semne aceleaşi distanţe

între sufletele noastre e noapte
multă noapte
cineva scrijeleşte o lacrimă
într-un sertar
câteva rânduri neterminate
şi un pix

încerc să-mi decodez durerea

între două linişti respiră o amintire
orice poveste începe cu
a fost odată...

ştiu

pe margine de noapte stă agăţat
un păianjen
curând depărtarea va intra
într-un alt anotimp



25/11/2013

Teodor Dume, vă recomand: FEMEIA ÎN GALBEN, de Atila Racz


femeiea în galben 
când ea încetează să viseze
înghit doze mici de otravă

realitatea devine sufocantă camerele prea mici patul prea umed
tavanul prea greu
limba de piatră amară

nu

nu
iubesc obsesiile compulsive reflexele artificiale gesturile
nervoase

îmbătrânesc tăcerea
copilul privind lumea devenind o poveste ireală

strivit de spaimele existenţei ies brusc din mine

noaptea şi eu prăbuşindu-ne pe Dame street

fire de ploaie îmbibate de sare mirosul serafic de alge
oceanulul înghiţind digul

trebuie să visezi

altfel te simt în mine

şovăind

Teodor Dume, vă recomand> POVESTE de noiembrie, de Ioan BARB


poveste de noiembrie sau seiful de argint

făcuserăm focul în soba veche de pământ, să încălzim streaşina casei. venise frigul, încă din ziua aceea, în care am anunţat că ne vom muta în oraş. casa torcea ca o pisică, uneori o auzeam în somn, am înţeles că era declaraţia ei de dragoste, îmbrăţişa coşul prin care ne părăseau, una câte una, amintirile din copilărie, se risipeau odată cu fumul toamnei, în alt timp...

acum casa îşi deschisese, parcă, inima, să privim în interiorul ei ca într-o oglindă care reţinea în seifuri de argint semnul trecerii vremii, o oglindă din care picura în lacrimi mici trecutul şi se pierdea, odată ce îmbătrâneam, în râul de dincolo de memorie.

am fost atât de fericiţi în casa aceasta. mama ne veghea somnul, cântecul ei îngrădea marginile pădurii, noaptea se înfiripau urletele lupilor şi mama ieşea în cămaşă de noapte afară, se revărsa ca un fuior de apă şi se deşira în întuneric. mama zâmbea în timp ce haita se stercura pe sub vraniţa porţii, peste uluci zbura dimineaţa. au fost lupii, mamă? nu, a fost doar îngerul pădurii, s-a odihnit sub stâlpul de la temelia casei. găsise o frântură din umbra tatei pe ochelarii cu lentilele umezite. ni se părea că tata venea în ogradă şi în nopţile cu lună stătea tot mai des de vorbă cu Dumnezeu, aduna nucile de sub nucul vecinului, câteva cădeau în ograda noastră. tata i-a spus, cândva, vecinului ion să nu schilodească coroana nucului, deoarece " cerul deasupra gardului nu ne aparţinea"nu. de atunci vecinul ne-a lăsat să adunăm cele câteva sânuri de nuci ce cădeau toamna lângă gardul nostru.

aseară am aprins pentru prima dată focul în toamna asta. se încălzea copilăria sub streaşină, am auzit toată noaptea vântul plângând ca un copil, se risipea prin zilele noastre vechi şi răscolea frunzele.

mama îl certa căutând în sacul cu pene, umplea pernele vechi. cu fiecare anotimp.

11/11/2013

teodor dume, vă recomand: când eram orb... de ioan barb


când eram orb ai lăsat în mine o fereastră deschisă

cînd eram orb ai lăsat în mine o fereastră deschisă
bâjbâiam în noapte ca omida în ierburi
înspăimântată de pasărea ce căuta s-o înghită
mă atrăgeai înspre Tine aşa cum absoarbe o inimă tânără
sângele în care strălucesc peştii vieţii
priveau în locul meu degetele mâinilor nu vedeam
dar voi aveaţi în mine un chip pe care nu-l veţi cunoaşte
mă simţeam ca pruncul aşteptând cu ochii închişi
în pântecul mamei o adoră dar nu a văzut-o încă
în mintea lui nu cunoaşte vederea prin ochi
când eram orb auzeam nisipul sub firul de iarbă
cum umezea cu lacrimi rădăcinile în întuneric
îmi arăta că nu poate umbla nu poate vorbi auzi
nu poate face căuş aerului cu palmele sale ca
îmi şoptea că trebuie să fiu fericit să am răbdare
până când vei colora şi în ochii mei toate lucrurile
până atunci privesc în mine şi îngerii
prin fereastra deschisă

01/11/2013

teodor dume, mărturii


între liniştea lucrurilor
şi aburii ploii
stă mărturia a tot ceea
ce nu poţi să atingi

şi totuşi în intimitatea lor
toate lucrurile respiră

25/09/2013

teodor dume> septembrie

am ochii unui condamnat

mă târăsc prin culoare 
şi nu pot 
să respir prea mult
dincolo de liniile trasate
sub lut
se topesc durerile
în alte anotimpuri
nimic nu pare să fie ce a fost
doar un dangăt de clopot
împlineşte ruga

cineva se plimbă prin mine
şi tace


...e doar septembrie