în infinitul infinitului cu umbre, doar eu de Teodor Dume

în infinitul infinitului cu umbre, doar eu de Teodor Dume: norii apasă verdele din iarbă cum/rotunjimea copacilor/umbra/nu ştiu câtă tristeţe poate fi/în firea lucrurilor însă ştiu că/am nevoie de linişte/puţină durere/maturitate/şi crez/ce simplă pare existenţa/mi-ar plăcea să mă prefac/într-o respiraţie...