(fiicei mele, Teodora, biletul pe care nu i- l-am dat, ìncă... )
Poate că e prea devreme
să- mi trag viața pe dreapta
aş putea continua
mersul
de dragul fiicei mele Teodora
chiar dacă aş mai repara
câteceva pe ici- colo
folosindu- mi rana ca pe o izoletă
şi meritul ar fi al fiicei mele şi al lui
Dumnezeu
numai că inima
răstignită
pe umbra aceluia care am fost
pulsează haotic
uneori
sare ìn față cu câte o bătaie pe secund
in aglomerarea de bătăi
se naşte o lacrimà
ce-mi adânceşte rana in care
locuiesc de ceva vreme
tot ceea ce vreau e incă un răgaz
in care să pot
să- i spun Teodorei
că am iubit- o de când
i- a zâmbit lui Dumnezeu
o iubesc şi o voi iubi
oricât de departe aş fi
nu nu voi capitula în fața morții
ci voi marşa cu inima
pusă în palme
la vedere
iar dacă va fi
să nu ajung la capăt
şi sângele din rană işi va mima
neputința doar inima
imi va putea spune Adio...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu