teodor dume, vă recomand: actorul (atila racz)

Atila Racz

actorul

femeile pe care le-am iubit au trecut prin aceste camere
înecate de sânge

în odaia dinspre ocean amintirea Ameliei
fularu-i negru mănușile cu degetele tăiate
ciorapii deșirați în jurul coapselor haina urmărind șira spinării
aerul ei rozaliu prin ventricul

cu picioare lungi îm mijlocul camerei lungi scaunul
mirosul pielii de bizon cari și omizi cuierul arcuit ca un strigăt
iarna urcă pereții nordici croșetați din bumbac
usile veșnic deschise prin care Anastasia s-a petrecut
ori s-ar spune că a fost altcineva mult mai aproape ori doar închipuirea

odaia închisă în pumnul mamei aduce a copilarie
sânii-i mari amintind harbujii ieșiți din flori verzi
hainele-i întoarse de vânt uscate ca umbra de mirt

în sărăcia ei de rostogolire de ningere de pusiire
de cântec dojenit doinit de plâns și neplâns de frânt și în_frânt
mama lor de ploi de toamne-n ne-doi de
limbă de nor dar până când până când
mă izbesc cu fruntea de spaimele ascuțite-n genunchi

uneori își cobora ochii din cer uneori mă mă năștea să tot mor
uitat cum din trupu-i cobor în pământ

uneori Dunezeu deschide cărări în sufletul gol cel
din urmă va sta cu spatele înspre noi cel din spate cu spatele
înspre noi copiii cu spatele înspre noi

în odaia întunecată scribul cu o lumânare sub ochi
nu va mai scrie ne va uita în urma pruncilor care se joacă
pe o stradă fără privire cum se strâmtează spre umeri
spre gât prin gură
o gaură în cefă un pocnet

ca peștele ce înoată prin nisip cu solzi de nisip curge lumina
tăiată în fante de mâini pietrificate

după cortină actorul își întoarce ochii în sine
singur pe faleza decojită din valuri
păsări de ceară alunecă pe sub algele frânte