o singură înălţare şi atâtea căderi când în trup argintiu timpul se răsuceşte un strigăt despicat în ecou arunc piatra peste umăr
cât de mult îmi doresc un şotron zgâriat sub umbrarul de ulmi
ca un copil desenez un chenar sar prin ferestre pătrate pe un picior mă clatin hop sar în gol de pe tălpi pe genunchi în cerul prelins printre nori
cu o femei ieşind dintr-o copilă mă joc cum apele petrecute prin gura unui somon un vânt purpuriu îi şterge profilul cărnos părul de smoală alunecat printre arţari noduroşi
în umbre roşcate îi cuprind torsul duios între genunchi ea strânge piatra de mică prin care copilul din mine s-a stors
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu