teodor dume: cireşii albi

mi-e greu foarte greu
să înţeleg de ce bunica mea
îşi cârpea spăcelu sâmbăta
cu acul de opinci
(şi acela împrumutat de la
vecina de peste drum)
când în şifonierul din camera mare
atârna încă unul nou-nouţ

îmi amintesc doar că
o singură dată am văzut-o
îmbrăcată în culoarea pământului
în sâmbăta Floriilor când şi-a rujat zâmbetul
cu un cărbune ce mirosea a cireş
păşea apăsat pe durere în urma carului
cu patru boi care-l ducea pe bunicu

aş fi vrut ca lumea să zâmbească sau
să se prefacă măcar
ca în amiezile de duminica din faţa bisericii
când se îmbrăţişa şi-i săruta mâna părintelui
dar n-a fost să fie aşa...

ploua cu bulbuci

o linişte nisipoasă se aşeza între noi
în definitiv pentru mine nu însemna nimic
mi-am răsturnat privirea pe o parte
şi-am înhămat un zâmbet deghizat în durere
am alergat printre cireşii albi
răspândiţi până dincolo de marginea satului
de o parte şi alta a drumului ticsit cu umbre negre

cu toate că era frig şi ploua
aş mai fi stat printre cireşii albi
dar liniştea roasă de un lătrat zburătorit
mai păstra mirosul din urma mortului

bunica tăcea şi mă privea insistent dintre gânduri
îşi pipăia spăcelu ud, -
singurul ei lucru rămas din toată fiinţa...

şi totuşi mi-e greu
foarte greu să înţeleg de ce...

teodor dume: fragment din prefaţa antologiei CONFLUENŢE LIRICE, editura PIM, iaşi, 2012

Autor al unor volume precum Adevărul din cuvintre şi Strigăt din copilărie (prefaţate de dr. Gheorghe GRIGURCU), Teodor Dume dialoghează cu vârstele existenţei, el având ca reper major chiar pe tatăl, la care se raportează toate trăirile lui: "mă agăţ de culoarea cerului / aerul s-a rarefiat / timpul sinucigaş de cuvinte / îneacă umbrele / din trupul dezbrăcat / porneşte un nou început / urmele adâncite pe margini / vorbersc de o trecere / tălpile miros a iarbă / între cele două respiraţii / se joacă un copil" (între două respiraţii)




conf. univ.dr. ANCA SÎRGHIE

teodor dume: spicuiri din prefaţa antologiei:LIRA21.A TREIA CARTE, selecţie de Cristina Ştefan, editura ARTBOOK, Bacău, 2012

Teodor Dume ilustrat de Ştefan Tistu, un poet foarte interesant, de notorietate, cu un filon autentic şi un aplomb deosebit. 

  

“prevestire lângă fereastra cu jaluzelele lăsate degetele tremurate ale bunicii croşetează linişte dincolo de lampa anesteziată de fum moare un păianjen dinadins o grămăjoară de nori propteşte cerul doar părticica din colţul care bunica apunea că-i al ei... în rest nimic decât locul pe care stăm cu arendă sau orice altă temere... mai mult decât un sens ezoteric nu ştiu nimic despre mine şi asta pentru că tata trăia mai mult singur îşi dilua venele cu vodca primită pe datorie de la cooperativa din sat după ce mă privea de sus până jos se retrăgea în sine uneori îl înjura pe Dumnezeu pentru că mama plecase într-o dimineaţă ploioasă de primăvară / şi nu s-a mai întors... / de atunci Dumnezeu i-a rămas dator / cu o explicaţie / iar eu / sunt mai sărac / decât la naştere / oricum nu ştiu / cât de mult m-a iubit”. 

  

Versurile se învârt în jurul sinelui precum şi a universului familial, cel mai intim şi cel mai apropiat.

Cristina Adamescu, LIRA21

teodor dume> un fel de sărut viager

de la un timp trăiesc în visul

unui bărbat îndrăgostit

şi percutez printre gesturi

clipă de clipă

în timp ce

chipul din oglindă 

seamănă leit cu al tatălui meu

deşi nu l-am văzut niciodată iubind

mă prefac că nu ştiu nimic

trag aer în piept şi plec mai departe

la colţ o bunicuţă vinde seminţe 

şi mă salută din priviri

mă eliberez de cuvinte şi

cu acelaşi sentiment o invit

în inima mea

seamănă mult cu mama

nu ştiu cât îmi este de indiferent

sunt prizonierul unei iluzii care-mi

şuviţează viaţa într-un sărut uitat în amintiri

teodor dume: semnele luminii

stau între VIAŢĂ şi MOARTE

şi nu sunt hotărât

pe cine să aleg

afară plouă mărunt

pământul înghite fiecare strop

cuibărindu-mă între gânduri aidoma

pruncului între braţele mamei

aştept imaginaţia să-mi dea forma

prin care să ies ca o prezenţă

înainte de toate vreau să fiu

sămânţa ce-mi poartă zvâcnirea

în propriul pământ

când eşti sămânţă

te descompui în primăvară şi

devii spaţiu

dăruind tuturor semnele luminii

teodor dume: Cerşetor de cuvinte

Fără resentimente
am să - mi fac un obicei
din a cerşi cuvinte nerostite
e doar o ameninţare
şi n-o să lipsesc din nimeni
să nu mă alungaţi
sau să o luaţi ca pe o trădare

ieri am fost trist
şi de neînţeles
pur şi simplu
azi
o să plâng îndeajuns
şi mâine
încetez să mai fiu
oricum nu contează
merg sau nu mai departe
la vamă
plătesc din obişnuinţă
indiferent câte imagini
duc în mine
sunt loial
şi prost de bun
nu-mi permit
şi nu mi-am permis niciodată
să ocolesc vama
aş fenta trecerea din mine 
azi
sunt trist
bolnav de trist
cuvintele au fost puţine
şi nu pot finaliza
rugăciunea începută
dar fie
o să adorm peste umbră
în aşteptarea zilei de mâine

mă duc...

http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/cersetor-de-cuvinte?

cerşetor de cuvinte