teodor dume: scriitorii, prietenii mei (alexandru gheţie)

alexandru gheţie


UNEORI NUMĂRĂM STELE


În camera rece liniştea decupează răni.
rănile mele au culoarea cerului. se deschid
şi din fiecare răsare un soare alb ca o nucă
de cocos crăpată. rănile mele nu dor.

uneori sunt scafandru. intru în lucruri,
dar mai ales în mine. întorc pământul
ud florile verific urmele râurilor pentru
că oamenii, dilara, sunt nişte creaturi
curgătoare și - 
dau năvală în mine în camera cu linişte rece
plantează vreo salcie ori ceva stufăriş papură
apoi pleacă. sunt unii care intră cu grenade în
pumn. fiecare cu războiul lui, în fine
când plouă mai ales număr morţii
am un aparat special pentru asta - 


singurătatea e o lamă aici. cu ea tai orice. 
de la o felie de pâine la una de iubire/ de la
păr la timp. şi moartea o tai. 

acum ne iubim. nici
nu facem diferenţa dintre iubire şi moarte ori 
dintre somn şi mişcările din spatele pleoapelor.
uneori numărăm morţi. 
mă simt un cimitir în care toţi morţii au numele
meu chipul meu rănile mele. un fel de creuzet în
care indiferent de amestec rezultatul este
același

mă iubeşti pentru că rănile mele au
culoarea cerului. te iubesc pentru
că nu știu ce să fac
altceva