02/03/2016
Teodor Dume, cartea; Vitralii pe un interior scorojit
Coperta cărţii VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT, autor Teodor Dume, (editura pim,2016)
Cartea apare în aprilie de ziua mea , 04 aprilie, şi este un dar de suflet pentru "berbecii" Gheorghe Grigurcu (născut în 16 aprilie), Ionuţ Caragea, (născut în 12 aprilie) şi subsemnatul Teodor Dume (născut în 04 aprilie)
* coperta şi tehnoredactarea Mioara Băluţă
Cartea apare în aprilie de ziua mea , 04 aprilie, şi este un dar de suflet pentru "berbecii" Gheorghe Grigurcu (născut în 16 aprilie), Ionuţ Caragea, (născut în 12 aprilie) şi subsemnatul Teodor Dume (născut în 04 aprilie)
* coperta şi tehnoredactarea Mioara Băluţă
28/02/2016
25/02/2016
24/02/2016
23/02/2016
Teodor Dume; Ionuţ Caragea, ascultându-şi gândul şi împlinindu-şi visele
Ionuţ Caragea, ascultându-şi gândul şi împlinindu-şi
visele
Efectele se reconstruiesc în detaliu
după un desfăşurător impus de memoria autorului, ceea ce ne duce înspre o
confesiune bine argumentată. Ionuţ Caragea este un martor al existenţei, un
martor prezent cu promptitudine în locuri mai puţin explorate. Toate acestea
pentru a reconstitui durerea, iubirea şi trecutul. De fapt inspiraţia
scriiturii sale vine tocmai din aceste elemente caracteristice umanităţii. În
detaliu vorbind, din suferinţă se naşte bucuria. Iată de ce Ionuţ Caragea şi-a
împlinit crezul evaluându-şi "încăpăţânarea" (benefică în acest
context), dar şi conceptul despre existenţă. Între Dumnezeu şi el a existat (şi
există) doar un singur univers (părinţii, fraţii, soţia şi fetiţa).
Înţelegând în profunzime sensul
existenţei sale, îşi subliniază convingător trăirile: "În intimitate cu Dumnezeu şi
tot ce înseamnă Dumnezeu, nu am fost niciodată singur". Şi, tot el, se
întreabă: "dar cu iubirea ce facem /
cu această nevoie de a ne dărui / până la ultimul strop de plăcere / până la
ultima firimitură de carne (...) ce
facem cu această iubire / cui să o dăruim când nimeni / nu se mai hrăneşte cu
resturi".
Privind înspre cealaltă latură (tot
afectivă), sportul, poezia şi prietenii de acasă sau din exilul creator sunt
pentru Ionuţ Caragea tot sensuri care îi transpun fiinţa pe aceleaşi coordonate
ale sincerităţii şi încrederii. Deşi un berbec "încăpăţânat", Ionuţ
Caragea pledează, în mod conştient, pentru evidenţierea, cu orice preţ, a
detaliilor care dau sens existenţei. Viaţa sa, nuanţată într-un mod
imprevizibil, este un motiv de inspiraţie care poziţionează cititorul, dar şi
îl angajează, într-o manieră proprie, la identificare şi mai apoi la trăire.
"Ascultă-ţi gândul şi
împlineşte-ţi visele!" ne propune, în mod direct, un scenariu real al
suferinţei, dragostei şi bucuriei umane, elemente care m-au determinat să
schiţez un îndemn de suflet către fiinţa din mine care încă mai oscilează între
sensurile descrise de Ionuţ Caragea. Pe de-o parte, autorul vine în poeziile
din volum cu câteva consideraţii socio-umane:
"chiar şi peste o sută de ani / oamenii tot
îşi vor pierde vremea cu nimicurile lor (...) ajung să cred că viaţa mea nici nu contează (...) nimeni nu va şti din ce apă îşi potoleşte
setea (...) nici moartea nu mai
impune respect / a devenit o simplă
măturătoare / care ascunde oasele sub
preşul celui fără câine la uşă / prea
scump serviciul de salubrizare al acestei lumi / datoare sie înseşi / dar şi
acestea sunt tot nişte nimicuri...". Pe de altă parte, el ne dezvăluie
în fragmentul de pe copertă şi motivaţiile sale:
"Rolul cel mai important în această carte îl deţine „Gândul meu”, o
entitate care mi-a oferit indicii preţioase, călăuzindu-mă în momentele de
rătăcire şi salvându-mă de nenumărate ori în confruntarea cu bolile,
singurătatea şi moartea. Consider că cititorii pot trage învăţăminte
folositoare de pe urma experienţelor mele şi se pot identifica uşor cu
personajele principale, fiind vorba, la urma urmelor, de sentimente autentice
şi gânduri pe care le poate avea orişicine. Cred că pentru noi toţi se poate
întâmpla un miracol atunci când suntem atenţi şi receptivi la ceea ce ni se
comunică la nivel subtil, atât din exterior, cât şi din interior. Nu trebuie
decât să ne punem mereu întrebări, să căutăm soluţii înspre binele nostru şi al
celorlalţi, iar răspunsurile nu vor întârzia să apară."
Iar criticul Al. Cistelecan, atât în
prefaţă, cât şi pe copertă, descrie cartea ca fiind "o
reconstrucţie biografică scrupuloasă, asistată de o memorie acută, aproape de
verva detaliilor şi a preciziei, şi proiectată în convenţia unui dialog
introspectiv, un fel de divan, doar că nu al sufletului cu trupul, ci al
poetului cu propria conştiinţă". Criticul mai consideră că această
carte reprezintă "o confesiune de
sine cu miză decisivă pe ”sinceritate”, pe acurateţea concretă a peripeţiilor
şi pe interpretarea lor în orizontul unui destin", fiind scrisă de un
autor care "merge pe drumul
pozitiv şi exemplar al poeziei", şi anume "de la suferinţă la extaz, de la angoasă la iluminare şi de la elegie la
imn".
*Revenind la bucuria pe care fiecare dintre noi o putem avea în anumite
momente, mă pot felicita pentru trăirile avute la întâlnirea cu "Poetul
născut pe Google". Era o zi frumoasă de februarie 2016. În locaţia de pe
malul stâng al Crişului Repede din Oradea, pe care o administram, îşi făcu
apariţia, într-o eleganţă sportivă, un domn. Cu tact şi curiozitate m-a
întrebat: domnul Teodor? Caragea sunt. Ionuţ
Caragea! Zâmbea fermecător. Ştiam că este din zodia berbecului, la fel ca şi
subsemnatul. La prima vedere am şi uitat de mine! În urma dialogului special de
câteva minute, ne-am definit momentul ca fiind unic. I-am dăruit, apoi, cele
două cărţi ale mele: „moartea, un fluture
alb” şi „azil într-o cicatrice”, apărute în 2015 la editura Pim din Iaşi.
A doua zi, cu bucuria reîntâlnirii,
am primit ultima sa carte: "Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!",
iar după ce am lecturat-o mi s-a întipărit în minte un îndemn pe care fiecare
dintre noi ar trebui să-l asculte şi să-l aplice în viaţa de zi cu zi: "azi nu voi da cu
piciorul fericirii / nici mâine, nici poimâine / nicicând".
Teodor Dume
Oradea, 13 februarie 2016
21/02/2016
Om bun de Teodor Dume (se dedică lui Ionuţ Caragea)
Om bun de Teodor Dume: Ca o candelă în biserica /de lut/este trupul meu/care pâlpâie/în faţa ta, Doamne/uit de mine/nu ştiu cât va dura/frigul rătăceşte prin vene/mă pierd/dar nu-mi pasă/drumul e plin cu oameni/gestul îmi îngăduie /să iau forma zilei/şi să respir
Ps:
mulţumesc pe această cale lui Ionuţ Caragea
pentru sprijinul moral acordat încă de la primele postări pe poezie.ro
Ps:
mulţumesc pe această cale lui Ionuţ Caragea
pentru sprijinul moral acordat încă de la primele postări pe poezie.ro
14/02/2016
Ionuţ Caragea, despre aforismele lui Teodor Dume din volumul Vitralii pe un interior scorojit
(Ionuţ Caragea)
09/02/2016
Teodor Dume
Teodor Dume: Cel care suferă se contopeşte cu fiinţa şi devine unul şi acelaşi, iar acea contopire compensează suferinţa celuilalt.
Teodor Dume
Teodor Dume: Cel care suferă se contopeşte cu fiinţa şi devine unul şi acelaşi, iar acea contopire compensează suferinţa celuilalt.
06/02/2016
Oraşul din mine noaptea între gesturi de Teodor Dume
Oraşul din mine noaptea între gesturi de Teodor Dume: ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează/în jurul depoului din mine/nu sunt fericit/paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme /pe tălpi vibrează mut/vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi/ca animalul din gând în care am dat cu p...
Teodor Dume; CITATEPEDIA (http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Teodor+Dume)
http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Teodor+Dume
Evenimente biografice
- 1956 - s-a născut în comuna Dobreşti
- 1973 - se împrieteneşte cu epigramistul Al. Silaghi (fost redactor şef la revista de cultură Familia şi la ziarul Crişana)
- 1974 - Teodor Dume l-a întâlnit pe Gheorghe Grigurcu laOradea (au devenit foarte buni prieteni)
- 1977 - a fost promovat Controlor Tehnic de Calitate laIntreprinderea "Înfrăţirea" Oradea, Oradea
- 1977 - Teodor Dume a înfiinţatCenaclul literar-artistic Ecoul,Oradea (a devenit preşedintele acestuia)
- 1978 - a avut loc lansarea pentru cartea "Coloane" (volum colectiv), coautor Teodor Dume, la Oradea
- 1980 - a devenit corespondentul nr. 1 pentru judeţul Bihor la cotidianul naţional Scânteia Tineretului
- 1983 - a devenit director laClubul Tineretului Oradea,Oradea
- 1986 - a devenit membru fondator şi primul director laClubul Înfrăţirea Oradea,Oradea
- 1986 - s-a transferat laConsiliul Judeţean al Sindicatelor, Oradea
- 1988 - a devenit director de club la Academia de Studii Social-Politice, Bucureşti
- 1988 - a primit Premiul special al jurului la Concursul de poezie "România, sufletul meu"la Bucureşti
- 1989 - s-a căsătorit civil cu Fabiola la Oradea (Casa Tineretului şi ceremonia la Clubul Înfrăţirea)
- 1990 - a devenit metodist principal la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, Oradea
- 1990 - Teodor Dume a înfiinţatrevista Ecoul, Oradea (a devenit fondator şi redactor şef, la sediul Clubului Înfrăţirea Oradea)
- 1990 - Teodor Dume a devenit membru fondator (alături de Stelian Vasilescu) la revista de cultură Ţara Crişurilor, ediţia III-a la Oradea (în calitate de director la Clubul Înfrăţirea, Teodor Dume a asigurat primul sediu al revistei Ţara Crişurilor)
- 1990 - Teodor Dume a înfiinţatÎntreprinderea Club Teo Dume,Oradea (devine director general)
- 1991 - a devenit corespondent la ziarul Crişana, Oradea
- 1991 - Teodor Dume a transformat Întreprinderea Club Teo Dume în societate comercială în baza legii 31/1990 la Oradea (devine director general)
- 1994 - a devenit corespondent şi colaborator permanent laziarul Bihorul, Oradea
- 2010 - a devenit redactor larevista Algoritm literar,Hunedoara (director Ioan Barb)
- 2010 - devine membru în Consiliul Onorific Internaţional Reţeaua literară
- 2010 - a primit Marele Premiu "Poezie şi Suflet" la Concurs de creaţie literară
- 2011 - devine membru de onoare site Lira21 (fondator site: Cristina Ştefan)
- 2011 - a devenit administrator principal la revista Confluenţe lirice
- 2012 - a devenit director executiv la revista Confluenţe lirice
- 2012 - devine administrator site Cleopatra - Casa gândului (alături de Andrada Matei, Mioara Băluţă şi Veronica Pavel Lerner)
- 2012 - a primit menţiune laConcursul de poezie "Prin colbul vremii" la Bucureşti
- 2013 - Teodor Dume a înfiinţatPROFI CTD, Oradea (a devenit director executiv al firmei)
- 2014 - a devenit membru fondator WARM - Asociaţia Mass-media Românilor în Lume la Londra, în Marea Britanie
- 2014 - a primit Premiul l laconcursul Ars Poetica
- 2015 - a fost numit redactor şef la revista Confluenţe lirice
- 2015 - a fost numit administrator (şi redactor) al revistei de artă şi cultură Dialoguri culturale
- 2015 - a primit Premiul I laConcurs de creaţie literară Prin colbul vremii, ediţia a 2-a
- 2015 - a primit premiul revistei Fereastra (pentru poezia "Poarta înspre mama")
Mai multe informaţii...
Subiecte de interes
- Teodor Dume despre iubire
- Teodor Dume despre timp
- Teodor Dume despre viaţă
- Teodor Dume despre religie
- Teodor Dume despre suflet
- Teodor Dume despre Dumnezeu
- Teodor Dume despre moarte
- Teodor Dume despre durere
- Teodor Dume despre existenţă
- Teodor Dume despre noapte
Votează Teodor Dume
Dacă îţi plac cele spuse deTeodor Dume, dă-i votul tău, pentru ca şi alţii să-i găsească paginile mai uşor.05/02/2016
31/01/2016
cu mâna pe clanţa de la uşa morţii, autor Teodor Dume
azi m-am gândit să-mi
provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
muşc din viaţă ca dintr-un colţ de pâine
şi alerg
între negru şi alb
ca într-un cerc
umbra mi se deşiră puţin câte puţin
respir rar
dinspre tălpi înspre creştet
urcă un frig
am început să simt durerile întunericului
nu ştiu
poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul şi mă risipesc ca
o ploaie de vară iubindu-mi
ceea ce am fost...
mă aflu la finalul repetiţiei
cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr
o clipă
în care o să-mi încui
toate amintirile
ţie ana îţi las ultimul sărut primit
la botezul copilului tău
să nu plângi pentru că eu
nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare
în care
nu ajunge nici visul
de acolo poţi privi cel mai bine
în inima oamenilor
iartă-mă iubit-o
Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mişcă pe cer de colo colo
şi mă cheamă...
18/01/2016
Teodor Dume: Gheorghe Grigurcu,Laureatul Premiului Naţional de Poezie, "Mihai Eminescu" - OPERA OMNIA - 2015
Gheorghe Grigurcu, Laureatul Premiului Naţional de Poezie, "Mihai Eminescu" - OPERA OMNIA - 2015
presa [ ]
presa [ ]
2016-01-18 | |
PRES
Şapte poeţi au fost nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie “Mihai Eminescu", ajuns la cea de-a XXV-a ediţie. Nominalizaţii pentru Opera Omnia, pentru anul 2015, au fost poeţii; Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Gheorghe Grigurcu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Nichita Danilov şi Ovidiu Genaru. Laureatul Premiului Naţional de Poezie a devenit cetăţean de onoare al Municipiului Botoşani şi a primit un premiu în valoare de 25.000 de lei. Juriul format din: Nicolae Manolescu (preşedinte), Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ioan Holban s-a întrunit în ziua de 15 ianuarie 2016 la Botoşani şi a decis, prin vot secret, laureatul acestei ediţii, a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", în persoana lui Gheorghe Grigurcu. Anunțul privind câștigătorul a fost făcut la Gala de decernare a premiului, care a avut loc vineri seară, de la ora 17.00, în Sala Eminescu a Hotelului Rapsodia.
În prezenţa oficialităţilor, a numeroşi oameni de cultură, Gheorghe Grigurcu, vizibil emoţionat, a primit premiul şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.
Gheorghe Grigurcu s-a născut pe 16 aprilie 1936 la Soroca (Republica Moldova), pe vremea când acest teritoriu aparţinea României. A urmat liceul la Oradea. A absolvit apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj-Napoca (1958). Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1975). A fost profesor la Oradea; redactor la revista orădeană „Familia”, deţinând cronica literară. A colaborat şi semnează, şi în prezent, diferite articole şi cronica literară la mai multe ziare şi la majoritatea revistelor literar-culturale din ţară, printre care se numără: „Ateneu”, „Familia”, „Orizont”, „Vatra”, „Tribuna”, „România literară” şi „România liberă”.
După debutul cu poezie în ziarul „Crişana” din Oradea (1952), a publicat mai multe volume de versuri: „Un trandafir învaţă matematica” (1968), „Trei nori” (1969), „Rîul incinerat” (1971), „Salută viaţa” (1972), „Apologii” (1975), „Contemplaţii” (1984), „Cotidiene” (1986), „Oglinda şi vidul” (1993), „Un izvor bolboroseşte înăuntrul termometrului” (1996), „Nimic n-ar trebui să cadă” (1997), „Amarul Tîrg” (1997), „Dealul purtat de scripeţi” (1999), „Spaţiul dintre corole” (2000), „Acul şi steaua” (2001), „De unde pînă unde” (2002), „Natură moartă şi vie” (2003), „Un trandafir învaţă matematica” (ediţie definitivă a creaţiei poetice de până în anul 2000 – Ed. Vinea, 2004), „Calendar” (2004), „Fiindcă” (2005), „Castele în Spania” (2005), „Şterge soarele de praf ca pe-o mobilă” (2006), „Muzeu” (2008), „Cerc şi punct” (2010), „Nimic n-ar trebui să cadă” (2011).
Activitatea sa de la revista „Familia” avea să-l impună printre criticii importanţi, poziţie susţinută şi mai târziu, prin „opiniile pătimaş tranşante, nu o dată excesive”, după aprecierile lui Mircea Martin. A scris numeroase volume de critică şi istorie literară: „Miron Pompiliu şi Junimea” (1969), „Teritoriu liric” (1972), „Idei şi forme critice” (1973), „Bacovia – un antisentimental” (1974), „Poeţi români de azi” (1979), „Critici români de azi” (1981), „Între critici” (1983), „Existenţa poeziei” (1986), „De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiş” (1989), „Peisaj critic” (I – 1973; II – 1997), „E. Lovinescu. Între continuatori şi uzurpatori” (1999), „Poezie română contemporană” (I-II, 2001), „De la un critic la altul” (2004) etc. S-a afirmat, de asemenea, şi ca eseist şi jurnalist literar şi politic: „În cunoştinţă de cauză” (1990), „Cum am devenit stalinist” (1998), „Imposibila neutralitate” (1998), „În jurul libertăţii” (2002), „Fişele unui memorialist” (2006), „Opinii în genere inconfortabile” (2007), „O provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel” (2009), „Exerciţii de adevăr” (2011).
„Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viaţa literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios şi, în acelaşi timp mai productiv, indiferent dacă îşi exersa condeiul neobişnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie şi versuri şi nici un poet care scrie şi critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime şi unul dintre cei mai importanţi critici literari ai acestei perioade de tranziţie între milenii” (Ana Blandiana)"
„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeţi afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziţia poemului. (…)Aceste şocuri imagistice în lanţ, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci şi frumoase ca nişte perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”
„Un simbol al intransigenţei devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulţi ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînţeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ştefănescu).”
În prezenţa oficialităţilor, a numeroşi oameni de cultură, Gheorghe Grigurcu, vizibil emoţionat, a primit premiul şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.
Gheorghe Grigurcu s-a născut pe 16 aprilie 1936 la Soroca (Republica Moldova), pe vremea când acest teritoriu aparţinea României. A urmat liceul la Oradea. A absolvit apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj-Napoca (1958). Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1975). A fost profesor la Oradea; redactor la revista orădeană „Familia”, deţinând cronica literară. A colaborat şi semnează, şi în prezent, diferite articole şi cronica literară la mai multe ziare şi la majoritatea revistelor literar-culturale din ţară, printre care se numără: „Ateneu”, „Familia”, „Orizont”, „Vatra”, „Tribuna”, „România literară” şi „România liberă”.
După debutul cu poezie în ziarul „Crişana” din Oradea (1952), a publicat mai multe volume de versuri: „Un trandafir învaţă matematica” (1968), „Trei nori” (1969), „Rîul incinerat” (1971), „Salută viaţa” (1972), „Apologii” (1975), „Contemplaţii” (1984), „Cotidiene” (1986), „Oglinda şi vidul” (1993), „Un izvor bolboroseşte înăuntrul termometrului” (1996), „Nimic n-ar trebui să cadă” (1997), „Amarul Tîrg” (1997), „Dealul purtat de scripeţi” (1999), „Spaţiul dintre corole” (2000), „Acul şi steaua” (2001), „De unde pînă unde” (2002), „Natură moartă şi vie” (2003), „Un trandafir învaţă matematica” (ediţie definitivă a creaţiei poetice de până în anul 2000 – Ed. Vinea, 2004), „Calendar” (2004), „Fiindcă” (2005), „Castele în Spania” (2005), „Şterge soarele de praf ca pe-o mobilă” (2006), „Muzeu” (2008), „Cerc şi punct” (2010), „Nimic n-ar trebui să cadă” (2011).
Activitatea sa de la revista „Familia” avea să-l impună printre criticii importanţi, poziţie susţinută şi mai târziu, prin „opiniile pătimaş tranşante, nu o dată excesive”, după aprecierile lui Mircea Martin. A scris numeroase volume de critică şi istorie literară: „Miron Pompiliu şi Junimea” (1969), „Teritoriu liric” (1972), „Idei şi forme critice” (1973), „Bacovia – un antisentimental” (1974), „Poeţi români de azi” (1979), „Critici români de azi” (1981), „Între critici” (1983), „Existenţa poeziei” (1986), „De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiş” (1989), „Peisaj critic” (I – 1973; II – 1997), „E. Lovinescu. Între continuatori şi uzurpatori” (1999), „Poezie română contemporană” (I-II, 2001), „De la un critic la altul” (2004) etc. S-a afirmat, de asemenea, şi ca eseist şi jurnalist literar şi politic: „În cunoştinţă de cauză” (1990), „Cum am devenit stalinist” (1998), „Imposibila neutralitate” (1998), „În jurul libertăţii” (2002), „Fişele unui memorialist” (2006), „Opinii în genere inconfortabile” (2007), „O provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel” (2009), „Exerciţii de adevăr” (2011).
„Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viaţa literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios şi, în acelaşi timp mai productiv, indiferent dacă îşi exersa condeiul neobişnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie şi versuri şi nici un poet care scrie şi critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime şi unul dintre cei mai importanţi critici literari ai acestei perioade de tranziţie între milenii” (Ana Blandiana)"
„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeţi afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziţia poemului. (…)Aceste şocuri imagistice în lanţ, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci şi frumoase ca nişte perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”
„Un simbol al intransigenţei devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulţi ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînţeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ştefănescu).”
ps:
în acest an,aprilie 2016, Gheorghe Grigurcu va împlini frumoasa vârstă de 80 de ani.
ÎNCĂ DE PE ACUM UREZ PRIETENULUI ŞI MENTORULUI MEU;LA MULŢI ANI!
31/12/2015
Teodor Dume urează tuturor prietenilor şi cunoscuţilor de pretutindeni; LA MULŢI ANI,2016!
teodor dume,
29/12/2015
Teodor Dume, membru fondator al WARM -Asociaţia Mass-media Românilor din lume
26/12/2015
Teodor Dume, traiectorii. (2oo,2 puncte la concursul toamna-2015, agonia.ro)
Traiectorii – Teodor Dume – 200,2
în mine mai port câteva urme şi
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutăţile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremaţia vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopţii clipeşte des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns
trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri...
în mine mai port câteva urme şi
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutăţile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremaţia vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopţii clipeşte des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns
trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri...
Poarta înspre mama, de Teodor Dume (premiul revistei Fereastra, 2015)
Premiul revistei FEREASTRA la concursul organizat de LITERATURITATE, (2015) text 21 – Poarta înspre mama de Teodor Dume,
Teodor Dume
6 9 8.6 7.2 8.3 7.2 6.4
21.Poarta înspre mama
câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere,-
singura poartă înspre mama
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere,-
singura poartă înspre mama
fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase
20/12/2015
06/12/2015
Teodor Dume, interviu cu "moşul", Oradea, 05 dec.2015, lansare de carte
Teodor Dume (reporter):
- moşule, de ce vă iubesc copiii atât de mult?
Moşul (în misiune):
- pentru că eu sunt acela care, prin copii, deschid sufletele oamenilor şi-i fac mult mai buni
Teodor Dume :
- moşule, ce-ţi doreşti acum în prag de sărbători?
Moşul:
- îmi doresc ca oamenii să fie buni şi să redevină oameni
Teodor Dume:
- Mulţumesc, moşule! Vă dorim sănătate, iar la anul să ne reîntâlnim fericiţi şi mult mai buni
Sărbători fericite!
05/12/2015
Teodor Dume, lansare de carte la Oradea
Pe 5 decembrie 2015, cu începere de la orele 10, la magazinul Teo (Profi CTD) din Centru civic Oradea, a avut loc o lansare de carte ieşită din tiparele comune obişnuite. Spun "ieşită din tiparele comune obişnuite" pentru că în traista "moşului", participant la manifestare, alături de dulciuri, rechitite şcolare şi alte surprize s-au aflat şi cărţi. Lângă volumul "Strigăt din copilărie" (autor Teodor Dume, adică eu), prefaţat de binecunoscutul critic dr. Gheorghe Grigurcu s-au aflat şi ultimele mele cărţi "moartea, un fluture alb" şi "Azil într-o cicatrice", cărţi apărute în lunile iunie şi noiembrie 2015, la Editura Pim-Iaşi.
Un număr de 300 de exemplare au fost distribuite, gratuit, tuturor copiilor, adolescenţilor şi tinerilor prezenţi pe platoul din faţa unităţii. Cei prezenţi s-au bucurat de prezenţa "moşului", de darurile acestuia dar şi de autografele autorului celor trei cărţi.
Momentele de suflet oferite de eveniment au deschis calea înspre copilăria autorului cărţii sugestiv întitulate "Strigăt din copilărie", titlu sub care se derulează secvenţele copilăriei, secvenţe comune nouă tuturor.
"La capătul pridvorului un stâlp
albit şi gârbovit ca un moşneag
îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc,
de dincolo, de dincoace de prag.
Cum sprijină un Univers de dor
mă-ntorc mereu cu inima la el,
la colţul lumii noastre din pridvor
cu dor de lunci, blajin şi subţirel.
Mă scurg prin el, tăcut , în rădăcini,
şi-mi place-adeseori să mă trezesc
pe zarea zdrenţuită de ciulini
că zbor, că sunt, că vreau şi că iubesc."
Textul de mai sus a fost dăruit din suflet cu multă sensibilitate tuturor celor prezenţi, un text care, prin stările sale, ne leagă de copilărie şi de ceea ce am fost cu toţii cândva.
Interesant a fost şi faptul că pe tot parcursul derulării acţiunii, "moşul" distribuitor de carte, precum şi subsemnatul, am fost "supravegheaţi" de 11 porumbei aciuiţi pe verdele din parcul de visavi.
După terminarea acţiunii, "moşul", autorul şi câţiva prichindei, rămaşi de "veghe" lângă sac i-au aplaudat pentru gest.
Mulţumesc, pe această cale, tuturor acelora care şi-au făcut timp şi sub aspiciile vremii de toamnă-iarnă au păşit cu bucurie (pentru câteva momente) în lumea copilăriei dar şi în lumea frumuseţii cuvântului scris.
Un număr de 300 de exemplare au fost distribuite, gratuit, tuturor copiilor, adolescenţilor şi tinerilor prezenţi pe platoul din faţa unităţii. Cei prezenţi s-au bucurat de prezenţa "moşului", de darurile acestuia dar şi de autografele autorului celor trei cărţi.
Momentele de suflet oferite de eveniment au deschis calea înspre copilăria autorului cărţii sugestiv întitulate "Strigăt din copilărie", titlu sub care se derulează secvenţele copilăriei, secvenţe comune nouă tuturor.
"La capătul pridvorului un stâlp
albit şi gârbovit ca un moşneag
îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc,
de dincolo, de dincoace de prag.
Cum sprijină un Univers de dor
mă-ntorc mereu cu inima la el,
la colţul lumii noastre din pridvor
cu dor de lunci, blajin şi subţirel.
Mă scurg prin el, tăcut , în rădăcini,
şi-mi place-adeseori să mă trezesc
pe zarea zdrenţuită de ciulini
că zbor, că sunt, că vreau şi că iubesc."
Textul de mai sus a fost dăruit din suflet cu multă sensibilitate tuturor celor prezenţi, un text care, prin stările sale, ne leagă de copilărie şi de ceea ce am fost cu toţii cândva.
Interesant a fost şi faptul că pe tot parcursul derulării acţiunii, "moşul" distribuitor de carte, precum şi subsemnatul, am fost "supravegheaţi" de 11 porumbei aciuiţi pe verdele din parcul de visavi.
După terminarea acţiunii, "moşul", autorul şi câţiva prichindei, rămaşi de "veghe" lângă sac i-au aplaudat pentru gest.
Mulţumesc, pe această cale, tuturor acelora care şi-au făcut timp şi sub aspiciile vremii de toamnă-iarnă au păşit cu bucurie (pentru câteva momente) în lumea copilăriei dar şi în lumea frumuseţii cuvântului scris.
04/12/2015
VINE MOŞUL, Consilierul personal al moşului, Teodor Dume
Pe 5 decembrie , la amiază, moşul va sosi şi la magazinul Teo (profi CTD) din centrul civic Oradea. Consilierul personal al moşului va fi nimeni altul decât scriitorul Teodor Dume. Cei mici, şi nu numai, vor primi dulciuri, cărţi, rechizite şcolare şi multe alte daruri.
Moşul va distribui (gratuit) peste 500 de cărţi (cu autograf) ale scriitorului Teodor Dume. Alături de cartea Strigăt din copilărie, prefaţată de binecunoscutul critic, dr.Gheorghe Grigurcu vor fi distribuite şi noile sale volume (moartea, un fluture alb şi Azil într-o cicatrice), apărute în lunile iunie şi noiembrie 2015, la Editura PIM-Iaşi.
Cu această ocazie urăm tuturor prietenilor şi cunoscuţilor din ţară şi din întreaga lume, sărbători fericite, bucurii şi multe împliniri alături de cei dragi!
****
da, a sosit pe 5 decembrie 2015, orele 10 la magazinul teo din centru civic Oradea
22/11/2015
21/11/2015
George Paşa, despre cartea; Azil într-o cicatrice, de Teodor Dume
Poezia, între căutarea timidă a certitudinii şi
renunţarea ascetică
(despre volumul de versuri Azil într-o cicatrice de Teodor Dume)
Versurile
din volumul Azil într-o cicatrice glosează pe acelaşi fir al
memoriei, care, întrerupt din când în când, se releagă prin situarea ascetică a
fiinţei, fără a avea de a face cu vreun misterium tremendum, fiindcă eul
poetic îşi conceputualizează oarecum ideile, fără a uza, însă, de vreun limbaj
specific filosofiei. Nici de trăirism nu putem spune că s-ar apropia versurile
de faţă, mai degrabă de un spirit al poeziei ardelene, începând de la Octavian
Goga (cu care, de altfel, seamănă prin lexicul din câmpul semantic al
durerii/suferinţei, fără patetismul extrem al aceluia) şi continuând cu
expresioniştii ardeleni postbelici (lucru pe care îl mai aminteam altundeva).
Citind cartea aceasta şi având în vedere
şi volumele de versuri anterioare ale autorului, ai senzaţia că te trezeşti în
faţa aceleiaşi nevoi devenite obsesive de a învinge moartea prin cunoaşterea sensului
vieţii, sens care nu poate fi nici măcar atins fulgurant fără o apropiere a
sinelui. Şi tot volumul pare a se învârti în jurul aceloraşi teme şi motive
dumiene: moartea, viaţa (chiar şi viaţa-moartea), amintirea (înaintaşilor,
iubirilor trecute şi prezente), Dumnezeu, suferinţa/durerea, lacrima,
singurătatea, ploaia, lumina, întunericul, umbra, liniştea, tăcerea, distanţa,
lumânarea, aproapele/departele etc. Drept urmare, versurile abundă în
laitmotive, fie în contexte asemănătoare, fie în acelaşi context. Ai impresia
că ai citi variante ale aceluiaşi monolog liric, doar că semnele îşi găsesc
nuanţe diferite, fiindcă, fie că avem de a face cu acelaşi emiţător al
mesajului, intensitatea trăirilor, asemenea celei a sunetelor, nu poate fi
mereu aceeaşi. Rămâne de văzut dacă un asemenea manierism liric ar putea părea
un neajuns. Cert este că ideile poetice, rareori camuflate sub metaforă,
exprimă, de multe ori, general-umanul, chiar dacă s-ar putea zice că nu aduc
prea multe lucruri noi faţă de ceea ce s-a scris până acum.
Din punct de vedere estetic, poezia lui
Teodor Dume pendulează cumva între lirismul conceptual şi confesiunea limitată
la înregistrarea de stări sufleteşti. Constantele sale poetice sunt cele
amintite mai înainte,. De fapt, chiar primele versuri ale volumului ar putea fi
considerate o autodefinire programatică: „aceleaşi semne aceleaşi distanţe//
între sufletele noastre e noapte/ multă noapte/ cineva scrijeleşte o lacrimă/
într-un sertar/ câteva rânduri neterminate/ şi un pix// încerc să-mi decodez
durerea” („azil într-o cicatrice”, p. 22). Versurile finale par apropiate de
„Scară la cer” a lui Marin Sorescu, nu numai prin imaginea firului de păianjen,
ci şi prin simbolistică şi ideea morţii. Doar că la Teodor Dume, moartea este
„intrarea într-un alt anotimp”.
Versurile se scufundă într-o boală fără
leac, apropiată de cea a „cântăreţilor bolnavi” blagieni. Impresia aceasta este
dată nu numai de monotonia limbajului, ci şi de acutizarea unor stări care
oscilează între vina tragică şi expierea prin spovedania lirică. Dar autorul nu
merge niciodată până la sfâşierea lăuntrică, fiindcă totdeauna apar nişte
repere (Dumnezeu, tata, bunica, bunicul) care aduc împlinire interioară, iar
drumul bolovănos, limitele fiinţei, senzaţia neantizării acesteia şi
solipsismul trec în plan secund.
Stilistic, zgârcenia lexicală, insistenţa
pe câteva câmpuri lexico-semantice, simplificarea discursului, impresia de
gânduri inserate într-un jurnal liric, decantarea până la excluderea
(programatică sau nu) a înfloriturilor de stil nu golesc poezia de
semnificaţii. Altfel spus, aplecarea prea insistentă pe semnificant nu exclude
semnificatul. De aceea, din întregul poeziilor, rămâi măcar cu gândul suspendat
la câteva versuri care oferă tăria lirică, în ciuda unor locuri comune care îi
scad din intensitate. Câteva texte care se ridică la un anumit nivel valoric
sunt: „azil într-o cicatrice” (în special prin metafora din titlu, dar nu
numai), „prin lumina lumânărilor”, „răscruce, între singurătate şi ultima
haină”, „semne pe suflet”, „viaţa dă înapoi câte ceva”, „câteodată şi Dumnezeu
rămâne singur”, „arest la domiciliu” ş. a. De aici se pot desprinde versuri
care, cum spuneam, oferă tăria lirică: „prin lumina lumânărilor aprinse/ văd un
chip şi mult prea mult întuneric/ cineva păşeşte prin interiorul meu/ ca
printr-un sanatoriu// e linişte şi e frig...” („prin lumina lumânărilor”, p.
28); „eu sunt unul şi acelaşi cu tata/ între noi sunt doar câteva iluzii şi/ un
somn care înspăimântă” („semne pe suflet”, p. 35); „un genunchi aşezat pe/
muchia uscată a lutului/ cere îndurare” („viaţa dă înapoi câte ceva”, p. 42);
„simt greutatea cerului cum se prelinge în oameni” („câteodată, şi Dumnezeu
rămâne singur”, p. 55); „spărtura dintre noi e doar liniştea dintr-o rugă”
(„arest la domiciliu”, p. 93) etc.
Privit în ansamblu, Azil într-o
cicatrice pare a scădea valoric faţă de cel anterior, Moartea, un
fluture alb, dar, desigur, contează şi el în odiseea unui poet care se
apropie, fără grabă, de Ithaca sa.
George
Paşa
21.11.15
18:16:48
02/11/2015
Teodor Dume, o nouă carte: Azil într-o cicatrice
Contribuţia este a mea dar şi a voastră a acelora care aţi trecut prin pagina mea de pe poezie.ro şi aţi lăsat semne sau aţi citit şi cu paşii domoli ai oamenilor sensibili v-aţi retras într-un gând.
Mulţumesc tuturor deopotrivă
Azil într-o cicatrice, de Teodor Dume
Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale a României
DUME,TEODOR/Azil într-o cicatrice/ Iaşi:Pim, 2015
ISBN 978-606-13-2781-2
821-135.1-1
Tehnoredactare: Mioara Băluţă
Cartea are 100 de pagini:
Marginile coperţilor îndoite spre interior
Cuprinde:
- prefaţa, de Nache MAMIER ANGELA
- repere critice (gânduri şi spicuiri din comentarii ale autorilor de cărţi cunoscuţi pe net)
- lector pentru "umbre şi lacrimi"(text de teodor dume), Veronica Pavel Lerner
- 96 de titluri
Teodor Dume:
Azil într-o cicatrice - o explorare continuă
a abisului temporal
Autorul cugetă la moarte fără teamă căci Viaţa celui care se teme de moarte este tot un fel de moarte :
”eu sunt unul şi acelaşi cu tata
între noi sunt doar câteva iluzii şi
un somn care înspăimântă
restul nu mai contează...
şi dacă nu ar fi fost tata
şi dacă nu aş fi fost eu
şi dacă nu am fi murit
în fiecare primăvară
fiecare plecare ar fi fost
o zbatere de fluture devorat
de dangătul straniu al unui clopot
şi dacă...”
Moartea este o rană deschisă, autorul pare să o accepte, este acel tunel care are Lumina la celălalt capăt :
”ca jertfă
nici chiar moartea nu doare
mai tare decât dorinţa
de a iubi sau
a fi iubit
dar să nu uităm că şi iubirea
e o moarte lentă pe care Dumnezeu
o acceptă ca jertfă pentru oameni”
(teodor dume)
Nu îl îngrozește, dimpotrivă, pare să accepte ideea mistică a unei schimbări veşnice. O atitudine demnă căci aceste cuvinte sunt un fel de baraj, o luptă lirică, un om care nu vrea să capituleze. Poeta Emily Dickinson spunea că ”moartea este o noapte furtunoasă şi un drum nou, o trecere spre eternitate.”
Ce înseamnă moartea? Ce înseamnă viaţa? Este ora întrebărilor capitale ale unui poet care iubeşte viaţa cu pasiune chiar dacă nu reprezintă decât o clipă efemeră:
”prin lumina lumânărilor
mişc privirile dintr-un colţ într-altul
şi nu spun nimic
am o teamă stranie şi
teama asta
mă face să-l rog pe Dumnezeu
să se aşeze pe patul în care
cândva
o visam pe mama”
(teodor dume)
”Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa. Să mori, însă, fără să ai de ce să te separi?! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii. Cine a învins frica de moarte a învins şi viaţa. Căci ea nu este decât un alt cuvânt pentru această frică”. Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Teodor Dume a ales un stil simplu, direct fară zorzoane, o influenţă benefică a poeziei universale. Nichita Stănescu avea acest gen de reflecţii formulate clar ca adevarate maxime filozofice substanţiale :
”Gând
Inimă
fii simplă ca moartea
Lucrurile simple nu se pot dovedi
şi sunt atâţia morţi în jur...” Nichita Stănescu
Teodor Dume abordează o tonalitate clasică, armonioasă, pozitivă, blândă ca și cum autorul a ales ca parte dominantă a vieţii, dragostea eternă, deşi nu îi va supravieţui decât prin aceste poeme, adevarate epitafuri lirice.
Autorul uneşte diverse polarităţi, între un temperament ardent, luminos, căldura maternă, dulce şi misterioasă care absoarbe suferinţe, dar îi procură şi certitudini luminoase, parcurgând etapele propriei biografii .
Tenebrele sunt partea întunecată a sufletului, o apă neagră în care plutesc fiinţele dragi dispărute. Imagini fugitive străbat secretele
minţii, memoria devine o grotă secretă în care autorul colecţionează esenţele existenţei :
”singurătatea, ca o molie
durerea este singura parte a vieţii
care te învaţă cum
să-ţi învingi moartea
şi dacă există cineva care
să-ţi acopere umbra
e doar
singurătatea căruia îi place
să roadă din tine
ca o molie”
(teodor dume)
Sentimente care dau o seninătate în aşteptarea deznodământului propriului destin. Acest ocean interior îi dau consistență, este substanţial, hrăneşte un imaginar poetic, o reverie diurnă ori nocturnă făcută din ore limpezi și ore negre învelite în haina timpului care trece.
Un autor ghidat de o filozofie morală, sentimentul religios este forţa sa de caracter, este calea care adânceşte, la Teodor Dume, misterul lumii .
“Viaţa este o îndelungată lecţie de umilinţă”. (James M. Barrie) şi la acest poet suntem într-o asemenea ipostază angelică :
“şi totuşi...
a plouat destul şi încă
orizontul e departe
cu amintirile-ngropate printre riduri privesc
din primăvară înspre toamnă deşi ştiu
că scenariul pe care-mi construiesc sentimentele
e un plagiat mă agăţ de fiecare clipă şi
nu vreau decât să te aud vorbindu-mi
ca şi când ai fi lângă mine
pe aleea de piatră udă
să urcăm cât mai sus... ”
(teodor dume)
Un misticism afişat în sensul în care acest autor afirmă despre Dumnezeu: ”El îndrăzneşte orice, e oriunde nu-l poţi aştepta: el însuşi este un exces.” (Georges Bataille)… Reflecţia se împlineşte, în acest volum, prin excesul adevărurilor intime, dar miza sa este însăşi Divinitatea în splendoarea atribuţiilor sale.
Literatura este redescoperirea sinelui, a naşterilor şi renaşterilor succesive, din cursul unei vieţi tulburător de scurtă :
”inscripţia de pe nume
când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croşeta şosete pentru un drum lung
unde visele îşi au timpul lor
poate nu o să mă înţelegeţi
dar în fiecare bătaie de inimă
există un timp şi o durere
fără de care
nu ai fi existat
nici tu nici eu şi nici chiar
Dumnezeul tuturor lucrurilor
în rest aceeaşi imagine funebră
o cruce de lemn o lumânare stinsă
şi o urmă de lacrimă...”
(teodor dume)
Poetul simte o elevaţie reflectând la conceptul şi percepţia Timpului. Ţine piept, este pregătit în faţa atâtor abise, consimţite, atât morale cât şi fizice, ne conduce la poetul simbolist care spunea: ”am avut mereu senzaţia abisului, nu numai abisul somnului, dar şi abisul acţiunii, al visului, al amintirii, al regretului şi al remuşcării, al frumosului, al numărului. Acum mă simt tot timpul ameţit” (Charles Baudelaire)
Ferestrele deschise de Teodor Dume sunt luminate de o candelă a frumosului, a sinceritaţii
absolute, a unei sfinţenii asumate, condiţie sine qua non de a ajunge la esenţele universale, poezia fiind teritoriul nelimitat al absolutului .
Viata spiritului este tainică şi fără Dumnezeu, autorul nu se vede pe drumul morţii, cel mai semnificativ şi mai profund eveniment al vieţii. Poezia este accesitul transcendental, poetul refuză omul tragic, optează pentru tot ce este graţios ori sublim în acest paradis regăsit, întindere de ape liniştite :
” şi câteodată cu resturi de durere
în tot acest timp
mă eliberez de puţinul din mine
şi alerg pe călcâiele goale înspre
biserica văruită în alb...
mi-e frică de-atâta linişte
în speranţa că o voi revedea pe mama
şi pentru că nu mai am timp
mă voi muta în dangătul din clopot
să nu vă îngrijoraţi
din mine va porni o altă zi ”
(teodor dume)
Angela Nache Mamier, Franţa
* ”nu ştiu să mai fi citit un poet atât de dedicat suferinţei să o aducă la rang de Dumnezeu.
Eşti unic, Teodor DUME! (...) Dacă totuşi te-aş numi "poetul singurătăţii", te-ar leza?...pentru că este formidabil cum găseşti toate cotloanele şi toate perfidiile ei şi în acelaşi timp ţi-e atât de intimă, ca o iubită"
(Cristina Ştefan)
821-135.1-1
Tehnoredactare: Mioara Băluţă
Cartea are 100 de pagini:
Marginile coperţilor îndoite spre interior
Cuprinde:
- prefaţa, de Nache MAMIER ANGELA
- repere critice (gânduri şi spicuiri din comentarii ale autorilor de cărţi cunoscuţi pe net)
- lector pentru "umbre şi lacrimi"(text de teodor dume), Veronica Pavel Lerner
- 96 de titluri
Teodor Dume:
Azil într-o cicatrice - o explorare continuă
a abisului temporal
Autorul cugetă la moarte fără teamă căci Viaţa celui care se teme de moarte este tot un fel de moarte :
”eu sunt unul şi acelaşi cu tata
între noi sunt doar câteva iluzii şi
un somn care înspăimântă
restul nu mai contează...
şi dacă nu ar fi fost tata
şi dacă nu aş fi fost eu
şi dacă nu am fi murit
în fiecare primăvară
fiecare plecare ar fi fost
o zbatere de fluture devorat
de dangătul straniu al unui clopot
şi dacă...”
Moartea este o rană deschisă, autorul pare să o accepte, este acel tunel care are Lumina la celălalt capăt :
”ca jertfă
nici chiar moartea nu doare
mai tare decât dorinţa
de a iubi sau
a fi iubit
dar să nu uităm că şi iubirea
e o moarte lentă pe care Dumnezeu
o acceptă ca jertfă pentru oameni”
(teodor dume)
Nu îl îngrozește, dimpotrivă, pare să accepte ideea mistică a unei schimbări veşnice. O atitudine demnă căci aceste cuvinte sunt un fel de baraj, o luptă lirică, un om care nu vrea să capituleze. Poeta Emily Dickinson spunea că ”moartea este o noapte furtunoasă şi un drum nou, o trecere spre eternitate.”
Ce înseamnă moartea? Ce înseamnă viaţa? Este ora întrebărilor capitale ale unui poet care iubeşte viaţa cu pasiune chiar dacă nu reprezintă decât o clipă efemeră:
”prin lumina lumânărilor
mişc privirile dintr-un colţ într-altul
şi nu spun nimic
am o teamă stranie şi
teama asta
mă face să-l rog pe Dumnezeu
să se aşeze pe patul în care
cândva
o visam pe mama”
(teodor dume)
”Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa. Să mori, însă, fără să ai de ce să te separi?! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii. Cine a învins frica de moarte a învins şi viaţa. Căci ea nu este decât un alt cuvânt pentru această frică”. Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Teodor Dume a ales un stil simplu, direct fară zorzoane, o influenţă benefică a poeziei universale. Nichita Stănescu avea acest gen de reflecţii formulate clar ca adevarate maxime filozofice substanţiale :
”Gând
Inimă
fii simplă ca moartea
Lucrurile simple nu se pot dovedi
şi sunt atâţia morţi în jur...” Nichita Stănescu
Teodor Dume abordează o tonalitate clasică, armonioasă, pozitivă, blândă ca și cum autorul a ales ca parte dominantă a vieţii, dragostea eternă, deşi nu îi va supravieţui decât prin aceste poeme, adevarate epitafuri lirice.
Autorul uneşte diverse polarităţi, între un temperament ardent, luminos, căldura maternă, dulce şi misterioasă care absoarbe suferinţe, dar îi procură şi certitudini luminoase, parcurgând etapele propriei biografii .
Tenebrele sunt partea întunecată a sufletului, o apă neagră în care plutesc fiinţele dragi dispărute. Imagini fugitive străbat secretele
minţii, memoria devine o grotă secretă în care autorul colecţionează esenţele existenţei :
”singurătatea, ca o molie
durerea este singura parte a vieţii
care te învaţă cum
să-ţi învingi moartea
şi dacă există cineva care
să-ţi acopere umbra
e doar
singurătatea căruia îi place
să roadă din tine
ca o molie”
(teodor dume)
Sentimente care dau o seninătate în aşteptarea deznodământului propriului destin. Acest ocean interior îi dau consistență, este substanţial, hrăneşte un imaginar poetic, o reverie diurnă ori nocturnă făcută din ore limpezi și ore negre învelite în haina timpului care trece.
Un autor ghidat de o filozofie morală, sentimentul religios este forţa sa de caracter, este calea care adânceşte, la Teodor Dume, misterul lumii .
“Viaţa este o îndelungată lecţie de umilinţă”. (James M. Barrie) şi la acest poet suntem într-o asemenea ipostază angelică :
“şi totuşi...
a plouat destul şi încă
orizontul e departe
cu amintirile-ngropate printre riduri privesc
din primăvară înspre toamnă deşi ştiu
că scenariul pe care-mi construiesc sentimentele
e un plagiat mă agăţ de fiecare clipă şi
nu vreau decât să te aud vorbindu-mi
ca şi când ai fi lângă mine
pe aleea de piatră udă
să urcăm cât mai sus... ”
(teodor dume)
Un misticism afişat în sensul în care acest autor afirmă despre Dumnezeu: ”El îndrăzneşte orice, e oriunde nu-l poţi aştepta: el însuşi este un exces.” (Georges Bataille)… Reflecţia se împlineşte, în acest volum, prin excesul adevărurilor intime, dar miza sa este însăşi Divinitatea în splendoarea atribuţiilor sale.
Literatura este redescoperirea sinelui, a naşterilor şi renaşterilor succesive, din cursul unei vieţi tulburător de scurtă :
”inscripţia de pe nume
când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croşeta şosete pentru un drum lung
unde visele îşi au timpul lor
poate nu o să mă înţelegeţi
dar în fiecare bătaie de inimă
există un timp şi o durere
fără de care
nu ai fi existat
nici tu nici eu şi nici chiar
Dumnezeul tuturor lucrurilor
în rest aceeaşi imagine funebră
o cruce de lemn o lumânare stinsă
şi o urmă de lacrimă...”
(teodor dume)
Poetul simte o elevaţie reflectând la conceptul şi percepţia Timpului. Ţine piept, este pregătit în faţa atâtor abise, consimţite, atât morale cât şi fizice, ne conduce la poetul simbolist care spunea: ”am avut mereu senzaţia abisului, nu numai abisul somnului, dar şi abisul acţiunii, al visului, al amintirii, al regretului şi al remuşcării, al frumosului, al numărului. Acum mă simt tot timpul ameţit” (Charles Baudelaire)
Ferestrele deschise de Teodor Dume sunt luminate de o candelă a frumosului, a sinceritaţii
absolute, a unei sfinţenii asumate, condiţie sine qua non de a ajunge la esenţele universale, poezia fiind teritoriul nelimitat al absolutului .
Viata spiritului este tainică şi fără Dumnezeu, autorul nu se vede pe drumul morţii, cel mai semnificativ şi mai profund eveniment al vieţii. Poezia este accesitul transcendental, poetul refuză omul tragic, optează pentru tot ce este graţios ori sublim în acest paradis regăsit, întindere de ape liniştite :
” şi câteodată cu resturi de durere
în tot acest timp
mă eliberez de puţinul din mine
şi alerg pe călcâiele goale înspre
biserica văruită în alb...
mi-e frică de-atâta linişte
în speranţa că o voi revedea pe mama
şi pentru că nu mai am timp
mă voi muta în dangătul din clopot
să nu vă îngrijoraţi
din mine va porni o altă zi ”
(teodor dume)
Angela Nache Mamier, Franţa
* ”nu ştiu să mai fi citit un poet atât de dedicat suferinţei să o aducă la rang de Dumnezeu.
Eşti unic, Teodor DUME! (...) Dacă totuşi te-aş numi "poetul singurătăţii", te-ar leza?...pentru că este formidabil cum găseşti toate cotloanele şi toate perfidiile ei şi în acelaşi timp ţi-e atât de intimă, ca o iubită"
(Cristina Ştefan)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)