BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME


(cel ce ocoleşte suferinţa moare încet

pentru că nimeni şi nimic nu poate

înlocui atingerea < teodor dume>)

marți, 23 februarie 2016

Teodor Dume; Ionuţ Caragea, ascultându-şi gândul şi împlinindu-şi visele


Ionuţ Caragea, ascultându-şi gândul şi împlinindu-şi visele

Un scriitor de nivel absolut, bine plasat pe orbita literaturii române, este Ionuţ Caragea. Deşi tânăr, scriitura domniei sale concurează, atât sub raport cantitativ, cât şi calitativ, cu cea cantonată în prima linie a valorilor confirmate. Imaginarul scriitoricesc al lui Ionuţ Caragea este dominat de idee, dar şi de efect. Indiferent dacă vorbim despre proza, poezia sau aforismele sale, se constată o afectivitate tămăduitoare cu coordonate care duc înspre locuri, fapte, oameni şi Dumnezeu. Important este faptul că toate acestea converg, chiar dacă actul creativ nu a fost deloc uşor, autorul parcurgând un drum accidentat, după cum menţionează şi criticul Al. Cistelecan în prefaţa romanului "Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!"; un roman cu salturi în poezie care a fost publicat în 2016 la editura  eLiteratura din Bucureşti. Autorul ne mărturiseşte în acest sens că "trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine / şi mă gândesc la ţăranul ce-şi ia coasa / şi taie capetele plecate / ale spicelor de grâu / fără să-i pese că şi oamenii / au capetele plecate în faţa morţii", dar şi că "Dumnezeu tace şi-şi freacă palmele de bucurie / că încă-l iubesc, din când în când îmi face / un semn discret cu coada ochiului /", simţind totodată că este "incompatibil cu lumea" şi gândindu-se deseori "la cei ce s-au dus / înainte de vreme / la cei ce s-au răzbunat pentru harul / cu care au fost înzestraţi / la cei care-au ajuns în azil".
Efectele se reconstruiesc în detaliu după un desfăşurător impus de memoria autorului, ceea ce ne duce înspre o confesiune bine argumentată. Ionuţ Caragea este un martor al existenţei, un martor prezent cu promptitudine în locuri mai puţin explorate. Toate acestea pentru a reconstitui durerea, iubirea şi trecutul. De fapt inspiraţia scriiturii sale vine tocmai din aceste elemente caracteristice umanităţii. În detaliu vorbind, din suferinţă se naşte bucuria. Iată de ce Ionuţ Caragea şi-a împlinit crezul evaluându-şi "încăpăţânarea" (benefică în acest context), dar şi conceptul despre existenţă. Între Dumnezeu şi el a existat (şi există) doar un singur univers (părinţii, fraţii, soţia şi fetiţa).
Înţelegând în profunzime sensul existenţei sale, îşi subliniază convingător trăirile: "În intimitate cu Dumnezeu şi tot ce înseamnă Dumnezeu, nu am fost niciodată singur". Şi, tot el, se întreabă: "dar cu iubirea ce facem / cu această nevoie de a ne dărui / până la ultimul strop de plăcere / până la ultima firimitură de carne (...) ce facem cu această iubire / cui să o dăruim când nimeni / nu se mai hrăneşte cu resturi".
Privind înspre cealaltă latură (tot afectivă), sportul, poezia şi prietenii de acasă sau din exilul creator sunt pentru Ionuţ Caragea tot sensuri care îi transpun fiinţa pe aceleaşi coordonate ale sincerităţii şi încrederii. Deşi un berbec "încăpăţânat", Ionuţ Caragea  pledează, în mod conştient, pentru evidenţierea, cu orice preţ, a detaliilor care dau sens existenţei. Viaţa sa, nuanţată într-un mod imprevizibil, este un motiv de inspiraţie care poziţionează cititorul, dar şi îl angajează, într-o manieră proprie, la identificare şi mai apoi la trăire.
"Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!" ne propune, în mod direct, un scenariu real al suferinţei, dragostei şi bucuriei umane, elemente care m-au determinat să schiţez un îndemn de suflet către fiinţa din mine care încă mai oscilează între sensurile descrise de Ionuţ Caragea. Pe de-o parte, autorul vine în poeziile din volum cu câteva consideraţii socio-umane: "chiar şi peste o sută de ani / oamenii tot îşi vor pierde vremea cu nimicurile lor (...) ajung să cred că viaţa mea nici nu contează (...) nimeni nu va şti din ce apă îşi potoleşte setea (...) nici moartea nu mai impune respect / a devenit o simplă măturătoare / care ascunde oasele sub preşul celui fără câine la uşă / prea scump serviciul de salubrizare al acestei lumi / datoare sie înseşi / dar şi acestea sunt tot nişte nimicuri...". Pe de altă parte, el ne dezvăluie în fragmentul de pe copertă şi motivaţiile sale: "Rolul cel mai important în această carte îl deţine „Gândul meu”, o entitate care mi-a oferit indicii preţioase, călăuzindu-mă în momentele de rătăcire şi salvându-mă de nenumărate ori în confruntarea cu bolile, singurătatea şi moartea. Consider că cititorii pot trage învăţăminte folositoare de pe urma experienţelor mele şi se pot identifica uşor cu personajele principale, fiind vorba, la urma urmelor, de sentimente autentice şi gânduri pe care le poate avea orişicine. Cred că pentru noi toţi se poate întâmpla un miracol atunci când suntem atenţi şi receptivi la ceea ce ni se comunică la nivel subtil, atât din exterior, cât şi din interior. Nu trebuie decât să ne punem mereu întrebări, să căutăm soluţii înspre binele nostru şi al celorlalţi, iar răspunsurile nu vor întârzia să apară."
Iar criticul Al. Cistelecan, atât în prefaţă, cât şi pe copertă, descrie cartea ca fiind "o reconstrucţie biografică scrupuloasă, asistată de o memorie acută, aproape de verva detaliilor şi a preciziei, şi proiectată în convenţia unui dialog introspectiv, un fel de divan, doar că nu al sufletului cu trupul, ci al poetului cu propria conştiinţă". Criticul mai consideră că această carte reprezintă "o confesiune de sine cu miză decisivă pe ”sinceritate”, pe acurateţea concretă a peripeţiilor şi pe interpretarea lor în orizontul unui destin", fiind scrisă de un autor care "merge  pe drumul pozitiv şi exemplar al poeziei", şi anume "de la suferinţă la extaz, de la angoasă la iluminare şi de la elegie la imn".
*Revenind la bucuria pe care fiecare dintre noi o putem avea în anumite momente, mă pot felicita pentru trăirile avute la întâlnirea cu "Poetul născut pe Google". Era o zi frumoasă de februarie 2016. În locaţia de pe malul stâng al Crişului Repede din Oradea, pe care o administram, îşi făcu apariţia, într-o eleganţă sportivă, un domn. Cu tact şi curiozitate m-a întrebat: domnul Teodor? Caragea sunt. Ionuţ Caragea! Zâmbea fermecător. Ştiam că este din zodia berbecului, la fel ca şi subsemnatul. La prima vedere am şi uitat de mine! În urma dialogului special de câteva minute, ne-am definit momentul ca fiind unic. I-am dăruit, apoi, cele două cărţi ale mele: „moartea, un fluture alb” şi „azil într-o cicatrice”, apărute în 2015 la editura Pim din Iaşi.
A doua zi, cu bucuria reîntâlnirii, am primit ultima sa carte: "Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!", iar după ce am lecturat-o mi s-a întipărit în minte un îndemn pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l asculte şi să-l aplice în viaţa de zi cu zi: "azi nu voi da cu piciorul fericirii / nici mâine, nici poimâine / nicicând".

Teodor Dume
Oradea, 13 februarie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu