mişc privirile dintr-un colţ într-altul
şi nu spun nimic
am o teamă stranie şi
teama asta
mă face să-l rog pe Dumnezeu
să se aşeze pe patul în care
cândva
o visam pe mama
dragostea mea poate fi unicul detaliu din noapte
care să-mi amintească cine sunt
ce bine ar fi să fie totul la fel
prin lumina lumânărilor aprinse
văd un chip şi mult prea mult întuneric
cineva păşeşte prin interiorul meu
ca printr-un sanatoriu
e linişte şi e frig...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu