mai rece decât iarna privirea ta
mă înghesuie între corzi
la nevoie ştiu că mă vei ucide
şi vei reinventa plânsul
crede-mă
în tot nesomnul acesta
îmi îmbrăţişez trupul şi număr plecările
în care am murit puţin câte puţin
zi de zi
trec peste iluzii
desenez pe coapsa ta
linii şi puncte
ca un pictor fără mâini
inventez imagini...
ştiu că nu îţi pasă
privirile lipite de geam
acoperă drumul cu ploi şi
devorează fiecare urmă
doar un strigăt de pasăre
îmi poartă durerea şi
fiecare atingere devine ecou...
apoi tăcere
tăcere şi
multă ploaie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu