BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME
Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)
04/05/2013
01/05/2013
teodor dume, vă recomand: asemeni poetului, de Liviu Ioan Mureşan
o drujbă i-a secerat aorta
o coasă picioarele
sufletul prin vămi de trei zile
s-au depus solzi pe ochii mei
clari ca lumina timp de 4 decenii
mă alătur poetului teodor dume
cu icoana mea de poet
suferind
şi voi scrie fraţilor
pentru că durerea se urlă în vorbe
meşteşugite
pentru clipe
de neputinţă
pentru întrebări despre justeţe şi adevăr
şi alte vorbe mari
pe care filozofii nu le pot
explica
pentru că sîngele e sînge
cu grupă individuală
destul de roşu să orbească raţiuni
destul de pal
pentru eternitate
o coasă picioarele
sufletul prin vămi de trei zile
s-au depus solzi pe ochii mei
clari ca lumina timp de 4 decenii
mă alătur poetului teodor dume
cu icoana mea de poet
suferind
şi voi scrie fraţilor
pentru că durerea se urlă în vorbe
meşteşugite
pentru clipe
de neputinţă
pentru întrebări despre justeţe şi adevăr
şi alte vorbe mari
pe care filozofii nu le pot
explica
pentru că sîngele e sînge
cu grupă individuală
destul de roşu să orbească raţiuni
destul de pal
pentru eternitate
un ţipăt de uliu pe care îl aud de trei zile
şi alte trei şi alte
viaţa capătă sens pe la 40
cînd îţi iei rămas bun
şi aştepţi bine te-am regăsit
să tragem perdeaua
prieteni
pentru că întunericul lasă
imaginaţiei
viitorul
şi alte trei şi alte
viaţa capătă sens pe la 40
cînd îţi iei rămas bun
şi aştepţi bine te-am regăsit
să tragem perdeaua
prieteni
pentru că întunericul lasă
imaginaţiei
viitorul
27/04/2013
teodor dume> Regele onorific al cuvintelor, Gheorghe Grigurcu, a împlinit 77 de ani
REGELE ONORIFIC AL CUVINTELOR, GHEORGHE GRIGURCU, A ÎMPLINIT 77 DE ANI

Aprilie 2013 este luna în care Gheorghe Grigurcu transformă anii în împlinire şi îşi notează, în cei 77 de ani împliniţi, elementele noi despre viaţă. Viaţa domniei sale, aparent simplă, îşi asumă, într-un mod emblematic, trăirile de dinainte de 1989 şi ceva mai încolo când eu, Teodor DUME, eram un adolescent timid şi băteam cu sfială la porţile literaturii, fără să ştiu că prin Marele Grigurcu voi ajunge, din Făt Frumosul fără poveste (adică un Făt Frumos castrat) un prinţ iubitor de cuvinte şi împreună vom marşa pe structura unei existenţe ce ne caracterizează.
Această nouă identitate pe care Gheorghe Grigurcu mi-a făurit-o în urbea de pe Criş, cum îi place să spună, se încadrează în măsura unei poveşti în care personajul promite deşi complexele lui sunt mărturisite parţial. Acea parţialitate a existenţei devine o realitate dureroasă.
Surprinzător sau nu, Gheorghe Grigurcu, în această lume mereu în mişcare mi-a dăruit şansa de a produce stări şi ale exterioriza fără a indica, uneori, sursa interioară care-mi cicatriza suferinţa.
Iată-mă azi un personaj care străbate în interiorul cetăţii cuvintelor şi-i mulţumeşte lui Gheorghe Grigurcu, criticul numărul unu al poeziei din Romania, cum spune Alex. Ştefănescu.
Eu, Teodor Dume, în legitimitatea mea îl numesc de acum Regele onorific al cuvintelor. Da, Gheorghe Grigurcu, este Regele onorific al cuvintelor.
La împlinirea vârstei de 77 de ani, Gheorghe Grigurcu este Omul care dă sens şi trăire tuturor lucrurilor.
Gheorghe Grigurcu, regele onorific al cuvintelor imprevizibil evadează în timp şi nu-şi judecă trecutul care i-a fost vitregit de împrejurări, ci dimpotrivă îl adună la un loc cu prezentul şi viitorul în care îşi profilează destinul.
Punând la o parte iubirile ori durerile ascunse, sentimentele dar şi eşecurile din trecut mă văd obligat să mă confesez cuvântului urmând o cronologie strictă pentru care nu pot decât să-i mulţumesc mentorului meu, Gheorghe Grigurcu, care mi-a reactivat şi amplificat dorinţa de a fi ceea ce simt.
Poate am expus acum multe dintre elementele existenţei mele şi l-am neglijat pe sărbătorit, dar fără acest nume, Gheorghe Grigurcu, povestea mea ar fi rămas doar o carte prăfuită.
Îndrăznesc acum să traversez timpul în care Gheorghe Grigurcu s-a dăruit cuvântului şi lumii prin ceea ce a scris:
Scrie de aproape patru decenii cronici literare la cărți de poezie sau de critică, eseistică, teorie literară etc. (nu și la proză) și le risipește în presa din toată țara. A publicat în „Familia”, „Viața românească”, în „Contemporanul”, la care a fost redactor de la distanță, de la Târgu Jiu, la „România literară”, în ieșenele „Convorbiri literare”.
Unul dintre cei mai importanți critici români postbelici, autorul este, tipologic, un călinescian. Scenariul articolelor sale se repetă invariabil: parcurse calm, cărțile recenzate sunt citate sistematic, analiza constituindu-se din enunțuri critice descriptive, urmate întotdeauna de citatele exemplificatoare. Tehnic vorbind, Gheorghe Grigurcu supune poezia sau critica unui decupaj expert și apoi compune un soi de colaje comentate. Inserțiile sale au adeseori și somptuozitatea, și aspectul paradoxal al modelului călinescian.
S-a afirmat și ca un polemist acerb, mai ales după 1990, când s-a angajat în lungi campanii de promovare a principiilor morale în evaluarea istoriei literare române din perioada regimului comunist.
În paralel cu critica, Gheorghe Grigurcu n-a încetat să scrie și să publice poezie: de factură modernistă, concentrată, metaforică și conceptualizantă, subtil-livrescă, disimulând teribile fervori existențiale și intelectuale. Nu întâmplător compune, mai ales în ultimele perioade, aforisme.
POEZII:
Un trandafir învață matematica (1968)
Trei nori (1969)
Râul incinerat (1971)
Salută viața (1972)
Înflorirea lucrurilor (1973)
Apologii (1975)
Rigoarea văzduhului (1978)
Contemplații (1984)
Cotidiene (1986)
Oglinda și vidul (1993)
Un izvor bolborosind înăuntrul termometrului (1996)
Nimic n-ar trebui să cadă (1997)
Amarul Târg (1997)
Dealul purtat de scripeți (1999)
Spațiul dintre corole (2000)
Acul și steaua (2001)
De unde până unde (2002)
Natură moartă și vie (2003)
Un trandafir învață matematica, ediție definitivă a creației poetice de până în anul 2000 (Ed. Vinea, 2004)
Calendar (2004)
Fiindcă (2005)
Castele în Spania (2005)
Șterge soarele de praf ca pe-o mobilă (2006)
Muzeu (2008)
Cerc și punct (2010)
Nimic n-ar trebui să cadă (2011)
CRITICĂ, ISTORIE LITERARĂ, PUBLICISTICĂ:
Miron Pompiliu și Junimea (1969)
Teritoriu liric (1972)
Idei și forme critice (1973)
Bacovia - un antisentimental (1974)
Poeți români de azi (1979)
Critici români de azi (1981)
Printre critici (1983)
Existența poeziei (1986)
De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiș (1989)
Peisaj critic, I, II, III (1993, 1997, 1999)
E. Lovinescu între continuatori și uzurpatori (1997)
Cum am devenit stalinist (1997)
A doua viață (1997)
Imposibila neutralitate (1997)
Dialoguri crude și insolite (1999)
Amurgul idolilor (1999)
Poezie română contemporană, I, II, (2000)
Amintiri din epoca de platină (2000)
În răspăr (2001)
Repere critice (2001)
În jurul libertății (2003)
În pădurea de metafore (2003)
Post-texte (2003)
Jocul literaturii și al sorții (2004)
Vorbind, în colaborare cu Laszlo Alexandru și Ovidiu Pecican (2004)
De la un critic la altul (2005)
La ce oră vine dentistul (2005)
Din Jurnalul lui Alceste (2005)
Fișele unui memorialist (2006)
Opinii în genere inconfortabile (2007)
Breviar Cioran (2007)
Întrebări, răspunsuri, întrebări, interviuri (2007)
O provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel (2009)
Exerciții de adevăr (2011)
Ștefan Aug. Doinaș, Lampa lui Diogene, București, 1970, p. 144-145.
Ion Negoițescu, Lampa lui Aladin, București, 1971, p. 235-238.
Mircea Iorgulescu, Al doilea rond, București, 1976, p. 154-163.
Dan Cristea, Faptul de a scrie, București, 1980, p. 338-343
Mircea Martin, Singura critică, București, 1986, p. 201-215;
Gabriel Dimisianu, Lumea criticului, București, 2000, p. 326-333;
Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, vol. III, Brașov, 2001, p. 266-278.
Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, vol. II, București, 2001, p. 1117-1118.
PREMII ŞI DISTINCŢII:
Premiile Uniunii Scriitorilor din România, ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociației Scriitorilor din București, ale revistelor „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget liber”, Premiul național „Tudor Arghezi” (Tg-Cărbunești), Premiul orașului Bistrița, premiul Serilor de la Brădiceni, premiul Festivalului internațional de poezie Emia (Deva), premiul Asociației Culturale „Duiliu Zamfirescu” (Focșani), premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, premiul orașului Beclean, premiul de poezie (Desești, Sighet), premiul „Virgil Mazilescu” (Corabia), premiul Consiliului Județean Gorj
Premiul Național Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, 2009[2]
Iată-mă, aşadar, deplasându-mă pe linia dintre adevăr şi existenţă, înaintea tuturor lucrurilor, urându-i viaţă lungă, sănătate, multe bucurii şi un călduros La mulţi ani!
cu sinceritate,
Teodor Dume,
Oradea, aprilie 2013
ps:
coincidenţă sau nu,
Teodor Dume, în aprilie 2013, a împlinit 57 de ani
Gheorghe Grigurcu, în aprilie 2013, a împlinit 77 de ani
25/04/2013
teodor dume: neliniştea mută, suma tuturor întîmplărilor (lui Gheorghe Grigurcu la împlinirea vărstei de 77 de ani)

(se dedică lui Gheorghe Grigurcu
la împlinirea vârstei de 77 de ani)
dimineaţa la amiază şi seara
cobor în mine să caut lucruri şi
întâmplări despre care
nu o să vorbesc niciodată
din când în când
privesc în afară ca şi când
aş cerşi puţin aer
văd un cer acoperit cu linişti
apoi nimic
nici măcar o zbatere sau
un strigăt de pasăre
doar zidurile ce încă respiră din mine
fac suma tuturor întâmplărilor...
14/04/2013
teodor dume: nelinişti pe un trup fără sânge
când m-am trezit am văzut
un câine prăbuşit pe zăpadă
la câţiva paşi mai încolo
un altul
alerga haotic
aerul îmi încetinea privirea
totul părea o parte din mine
consumată de timp
într-un oraş second-hand
mi-am proptit pleoapele de întunericul
ce încă respira din lucrurile
rămase fără nume
şi am plâns
coincidenţă sau nu
toate neputinţele mele au devenit rugi
nici nu ştiu cât mai contează
04/04/2013
lui Teodor DUME, iubirile poetului, de atila racz
iubirile poetului
aprind lampa din nișa tăiată adânc în perete
îmi trec ochii prin pozele îngălbenite le ating cu degetele
nu a scris nimeni pe ele un cuvânt măcar un cuvânt să dea
sens clipei imaginilor ce mi se cicatrizează pe chip
încet încet devenind vise
îți urmăresc sveltețea cum mângâi ferestrele albe cu sânii
înmiresmând trecerea într-o iarnă întroienită
curgi prin odăi întinerind aerul rece o să-mi crească ochii
în tine
o să-i simți prin călcâie pe sfârcul ivit ca o perlă din carapacea arămie
iubește-mă tare îmi zice iubește-mă
calcă apăsat în mine bea-mă iubește-mă până când o să plutim
nu uita să aprinzi focul mă așează-n inel de pietre încinse
să te simt în pântec și înviindu-mi pielea
mușcă din mine miezul ultima clipă
mă privește
îmbrăcând dimineața mirosul tău pădureț și iarna
născând printre țiglele casei
nu uita îmi adu o pasăre de zăpadă mi-o așează în suflet
să-i simt zborul nins tot mai lin o pleoapă foșnind peste iarnă
Scrisoare către un destinatar cunoscut: Teodor DUME
2009-04-04 | |
Să nu credeţi că
sunt indiferent atunci când pieptul îmi este plin
de cântec
singura amprentă schimbătoare e timpul ce mă imită
în nopţile fără stele
plămădiundu-mi o nouă închipuire
sub creştetul zilei
mă simt de fiecare dată
condamnat între două puncte
privesc
uneori îmi spun că am să mor
singur în mijlocul versurilor mele
mi-am împărţit până şi respiraţia
ca un gest să mai pot trece
prin copilărie
doar o singură dată
să mă strig pe numele de botez
sunt clipe când tâmplele obosite
de trecerea vremii dincolo de orice obsesie
memorează ce a fost ieri
şi îmi şterg fruntea cu cămaşa
chinuită de sudoare
scufundându-mă de prea multă singurătate în amintiri
doar atât cât să-mi sugerez
o imagine
primăvara cu florile zdrenţuite de culoare
întorc capul şi se întreabă în şoaptă
al cui e chipul ce priveşte şi intră pe ascuns
în inimi
nu ştiu cât de mult
ar conta dacă
ţi-aş spune
……………
că înlăuntrul ai şi început
o rugă pentru
mâine
sunt indiferent atunci când pieptul îmi este plin
de cântec
singura amprentă schimbătoare e timpul ce mă imită
în nopţile fără stele
plămădiundu-mi o nouă închipuire
sub creştetul zilei
mă simt de fiecare dată
condamnat între două puncte
privesc
uneori îmi spun că am să mor
singur în mijlocul versurilor mele
mi-am împărţit până şi respiraţia
ca un gest să mai pot trece
prin copilărie
doar o singură dată
să mă strig pe numele de botez
sunt clipe când tâmplele obosite
de trecerea vremii dincolo de orice obsesie
memorează ce a fost ieri
şi îmi şterg fruntea cu cămaşa
chinuită de sudoare
scufundându-mă de prea multă singurătate în amintiri
doar atât cât să-mi sugerez
o imagine
primăvara cu florile zdrenţuite de culoare
întorc capul şi se întreabă în şoaptă
al cui e chipul ce priveşte şi intră pe ascuns
în inimi
nu ştiu cât de mult
ar conta dacă
ţi-aş spune
……………
că înlăuntrul ai şi început
o rugă pentru
mâine
LA MULŢI ANI, Teodor DUME!
De ziua poetului Teodor Dume: La Mulţi Ani!
Cu ocazia zilei de naştere îi urăm La Mulţi Ani, cu multă sănătate şi putere de muncă.
Şi, ca să-l sărbătorim, postăm aici una din poeziile sale din volumul pe cale de apariţie « Moartea, un fluture alb »
în locul în care bunica mea creştea linişti
e pustiu nu mai locuieşte nimeni
în mine printre multe alte chestii
despre care nu o să vorbesc acum
existau oameni...
de la o vreme încoace
sunt neliniştit şi tot mai fragil
uit tot mai multe lucruri
deşi le simt forma şi locul lor
în camera dinspre stradă unde
bunica-mea creştea linişti
în spatele farfuriilor prinse
deasupra ferestrelor
doar un păianjen
mai construieşte câte ceva
e multă linişte acolo
o linişte absolut necesară
şi Dumnezeu e trist
poate că nu ar fi trebuit
să oprească ceasul
ca dovadă le aud respiraţia trecând
prin peretele celuilalt capăt...
în felul acesta îmi vizitez părinţii
şi atunci liniştea umblă prin mine
şi-mi descompune uitarea
în mine printre multe alte chestii
despre care nu o să vorbesc acum
existau oameni...
de la o vreme încoace
sunt neliniştit şi tot mai fragil
uit tot mai multe lucruri
deşi le simt forma şi locul lor
în camera dinspre stradă unde
bunica-mea creştea linişti
în spatele farfuriilor prinse
deasupra ferestrelor
doar un păianjen
mai construieşte câte ceva
e multă linişte acolo
o linişte absolut necesară
şi Dumnezeu e trist
poate că nu ar fi trebuit
să oprească ceasul
ca dovadă le aud respiraţia trecând
prin peretele celuilalt capăt...
în felul acesta îmi vizitez părinţii
şi atunci liniştea umblă prin mine
şi-mi descompune uitarea
Răspunsuri la Aceste Discuţii
Legătură Răspunsul lui TUDOR MATRESU ieri
- Ştergere
- Un poem, asa cum ne-ati obisnuit, de zile mari. La multi, foarte multi ani, cu muguri de vise in sange!
Legătură Răspunsul lui Halas Elena Dorina ieri
- Ştergere
Legătură Răspunsul lui Cotofana Relu ieri
- Ştergere
Legătură Răspunsul lui Petre Violetta ieri
- Ştergere
Legătură Răspunsul lui Marcel Vişa ieri
- Ştergere
- la multi ani, domnule Dume!
Legătură Răspunsul lui mioara neagu ieri
- Ştergere
- Ma aliniez pentru onor LA MULTI ANI ! domnule Teodor Dume ,cu multa sanatate ,impliniri si bucurii !!!
Legătură Răspunsul lui Paul Rotaru ieri
- Ştergere
- La mulți ani, domnule Dume.
Legătură Răspunsul lui ileana popescu bâldea ieri
- Ştergere
- Ani multi, domnule Dume! Cu sanatate, bucurii si cat mai multi oameni frumosi si buni sa va locuiasca sufletul si gandul!
Cu pretuire!
Legătură Răspunsul lui Adelaida Mateescu ieri
- Ştergere
- La multi ani, sanatate, multe bucurii si multi prieteni!
Legătură Răspunsul lui Loredana A Stirbu ieri
- Ştergere
- Sa aveti o viata plina de bucurii si fericire. La Multi Ani!
Legătură Răspunsul lui chindea maria - gerra orivera - cu 23 ore în urmă
- Ştergere
- Şi clipa aceasta
sparge lumina cu aripi
mişcă
axele curcubeielor
pe alte traiectorii siderale
alte dimensiuni
ale fiinţării
vor măsura
spaţiul haruluidin respiraţia poetului!LA MULŢI ANI! Cu drag, Gerra
Legătură Răspunsul lui Nadia Padure cu 23 ore în urmă
- Ştergere
- La Mulți Ani! Sănătate și multe împliniri de suflet!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)