un câine prăbuşit pe zăpadă
la câţiva paşi mai încolo
un altul
alerga haotic
aerul îmi încetinea privirea
totul părea o parte din mine
consumată de timp
într-un oraş second-hand
mi-am proptit pleoapele de întunericul
ce încă respira din lucrurile
rămase fără nume
şi am plâns
coincidenţă sau nu
toate neputinţele mele au devenit rugi
nici nu ştiu cât mai contează
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu