BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

28/08/2009

Autobiografia lui teodor dume

teodor dume,



adresă mail:teodordume@gmail.com
adresă blog: www.teodordume.blogspot.com
www.facebook.com/teodor dume
www.facebook.com/groups/extemporalliric/

multă stimă,
teodor dume

BIOGRAFIE PRESCURTATĂ> TEODOR DUME

Teodor  Dume
* membru al Uniunii Scriitorilor Europeni (USE), legitimaţia 912
* membru fondator al WARM- Asociaţia Mass-media Românilor din Lume, cu sediul la Londra/UK (fondată la 30 01 2014, preşedinte Octavian Păun)
- *  DIRECTOR executiv revista Confluenţe lirice (din 06 ian.2013)
- * membru în Consiliul Onorific Internaţional Reţeaua Literară
- * admin principal revista Confluenţe lirice, (2011 - 2012)
- * Redactor (de la fondare , mai 2010)la revista ALGORITM LITERAR (apare la Hunedoara, director Ioan Barb))
-*membru Qpoem,
- * colaborator la radiometafora
- * Editor RoliteraturaRO, secţiunea poezie
- * Editor RoliteraturaRO, secţiunea personale
- * Director Profi CTD Oradea (mai 2013 şi în prezent)
- * editor cleopatra- casa gândului (2012)
- * administrator Cleopatra - casa gândului (din 2013)
- * membru de onoare confluenţe lirice (2014)
 -* membru de onoare Lira21
-*membru  Poeţii noştri
- * citatepedia, autor de citate
 -* membru citate célèbre
-* membru citate net
-* membru Literaturitate
-* redactor dialoguri culturale
.-*membru arspoetica


- Născut la 04.04.1956 în satul Luncasprie, comuna Dobreşti, judeţul Bihor
- Absolvent 8 clase, în satul natal, Luncasprie,
- Absolvent Şcoala profesională "Înfrăţirea" Oradea,
- Absolvent Liceul "Înfrăţirea" Oradea, cu diplomă de bacalaureat,
- Absolvent Şcoala populară de artă Oradea, secţia Regie-teatru, specialitatea actorie. Profesor, Vasile Pop
- Absolvent Academia de Studii Social-Politice, pentru pregătirea cadrelor de conducere, Bucureşti
- Controlor Tehnic de Calitate,la "Înfrăţirea" Oradea
- Director la Clubul "Înfrăţirea", Oradea (Fondator şi primul director)
- Director la Casa de cultură din Pădurea Neagră, Judeţul Bihor
- Director la Clubul Tineretului (pasajul Vulturul Negru), Oradea,
- Fondatorul Întreprinderii Club Teo Dume Oradea, 1990 mai 17
- Director Întreprinderea Club Teo Dume Oradea (17 mai 1990-17 mai 1991)
- Director gen. Club Teo Dume Oradea (17 MAI 1991-17 MAI 2013)
- Fondator Cenaclul Ecoul Oradea, la 22 decembrie 1977
- Preşedintele Cenaclului Ecoul Tinereţii Oradea
- Director gen. Ansamblul artistic Ecoul Tinereţii Oradea
- Metodist principal la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea,
- Membru fondator (alături de Stelian Vasilescu, şi alţii) al revistei de cultură Ţara Crişurilor Oradea, Ediţia 1990
- Gazda primelor 5 numere ale revistei Ţara Crişurilor, în calitate de director la Clubul "Înfrăţirea" Oradea, asigurându-i primul sediu provizoriu
- Primul autograf oferit de Stelian Vasilescu, în calitatea sa de Redactor şef, pe primul număr, scos de sub tipar, a revistei Ţara Crişurilor Oradea
- Primul autograf oferit lui Gheorghe Grigurcu, în 1977, pe un grupaj de poezii apărut în revista Ţara Visurilor Noastre
- Fondator şi redactor şef Ziarul Ecoul Oradea, 1990
- Legitimaţia numărul 1 de Corespondent , pentru judeţul Bihor, la cotidianul Scânteia Tineretului, Bucureşti
* Corespondent şi colaborator permanent la ziarele şi revistele;Convorbiri literare, Luceafărul, Crişana, Familia, Munca, Unu, Viaţa Militară, Apărarea Patriei, Şoimii Carpaţilor, Bihorul, Literaria, Filobiblon, Aripi Siderale, Ţara Visurilor Noastre, Ţara Crişurilor, Algoritm Literar, Observator ( Canada,) Radiometafora (Canada), Radio R. ROMANIA, Armonii culturale, Oglinda literară, Poezia, 13 plus,  Cuvântul liber, Fereastra, Nomen Artis, Răsunetul, Aslro (Quebek), new-york-magazin-special, Sintagme literare, Ante Portas, Conograf, Literadura, etc...
* Referinţe critice;
dr. Gheorghe Grigurcu (a şi prefaţat două volume: Adevărul din cuvinte, 1985 şi Strigăt din copilărie,1994),Stelian Vasilescu, Alexandru Andriţoiu, Ionuţ Caragea, Nache Mamier Angela - scriitor Franţa , Al. Silaghi, Ion Davideanu, Teodor Lup, Marin Chelu, Viorel Horj, Crăciun Parasca, Constantin Serac, Gheorghe Vidican, Ioan Ţepelea, Mircea Vac, Teodor Crişan, Florin Torjoc, Florian Lazăr, Florica Albu-Berinde, Cornel Buciuman, Virgil Podoabă, Florin Mugur, Anastasie Ţârulescu , Adrian PĂunescu, Cezarina Adamescu, Cristina Ştefan, Liviu Ofileanu,Veronica Pavel Lerner, Mioara Băluţă, prof. George Paşa, Călin Samarghitan, şi mulţi alţii...
* Volume publicate;
- Colecţionarul de răni, editura pim - 2017
- Durerea din spatele cărnii, Editura PIM-2017, (prefaţa Ionuţ Caragea)
- Vitralii pe un interior scorojit, Editura PIM-2016,(prefaţa Ionuţ Caragea)
- Azil într-o cicatrice,(prefaţa Nache Mamier Angela - scriitor Franţa) Ed.Pim,2015
- Moartea, un fluture alb, Ed. Pim, 2015
- Adevărul din cuvinte 1985, (prefaţă de dr.Gheorghe Grigurcu)
- Strigăt din copilărie 1994, (prefaţă de dr.Gheorghe Grigurcu)
- Coloane (debut colectiv)
- Tratamente pentru inimă, 2011 (antologie:Liviu Ioan Mureşan, Teodor Dume, Ottilia Ardeleanu, Alexandru Gheţie, Vali Slavu, Ioan Barb)
- Lira21 "a treia carte. poezii", 2012 (antologie. selecţia Cristina Ştefan)
- Confluenţe lirice, 2012 (antologie, coordonator: Relu Coţofana))
- Meridiane lirice, 2012 (antologie)
- Însemnele unei tăceri, 2012 (antologie, casa gândului, coordonatori: Mioara Băluţă şi Andrada Matei))
- Confluenţe poetice, 2013 (antologie, coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume))
- Confesiuni în virtual, 2013 (antologie, coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume)
- Paradigme virtuale, 2014 (antologie)
- Roşu mocnit, 2014 (antologie, coordonatori: Mioara Băluţă şi Andrada Matei))
- labirinturi autumnale, 2014-însemne culturale (carte digitală,concurs)
- Antologia aforismului românesc contemporan,2016, autor colectiv,(coordonator Lucian Velea),
-  Antologia Cenaclul de la Roma ,2016, (coordonator şi selecţie, Valeriu DG. Barbu)

* Articole şi reportaje, peste 4ooo, publicate în presa vremii
* debut  în presă, 1977
* - 1977, Premiul -I - la Concursul de poezie FRUMUSEŢILE IERNII, organizat de Cenaclul Ecoul Oradea
- 1977, Premiul -I - la Concursul de poezie OM BUN, organizat de revista ŢARA VISURILOR NOASTRE
- 1977, PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI la Concursul de poezie şi muzică folk TINERI CA PATRIA, organizat de Cenaclul Ecoul Tinereţii Casa Ştiinţei şi Tehnicii Oradea
- 1978, debut colectiv în antologia Coloane
- 1987, PREMIUL -I- la Concursul de poezie creaţie şi interpretare INIMA STICLEI organizat de Casa de cultură STICLA din Pădurea Neagră
- 1987, Premiul -I- la Concursul de creaţie literară Daţi-vă mâna prieteni, organizat de Clubul Înfrăţirea Oradea
- 1988, MARELE PREMIU la concursul de creaţie literară PORNI LUCEAFĂRUL, organizat de Academia de studii social-politice Bucureşti
- 1990, Premiul -I- la Concursul de poezie INIMĂ ŞI DOR, organizat de Casa de cultură a sindicatelor Oradea
- 1990, PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI la concursul de creaţie literară ŞI TOTUŞI IUBIREA, organizat de revistele ŢARA CRIŞURILOR şi ECOUL Oradea
- 1994, Premiul -I- la concursul de creaţie literară DECEMBRIE 1, organizat de ziarul BIHORUL
- 2010, MARELE PREMIU la Concursul de creaţie literară POEZIE şi SUFLET, de la Năvodari (oraganizator Ottilia Ardeleanu)
- 2012, Menţiune la Concursul de creaţie literară Prin colbul vremii, organizator Însemne literare
- 2014, Premiul - I -  la Concursul de creaţie literară ARS POETICA-
- 2014, AUTOR DE ONOARE al site-ului şi revistei Confluenţe lirice
- 2015, Premiul - I - la concursul de creaţie literară Prin colbul vremii, ediţia a 2-a, organizator Însemne literare
- 2015, Premiul revistei FEREASTRA, organizator LITERATURITATE (Ottilia Ardeleanu)
- 2016 MAI, AUTORUL LUNII, organizator LITERATURITATE

- 2016, locul-I- la concursul Poezia săptămânii LXIV-2016,organizat de Poeţii noştri,
- 2016, locul -I- la concursul Poezia săptămânii LXXII-2016, organizat de Poeţii noştri,
- 2016, POEZIA LUNII NOIEMBRIE 2016, timpul , devoratorul de umbre,concurs  revista QPOEM-editura PARALELA45-Cartea ROMÂNEASCĂ (apare sub egida USR)

-2016 POEZIA LUNII DECEMBRIE, concurs revista QPOEM- editura paralela45-Cartea Românească, (apare sub egida USR)
- 2016, decembrie, locul -I- la concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII nr.LXVI, organizat de POEŢII NOŞTRI,
- 2016, decembrie, locul -I- Cu poezia DECEMBRIE SE REPETĂ la Concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII nr. LXVII-, organizat de POEŢII NOŞTRI
- 2016, decembrie 2016, locul -I- la concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII nr. LXVIII  organizat de Poeţii noştri,  




Evenimente biografice












teodor dume, acasă la oradea, 10 aug.2013





teo şi soţia fabi





teo şi "nepotu" ghiusman













fiica mea, teodora (la 20 ani)

TEODOR DUME: SENSURI


poezie [ ]

Colecţia: texte filozofice


Gustul de lut grăbeşte
reîntoarcerea luminii
printre îmbrăţişări de oameni
păsări
invalide de zbor scormonesc
în rana învadată de timp
deasupra o lume oprită
la semnul crucii
din care
ne naştem în fiecare zi
cu teamă ca atunci
când aşezăm flori parfumate
sub icoane care plâng...

tristeţea acoperă o buză
gura se umple de lacrimi

nicio umbră nu răcoreşte
îndeajuns paşii care trec
pe lângă siluetele evadate
din pământ
deşi fuga de trup
se măsoară în bătăi
de clopot
şi indiferenţa în tăcere...

tăcerea vine din două sensuri


TEODOR DUME: Sărbătoarea trupului. duminica


poezie


este inutil şi mare păcat
să rupi din tine
duminica
sângerezi pe dinăuntru
în rest linişte şi câteva
tristeţi obişnuite

eu o să locuiesc
în această zi
deşi nu contează
ar putea să fie o
duminică de vară sau
una de iarnă obişnuită
cu multe ciori
îmbrăcate în alb
de sărbătoare
ciugulind din zi

ştiu că n-o să trec
pe aici astăzi
probabil nici mâine
doar duminica
ziua perfectă de pe
marginea săptămânii
în care
amiaza pândeşte
în firul de iarbă
apa fântânii
flămândă
se întoarce să adape
piatra întinsă
între două spaţii

(nicio ploaie n-ar acoperi marginile)

în mine creşte tăcerea
vârful privirilor
despică un zâmbet
rotungindu-i adâncul
cu raze
urmele paşilor
ca două bătăi de clopot
măsoară timpul
prin care am trecut
înspăimântat de
indiferenţa lui Dumnezeu
care-mi cenzura trecerea
prin zi

astăzi privesc urmele
abandonate ca nişte resturi
şi tac
mâinile găurite de veşnicie
inundă semnul crucii
privirea îmbracă paşii
cu imagini
sigur nu foloseşte la nimic
atâta sufocare
spaţiul dintre ei
e o palmă de linişte
prin care vreau să trec
chiar dacă drumul
nu duce nicăieri

ciorile sunt albe
ţipătul lor pluteşte
sub aripa atinsă de cer

în fiecare zi mint
tot mai mult
pentru când voi reuşi să mor

oricum astăzi duminica
păcatul flămânzeşte lângă uşă
pulberea credinţei îmi vindecă
boala din suflet


TEODOR DUME: DUREREA DIN SPATELE CĂRNII



Cel mai greu e să aştepţi
spunându-ţi mereu
nu vine
e ca şi cum durerea
urcată până la dinţi
încetează în faţa dentistului
dar încă strigi
nu te aude nimeni
gura miroase a mentă
de fapt e reluarea
de dimineaţă
de care
rareori vrei să ştii

liniştea sufocă privirile
(singurul lucru de care mi-e frică
şi-l văd ca pe o nesupunere)
telefonul sună
durerea înfiptă între coaste
îmi grăbeşte răspunsul
pregătit sub limbă
alo...greşeală
rămân fără grai
durerea devine insuportabilă
timpul se bâlbâie prin vene
încă rătăcit printre şuviţe de vis
deschid ochii şi întreb
de ce atâta noapte...

scurgerea timpului e cumplită
respir adânc şi mă prefac că
nu s-a întâmplat nimic
mă ridic şi încerc să păşesc
mersul mă taie de mijloc
am impresia că mă înghite un gol

tresar

mai iau o doză de aer
îmi mângâi fruntea opărită
de sudoare şi tac
nu-mi vine în minte nimic
durerea se aciuieşte în carne
trebuie să mai aştept
în spatele cuvântului
să mă uit
în care parte
să mă duc

devin nesigur
între mine şi lacrimi
se leagă o prietenie
parcă ar fi ultima...

mă frământă îmbătrânirea şi
toată tristeţea care aşează
peste mine
singurătatea
ca o pătură groasă de iarnă
în care-mi învelesc sufletul
nu de alta dar mâine
o să afânez brazda
din câmpul cu trifoi
şi ruga copilului meu va
dezlega limba de clopot

mă aşez pe durere mă scutur
timpul zornăie
parcă nimic nu mai doare
vreau să mai aştept până când
sufletul cioburi mă va împiedica
să mai visez chipuri de oameni

văd ceva mai sus
câteva rotiri negre de nori
şi păsări ciugulind firimituri

curând câteva amintiri
dezgropate de nepoţi
îmi va cicatriza cu cenuşă
rana din tălpi

aşa că-mi las numele scrijelit în palmă
şi adorm liniştit ca Dumnezeu
să mă găsească acasă

ştiu că şi mâine se moare...


Viorel Horj, cuvânt la prezentarea cărţii , Adevărul din cuvinte
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Teodor Dume [Dumov ]

2007-12-02 | |



În calitatea mea de scriitor dar şi de reprezentant al culturii din Bihor, va trebui să mă refer asupra unei cărţi apărute la o editură bucureşteană şi prezentată azi, aici la Casa ştiinţei şi Tehnicii din Oradea. Cartea se numeşte Adevărul din cuvinte şi este scrisă de Teodor Dume (ce nume de rezonaţă poetică)
Teodor Dume este animatorul unui cenaclu care şi-a câştigat efectiv, în ultimi ani, un statut cu totul şi cu totul aparte în viaţa cultural-artistică a judeţului Bihor. Acest cenaclu tinde să devină un element de referinţă în viaţa noastră culturală, nu numai prin calitatea materialelor ce se vehiculează în acest cenaclu, ci şi prin modalitatea de asimilare a lui. Teodor Dume este unul dintre animatorii cu înzestrare pentru asemenea, mă rog, manifestare şi cred că sub oblăduirea domniei sale se vor naşte şi vor creşte mlădiţe literare, oameni care demonstrează că viaţa cultural-artistică a Bihorului este integrată în circuitul armonios al culturii şi artei din Romania.
Aşa s-a născut şi această carte, gândită la Oradea şi pecetluită la Bucureşti, frumos intitulată Adevărul din cuvinte. Titlul mi se pare în deplină consonanţă cu întreaga substanţă a volumului, autorul urmărind nu atât originalitatea cu orice preţ, ci mai degrabă strădania de a face cuvântul să vibreze prin conştinţă, să întemeieze o gândire poetică bazată pe datele dintotdeauna ale poeziei.
Iată, îmi adun gândurile, vizavi de această primă carte a lui Teodor Dume. Mă strâng puţin, mă adun,renunţând la o prezentare liberă a cărţii, venind în faţa dumneavoastră cu nişte gânduri pe care le-am adunat pe câteva coli de hârtie. Nu ştiu dacă gândurile mele concordă cu Adevărul real sau cu Adevărul din cuvintele acestei cărţi, dar sun sigur că dacă am reuşit să surprind ceva din esenţa acestei cărţi, de vină este numai cartea, pentru că această carte este una dintre cărţile care au un Adevăr nesofisticat. Adevărul este simplu. Adevărul ei este al poetului care nu se hazardează, să zic aşa, ca alţi confraţi ai lui de generaţie, nişte experienţe din astea nebuloase, ci vine, (Teodor Dume), cu o carte cinstită, o carte corectă, o carte care exprimă realmente o simţire poetică tradusă într-o expresie artistică convingătoare., care promite întradevăr un talent, o expresie artistică care dovedeşte existenţa unei germinaţii lirice, care cu siguranţă va rodi în viitor, în opere artistice, în volume concludent.
Aşa cum spunea Lucian Blaga, într-o cunoscută poezie :"Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte". Există la toţi acei ce îşi asumă sarcina grea de-a plonja din lumea comună în cea a poeziei o irepresibilă dorinţă de mântuire prin suflet. Lupta cu cuvântul este un chin dureros de dulce pe care nu-l pot percepe decât cei care cred cu adevărat în el. Accentuez aceste cuvinte, Adevăr şi Cuvânt, încercând, de fapt, să traduc parafraza acestui titlu, Adevărul din cuvinte. Atunci când cuvântul înfloreşte în pagina tipărită se poate spune că izbânda, chiar dacă ea este certă, se întrevede totuşi. Pentru toţi cei care au publicat, mirajul slovei tipărite se trăieşte de fiecare dată cu o nouă şi miraculoasă înfiorare. Bucuria este imensă atunci când cuvântul se adună între coperţile unei cărţi.
Iată, Teodor Dume, se bucură în trăirea sa, de o împlinire pe măsură. Cartea domniei sale, nou nouţă, sugestiv intitulată Adevărul din cuvinte, este gata să-şi ia zborul spre lume, purtând dorinţa legitimă de a deveni un nume.Şi chiar este, Teodor Dume.
Remarcabil la această carte este onestitatea cu care este scrisă. O perfectă unitate între fondul de simţire şi cel de expresie animă fiecare pagină. Într-o epocă în care poezia şi-a făcut din sfidarea retoricii şi din coerenţă un stil, Teodor Dume, vine cu o expresie dezarmant de simplă, dar nu mai puţin plauzibilă artistic.Versul său stă sub regimul confesiunii. Sufletul larg deschis către Corola de minuni a lumii, cum ar spune acelaşi Blaga, nu vibrează patetic, ci potolit, poetul lăsându-se deliberat să alunece în "liniştea lucrurilor" de multe ori mai elocventă decât "vocea" lor.
O mirare perpetuă în faţa miraculului existenţial, o încercare de substituire cu însăşi obiectul adoraţiei sale, conferă poeziei lui Teodor Dume, aşa cum inspirat spune în prefaţă Gheorghe Grigurcu, "stigmatul unei neconvenţionale purităţi şi al unei exemplare modestii". Cu asemenea premize această lirică îşi poate adâncii, pe viitor, izvoarele.
ADEVĂRUL DIN CUVINTE va trebui să fie cel al poeziei în sensul deschiderii cuvântului spre el însuşi şi nu a transformării lui într-un pretext facil pentru exerciţii de prestigitaţie poetică. Nu stî în firea lui Teodor Dume să alunece într-o asemenea direcţie.
Stihurile lui stau sub semnul unui desăvârşit echilibru, surprinzător pentru o vârstă biologică cunoscută îndeobşte ca a tuturor posibilităţilor. Şi totuşi zic, sub aparenţele calmului, poetul îşi caută cu tenacitate şi îndârjire, un drum propriu care să-i transforme această primă bătaie de clopot într-un cântec fără de moarte. Citez:
"Să pot aştepta
până când dăngătul
de clopot
va intra-n istoria zilei". Încheiat citatul.
Inventarul tematic al "Adevărului din cuvinte" este bogat şi generos, adeverind nu numai lunga disponibilitate lirică, ci şi un spirit iscoditor adunat în această carte care adaugă peisajului literar o nouă şi notabilă prezenţă editorială.
Cu încredere deplină în steaua lui Teodor Dume, poleind cu lumina ei virginală filele acestei cărţi, îi dorim noi izbânzi viitoare.
Cu toată sinceritatea şi Adevărul smuls din miezul cuvintelor,
Viorel Horj

. | index

Gheorghe Grigurcu, prefaţă la volumul Adevărul din cuvinte
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Teodor Dume [Dumov ]

2007-11-27 | |



Condiţia debutantului este irevocabil enigmatică. Pornind de la un punct zero al personalităţii, aceasta "propune" o personalitate ipotetică, de la cea mai strălucitor-seducătoare accepţie până la cea mai dezarmantă înfăţişare, ca o silă de literatură obiectivă încorporată. Dar situaţia e reversibilă, deoarece (cu foarte puţine excepţii care confirmă regula) debutul e un semn al mobilităţii. Începutul literar constituie o germinaţie pe care sentimentul lumii (proprii) o integrează imprevizibil în momentele ulterioare (fericite). Geometria unei stări lirice se precizează treptat. Adîncindu-se, poetul alege o singură cale. Risipa e prevenită, atît sub raportul structural cît şi cel al selecţiei. Bineînţeles, poate avea loc şi fenomenul invers, cînd scînteierile făgăduinţei se mistuie, cînd vocaţia firavă se suprimă pe sine. De atîtea ori, vai, conturul ezitant al unei creaţii se dovedeşte iluzoriu, ceea ce pare a se forma se destramă, ceea ce pare a se înfiripa se destramă. Fiind împotriva unei atitudini oraculare faţă de tinerii scriitori (pe care o socotim neserioasă), credem că există un mod rezonabil de a-i aprecia, fixîndu-le demersul iniţial, tratîndu-i drept ce sunt de fapt. Fără a anticipa viitorul problematic şi fără a ne informa de trecutul inexistent, sîntem liberi a vedea în prima lor producţie un gest "absolut". Regimul creaţiei, dintr-un punct de vedere lipsit de prejudecăţi, ni se prezintă omogen şi cel mai neînsemnat dintre autori, în planul organizatoric al valorilor, poate fi, pe durata a cîtorva versuri, egalul poeziei mari.
Teodor Dume, are un interes cu un atribut pentru poezie aparte. Sub stîngăciile versului său tenace, procesul culturalizării se iluminează prin cel al căutării lirice, înnobilîndu-l nespus. Inocenţa se transpune în ardoare poetică, fără vreun îndemn exterior, fără vreo tangenţă profesională ori lucrativă. El face parte din rîndul acelor tineri care, în mediul cenaclurilor literare, visează cu ochi larg deschişi mirajul Artei, sub stigmatul unei neconvenţionale purităţi şi al unei exemplare modestii.
În atmosfera de perspective incerte, înfloreşte tipul poetului pur, tulburător complement psihologic al controversatei noţiuni estetice de poezie pură.
Teodor Dume îl ilustrează prin tensiunea poetică iscată de propria sa cauză, ca un imbold patetic al naturii însăşi.
Ceea ce surprinde în cele mai bune dintre stihurile sale e un stranbiu rafinament, provenit parcă dintr-o viaţă interioară consumată, care se revelează în flăcările decorative ale entuziasmului juvenil:

Veniţi prieteni!
Să nu vă-nspăimînte
zările noastre aprinse
în luptele păcii.
Căutaţi-ne în mijlocul
luminii
locuitori pe lira aceasta.

O superbă încredere în sine (a poeziei, nu a poetului) se pronunţă într-o melodie holderliană (deşi e foarte puţin probabil că poetul aci prezentat să-l fi citit pe marele german):

Vîslesc în memorie
nesigur pe teamă,
împrumutîndu-mi nemurirea
ce-mprăştie
răcoarea serii
prin ani.

Da, ele, vîrstele,
plîng inocente.

O disciplină de bun augur, tradusă în discreţie, substanţializează subtile imagini:

Mi-am oprit lacrimile
pentru a le număra.
Mîna începuse să-mi tremure
şi deodată se rostogoli
în nemărginire,
conturată de-o lumină.
Apoi auzii
iluzia sărutului.

Ori această explozie cosmică, grafiată într-o atît de dezinvoltă lapidaritate:

Plecată, noaptea cade peste văi:
uimire
/Pe semne cerul a aruncat-o afară/.

Indiscutabil suflet de poet, Teodor Dume deţine în formula fiinţei sale însetate de limbaj metaforic propriul său viitor. Întrucît în planul artei cuvîntul "amator" e lipsit de sens, îi dorim o realizare ce, împlinind dezideratele conştiinţei de sine, să-i justifice elanul primei culegeri.

Cu cele mai bune gînduri
şi sentimente,
Gheorghe Grigurcu

. | index


TEODOR DUME: Om bun


poezie


Ca o candelă aprinsă
în biserica de lut
este trupul meu
care cedează
în faţa ta
doamne
uit de mine
nu ştiu cât va dura
frigul rătăceşte prin vene
mă pierd
dar nu-mi pasă

drumul e plin cu oameni

gestul îmi îngăduie
să iau forma zilei
şi să respir

TEODOR DUME: Moartea un fluture alb


personale [ ]
"moartea este tot ceea ce nu suntem noi", (Sorin Cerin)
Colecţia: texte filozofice



vine din umbră şi muşcă
din marginea urmelor

aşa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieşise din drepturi
tata mă ţinea strâns de mână
ca şi când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de linişte
dimineaţa
mult prea dimineaţă
prin care oamenii trec
urcă şi coboară
ca într-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria linişte
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniştea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
şi ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist şi nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă şerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
aşează-ţi capul pe pernă şi
priveşte fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

şi-am adormit

dimineaţa aerul călduţ
îmi înfăşura trupul
ascuns între palme
simţeam o stare
de sufocare şi teamă
am deschis geamul şi
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămaşă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputinţa din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii şi l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aş fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre şi
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

"mă afund în nesfîrşirea morţii
de dinainte de naştere, şi vreau
să întreb Neînţelesul
de ce ne-am născut?

şi dacă murim uitînd totul înseamnă
că nici viaţa aceasta nu există",( Sorin Cerin)




TEODOR DUME: Ploaia

Ploaia

poezie



a început să lumineze
dincolo de nori
rafale şi pocnete
ca de mitralieră
foc cu foc
dar încă nu plouă
doar câteva picături
ca nişte ventuze
se lipesc de sticla ferestrei
de la camera de zi
din care privesc
în parc
doi adolescenţi
uitaţi în vise
mult prea fericiţi
printre crengile ce-i acoperă
ca o linişte

în zâmbetul meu
pendulează o zbatere
de sus în jos

peste liniştea de afară
a început să picure
tresar
ca un copil sfios întind mâna

şi plouă...

27/08/2009

TEODOR DUME; vis întrerupt


poezie [ ]

se făcea că am murit şi lumea
mă privea ca pe un accesoriu de schimb

în palme mi se adunaseră toate grijile
de parcă eu aş fi fost ultimul
chiar şi moartea mă privea
cu suspiciune deşi ochiul îi
părea de plastic colorat viu
mă fixa aşa obsedant
doar o bucăţică din mine
zvâcnea în ritmul bătăilor de ceas

camera părea tapiţată în gri
cu bucăţi de hârtie rupte
din ziare vechi
tavanul un muşuroi
ridicat proaspăt şi
geamul o gură înfundată
cu sârmă ghimpată prin care
trecea liniştea înspre noapte

altădată aş fi dormit mult
mult mai mult numai că
cineva mă striga de afară
pe numele mic
iar în uşa pe care
se urca un păiangen
se izbea necruţător vântul

de afară mă privea orizontal soarele

cearşaful mototolit era singurul indiciu
că cineva trecuse prin patul meu...

TEODOR DUME:: Doar un semn


poezie [ ]

Cred că într-o bună zi
voi uita geamul deschis
ca oamenii să poată
privi înăuntru

n-am nimic de ascuns

pe noptieră am doar cărţi
un bilet de la mama şi
un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreţie

dovadă că am trecut pe aici

celelalte lucruri nu-mi mai aparţin
însă sunt conştient că golul
dintre mine şi oameni
se rotunjeşte sub talpi
ca un ghem şi creşte
şi creşte şi creşte...


TEODOR DUME: Scrisoare cu destinatar necunoscut


poezie [ ]


nu ştiu cât de mult
mi-am obosit paşii
astăzi
poate mai puţin
ca altădată
dar ştiu că uneori
mă opresc şi atunci
mă inund cu amintiri
tristeţile îmi dau târcoale
şi mi-e dor de voi
de fericire
curaj
de naivităţile din lăuntrul meu
nelocuit de la o vreme încoace

ştiu

nu mai este loc pentru mine

trupul mi-a devenit gest
dar unul simplu de pe care
s-au desprins toate privirile
iar sufletul un cerc rostogolit
pe o margine undeva care
conţine un fel de acid...

poate nu m-am străduit prea mult
chiar dacă astăzi am fost la biserică
şi am dus prescură şi câteva lumânări

dar ce folos...

timpul oprit în mine arată
ceea ce sunt şi nu
ceea ce am fost

mi-am împărţit până şi respiraţia
ca un gest să mai pot trece
prin copilărie
doar o singură dată
să mă strig pe numele de botez

azi nu mă strigă nimeni
aşa că nu mă strigaţi nici voi
şi nu vă grăbiţi
pământul îmi absoarbe umbra
trupul a murit
moartea mi-a dozat sufletul
şi consumă o tabletă pe zi
pentru a nu lăsa urme
trăieşte ca o femeie
în mijlocul lucrurilor...

cu singura diferenţă
că nu trădează niciodată

oricum nu mai contează
priviţi-mă ca pe un refuz

. |


TEODOR DUME: Preinfarct


poezie [ ]
(jocul cu moartea)

şi ce dacă la noapte
îmi înlocuiesc somnul
şi ies din realitate puţin

de fapt poate dau o fugă
până dincolo...

oricum nu mai am timp să
împart cu nimeni nimic
inima se încăpăţânează
să mai fie gestul
ce-mi aparţine
şi atunci
îmi îndoi genunchii
şi-n aceea porţiune de linişte
îmi desenez amintirile

ştiu că e o simplă
întrerupere înăuntru...

dar unii cred c-am murit
o nu nu nu...

sunt doar câteva rupturi
între mine şi lucruri...

moment în care Dumnezeu
suflă-n lumânare

26/08/2009

TEODOR DUME: Urme pe lut


POEZIE

îmi dezvălui identitatea
între două capete
de linii
care
se apropie confuz
însă existenţa mă absoarbe
ca un vârtej

dintr-un început spre altul

dar nu pot înţelege
de ce...

24/08/2009

TEODOR DUME: Ea



POEZIE

aştepta ghemuită cu bărbia
rezemată de genunchi

razele furişate pe geam
decojeau privirea atârnată de colţuri

liniştea ca un vârtej sorbea
din aerul puţin

şi ea care nu s-a atins
niciodată de carne

desena cu degetul arătător un trup
în mijlocul cercului

(ca să nu uite locul din care a pornit)

ziua îşi tapeta interiorul cu aburi...


TEODOR DUMER: Ultimul diagnostic. Suspect de moarte

POEZIE

Tocmai când vroiam să-mi proptesc pleoapa de aerul intrat în cameră prin infracţie mi-a săgetat ochii un şpan aruncat de la marginea nopţii înţepenit acolo mă pişcă nu tare dar suficient cât să mă determine să înjur şi să mă vaiet ca bunică-mea care se răstea la Dumnezeu atunci când se ardea siguranţa de la tabloul electric ţintuit de peretele tapetat cu păianjeni astăzi vreau să fiu calm ceva mai calm ca în alte dăţi şi să răspund cuviincios la salut să nu creadă cineva că m-am îmbogăţit peste noapte şi că nu vreau să conversez cu vecinii deşi sunt trist prea trist şi voi întârzia la serviciu sau poate n-am să mai merg deloc... nu n-am întârziat niciodată îmi va fi dor de cafeaua neagră băută la cinci dimineaţa de înghesuiala de pe tramvaiul doi care mă ducea până la capătul liniei înafara oraşului de salutul răguşit al maistrului cu burtă pe care-şi aşeza pontajul şi nu în ultimul rând de ticăitul ceasului de la poartă care bătea de şase ori dimineaţa şi de două ori la amiaza topită în halba cu bere de la cârciuma Bihoreana nu ştiu aş vrea să cred că azi viaţa îmi aparţine deşi parcă e pentru prima dată când mi-e dor de moarte... am senzaţia că aştept pe cineva şi că trebuie să mă gătesc frumos să-mi pun cămaşa albă cea cu gulerul lat costumul şi cravata gri mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri rămaşi de la nunta fiului meu între mine şi distanţa de afară există multă ceaţă mi-au amorţit braţele şi încheieturile tremur nervos mi-e frică de o blocare a privirii dincolo de lumină mi s-au împăienjenit ochii mă târăsc aproape inuman vorbesc gângăvit de parcă aş avea un opritor de cuvinte mi s-a făcut frică o frică închisă precum rana care refuză durerea şi mi-e puţin frig simt că mă afund deviant într-o lume în care realitatea nu ţine cont de sentimente şi lucruri nu văd nici oameni decât un spaţiu îngust şi umed ca igrasia crescută dinăuntru peste alte gesturi plouă încă mai plouă oare ce poate să însemne...

22/08/2009

MENŢIUNEA AUTORULUI, teodor dume...

CINE DOREŞTE SĂ CITEZE PARŢIAL SAU TOTAL DIN LUCRĂRILE POSTATE PE ACEST BLOG ARE ACCEPTUL ADMINISTRATORULUI; TEODOR DUME, CU OBLIGAŢIA DE A PRECIZA SURSA ŞI NUMELE AUTORULUI TEXTULUI, de orice fel, REPRODUS PARŢIAL SAU TOTAL SAU A FOTOFRAFIEI ORI A ALTOR MATERIALE POSTATE.

MULŢUMIM PENTRU FELUL ÎN CARE CONTRIBUIŢI LA RESPECTAREA DREPTULUI DE AUTOR!

Cu prietenie,
teodor dume,

TEODOR DUME: Amnezie


poezie [ ]

nu-mi amintesc decât
o noapte tuciurie care
creştea mereu
oasele sclipeau între respiraţii
spaţiul îngust oprea timpul

şi orice amintire sfârşea într-o clipă
greu de descifrat

doar cerul ca o spirală
se rotea în jurul unui punct...

TEODOR DUME: Dreptul la suferinţă un privilegiu divin

POEZIE

vine o vreme când nu mai accepţi nimic
vrei să te injectezi cu linişte
chiar şi religia ţi se pare
o căpuşă paralizată sub piele
şi vrei să o pui
de o parte
să închizi tot circuitul
sentimentelor care
te-au trădat

bei din tine ca să poţi
pretinde că trăieşti

un gând apăsător atârnă de cuvânt
ca un sunet de clopot
te subţiezi tot mai mult
şi nu-ţi place nici să respiri
înghiţi aerul din golul prin care
te pregăteşti să treci...

nu de tot

zidurile cresc încet şi-i târziu pe
locul unde cândva era un drum
o margine albă
şi nicio zvâcnire de om
de parcă n-ar mai fi nimic
dincolo
nici măcar o zi
în care să te ascunzi...

oricum astăzi nu se mai întâmplă nimic

***

mărturisesc că mi-am rânduit paşii
în sensul acelor de ceasornic
şi de-atunci rabd...

TEODOR DUME:Poate într-o zi...

(bună dimineaţa, teo)

surplusul vorbelor le-ai atârnat
de uşa dulapului ca pe un umeraş
cu haine pregătite în fugă
pentru drum
doar lumina împachetată
între pleoapele abia deschise
pâlpâie obscur
în cameră un labirint
de vise neterminate
aşteaptă clipa prin care
te strecori în zi

durerea se curbează şi
zgârâie înăuntru
dar nu spun nimic
în jurul meu multă linişte
şi un tic-tac obosit...

afară doar o dimineaţă care
se agită în mine şi nicio altă chestie
care să mă facă să-ţi răspund la salut

poate într-o altă zi...

TEODOR DUME: Singurătatea are ochi de caracatiţă

POEZIE

sfredeleşte lacom se aşază confortabil
apoi eliberează aerul rânced...

de aceea câteodată mi-e frig şi sunt trist
şi atât de singur încât mă aud
când îl strig pe Dumnezeu
întind mâna să nu cad în gol
şi atunci mă simt important

în sufletul meu

despletită singurătatea
are ochi de caracatiţă
mă priveşte de sus
ca pe un rest...

şi poate are dreptate

anii mei s-au sufocat
în pântecele gol
defapt au mai rămas câteva gesturi
care reconstituie umbra
coborâtă dimineaţa
lângă trup

ca o diferenţă de timp între
mine şi celelalte lucruri...

TEODOR DUME: Noaptea fără vise e ca un interior cu lucruri perisabile


POEZIE

nu-mi pot imagina
o noapte fără vise
dacă aş renunţa la ele
în trupul meu
s-ar închide o fereastră
şi peste aerul mort s-ar
dezgoli întunericul greu
şi rece ca un zid
uneori atât de rece încât
îi simt răsuflarea ca o
zbatere de fluture...

e ca şi când cineva
mi-ar trece prin suflet
şi semnul de pe talpă
m-ar condamna la dispariţie...

...şi ce ciudat cerul
cerul se întunecă va fi ploaie
îmi împachetez noaptea şi-o rânduiesc
printre celelalte lucruri

înafară mai sunt şi alte lucruri
de care am uitat...


TEODOR DUME: A iubi înseamnă a trăi înăuntrul celuilalt

Cel mai frumos lucru inventat
de Dumnezeu este iubirea, -
singura existenţă supremă
fără de care omul s-ar sufoca
în propria superficialitate...

e ca un labirint şi nu întâmplător
timpul dintre iubire şi om se măsoară
în fericirea celuilalt...

de aceea iubeşte chiar şi atunci
când suferi pentru că în tine
trăieşte o lume...

TEODOR DUME: Libertatea de a trece prin ceaţă gratis

Uneori îmi închipui frica un alt mod de a fi
şi atunci mă prefac în lucruri fără identitate

(nu nu scot nici măcar un strigăt după care
aş putea fi identificat)

alteori îmi înghesui frica în sân şi
trec mai departe ca şi când
nu s-ar fi întâmplat nimic


în spate o dâră de ceaţă
ca o linişte
mă pătrunde rânjind

în rană rămâne
doar frig prea mult frig şi
doar întrebări

ca o rugă
pentru cel care trece

libertatea asta o am
şi atât
dincolo de ultima clipă.


20/08/2009

TEODOR DUME: Gara cu peronul pe partea stângă


În fiecare zi îmi spun că trebuie să plec şi că
în mine n-a mai rămas nimic chiar nimic
nici măcar o tristeţe
nu pot inventa lucruri
timpul mi s-a lipit de tălpi
şi e greu ca bucata de lut
tăvălită prin flăcări
o singură dată
oasele chircite unul într-altul
reazemă carnea puţină şi ea
doar jumătate de trup mai ţine umbra
peste nisipul ud
în fiecare zi
îmi spun că trebuie să plec ştiu
în mine există o gară cu peronul
pe partea stângă
biletul doar dus se cumpără în a şaptea zi
când Dumnezeu deschide albumul cu fotografii
priveşte şi lasă un semn

totul pare să fie perfect

cotrobăi prin sertare şi încep să împachetez
şerveţelele cu dedicaţii de la primele întâlniri
globul cu iluzii şi câteva zile
doar câteva
cât să-mi ajungă până la ultima oprire

de la o vreme începe să mă doară rău spatele
la ora când cocoşii echilibrează noaptea
tresar îmi rotesc ochii prin cameră
cobor din pat şi ca un ultim gest
îmi pipăi părul până mă pierd prin
respiraţia albă a pereţilor
dincolo geamul
cade o stea
gândul se ghemuieşte în mine
într-un colţ al gurii
se opreşte o rugă
ca o tristeţe
stau încovoiat cu umerii grei
şi aştept

nici nu ştiu dacă am luat totul...



TEODOR DUME: Preinfarct

şi ce dacă la noapte
îmi înlocuiesc somnul
şi ies din realitate puţin

de fapt poate dau o fugă
până dincolo...

oricum nu mai am timp să
împart cu nimeni nimic
inima se încăpăţânează
să mai fie gestul
ce-mi aparţine
şi atunci
îmi îndoi genunchii
şi-n aceea porţiune de linişte
îmi desenez amintirile

ştiu că e o simplă
întrerupere înăuntru...

dar unii cred c-am murit
o nu nu nu...

sunt doar câteva rupturi
între mine şi lucruri...

moment în care Dumnezeu
suflă-n lumânare

TEODOR DUME: Scrisoare cu destinatar necunoscut

nu ştiu cât de mult
mi-am obosit paşii
astăzi
poate mai puţin
ca altădată
dar ştiu că uneori
mă opresc şi atunci
mă inund cu amintiri
tristeţile îmi dau târcoale
şi mi-e dor de voi
de fericire
curaj
de naivităţile din lăuntrul meu
nelocuit de la o vreme încoace

ştiu

nu mai este loc pentru mine

trupul mi-a devenit gest
dar unul simplu de pe care
s-au desprins toate privirile
iar sufletul un cerc rostogolit
pe o margine undeva care
conţine un fel de acid...

poate nu m-am străduit prea mult
chiar dacă astăzi am fost la biserică
şi am dus prescură şi câteva lumânări

dar ce folos...

timpul oprit în mine arată
ceea ce sunt şi nu
ceea ce am fost

mi-am împărţit până şi respiraţia
ca un gest să mai pot trece
prin copilărie
doar o singură dată
să mă strig pe numele de botez

azi nu mă strigă nimeni
aşa că nu mă strigaţi nici voi
şi nu vă grăbiţi
pământul îmi absoarbe umbra
trupul a murit
moartea mi-a dozat sufletul
şi consumă o tabletă pe zi
pentru a nu lăsa urme
trăieşte ca o femeie
în mijlocul lucrurilor...

cu singura diferenţă
că nu trădează niciodată

oricum nu mai contează
priviţi-mă ca pe un refuz

TEODOR DUME: Şi totuşi un motiv

pe stradă la muncă sau acasă sub duş
peste tot acolo unde mizeria se
ascunde în golurile din viaţă
mă urmăreşte o amorţeală
e ca un fel de frig continuu
pişcă nu doare
şi nici nu-mi pasă

în fiecare zi
înăuntrul meu se ghemuieşte
o şansă

îmi împachetez senzaţia şi
plec departe de locul
în care oamenii se bifurcă...

oriunde

pentru că nu ştiu cum altfel
să-mi schimb înfăţişarea
mereu aceeaşi


TEODOR DUME: Omul din piatră

am pus totul deoparte
somnul munca libertatea
ipocrizia şi femeia

stau nemişcat şi fac infuzie
cu aromă de cer

poate puţin dezamăgit
că n-am oprit un strop
de înţelepciune

cât să pot să mai rămân
printre oameni

TEODOR DUME: Vis întrerupt


se făcea că am murit şi lumea

mă privea ca pe un accesoriu de schimb

în palme mi se adunaseră toate grijile
de parcă eu aş fi fost ultimul
chiar şi moartea mă privea
cu suspiciune deşi ochiul îi
părea de plastic colorat viu
mă fixa aşa obsedant
doar o bucăţică din mine
zvâcnea în ritmul bătăilor de ceas

camera părea tapiţată în gri
cu bucăţi de hârtie rupte
din ziare vechi
tavanul un muşuroi
ridicat proaspăt şi
geamul o gură înfundată
cu sârmă ghimpată prin care
trecea liniştea înspre noapte

altădată aş fi dormit mult
mult mai mult numai că
cineva mă striga de afară
pe numele mic
iar în uşa pe care
se urca un păiangen
se izbea necruţător vântul

de afară mă privea orizontal soarele

cearşaful mototolit era singurul indiciu
că cineva trecuse prin patul meu...


. |

TEODOR DUME: Doar un semn

Cred că într-o bună zi
voi uita geamul deschis
ca oamenii să poată
privi înăuntru

n-am nimic de ascuns

pe noptieră am doar cărţi
un bilet de la mama şi
un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreţie

dovadă că am trecut pe aici

celelalte lucruri nu-mi mai aparţin
însă sunt conştient că golul
dintre mine şi oameni
se rotunjeşte sub talpi
ca un ghem şi creşte
şi creşte şi creşte...


TEODOR DUME: Ca o corabie în derivă


În inima aceasta n-a mai locuit nimeni

de ceva vreme
miroase cumplit a mucegai
din toamnă până-n primăvară
aerul închis decojeşte pereţii
cu un fel de revoltă

(nu nu poţi trăi într-o lume în care
îţi imaginezi moartea ca
pe o îmbrăţişare frăţească
ştiind că totul se termină
cu o simplă zugrăveală...)

probabil plouă afară doar
o linişte tuciurie
creşte până la ştreaşină
totul se termină se termină şi
dimineaţa ancorată în mine
din care respir
tăcere multă tăcere
se împrăştie peste tot
orele se scurg
alunec alunec mă scufund
simt nevoia să strig...

coridoarele inimii se întunecă
încerc să mă ascund în spatele
jaluzelelor trase
dar nu pot
cineva muşcă din mine

încă exist

(nici nu-mi pot imagina lumea
fără toate lucrurile acestea mici)

ca un sacrificiu voi locui
în inima aceasta şi
nu voi pleca niciunde
până când voi găsi pe cineva
să mă înlocuiască

o fi prea târziu

nu ştiu...