Cămaşa pe care o purtam
era cadoul primit de la mama de paşti
de fapt nici nu ştiu dacă era un cadou
ci doar durerea bunicii urzită cu lacrimi
aşa m- am gândit eu când mama
mi- a dăruit- o în ajunul paştelui
cu ochii aplecați în pământ
mi- a pus mâna pe creştet
şi m- a mângâiat ìntr- un fel anume
cum nu o mai făcuse niciodată
printre lacrimi mi- a spus
bunică- ta ar fi vrut să ți- o dea ție
după ce ai mai fi crescut
că
e din cânepa topită în râul
din Luncasprie
la care te ducea de mână la scăldat
de apucat n- a mai apucat să- i facă şi lui
ta- tu una la fel dar mi- a zis
ca tu să o îmbraci duminica
înainte de a se trage clopotele
nu ştiu de ce dar
cămaşa nu am purtat- o
decât o singură dată
ci am împăturit- o în patru şi
am aşezat- o în dulap pe raftul
cu fotografia bunicii
ori de câte ori deschid dulapul
ochii mi se opresc în lacrimi
şi parcă o revăd pe bunica
ținându- mă de mână
pe scurtătura de drum
ce ne ducea înspre râu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu