Casa cu numărul 106
a îmbătrânit
împreună cu mine
fără ca cineva să
bage de seamă
nici vecinii din
stânga nici
cei din dreapta
n-au tras
perdeaua
să se uite pe
fereastră
singura care mi-a
umilit destinul
a fost Ea
ca un câine
vagabond
mi-am aplecat
ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa
îmboboceşte în fiecare zi
şi ce folos...
pe strada mea la
casa cu numărul 106
nu mai locuieşte
nimeni
dar cine
s-asculte o
poveste în care
nicio singurătate
nu mai are chip
un fel de linişte
îmi curge cascadă
prin trup
cineva pleacă şi
tot pleacă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu