Când te desparți de tine însuți
e ca şi cum
s- ar desparte umbra
de zid şi în întunecimea lui
ar rămâne captivă lumina
din care respiri
***
Opțiuni...
La plecarea mamei începusem să plâng
ìmi promisese că
nu ne vom despărți niciodată
şi ce greu e să rămâi
în întunecimea
unei lumânări stinse - o beznă
nenorocită din care nu pot să ies
fără mama - parcă o văd
cum mă ținea pe genunchi
şi- mi mângâia sufletul
cu câte o rugă
prin care
îi spunea lui Dumnezeu
să se mai uite şi la noi
din când în când
mi- s ochii tulburi
parcă
văd o umbră cum coboară
pe lângă fereastră
oare o fi mama?...
nu nu e mama
pentru că
nu ìmi ştie numele mic
şi atunci mă întreb
să fug din mine
sau să- l caut pe Dumnezeu
pentru că n- a ascultat- o pe mama?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu