BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME


(cel ce ocoleşte suferinţa moare încet

pentru că nimeni şi nimic nu poate

înlocui atingerea < teodor dume>)

luni, 4 februarie 2013

teodor dume, vă recomand: poem epidural, de Leonard Ancuţa


poem epidural

tu ești parașuta care se deschide cînd mă arunc în gol.
tu ești parașuta care nu mă mai lasă
să ajung pe pămînt.

cînd sunt cu tine minutul are o singură secundă;
celelalte 59 de secunde nu sunt
altceva decît dragostea mea.

și totuși cîte minute de o secundă voi mai avea de trăit
pînă la moarte să știi că moartea nu durează mai mult
de o secundă.

restul e doar o formă prin care să-ți spun cît de mult
îmi lipsești.

dar îmi lipsești?
nu eu n-am fost abuzat cînd eram mic, n-am fost maltratat.
oo, și mie îmi plăcea abuzul, am fost întotdeauna încîntat
de exces, de exces, de exces.

vă mirați cumva de întorsătura pe care-a luat-o poezia mea?
dada, știu că da,
e a mea și fac ce vreau cu ea.

da, pot sări cu parașuta în poezia mea și tot aerul din lume,
tot cerul, toate cerurile de pretutindeni se adună sub parașuta mea
și dragostea ta, și dragostea ta abuzată de dragostea mea
e tot sub parașuta mea și eu nu voi mai atinge pe nimeni niciodată
nu voi mai atinge nimic
voi fi un pește fără curve
fără ape fără maluri și uscat
un pește care va înota în lichidul negru și amniotic al cosmosului
înainte de nașterea oricărei stele
eu voi fi atunci cînd secunda avea doar a miliarda parte dintr-o secundă
restul îl foloseam să abuzez de dragostea ta și de poezia mea
și în poezia mea se poate întîmpla orice dezastru

fie el natural sau doar
un atentat
un extraordinar atentat
la bunul simț la pudoare
și știu că s-a mai spus dar inima dragostea ciocolata și toate visele astea
duc la ejaculare precoce

v-ați întrebat vreodată cît poate un om să trăiască
într-o poezie?
cît poate să simtă, să trăiască și cît de mult
oo, cît de mult și de nesfîrșit poate
să moară?

poeții mor odată cu poezia, dragostea, viața chiar și moartea
toate își găsesc sfîrșitul în poezie.
dar cînd, cînd
cît de departe e sfîrșitul acesta cît de lung poate să fie acest apus
în care soarele nu apune de fapt niciodată?
pentru că tu, iubita mea
ești parașuta care nu mă va lăsa niciodată
la pămînt.

și acum un mic poem pentru ținut minte și recitat
cu diferite ocazii
prietenilor sau iubitelor sau iubiților sau mamelor sau bunicilor
sau celor care vă înving în luptă dreaptă sau vă înfig cuțitul
în spate.

a fost odată o poveste frumoasă
în care povestitorul a murit chiar la început.
restul poveștii nu s-a întîmplat niciodată,
fiindcă nu-i așa
lucrurile frumoase sunt doar în capul nostru
femeile frumoase,
clipele,
muzica, tablourile, arta.

știți, tot ce se întîmplă în capul vostru e poezie
și e suficient cineva care să știe să asculte
ca să-și dea seama de asta.

numai acela care iubește va ști măsura fericirii.
va ști că un minut de dragoste durează o secundă
de fericire și 59 de durere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu