Teodor DUME, în www.poezia.3x.ro
http://www.poezia.3x.ro/dumei13.htm
TINERI AUTORI
Teodor DUME
Cândva si tata a iubit
dragostea e doar un gest prin care
trece linistea înspre libertatea
de a iubi si a fi iubit
cândva si tata a iubit
stiu bine asta
îmi plăcea să mă prefac că dorm si
linistea cobora pe patul meu
ca o umbrelă
era cald în acea oră târzie
consumam vise
(simteam fiecare parte din mine)
îmi lipeam obrazul de lumina lămpii
si-l vedeam pe tata tolănit pe fericire
între mine si el doar o tăcere si
câteva respiratii dizolvau
întunericul proptit de geam
curiozitatea mi se plimba prin vene
ca un marfar greu si cu jumătate de ochi
încercam să tin timpul în loc
la urma urmei orice suferintă
e o clipă dintr-un infinit ori
o iluzie în care oamenii
se retrag ca într-un templu
Câteodată si Dumnezeu rămâne singur
stau în mijlocul unei lumânări aprinse
si tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni
linistea scrijeleste adânc
s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
si într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să îl rogi pe Dumnezeu
să tină timpul în loc
eu voi privi din tăisul unei lacrimi
între mine si cer e o umbră
nici nu stiu dacă numele meu e teodor dume
si dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt si viata în celălalt
uneori prins între cele două linisti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
si vorbesc cu tata în prezenta căruia
am învătat să iubesc să sufăr
si să aprind prima lumânare
tin minte cum am sărutat-o pe mama
si m-am rugat lui Dumnezeu
să se joaca cu mine
eram devorat de frică si de
întunericul decupat
din vesmintele lui tata
prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat si
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă
nici nu stiu dacă sunt fericit sau trist
stiu doar că nu-mi apartin
am privirile amputate si oscilez
între cer si o umbră lenesă
as putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezentă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine si cer există o legătură
care defineste viata si moartea
si totul sfârseste cu un alt anotimp
decembrie se repetă
tata a murit într-o noapte de joi spre vineri
aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece si negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea
undeva s-a produs o greseală
mama avea ochii sticlati si
mirosea a pâine proaspătă
mă tinea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme
dincolo de toate acestea
chiar si Dumnezeu clipea îngăduitor
poate sunt vinovat în ideea că
n-am stiut să aprind o lumânare pentru tata
dar există riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci cînd îmi doream să fiu bărbat
si îi imitam toate miscările
însă am învătat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici
mi-e teamă acum
respiratia îmi abureste vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere si inima îmi bătea
ca aripa unui fluture
nici nu stiu dacă totul e adevăr sau minciună
dar stiu că dincolo de clipa aceasta
mă asteaptă tata
si e decembrie
am glezne de sticlă realitatea
muscă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre asta
e decembrie
si oricum anotimpurile se repetă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu